Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 656/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 656

Ședința publică de la 05 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Anton

JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă

JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul A împotriva încheierii de ședință din data de 02 2008 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent C A, în stare de arest preventiv, asistat de, apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Av., pentru inculpatul recurent depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.

Av- pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este tatăl unui copil de 1 an și consideră că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Într-adevăr inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, însă solicită a se avea în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită fapta. De asemenea probatoriul în ceea ce-l privește pe inculpatul a fost administrat, în cauză urmând să mai fie audiați o serie de martori, dar care nu au legătură cu fapta reținută în sarcina inculpatului, astfel încât inculpatul ar sta în stare de arest și ar aștepta administrarea celorlalte probe, probe ce nu-l privesc.

În concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.

Inculpatul având cuvântul solicită judecarea sa în stare de libertate. Achiesează la concluziile apărătorului său.

CURTEA DE APEL

Prin încheierea de ședință din 02 2008 Tribunalului Iași, s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații cocia, A și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestor inculpați.

Totodată, au fost respinse cererile inculpaților și A de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara și respectiv de disjungere a cauzei în ce îi privește pe cei doi inculpați.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, temeiuri care nu au încetat și nici nu s-au modificat.

În temeiul prevăzute de art. 141 Cod procedură penală încheierea a fost recurată de inculpatul

Recurentul motivează că circumstanțele personale cu referire la situația familială precum și stadiul cercetării judecătorești sunt elemente ce impun reaprecierea temeiurile ce ar justifica la acest moment procesual punerea sa în libertate.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limite procedurale constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Inculpatul Aaf ost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art-20 raportat la art. 211 alin.21, art. 239 alin.3 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal constând în aceea că în seara zilei de 31 mai 2008 pătruns împreună cu alții, fără drept în livada Stațiunii de cercetări pomicole I, ferma 8 "", pentru a culege cireșe și fiind surprins de agenții de pază și, pentru a-și asigura scăparea, a aplicat împreună cu altul, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate, agent de pază aflat în exercițiul funcțiunii.

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 01 iunie 2008 prin încheierea Tribunalului Iași nr. 36 din data de 01 iunie 2008 reținându-se că sunt întrunite cerințele impuse de art. 143 și art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală.

Măsura arestării preventive a fost menținută ulterior de către instanța de judecată.

Curtea de Apel constată că, judicios tribunalul, a reținut incidente dispozițiile art. 300 ind.1 al.3 Cod procedură penală, în condițiile în care temeiurile care au determinat arestarea inculpatului A impun în continuare privarea lui de libertate.

Instanța de recurs constată că argumentele invocate de inculpat în motivarea căii de atac nu au nici o relevanță pentru temeiurile arestării preventive, neputând determina incidența art. 300 ind.1 al.2 Cod procedură penală.

Situația familială a inculpatului, lipsa antecedentelor penale ale acestuia, stadiu în care se află cercetarea judecătorească nu modifică temeiurile arestării, criteriile prevăzute de art. 136 al.8 Cod procedură penală, fiind aplicate în mod judicios de prima instanță.

Constatând că nu sunt motive de casare a încheierii recurate, în baza dispozițiilor art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală, Curtea va respinge ca nefundat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 al.2 cod procedură penală recurentul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A deținut în Penitenciarul Iași împotriva încheierii de ședință din 02 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. CM

Tehnored. MV

22.12.2008

2 ex.

Jud. fond

Președinte:Dan Anton
Judecători:Dan Anton, Maria Cenușă, Claudia Susanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 656/2008. Curtea de Apel Iasi