Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 682/

Ședința publică din 05 decembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător

JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu

JUDECĂTOR 3: Marioara

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare recursul declarat de, fiul lui și, născut la data de 25.12.1979, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr. 66 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 4384/2008, emisă de Baroul

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Potrivit art. 172 alin. 7 Cod procedură penală apărătorul desemnat din oficiu a luat contact cu recurentul inculpat aflat în stare de arest în vederea pregătirii apărării.

Recurentul inculpat este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul recurentului inculpat lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al cauzei având în vedere probele dosarului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, în cauză nu au încetat și nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit art. 38513alin. 3 Cod procedură penală, solicită judecarea sa în stare de libertate, apreciind că nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, considerându-se în totalitate recuperat.

CURTEA

Din actele dosarului reține că, prin încheierea nr.66 din 26 noiembrie 2008, dată în Camera de consiliul, Tribunalul Vâlceaam enținut arestarea preventivă a apelantului-inculpat, fiul lui și, născut la data de 25.12.1979, în localitatea Rm.V, județul V, CNP -, domiciliat în Rm.V, cartier nr. 150, județul V, încarcerat în Penitenciarul Colibași, județul

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 616 din 12 noiembrie 2008, în dosarul nr-, Judecătoria Rm.V dispus, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g,i Cod pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod pen și art. 37 lit. b Cod pen, condamnarea inculpatului, la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată (10 acte materiale).

aplicat inculpatului disp. art. 57,71 Cod pen. rap. la art. 64 alin. 1 lit. a,b Cod pen. - ca pedeapsă accesorie, iar în baza art. 350 Cod pr. pen. rap. la art. 160 ind. b alin. 3 Cod pr. pen. menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, a reținut că, inculpatul a comis în baza unei rezoluții infracționale unice toate actele materiale de furt calificat ( pe timp de noapte, prin efracție și escaladare) pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. V nr. 892/P/2008 din 09.06.2008, acestea constituind în drept infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 208,209 alin 1 lit. g, Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 37 lit. b

Cod Penal

Din fișa de cazier a acestuia și înscrisurile de la dosar, instanța a constatat că și anterior inculpatul a fost condamnat, în repetate rânduri la pedepse privative de libertate, care nu și-au atins însă scopul preventiv educativ, dovadă fiind comiterea în stare de recidivă post executorie a infracțiunii de furt calificat în formă continuată descrisă mai sus.

Împotriva acestei sentințe, apelantul-inculpat și parchetul au declarat apel, iar pentru soluționarea acestuia s-a fixat termen de judecată la data de 07 ianuarie 2009.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 3001din Codul d e procedură penală, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte ca durata acestei măsuri procesuale să expire, tribunalul a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea și menținerea acesteia subzistă și impun în continuare privarea de libertate a apelantului-inculpat, acesta neprezentând garanția că poate fi judecat în stare de libertate.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă cu certitudine un pericol concret pentru ordinea publică, perseverența sa infracțională dovedind aceasta.

Încheierea a fost recurată de inculpat care a avansat critici legate de netemeinicia arestării apreciind că nu mai există nici un fel de pericol determinat de punerea sa în libertate.

Curtea apreciază nefondat recursul inculpatului.

În acest sens, curtea reține că la 9.06.2008, prin rechizitoriul 892/P/2008 a fost trimis în judecată inculpatul, pentru comiterea în perioada februarie 2008 - mai 2008, 10 acte materiale de furt calificat, în timp de noapte și prin escaladare sau efracție, acțiunea acestuia concentrându-se asupra unor imobile din localitatea, județul

Din fișa de cazier judiciar se reține că inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni de tâlhărie, evadare, iar la 28.08.2007 prin rechizitoriul 2254/P/2007 a fost trimis în judecată pentru alte infracțiuni de furt calificat.

Inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică numai datorită perseverenței sale infracționale dar și pentru tendința nestăpânită de a se afla în conflict cu legea penală, existând pericolul comiterii unor noi infracțiuni.

Art.148 al.1 lit.d și f Cod procedură penală, legitimează arestarea inculpatului când acesta a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

În cauza Dumout - Meliverg vs.Franța, CEDO a arătat că gravitatea unei infracțiuni poate determina autoritățile să dispună și să mențină arestarea pentru împiedica săvârșirea de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei, în special antecedentele și personalitatea acuzatului fac plauzibil, riscul comiterii unei noi infracțiuni, iar măsura arestării adecvată.

Curtea observă în concluzie netemeinicia recursului formulat de inculpat și în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală urmează a-l respinge menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată. În baza art.192 Cod procedură penală, va obliga inculpatul, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de, fiul lui și, născut la data de 25.12.1979, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr. 66 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezentă onorariul avocatului desemnat din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier

Red.:

Tehn.

3 ex.

Jud.fond:

22.12.2008.

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu, Marius Gabriel Săndulescu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Pitesti