Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 638/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr.638/R/2008
Ședința publică din 12 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent născut la 22 noiembrie 1978, fiul lui G și al, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art. 160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales, în substituirea, în baza împuternicirii avocațiale nr.213/2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual " ".
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent - avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara. Apreciază că, măsura arestării preventive este o măsură excepțională și având în vedere că inculpatul este arestat de circa un an nu se justifică menținerea acesteia. Împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de art.208 alin.1 lit.1 Cod penal și art.86 alin.1 din OUG 195/2002 în stare de recidivă mare postcondamnatorie, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal nu poate constitui temei pentru menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. Învederează instanței că se poate lua față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara care este tot o măsură preventivă care îi incumbă inculpatului anumite responsabilități.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, apreciind că, în mod just, după analiza probelor de la dosar Tribunalul Bihora considerat că temeiurile arestării preventive a inculpatului mai subzistă, având în vedere gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, persoana acestuia, astfel că lăsarea lui în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică. În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive apreciază că aceasta este inadmisibilă, față de dispozițiile art.141 alin 1 teza finală Cod de procedură penală.
Inculpatul recurent depune la dosar un memoriu cuprinzând motivele de recurs și în ultimul cuvânt solicită să fie pus în libertate până la soluționarea pe fond cauzei.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalului Bihor, a fost respinsăcererea de revocare și cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod de procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatuluifiul lui G și, născut la 22 noiembrie 1978 în loc. H, jud. C, în prezent deținut in Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin Încheierea nr.53/M/11.12.2007 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 46/M/2007.
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a constatatcă în cauză nu au intervenit elemente care să determine încetarea sau modificarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, acestea subzistând în continuare, astfel că a reținut că acestea justifică în continuare privarea de libertate, motiv pentru care a respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și dispus menținerea stării de arest a inculpatului.
Împotriva încheierii penale mai sus arătate, a formulat recurs inculpatulsolicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate în sensul de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.
În motivarea recursului său, inculpatul, prin apărătorul său, a arătat cămăsura arestării preventive este o măsură excepțională și având în vedere că este arestat de circa un an nu se justifică menținerea acesteia. Împrejurarea că este acuzat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.208 alin.1 lit.1 Cod penal și art.86 alin.1 din OUG 195/2002, cu reținerea dispozițiilor art.37 lit. a Cod penal nu poate constitui temei pentru menținerea sa în stare de arest preventiv. Totodată, învederează instanței că se poate înlocui măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, care este tot o măsură preventivă.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 al.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu referire la art.160/b al.3 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpatul este neîntemeiat și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală cu referire art.141 Cod procedură penală și art.160/b al.3 Cod procedură penală va fi respins.
Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul Bihora menținut măsura arestării preventive a inculpatului, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului. Totodată, a respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii preventive.
Criticile formulate de către inculpat sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 Cod procedură penală și inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura preventivă dispusă și menținută de către instanța de fond respectă și exigențele prevederilor art.5 paragraf I lit.c din Convenția d l Strasbourg, în cauză dedusă judecății, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f combinat cu art.160/b alin.3 din Codul d e procedură penală, în cursul judecății, măsura arestări preventive poate fi menținută dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză, condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală sunt îndeplinite cumulativ întrucât, pe de o parte, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar, pe de altă parte, există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cât privește cea de-a doua condiție, instanța apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie interpretat în contextul actualelor reglementări juridice.
Instanța de control judiciar consideră că nu se poate acredita ideea că atunci când asupra unei persoane planează acuzații grave, în cazul lăsării în libertate a unei astfel de persoane, nu ar fi afectat încrederea opiniei publice în lege și slujitorii acesteia. Această afectare produce, după caz, la nivelul societății civile sentimente de insecuritate față de incapacitatea legii de a fi eficientă și de a garanta protecția socială față de fapte grave.
Cât privește cerința textului legal, de a exista dovezi că inculpatul a săvârșit infracțiuni grave, este de reliefat că probațiunea administrată până în acest moment nu este de natură a înlătura constatarea că există date certe, respectiv motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile de care este acuzat.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond, constatând că temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului impune în continuare privarea de libertate a acestuia, a menținut starea de arest preventiv față de acesta. Măsura preventivă fiind legală și temeinică, nu există motive, la acest moment, pentru revocarea acesteia.
Conform prevederilor art.160/b alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, ceea ce s-a și realizat în fapt, respectiv prin încheierea recurată, înainte de a expira perioada celor 60 de zile ( inserată și în prevederile art.23 din Constituția României ), instanța de apel a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Aspectul invocat de inculpat referitor la nerespectarea termenului rezonabil nu poate fi acceptat de către instanța de control judiciar. Aceste termen nu este unul măsurabil în timp, dimensiunile lui variind în raport cu gravitatea infracțiunii imputate inculpatului cât și cu gradul de pericol social prezentat de acesta. Analizând cererea inculpatului prin prisma chestiunilor reliefate, Curtea apreciază că, în speță, nu a expirat termenul rezonabil al detenției preventive, care să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Pentru considerentele reliefate, instanța de control judiciar nu poate accepta teza susținută de inculpat că se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, măsură prevăzută de dispozițiile art.136 alin.1 lit.b Cod de procedură penală.
Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, combinat cu art.141 Cod de procedură penală și art.160/b alin.3 Cod de procedură penală.
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent născut la 22 noiembrie 1978, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITI VĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. decizie -./17.12.2008
jud. fond. -
Tehnored. /17.12.2008
3 ex.
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela
