Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 639/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 639/R/2008
Ședința publică din 3 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar Judecător
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Morar, Monica Rodina Livia
-
GREFIER: -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentant prin
PROCUROR -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 21 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul R, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului A, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului R solicită admiterea recursului, casarea încheierii de menținere a arestării preventive pentru lipsa de temeinicie a susținerii subzistenței temeiurilor inițiale ale arestării preventive și revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de menținere a arestării preventive și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara însoțită de controlul judiciar obligatoriu și cel facultativ, apreciind, având în vedere art.136 alin. ultim Cod pr.pen. aplicarea acestei măsuri este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Apreciază că măsura arestării preventive este nelegală întrucât nu mai există temeiuri suficiente și pertinente pentru ca menținerea ei să fie rezonabilă, fiind încălcat art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia "orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". Încheierea recurată contravine jurisprudenței, motivarea este formală și anticipează o hotărâre de condamnare încălcându-se prezumția de nevinovăție. Prin încheierea din data de 21 octombrie 2008 Tribunalul Maramureș avansează două argumente, respectiv persistența pericolului concret pentru ordinea publică, prev. de art.148 lit.f Cod pr.pen. și că cercetarea judecătorească nu este finalizată, fiind necesară audierea încă unui martor care nu s-a prezentat la trei termene consecutive din culpa sa și nu a inculpatului, o trimitere inutilă având în vedere că nici în cursul urmăririi penală și nici în faza de cercetare judecătorească nu s-a reținut ca temei că inculpatul lăsat în libertate ar influența martorii. Forma de pericol concret pentru ordinea publică nu este dovedită prin probe, făcându-se referire doar la natura și gravitatea infracțiunii, ori acest argument nu este un temei suficient pentru menținerea arestării preventive. În acest sens solicită a se avea în vedere și jurisprudența constantă a CEDO, respectiv Matskus contra Rusia, Belevitskiy contra Rusia, Letelier contra Franța, unde se susține că menținerea arestării preventive nu poate fi motivată prin considerente abstracte, avându-se în vedere doar gravitatea infracțiunii.
Instanța de fond nu a făcut nici o trimitere la persoana făptuitorului, încheierea fiind în contradicție cu jurisprudența Curții Constituționale sens în care face trimitere la decizia nr.76/2005 potrivit căreia pericolul pentru ordinea publică trebuie motivat în mod special, deoarece el nu rezultă și nu se confundă cu pericolul social al faptei, ci trebuie să fie constatat pe baza altor împrejurări privind în special persoana făptuitorului. Instanța nu a adus nici un argument în a susține că împrejurări legate de persoana făptuitorului ar susține incidența temeiului juridic bazat pe existența unui pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens solicită să se rețină că inculpatul nu are antecedente penale, nu este perceput de comunitate ca o persoană cu activitate infracțională, se bucură de sprijin al familiei, nu a făcut dovada niciunui comportament prin care să pună în pericol o comunitate de cetățeni și care ar putea justifica o menținere în stare de arest.
Mai arată că motivarea instanței a încălcat art.5 paragraful 3 din CEDO și este o motivare stereotip care a preluat dispozițiile Codului d e procedură penală, fără a detalia în concret elementele cauzei, motivarea fiind identică cu cea de la termenul anterior.
Totodată, arată că nu este dovedit caracterul excepțional al măsurii arestării preventive sens în care face referire la jurisprudența CEDO, respectiv cazul Matskus contra Rusia, Dologova contra Rusia, Rokhlina contra Rusia, Pancenko contra Rusia.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și revocarea măsurii arestului preventiv. În subsidiar, solicită admiterea recursului și luarea față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpatul R împotriva încheierii din data de 21.10.2008 a Tribunalului Maramureș prin care s-a dispus menținerea măsurii arestului preventiv și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate, arătând că criticile formulate nu au suport probator care să ducă la casarea încheierii atacate. Apreciază că instanța a făcut o analiză judicioasă a probatoriului de la dosar și în mod corect a reținut că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive prev. de art.143și art.148 lit.f Cod pr.pen. subzistă și în prezent raportat la elementele care caracterizează fapta, respectiv natura și gravitatea faptei, modalitatea de comitere, cuantumul sumei de 27.000 euro pretinsă de inculpat și persoana inculpatului care prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică. Lipsa antecedentelor penale nu poate constitui un motiv de revocare a arestului preventiv având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunea în virtutea unei calități oficiale, funcție pe care ar fi fost în imposibilitate să o ocupe în situația în care ar fi posedat antecedente penale.
