Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 673/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 673/
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Dinu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Dan Iulian
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Arestul C, împotriva încheierii de ședință din 6 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei, emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513cod procedură penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 6 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța și să se dispună nemenținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât nu se regăsesc în hotărâre, suficiente considerente pentru menținerea măsurii. De asemenea solicită instanței să reaprecieze cererea subsidiară formulată la instanța de fond, pe care o reiterează și în fața instanței de recurs. S- a menținut arestarea preventivă a inculpatului pe considerentul că, acesta, lăsat în libertate, va încerca zădărnicirea adevărului și pentru faptul că, sunt întrunite cerințele art. 148 lit. f cod procedură penală, în sensul că, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, este mai mare de 4 ani. Insă, instanța de fond nu a făcut nici o apreciere raportat la pericolul social concret pe care inculpatul îl prezintă dacă ar fi lăsat în libertate, nefiind analizat acest aspect. Scopul măsurilor preventive este cel prevăzut de dispozițiile art. 136 cod procedură penală și, din nici un element probator nu rezultă faptul că, inculpatul, lăsat în libertate ar zădărnicii aflarea adevărului. Reiterează cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, municipiul C, avându-se în vedere faptul că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat, urmărirea penală a fost încheiată în bune condiții. Se poate aprecia că, odată sesizată instanța cu rechizitoriul, s-au schimbat temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive. Inculpatul a fost de altfel și demis din funcția de director la instituția la care acesta era angajat, astfel încât nu se poate presupune că mai are vreo posibilitate de a avea vreo influență asupra foștilor angajați. Probele pe care se bazează urmărirea penală sunt: declarația denunțătorului, declarația unui angajat, și înregistrările ambientale efectuate, declarația inculpatului coroborându-se până la un moment dat cu acestea. Apreciază că, la acest moment procesual nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpatului, solicitând punerea sa în libertate.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii Tribunalului Constanța ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu au intervenit elemente noi care să justifice aplicarea unei alte măsuri preventive. Pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
In mod corect s-a stabilit că, măsura arestării preventive luată față de inculpat este legală și temeinică, fiind dispusă cu respectarea dispozițiilor legale de către judecătorul competent. La luarea acestei măsuri, judecătorul a apreciat pericolul concret pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică, care rezultă din împrejurările comiterii faptei și din faptul că inculpatul a primit sume de bani pentru a trafica influență. Raportat la această situație, apreciază că, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate nu este fondată, solicitând respingerea acesteia, întrucât temeiurile subzistă in continuare și nu s-au modificat. Împrejurarea invocată în apărare că a fost investită instanța cu actul de inculpare nu poate conduce la ideea că, s-au schimbat temeiurile.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că nu este un pericol social, iar dacă va fi pus în libertate se va prezenta la fiecare termen de judecată și nu va fi un element negativ pentru societate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 6 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 3001alin 1 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului .
În baza art. 3001alin 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la 23 10 1962).
A fost respinsă cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea în care locuiește.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege, respectiv de către un judecător de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță, cu asigurarea dreptului la apărare al inculpatului și a dreptului de a da declarații sau de a nu da nici o declarație.
De asemenea, se constată că temeiurile măsurii arestării preventive a inculpatului sunt cele prevăzute de art. 143 și art. 148 Cod procedură penală, în prezența cărora se poate dispune luarea măsurii arestării preventive.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă prin încheierea nr. 113 din 14. 10. 2009 Tribunalului Constanța, menținută prin încheierea nr. 114/P din 16 10 2009 Curții de APEL CONSTANȚA.
Având în vedere această situație de fapt, tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
Cu privire la necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului se arată că, potrivit art. 3001alin 3 Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Tribunalul a constatat că actele dosarului, pe care se întemeiază rechizitoriul, conțin probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a realizat acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 257 Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată.
În acest sens sunt mijloacele de probă indicate în rechizitoriu, ce nu au fost infirmate din punct de vedere procesual sau al conținutului lor până în prezentul stadiu procesual, printre care se numără procesele verbale de interceptare și înregistrare a unor convorbiri, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșa foto privind bancnotele tratate și consemnate în procesul verbal de predare -primire, declarațiile persoanelor audiate.
Se mențin astfel temeiurile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive.
Este întrunită și condiția ca pentru infracțiunile cercetate legea să prevadă închisoarea mai mare de 4 ani.
Tribunalul a apreciat că, în actualul stadiu procesual, când cercetarea judecătorească nu a început, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, pentru a se asigura desfășurarea cu celeritate a judecății, pentru a se preîntâmpina denaturarea unor mijloace de probă constând în relatările persoanelor ce vor fi audiate, unele aflate în subordinea inculpatului, și inclusiv pentru a se preveni punerea de acord a acestuia cu martorii, cu privire la declarațiile ce le vor da, având în vedere declarațiile din cursul urmăririi penale, care în parte nu se coroborează între ele sau cu celelalte probe administrate.
