Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 674/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 674
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Arin Alexandru Mengoni
JUDECĂTORI: Arin Alexandru Mengoni, Bogdan Adrian Monica
-
GREFIER:
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva Încheierii din data de 09 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - consideră că recursul este întemeiat întrucât din probatoriul administrat în cauză se profilează o schimbare de încadrare juridică, în art.180.
Cod PenalAvând în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că nu are antecedente penale și nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, solicită admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului, în principal, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, precum și plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul este nefondat întrucât din probatoriul administrat rezultă indicii că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat având în vedere obiectul cu care a lovit și urmările acțiunii sale.
De asemeni, apreciază că menținerea arestului preventiv este corectă, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au modificat, iar pericolul concret rezidă din natura infracțiunii, urmările acestuia, impactul asupra opiniei publice, precum și faptul că există posibilitatea să comită alte infracțiuni față de soția sa.
Recurentul inculpat - având cuvântul - arată că soția sa nu este acasă la el, ci trăiește în concubinaj cu, a plecat de acasă la începutul verii, a locuit la concubinul său și a venit acasă la momentul în care au venit toți copii acasă și totul s-a întâmplat neașteptat. Mai arată că a fost o greșeală și regretă ceea ce s-a întâmplat.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data de 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr- s-a dispus în temeiul art. 300 in. 1 al. 3 Cod procedură penală menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
A avut în vedere prima instanță că temeiurile care au stat la baza arestării nu au încetat sau modificat, față de împrejurările concrete ale faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul, gravitatea deosebită a acestei infracțiuni, modalitatea în care a acționat, valoarea socială supremă ocrotită de lege căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege - închisoare mai mare de 4 ani, apreciind că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul. În motivele de recurs susținute oral în fața Curții de către apărătorul din oficiu al recurentului s-a arătat că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate, nu a fost demonstrat pericolul concret pentru ordinea publică, se profilează o schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 al. 2 Cod penal, aspect care ar putea conduce la nelegalitatea arestării preventive.
Curtea, analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs formulate precum și din oficiu reține următoarele:
Potrivit art. 300 ind. 1 al. 1 Cod procedură penală "după înregistrarea dosarului la prima instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive" urmând ca ulterior să se pronunțe asupra menținerii acestei măsuri. Procedura mai sus enunțată se face potrivit art. 300 ind. 1 al. 3 Cod procedură penală în condițiile art. 159 al. 3, 4, 5 și 11 Cod procedură penală, respectiv inculpatul va fi adus în fața instanței și va fi asistat de apărător iar participarea procurorului este obligatorie.
Rezultă așadar că această procedură este contradictorie, fiind necesară punerea în discuție a verificării legalității și temeiniciei arestării preventive și a oportunității revocării ori menținerii acestei măsuri iar pe de altă parte pronunțarea asupra măsurilor ce se iau în temeiul art. 300 ind. 1 Cod procedură penală trebuie să fie rezultatul unei deliberări.
Ori în prezenta cauza, instanța a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică, acest aspect fiind consemnat în preambulul încheierii, fără a pune în discuție această chestiune și fără a avea loc o deliberare. Ulterior instanța a procedat la punerea în discuție a menținerii măsurii arestării preventive însă la acel moment judecătorul devenise incompatibil deoarece își exprimase deja opinia în cauză.
Devin astfel incidente dispozițiile art. 197 al. 2 Cod procedură penală, încheierea fiind lovită de nulitate, deoarece din componența completului a făcut parte un judecător incompatibil. În mod firesc se impune concluzia că, procedând astfel, prima instanță a încălcat și dreptul la apărare al recurentului - inculpat.
Față de considerentele precizate se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva încheierii din data de 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția penală în dosarul penal nr- și, în consecință:
Casează în totalitate încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Bacău - avocat.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Arin Alexandru Mengoni, Bogdan Adrian Monica
GREFIER,
Red.înch.
Red. -
Tehnored. - 3 ex.
11.11.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA PENALĂ -
Str. - - nr.1. - -
Dosar nr-
Din 12.11. 2009
Către,
TRIBUNALUL BACĂU
- Secția penală -
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- în care s-a pronunțat decizia penală nr.674/11.11.2009, prin care s-a admis recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva încheierii din data de 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția penală în dosarul penal nr- și, în consecință:
S-a casat în totalitate încheierea recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
La prezentul dosar se află atașate următoarele dosare: dosar -7-,-, - aparținând Tribunalului Bacău, dos. nr. 635/P/2009 aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și dos. nr. - aparținând Curții de Apel Bacău.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Președinte:Arin Alexandru MengoniJudecători:Arin Alexandru Mengoni, Bogdan Adrian Monica