De asemenea, arată că prima instanță a făcut analiza temeiurilor de fapt și de drept și a făcut referire și la termenul rezonabil al arestării conform practicii CEDO și în mod temeinic și legal a statuat că acest termen nu este împlinit.
Totodată, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatului R, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și susținut de apărătorul său și cercetarea sa în stare de libertate. Solicită să se țină seama și de faptul că mâine se împlinește un an de când a decedat tatăl său, mama sa este bolnavă și are nevoie de sprijinul său și că dorește să fie cercetat în stare de libertate pentru a fi alături de soția și fiica sa.
CURTEA
Prin încheierea penală fără număr din data de 21 octombrie 2008 s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul R prin apărător ales.
În baza art.300/2 rap.la art.160/b pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv a inculpatului R și în consecință s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul întocmit de - Serviciul Teritorial Cluj la 14 septembrie 2007 în dosarul nr. 67/P/2007 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin.1, 2.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În cursul urmăririi penale, prin încheierea penală nr. 76/R/4.09.2007 a Curții de APEL CLUJs -a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la 4.09.2007 până la data de 2.10.2007 și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2 din 4.09.2007.
La luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, instanța avut în vedere dispozițiile art. 148 lit. f pr.penală referitoare la presupunerea că a comis o infracțiune pentru care legea prevede închisoarea mai M de 4 ani și că există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a acestui inculpat, în temeiul art. 3002și 160 pr.pen. tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierile penale din 20.09.2007, 06.11.2007, 18.12.2007, 7.02.2008, 31.03.2008, 23.04.2008, 22.05.2008, 18.06.2008, 05.08.2008 și 23.09.2008 ale Tribunalului Maramureșs -a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut măsura privativă de libertate dispusă față de acesta.
Tribunalul a apreciat că și în prezent acest temei se menține și este necesară privarea în continuare de libertate a acestuia deoarece:
S-a apreciat că cerințele prev. de art. 143.pr.pen. sunt îndeplinite, de asemenea sunt întrunite și condițiile prev. de art. 148 lit.f pr.pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestat preventiv și apoi trimis în judecată este închisoare mai M de 4 ani, iar în raport de natura, gravitatea presupusei fapte (dată de modalitatea în care se prezumă a fi fost comisă și de suma - 27.000 euro - reținută în actul de sesizare a instanței ca fiind pretinsă de inculpat) se poate considera că acesta prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică chiar dacă odată cu trecerea timpului acesta s-a mai diminuat, însă nu într-o atare măsură încât să se justifice punerea sa în libertate.
Durata arestării preventive a inculpatului se încadrează în limitele unui termen rezonabil și raportat la acest moment procesual, se consideră că menținerea stării de detenție se justifică în continuare, dar nu în considerarea faptului că s-ar întrevedea pedeapsa ce ar urma să-i fie aplicată inculpatului.
De asemenea, tribunalul a reținut și faptul că probațiunea testimonială nu a fost administrată integral, fiind necesară audierea și a martorului, astfel că cercetarea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului se justifică și din acest punct de vedere.
Întrucât măsura arestării preventive a acestuia s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiul care a stat la baza luării acesteia se menține, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 139 alin.2 pr.pen. motiv pentru care se va respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului și a menținut starea de arest a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs verbal cu ocazia pronunțării inculpatul R.
În ședința publică din data de 3 noiembrie 2008, prin apărător ales, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării sale preventive și punerea de îndată în libertate a sa.
În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara însoțită de controlul judiciar obligatoriu și cel facultativ.
