Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 671/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 iunie 2009

PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Florin

GREFIER:

- SERVICIUL TERITORIAL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale din 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de apărător ales avocat.

Procedură de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat depune la dosar motivele de recurs în scris și solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului arătând că încheierea atacată este nelegală, deoarece nu a fost motivată, impunându-se în acest caz casarea încheierii cu trimitere spre rejudecare și netemeinică, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat și nu există temeiuri noi. Depune la dosar copia plângerii penale formulată de inculpat împotriva organelor de anchetă. Mai arată că nu există probe obiective sau indicii temeinice care să arate că inculpatul a săvârșit vreo faptă penală.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii recurate ca fiind legală și temeinică arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat.

Inculpatul recurent - arată că este de acord cu cele spuse de apărătorul său ales.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin încheierea penală din 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 15.06.1987, în mun. B, CNP -, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29 din 26.05.2009, emis de Tribunalul Arad.

Tribunalul Arada reținut următoarele:

A constatat că prin ordonanța din 25.05.2009, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor participație improprie la importul de droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 31 al. 2 Cod penal raportat la art. 3 al. 1 din Legea 143/2000, modificată și republicată; deținere de droguri de risc fără drept, în vederea comercializării, prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, modificată și republicată; deținere de droguri de risc fără drept, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000 modificată și republicată prin Legea nr. 522/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, pentru faptul că la sfârșitul luni mai 2009, l-a instigat pe să importe droguri de risc ( 635,83 grame rezină de cannabis), fără drept din Spania în România; în noaptea de 24/25.05.2009, inculpatul a deținut asupra sa, fără drept, droguri de risc, (617, 18 grame rezină de cannabis) destinate comercializării la diverse persoane din mun. B; în noaptea de 24/25.05.2009 inculpatul a deținut asupra sa, fără drept, droguri de risc (o țigară conținând 1,05 grame rezină de cannabis), destinată consumului propriu.

În motivarea propunerii, - Biroul Teritorial Arada solicitat arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile arătând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 136, 146 și 148 alin. 1, lit. d,f, Cod procedură penală, întrucât a fost făcută dovada că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune și comis infracțiuni grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodată și probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În legătură cu primul caz de aretare se arată că inculpatul a fost condamnat de Judecătoria sectorului 6 B pentru infracțiuni comise în minorat. În legătură cu cel de al doilea caz, se arată că existența pericolului pentru ordinea publică poate rezulta din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, aceasta raportat atât la amploarea pe care a luat-o fenomenul traficului ilicit de droguri cu consecințe nefaste în rândul tinerilor, dar mai ales la caracterul transnațional al infracțiunilor comise de inculpat și la atragerea în această activitate a unei alte persoane, învinuitul. În argumentarea existenței pericolului pentru ordinea publică se face trimitere la art.5 lit.c din Convenția Europeană pentru drepturile omului și la nr.R/80/11 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind cazurile în care ar fi de dorit să se aplice măsuri preventive privative de libertate unul din acestea fiind gravitatea infracțiunilor care în cauză rezultă din lege, art.2 pact.1 din Legea 39/2003.

Prin încheierea nr. 32 din data de 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, împotriva căruia s-a emis mandat de arestare preventivă pe timp de 29 zile cu începere de la 26.05.2009 până la 23.06.2009, inclusiv.

La data de 18.06.2009, Tribunalul Arada fost sesizat cu rechizitoriul întocmit de - Biroul Teritorial Arad, în dosarul nr. 54 D/P/2009.

Raportat la susținerile inculpatului și ale apărătorului acestuia, potrivit căruia inculpatul a fost constrâns să dea declarații, instanța a reținut că nici în aceste condițiile temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu sunt înlăturate, fiind vorba de simple afirmații care în acest stadiu procesual nu pot fi verificate, certificatul medico-legal nr.452 din 09.06.2009 care atestă că inculpatul a suferit leziuni ce au putu fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure și pentru care au fost necesare 5-6 zile îngrijiri medicale, neprobând prin el însuși că aceste leziuni au fost cauzate de anchetatori, așa cum susține inculpatul.

Apreciind astfel, raportat la dispozițiile art. 3001Cod procedură penală și având în vedere și dispozițiile art. 148 lit. f, Cod procedură penală, procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat arestarea acestuia subzistă, privarea de libertate fiind justificată în considerarea acelorași împrejurări și argumente.

Împotriva încheierii penale din 19.06.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs inculpatul recurent, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 22.06.2009, sub nr-.

În motivarea recursului inculpatul a arătat că încheierea atacată este nelegală, deoarece nu a fost motivată și netemeinică,întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat și nu există temeiuri noi. De asemenea inculpatul a susținut că nu există probe cu privire la vinovăția acestuia.

Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru patrimoniul și sănătatea cetățenilor.

Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptei reținute în sarcina acestuia.

Curtea înlătură și apărarea inculpatului referitoare la inexistența probelor în acuzare, deoarece aceste aspecte pot fi analizate în cadrul soluționării acțiunii penale. De asemenea încheierea atacată este motivată.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.

Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).

Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.

Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent împotriva încheierii penale din 19.06.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr-.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b) pr. pen. respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 19.06.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 al. 2 cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2009.

Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red /26.06.2009

Dact P 2.ex./30.06.2009

Prima inst.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 671/

În baza art. 38515pct. 1 lit. b) pr. pen. respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 19.06.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 al. 2 cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2009.

Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Președinte:Codrina Iosana Martin
Judecători:Codrina Iosana Martin, Ion Dincă, Florin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Timisoara