Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 664/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 664
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
-
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " menținere arestare preventivă", promovat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la data de 07.09.1974, aflat în prezent în Penitenciarul Iași împotriva încheierii de ședință din 17.10.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că recursul promovat vizează încheierea de ședință din 17.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Avocat pentru inculpatul recurent, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii recurată și, rejudecând cauza să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, cea de obligare de a nu părăsi localitatea, conform disp.art. 145 alin.1 Cod procedură penală.
Susține apărarea că judecarea inculpatului în stare de libertate nu ar constitui un pericol pentru ordinea publică și nu ar prejudicia cu nimic cursul firesc al cauzei. Temeiurile pe care Parchetul le-a invocat la momentul arestării și la fiecare propunere de prelungire a măsurii preventive poate că au existat la momentul respectiv, la acest moment sau modificat și chiar au dispărut. În acest dosar au fost trimiși în judecată 15 inculpați dintre care numai inculpații și sunt judecați în stare de arest ceilalți 13 inculpați, cu fapte similare sunt judecați în stare de libertate.
Apreciază apărarea că scopul arestării nu este acela de a transforma prevenția în executare ci de a asigura o bună desfășurare a procesului penal în continuare, proces care s-a desfășurat până în acest moment cu inculpatul în stare de arest. Învederează instanței că și practica judiciară nu acceptă ca inculpații să fie arestați preventiv o perioadă atât de lungă de timp, în condițiile în care nu s-au mai făcut nici un fel de și probe în acest dosar.
Solicită instanței a da posibilitatea inculpatului să se judece în stare de libertate pentru a putea să-și facă apărările necesare. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și a se menține încheierea recurată ca fiind legală și temeinică.
Temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-a schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri, fiind relevate indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii sub aspectul căruia este cercetat, pericol social pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică fiind unul cert și actual conturat prin prisma gravității faptelor reținute în sarcina sa, a urmărilor produse prin activitatea infracțională întreprinsă de inculpat, acesta fiind condamnat anterior pentru fapte de același gen.
Inculpatul recurent, solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii recurată și, rejudecând să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și țara pentru a putea să-și facă apărările necesare.
Susține inculpatul că la acea societate a fost un simplu angajat, nu a avut nici o putere de decizie. Toate faptele pretins a fi fost săvârșite de mama sa care era administratorul societății și care între timp a decedat, i-au fost puse lui în sarcină. Mai susține că ceilalți 13 inculpați care sunt judecați pentru fapte similare și care au avut putere de decizie sunt judecați în stare de libertate. Mai susține că la dosar au fost depuse foarte multe acte care acum nu se mai regăsesc și de aceea solicită a-i da posibilitatea să se judece în stare de libertate, arătând că periculozitatea pentru societate nu rezultă din faptele ce i se rețin în sarcină.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare,
Ulterior deliberării,
Curtea,
Deliberând asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 17.10.2009, Tribunalul Iașia respins cererile formulate de inculpații și - privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
În baza disp. art. 3002raportat la art. 160 alin. 1 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive dispusă față de inculpații și - și în temeiul art. 160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive dispuse față de inculpați.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță examinând legalitatea si temeinicia arestării preventive dispuse fată de inculpații și prin prisma materialului probator administrat până in prezent, respectiv a declarațiilor părților vătămate și ale martorilor coroborate cu conținutul proceselor-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, administrat în cursul urmăririi penale, a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a acestora nu s-au schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestor măsuri, fiind relevate indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii infracțiunilor sub aspectul cărora sunt cercetați, pericolul social pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar putea prezenta pentru ordinea publică fiind unul cert și actual conturat prin prisma gravității faptelor reținute în sarcina acestora, a modalității in care se bănuiește a fi fost comise aceste fapte, a urmărilor produse și a importanței valorilor sociale pretins fi fost lezate prin activitatea infracțională întreprinsă de inculpați, nefiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art.139 Cod penal.
și pertinența menținerii acestei masuri rezultă dintr-o ordine publica realmente amenințata, pericolul concret pe care lăsarea in libertate a inculpaților l-ar prezenta pentru comunitate fiind conturat prin prisma naturii valorilor sociale pretins lezate, accentuării sentimentului de temere si insecuritate pe care comiterea unor astfel de infracțiuni îl produce in rândul comunității, toate aceste aspecte impunându-se a fi reținute si pe fondul condamnării ambilor inculpați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de același gen si pentru a căror comitere au fost condamnați, hotărârea care constată vinovăția acestora aflându-se la instanța de control judiciar.
Pentru aceste considerente, constatând ca respectate atât dispozițiile interne în materie, dar și cele ale art.5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, instanța, în baza disp.art.300 ind.2 cod procedură penală raportat la disp.art.160 ind. b al.1 și 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și -.
În termen legal încheierea a fost recurată de inculpatul.