S-a arătat că nu mai există temeiuri suficiente și pertinente pentru ca menținerea arestării să fie rezonabilă, fiind încălcat art.5 paragraful 3 din Motivarea hotărârii este formală și anticipează o hotărâre de condamnare încălcându-se prezumția de nevinovăție. Arestul s-a menținut pentru că cercetarea judecătorească nu este finalizată, fiind necesară audierea a încă unui martor care nu s-a prezentat la trei termene consecutive din culpa sa și nu a inculpatului. Forma de pericol concret pentru ordinea publică nu este dovedită prin probe, făcându-se referire doar la natura și gravitatea infracțiunii, ori acest argument nu este un temei suficient pentru menținerea arestării preventive. Invocă jurisprudența CEDO, respectiv cauzele Matskus contra Rusia, Belevitskiy contra Rusia, Letelier contra Franța, unde se susține că menținerea arestării preventive nu poate fi motivată prin considerente abstracte, avându-se în vedere doar gravitatea infracțiunii.
Instanța nu a adus nici un argument în a susține că împrejurări legate de persoana făptuitorului ar susține incidența temeiului juridic bazat pe existența unui pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens solicită să se rețină că inculpatul nu are antecedente penale, nu este perceput de comunitate ca o persoană cu activitate infracțională, se bucură de sprijin al familiei, nu a făcut dovada niciunui comportament prin care să pună în pericol o comunitate de cetățeni și care ar putea justifica o menținere în stare de arest.
Nu este dovedit caracterul excepțional al măsurii arestării preventive, sens în care face referire la cazurile Matskus contra Rusia, Dologova contra Rusia, Rokhlina contra Rusia, Pancenko contra Rusia.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 pr.pen. curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente.
Astfel, inculpatul recurent R a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul - Serviciul Teritorial Cluj sub acuzația de comitere a infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin.1, 2.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Acuzațiile aduse inculpatului constau în aceea că în perioada octombrie 2006-august 2007, în calitate de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și B M ar fi pretins de la denunțătorul suma de 27.000 de euro, din care ar fi primit efectiv suma de 12.500 de euro în scopul de a încheia un contract câștigat în urma unei licitații organizate de compania SA, respectiv pentru a asigura în favoarea denunțătorului câștigarea unei licitații.
Măsura arestului preventiv s-a luat față de inculpat prin încheierea penală nr. 76/R/4.09.2007 a Curții de APEL CLUJ reținându-se incidența dispozițiilor art. 148 lit. f pr.pen. respectiv că existau probe care justificau presupunerea că inculpatul este autorul faptei pentru care era cercetat și care este pedepsită cu închisoarea mai M de 4 ani și că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, rezultat din împrejurarea că inculpatul s-ar fi folosit de funcția sa de director al unei companii pentru a obține foloase materiale în mod repetat, din rezonanța faptei în rândul comunității locale și din posibila dezordine socială în cazul în care reacția organelor judiciare nu ar fi eficientă și promptă în lupta împotriva corupției.
Măsura arestului preventiv a fost prelungită în cursul urmării penale și menținută în cursul judecării cauzei, până la prezenta dată, stabilindu-se că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă.
Curtea constată că în continuare există motive plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptei pentru care este judecat.
Motivele plauzibile, în sensul practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, există atunci când din circumstanțele particulare ale cauzei, pe baza unor date autentice, poate fi convins un observator obiectiv și independent că este posibil ca inculpatul să fi comis faptele deduse judecății.
Probele administrate până în prezent nu sunt în măsură să formeze convingerea că învinuirea adusă inculpatului nu ar fi reală.
Instanța de fond a procedat la audierea martorilor propuși, care și-au menținut poziția exprimată anterior. Nu a fost audiat doar martorul, care a depus însă un înscris la dosar în care a învederat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, dar nu se poate prezenta deoarece urmează un tratament în străinătate.
Curtea constată că temeiurile arestării subzistă și la ora actuală, pericolul pentru ordinea publică continuând a fi de actualitate, iar măsura arestării preventive a inculpatului impunându-se a fi menținută pentru buna desfășurare a procesului penal.
