Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 662/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 662
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2009 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru inculpatul recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru inculpatul recurent arată că prin încheierea recurată s-a dispus menținerea măsurii de arest preventiv luată față de inculpat cu motivarea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, prin prisma gravității faptei sub aspectul căreia inculpatul este cercetat, a modalității în care se presupune că ar fi fost comisă fapta, a valorilor sociale lezate prin activitatea infracțională și care vizează dreptul la sănătate al persoanei. De asemenea în motivarea încheierii s-a reținut faptul că inculpatul, prin fapta sa a atentat la viața persoanei căreia i-a vândut drogurile. Solicită a se constata că inculpatul a vândut droguri investigatorului sub acoperire.
Solicită judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât inculpatul nu poate influența în nici un mod desfășurarea procesului penal, nu are cum să influențeze investigatorul sub acoperire.
Sunt suficiente garanții că inculpatul nu are cum să influențeze în nici un mod cursul procesului penal.
În concluzie solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că măsura de arest preventiv, față de inculpat, nu a fost luată în considerarea opiniei subiective a procurorului sau a instanței de judecată, ci în considerarea existenței temeiurilor prevăzute de dispozițiile art. 143 și 148 lit. f din Codul d e procedură penală, apreciindu-se că inculpatul prezintă un pericol real pentru ordinea publică.
Instanța de fond a analizat temeiurile care au stat la baza luării măsurii de arest preventiv față de inculpatul, a constat că acestea subzistă și că impun în continuare, menținerea acestei măsuri. De asemenea, în motivarea încheierii, s-a referit generic la faptul că infracțiunea de trafic de droguri reprezintă un pericol pentru sănătatea persoanei, nu a făcut referire expres la faptul că s-ar pune în pericol sănătatea investigatorului sub acoperire.
În concluzie formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent având cuvântul solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Analizând actele și lucrările dosarului constată:
Prin încheierea de ședință din 20.10.2009 a Tribunalului Iașis -a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și în consecință a fost menținută măsura urmând a fi verificată în condițiile art. 160 Cod procedură penală.
Tribunalul a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării și în consecință menținerea stării de arest este legală și temeinică.
În termen încheierea a fost recurată de inculpat cu motivarea că lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că nu poate influența administrarea probelor.
Recursul formulat nu este fondat.
Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive și s-a dispus trimiterea în judecată pentru existența de probe și indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată faptă pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de patru ani.
Față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de pericolul concret pe care îl prezintă inculpatul prin lăsarea în libertate pericol dat de natura faptei și de perseverența infracțională (inculpatul se află în stare de recidivă) menținerea stării de arest este legală și temeinică.
Pentru aceste motive, în baza art. 38515pct.1 lit. "b" Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile articolului 192 al. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii penale din 20 oct. 2000 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
29.10.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Elena Scriminți, Ciubotariu