Motivându-și recursul declarat, inculpatul a susținut că soluția de menținere a arestării preventive este rezultatul neanalizării probelor dosarului, analiză care ar fi arătat că punerea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Considerând că scopul instituit de art. 136 Cod procedură penală poate fi realizat și prin aplicarea unei măsuri preventive mai puțin excesive, inculpatul a solicitat, în raport de perioada detenției preventive, de stadiul cercetării judecătorești și de faptul că alți inculpați cercetați în aceeași cauză sunt liberi, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. ultim Cod procedură penală, constată următoarele:
Inculpatul - este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1,3,4 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 215 alin. 1,3,4 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 23 pct. 1 lit. a,c din Legea nr. 656/2002, art. 6-9 din Legea nr. 241/2005 și art. 25 Cod penal raportat la art. 244 Cod penal și art. 313 Cod penal.
Arestarea preventivă a inculpatului - a fost dispusă de Tribunalul Vaslui prin încheierea nr. 2 din 5 februarie 2009, reținându-se întrunirea condițiilor prev. de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.
Fiind investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vasluia făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia verificării condițiilor privind legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în raport cu situația inculpatului și a constatat în mod corect că această măsură este legală și temeinică.
În cadrul verificărilor impuse de art. 3002Cod procedură penală, instanța investită nu analizează vinovăția celui arestat, ci doar existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana cercetată ar fi comis faptele prevăzute de legea penală ce fac obiectul cercetării coroborat cu întrunirea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.
Prima instanță a făcut o corectă și completă analiză a probelor prin prisma dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, arătând în mod expres și pericolul concret pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a recurentului pentru ordinea publică.
temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive -existența probelor în sensul art. 143 Cod procedură penală coroborată cu întrunirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. "d și f" Cod procedură penală conduc la concluzia că susținerile recurentului privind nelegalitatea încheierii atacate nu pot fi primite.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că materialul probator administrat în cauză până la acest moment cuprinde suficiente mijloace probatorii care să susțină bănuiala legitimă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat.
În același timp, prima instanță a reținut corect că împotriva inculpatului - continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. "d și f" Cod procedură penală, fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste dispoziții legale.
Astfel, acuzele ce planează asupra inculpatului vizează infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și această condiție este îndeplinită.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu doar datele ce caracterizează persoana inculpatului, ci și datele privitoare la faptă, respectiv pericolul social concret al infracțiunilor.
Pericolul pentru societate în înțelesul legii sunt faptele care lezează sau pun în pericol cele mai importante valori cercetate de legea penală.
De asemenea, pericolul social se poate exprima și prin starea de neliniște și insecuritate socială pe care fapta penală o creează în rândul comunității.
Cu privire la justificarea măsurii arestării preventive pe motivul necesității protejării ordinii publice, CEDO a admis că anumite infracțiuni post suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, dată fiind gravitatea deosebită a unor fapte și reacția particulară a opiniei publice în anumite situații.
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și nu poate fi prelungită dincolo de limitele rezonabile, însă în jurisprudența CEDO aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
În speță, inculpatul condamnat anterior nedefinitiv sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de același gen este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni grave - se reține în sarcina acestuia că în perioada 2006 -2008 împreună cu inculpata - - și alții ar fi constituit o grupare infracțională organizată având ca scop comiterea infracțiunilor de înșelăciune în convenții prin emiterea de cec-uri fără a avea disponibil în cont, de folosirea de sume de bani provenite din comiterea infracțiunilor de înșelăciune pentru construirea de imobile de locuit în folosul inculpaților, evaziuni fiscale prin neînregistrarea în evidențele contabile ale societăților înființate și administrate de membrii grupului infracțional și ținerea de evidențe duble, punerea în vânzare prin magazine ale societăților susmenționate de produse alimentare alterate - fapte prin care s-a atentat la securitatea raporturilor juridice comerciale și a fost subminată încrederea în partenerii economici și în metodele și mijloacele de plată folosite de aceștia și au un impact social deosebit în condițiile în care fenomenul criminalității organizate este în continuă creștere și diversificare.
În raport cu cele menționate mai sus, se constată că în condițiile speței interesul public impune măsura privării de libertate pentru a se asigura protecția împotriva comiterii unor astfel de fapte, fiind necesară riposta fermă a societății în scopul prevenirii unor alte acte asemănătoare și a descurajării persoanelor tentate să abordeze conduite similare celor prefigurate în speță.
Față de cele expuse anterior, Curtea constată că temeiurile de arestare preventivă nu au dispărut și nici nu s-au modificat, ci sunt actuale, menținerea arestării preventive a inculpatului fiind justificată atât de faptul că temeiurile inițiale sunt operante, cât și de necesitatea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal.
Ca urmare, legalitatea și temeinicia încheierii recurate fiind verificate și neexistând vreun motiv de casare, în baza art. 385 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din 17 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii penale din 17.10.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
05.11.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu, Mihaela Chirilă