Temeiul de arestare prev.de art.148 lit.f pr.pen. este în concordanță cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a admis că pentru protejarea ordinii publice, în cazul unor infracțiuni de o anumită gravitate și ținând seama de o reacție particulară a opiniei publice, care poate fi tulburată, se poate impune detenția preventivă a autorilor, pe un termen limitat, în funcție de particularitățile cauzei (a se vedea în acest senscauza Letellier contra Franței,Hotărârea nr.207 din 26 iunie 1991).
Este real că opinia publică nu realizează actul de justiție, dar nu mai puțin importantă este reacția opiniei publice la deciziile organelor judiciare, atât timp cât însuși scopul procesului penal este acela al respectării ordinii de drept, ca ansamblu de reguli și norme menite să asigure individului și întregii societăți democratice o anumită legitimitate acțiunilor general acceptate pentru propășirea binelui comun.
Opinia publică este tocmai unitatea de măsură a respectării ordinii de drept, astfel încât atitudinile, reacțiile acesteia, particularizate, de la caz la caz, nu pot fi ignorate.
Simpla împrejurare că unele persoane apropiate inculpatului continuă să îl aprecieze, că familia lui a continuat să îl susțină nu poate duce la concluzia că detenția preventivă nu mai are temei, că ecourile faptei presupus comise de inculpat sunt mult diluate și că societatea privește cu îngăduință faptele de corupție, nedorind o reacție fermă pentru combaterea acestora.
În cauză probațiunea a fost administrată aproape integral, cauza suferind mai multe amânări în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate formulată de inculpat și pentru audierea martorului, la insistența inculpatului, martorul trimițând la dosar un înscris în care arată că nu se poate prezenta, întrucât urmează un tratament în străinătate, că își menține declarațiile date în cauză și că prezentarea lui ar fi posibilă numai în măsura în care i s-ar pune la dispoziție suma de 2.000 de euro necesară pentru deplasarea din străinătate la instanță.
Se observă așadar că nesoluționarea pe fond a cauzei până în prezent se datorează în M măsură conduitei procesuale a inculpatului, care a formulat nenumărate cereri pentru soluționarea cărora a fost transferat în vederea aducerii lui în fața instanțelor competente, lipsind din fața instanței de fond, astfel că actul de sesizare al instanței i-a fost adus la cunoștință abia la data de 20 mai 2008, și insistă în audierea unui martor care nu se poate prezenta și care a învederat că își menține declarațiile, caz în care instanța are posibilitatea de a da citire declarațiilor date de acest martor în cursul urmăririi penale.
Inculpatul are dreptul de a formula cererile pe care le consideră necesare și de a ataca cu recurs încheierile prin care s-a menținut arestul preventiv, însă în acest caz nu poate imputa instanței nesoluționarea pe fond a cauzei.
Este real că de la arestarea inițială a inculpatului a trecut aproximativ 1 an și 2 luni, însă având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența CEDO în definirea caracterului rezonabil al duratei unei măsuri preventive, cum ar fi complexitatea anchetei penale, numărul inculpaților, al părților vătămate și al martorilor chemați să depună mărturie în cauză, a celor a căror audiere este în continuare necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, conduita părții în cursul procesului, curtea consideră că durata arestării preventive a inculpatului nu a depășit o limită care să poată fi caracteriza în continuare ca și rezonabilă.
În declarația dată în 6.11.2007 inculpatul a arătat - fila 74 - că apreciază că faptul arestării lui nu ajută la soluționarea rapidă a cauzei și consideră că se tergiversează soluționarea dosarului prin faptul că este arestat preventiv și apreciază normal să declare recurs împotriva încheierilor prin care se menține arestul.
O astfel de conduită a inculpatului, prin care uzează în mod abuziv de drepturile sale legale, conștient că pentru aducerea sa în fața instanțelor competente este necesară acordarea unor termene suplimentare, nu oferă garanția că lăsat în libertate ar avea o conduită procesuală care să permită buna desfășurare a procesului penal în continuare.
Pentru considerentele prezentate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R, născut la 15 ianuarie 1975, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 21 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R, născut la 15 ianuarie 1975, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 21 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
Red./
11.11.2008 - 3 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar, Monica Rodina Livia
