Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 656/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 656
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ene Ecaterina Mengoni Arin
- -
- -A- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
legal reprezentat prin - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva încheierii pronunțată în data de 29.10.2009, de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Fiind întrebat de instanță, recurentul inculpat a răspuns că își menține recursul declarat.
Recurentul inculpat prin apărător și procurorul au învederat instanței că nu au cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales având cuvântul pentru recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu din partea acestuia. A învederat instanței că dosarul trenează de circa 5 luni de zile și tot de atâta timp inculpatul este arestat și nu se știe exact dacă este sau nu vinovat. Față de caracterul infracțiunii, modalitatea de săvârșire și persoana inculpatului care are vârsta de 58 de ani, a lucrat foarte mult ca și cadru didactic, apreciază că poate fi judecat în stare de libertate. Inculpatul este la prima abatere, a colaborat cu organele de urmărire penală iar simpla recunoaștere de la început este discutabilă. În memoriu depus, inculpatul a evidențiat două situații mai grave ca a sa cu infracțiuni mai grave, prejudicii mult mai mari și acele persoane se bucură de libertate. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii atacate și pe fond judecarea sa în stare de libertate.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Tribunalul Bacău care soluționează pe fond cauza, a reținut corect că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu au dispărut și nici nu s-au modificat ( limitele pedepsei sunt aceleași, inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică prin natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunii). Există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis fapta. În cauză urmează a fi audiați martorii și denunțătorii și există riscul ca acesta să-i influențeze.
Avocat ales în replică a ținut să adauge că, pentru faptele reținute a fi săvârșite în perioada 2007 - 2008, unul dintre denunțători a încercat să se răzbune pe inculpat. Apreciază că inculpatul nu poate influența martorii și nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a învederat instanței că a avut trei termene de judecată și nu s-au administrat probe. La primul termen de judecată trebuiau citați martorii, la al doilea termen de judecată trebuiau citați cu mențiunea amendării în caz de neprezentare și la al treilea termen de judecată se emitea mandat de aducere. Ori cauza s-a amânat pentru al patrulea termen și nu s-a întâmplat nimic, el fiind menținut în stare de arest pentru aceste deficiențe. Consideră că, prin rechizitoriul întocmit în cauză nu s-a dovedit vinovăția sa. Este o răzbunare din partea unuia dintre denunțători care l-a amenințat cu cuțitul și totul a fost o înscenare. S-a afirmat că fapta comisă este în formă continuată dar a depus la fost 126 de înscrisuri cu care dovedește contrariul. A solicitat admiterea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Încheierea penală din data de 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în temeiul art.3002 cu art.160b alin.3 Cod pr. penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că prin Încheierea din 03.06.2009 a Tribunalului Bacăus -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 03.06.2009 și până la 01.07.2009, inclusiv. Măsura preventivă dispusă de instanță, a fost prelungită în condițiile legale, prin încheierea din 26.06.2009.
La luarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere probatoriul administrat până la acea dată, în baza căruia s-a constatat existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Temeiul legal reținut de instanță la luarea măsurii, este cel prevăzut de art.148 lit.f Cod pr.penală.
Instanța a fost sesizată cu judecarea cauzei în fond la data de 15.07.2009, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.347/P/14.07.2009, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art.254 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. S-a reținut în principal, că în cursul anilor școlari 2007 - 2008 și 2008 - 2009 inculpatul a pretins în calitatea sa de profesor la Grupul Școlar de și Protecție a Mediului " ", din B, diferite sume de bani cu titlu de mită, de la mai mulți elevi, pentru a le asigura promovabilitatea.
S-a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat este sancționată de textul de lege încriminator cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar calitatea avută care s-a reținut prin actul de sesizare că a fost folosită de inculpat pentru săvârșirea faptei - aceea de profesor - relevă un grad sporit de pericol public al acestuia, care nu justifică punerea în libertate. Tot astfel s-a constatat că, în contextul actual, care se caracterizează prin întărirea atitudinii autorităților de combatere a fenomenului corupției, se impune riposta fermă a organelor abilitate pentru a împiedica încălcarea sau sfidarea legii.
De altfel, este de observat că în cauză cercetarea judecătorească este în faza de început, instanța urmând a proceda la audierea martorilor - denunțători, cu privire la care, există temerea că ar putea fi influențați prin punerea în libertate a inculpatului.
Prima instanță a arătat că nu a putut reține susținerile inculpatului în sensul că s-ar fi depășit termenul rezonabil prin menținerea în stare de arest, având în vedere că amânarea cauzei s-a datorat fie intervenției unor cauze obiective, fie preocupării instanței de a garanta dreptul la apărare al inculpatului.
În ceea ce privește stabilirea vinovăției inculpatului, instanța urmează a se pronunța cu ocazia deliberării, după epuizarea administrării materialului probator și finalizarea cercetării judecătorești.
Împotriva hotărârii de mai sus a declara recurs inculpatul care a solicitat a se judeca în libertate deoarece nu prezintă pericol public și nu ar influența desfășurarea judecății și de altfel, prima instanță timp de 3 termen nu a administrat nici o probă.
Curtea analizând actele dosarului constată că recursul declarat este nefondat.
Curtea consideră că prima instanță a apreciat în mod corect existența pericolului social și faptul că nu se impune punerea în libertate a inculpatului atâta timp cât în cauză nu au fost ascultați denunțătorii care sunt elevi și care ar putea fi influențați de către inculpat.
Neaudirea martorilor din lucrări a fost determinată de cauze obiective dar și de necesitatea soluționării cererii de recuzare a completului pe care a formulat-o inculpatul.
Față de aspectele mei sus arătate, Curtea în baza art.38515 pct.1 lit. b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale din data de 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Se va lua act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.192 al.2 pr.pen se va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale din data de 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Ia act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.192 al.2 pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ene Ecaterina Mengoni Arin
- - - -
- -
GREFIER,
-A -
red. înch.
red.dec. recurs
tehnored.
2 ex.
02.11.2009
Președinte:Crîșmaru GabrielJudecători:Crîșmaru Gabriel, Ene Ecaterina Mengoni Arin