Cu privire la cererea inculpatului de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea, față de considerentele anterioare tribunalul s-a apreciat că în prezent această măsură nu este aptă de a asigura buna desfășurare a judecății, respectiv de a preîntâmpina zădărnicirea aflării adevărului, a parcurgerii cu celeritate a etapelor procesuale.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, tribunalul a apreciat că acestea nu sunt de natură a înlătura temeiurile expuse mai sus, și a infirma necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs, fără a-l motiva în scris, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În concluziile dezvoltate oral în fața instanței de recurs, inculpatul, prin apărătorul ales, a arătat că arestarea preventivă a acestuia s-a menținut pe considerentul că, lăsat în libertate, va încerca zădărnicirea adevărului și pentru faptul că, sunt întrunite cerințele art. 148 lit. f cod procedură penală, în sensul că, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, este mai mare de 4 ani. Insă, instanța de fond nu a făcut nici o apreciere raportat la pericolul social concret pe care inculpatul îl prezintă dacă ar fi lăsat în libertate, nefiind analizat acest aspect. Scopul măsurilor preventive este cel prevăzut de dispozițiile art. 136 cod procedură penală și, din nici un element probator nu rezultă faptul că, inculpatul, lăsat în libertate ar zădărnicii aflarea adevărului. S-a reiterat cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, municipiul C, avându-se în vedere faptul că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat, urmărirea penală a fost încheiată în bune condiții.
Curtea, examinând încheierea atacata, in raport de actele și lucrările dosarului dar si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform disp. art. 3856al.3. C.P.P. constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă prin încheierea nr. 113 din 14. 10. 2009 Tribunalului Constanța, menținută prin încheierea nr. 114/P din 16 10 2009 Curții de APEL CONSTANȚA.
La data de 04.11.2009, s-a întocmit actul de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatul, reținându-se că acesta a realizat acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 257 Cod penal.
În acest sens sunt mijloacele de probă indicate în rechizitoriu, ce nu au fost infirmate din punct de vedere procesual sau al conținutului lor până în prezentul stadiu procesual, printre care se numără procesele verbale de interceptare și înregistrare a unor convorbiri, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșa foto privind bancnotele tratate și consemnate în procesul verbal de predare -primire, declarațiile persoanelor audiate.
cu soluționarea cauzei, până la termenul de judecată în fond, în baza art. 3001alin.1 Cod procedură penală, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Conform art. 3001alin.3 Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.
În cauză, arestarea inculpatului s-a dispus în baza art. 148 lit. f Cod procedură penală, conform căruia măsura arestării preventive poate fi luată dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pentru infracțiunea reținute în sarcina inculpatului, așa cum corect a reținut și instanța de fond, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, astfel că această teză a art. 148 lit. f este îndeplinită și nu poate fi pusă în discuție.
Totodată, curtea apreciază că, atât la momentul luării măsurii arestării preventive cât și în prezent, este îndeplinită și cea de-a doua condiție respectiv că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol public pentru ordinea publica.
La analizarea pericolului pentru ordinea publică, instanța trebuie să aibă în vedere gravitatea faptelor comise, pericolul social al acestora, împrejurările în care au fost comise, relațiile sociale care au fost afectate, scopul urmărit de către inculpat, dar și circumstanțele personale ale acestuia.
Este de observat că inculpatul, prin calitatea sa de director coordonator adjunct al Inspectoratului Teritorial d e Muncă C, având în vedere faptele reținute în sarcina sa, a adus o gravă vătămare relațiilor sociale care privesc încrederea în această instituție a statului, ce asigură respectarea securității și sănătății în muncă, în actele de control întocmite de funcționarii acestei instituții, în moralitatea și integritatea de care trebuie să dea dovadă un asemenea funcționar.
De asemenea, trebuie privită activitatea infracțională a inculpatului și în contextul mai larg al necesității combaterii corupției, iar în cadrul acestei activități de combatere a corupției deosebit de complexă și de complicată, o persoană ce ocupă o funcție de conducere de o asemenea importanță, cu atribuții de control, trebuie să fie deasupra oricărei suspiciuni.
Pericolul social rezultă și din modul în care inculpatul a acționat, din lipsa de responsabilitate de care a dat dovadă, din scopul urmărit, respectiv obținerea unor sume însemnate de bani.
Inculpatul a folosind într-un scop total neadecvat atribuțiile de serviciu, creând o anumită imagine și consecințe ce se pot răsfrânge asupra activității instituției, în general.
Trebuie subliniată și atitudinea inculpatului care, deși nu are obligația să recunoască acuzațiile ce i se aduc, a avut o atitudine în contradicție cu probele administrate până în acest moment.
Prin urmare, Curtea constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat și, având în vedere și subliniind încă o dată gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, modalitatea de acționare, scopul urmărit de către inculpatul, ținând cont și de calitatea de director cu atribuții de control a acestuia, de necesitatea combaterii eficiente a corupției, de a se asigura o protejare a relațiilor sociale privind respectarea securității și sănătății în muncă și pentru desfășurarea în bune condiții a judecății, apreciază că măsura arestării preventive se justifică în continuare, temeiurile arătate impunând în continuare privarea sa de libertate.
Prin menținerea măsurii arestării nu se încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la judecarea și rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile că a comis o infracțiune, presupunere relevată de probele menționate, iar durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, de la data arestării trecând mai puțin de două luni, având în vedere și complexitatea cauzei.
Cum, în intervalul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate și, câtă vreme recurentul nu a invocat și depus probe directe și concludente care să ateste o altă situație de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, așa cum a fost expusă mai sus, Curtea constată că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică si, în baza art. 38515pct. 1 lit.b C.P.P. urmează sa respingă recursul, ca nefondat.
În baza art. art.192 al.2 cod procedură penală, va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515al.1 pct.1. lit. cod procedură penală,
Respinge recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Arestul C, împotriva încheierii de ședință din 6 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În baza art. art.192 al.2 cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 309 alin.3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în două exemplare originale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond:
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref.
2 ex./13.11.2009
Președinte:Daniel DinuJudecători:Daniel Dinu, Adriana Ispas, Dan Iulian
