Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 687

Ședința publică de la 26 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial O l

.

Pe rol, soluționarea recursurilor promovate de inculpații - deținut preventiv în cadrul Penitenciarului d e Minori și C - și - deținută preventiv în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii pronunțate la data de 22 iunie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, asistat din oficiu de avocat și recurenta - inculpată, asistată de avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul, depune la dosar motivele de recurs și solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii atacate, iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, cu obligarea acestuia de a nu părăsi țara. A arătat că inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind nefondată argumentarea instanței de fond în sensul că menținerea arestării preventive se impune în vederea asigurării administrării în bune condiții a probelor. De asemenea, nu se mai poate discuta în acest stadiu procesual de posibilitatea influențării materialului probatoriu, având în vedere că probele au fost administrate.

În ceea ce-l privește pe inculpat, precizează că nu a existat nici un indiciu despre faptul că ar fi încercat să se sustragă de la urmărire penală sau judecată, sau că acest risc ar putea exista în condițiile în care ar fi fost lăsat în libertate.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Dolj pronunțată la 22 iunie 2009 în dosarul cu nr- și revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive.

Reprezentantul Ministerului Public, a solicitat menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, ținându-se seama de faptul că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora; recurenții au săvârșit infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în cazul lăsării în libertate a unor persoane acuzate de comiterea unor fapte grave.

Recurenții - inculpați, având pe rând ultimul cuvânt, arată că își însușesc concluziile apărătorilor lor.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Prin Încheierea pronunțată la data de 22 iunie 2009 în dosar nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus - printre altele - respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și, cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 3002raportat C.P.P. la art.160 C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a fiecăruia dintre cei doi inculpați, respectiv: - fiul lui și, născut la 28 iulie 1989 în B, Sector 3, CNP -, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10 din data de 19 martie 2009 emis de Tribunalul Dolj - și - fiica naturală a, născută la 30 octombrie 1963 în B, CNP -, arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 17 din data de 14 aprilie 2009 emis de Tribunalul Dolj.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 07 mai 2009 fost înregistrat sub nr- rechizitoriul Ministerului Public - Direcția de Investigare a Organizate și Terorism - Biroul teritorial Dolj, stat în dosarul de urmărire penală nr. 46/D/P/2009, privind pe inculpații și, trimiși în judecată după cum urmează:

-, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, modificată și completată prin legea 522/2004 cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/2000, modificată și completată prin Legea 522/2004

-, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, modificată și completată prin legea 522/2004 cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/2000, modificată și completată prin Legea 522/2004; trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, modificată și completată prin legea 522/2004, cu aplic. art. 33 lit.

În fapt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului, în esență, că în ziua de 18.03.2009, prin intermediul numitei, a încercat să introducă heroină - drog de mare risc - în cantitate de aproximativ 1,77 grame, disimulat într-un produs alimentar primit conștient de la inculpata și pe care l-a transportat cu bună știință la Penitenciarul Craiova cu intenția de a-l pune la dispoziția deținuților și.

În sarcina inculpatei s-a reținut în esență că aceasta a procurat și a ascuns într-un produs alimentar (kaizer) droguri de mare risc (heroină), pe care în înțelegere cu inculpatul a încercat să le introducă astfel disimulate în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, pentru deținuții și, prin intermediul numitei - care nu a avut cunoștință de existența drogurilor de mare risc. Totodată, în sarcina aceleiași inculpate s-a reținut că aceasta a cumpărat și deținut droguri de mare risc - respectiv două pastile metadonă, pentru consumul fiicei sale.

Prin încheierea din data de 08 mai 2009, s-a menținut măsura arestării preventive a celor doi inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 3001C.P.P. măsură menținută prin dec. pen. 498/11 mai 2009 Curții de APEL CRAIOVA

În ceea ce privește cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpați și întemeiate pe dispozițiile art. 139 al. 1 raportat C.P.P. la art. 1451C.P.P. precum și referitor la cererea de menținere a măsurii arestării preventive formulată de reprezentantul Parchetului în temeiul art. 3002C.P.P. instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului în raport de aceste cereri și de motivele învederate de părți, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3002raportatC.P.P. la art. 160 C.P.P. văzând și dispozițiile art. 136 și C.P.P. art. 148 C.P.P. a constatat că, în speță, probatoriul administrat până în prezent, coroborat cu declarațiile inculpaților, demonstrează că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P.- ce au determinat luarea și menținerea până în prezent a măsurii arestării preventive dispusă față de fiecare dintre cei doi inculpați - nu s-au modificat, subzistă și astfel există în continuare indicii temeinice ce duc la presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați sunt autorii faptelor materiale pentru care sunt cercetați, acestea au aparența infracțiunilor pentru care sunt cercetați, iar natura acestor infracțiuni - trafic de droguri de mare risc - și amploarea deosebită a fenomenului ar conduce la o reacție negativă în societate, în cazul lăsării în libertate.

În consecință, s-au apreciat nefondate cererile formulate de cei doi inculpați cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara întrucât, văzând și dispozițiile art. 136 al. 1 și 8 C.P.P. instanța de fond a constatat ca nefiind oportună și justificată în acest moment luarea unei alte măsuri, neprivative de libertate, în condițiile în care menținerea măsurii arestării preventive pentru fiecare dintre cei doi este necesară pentru a se asigura efectuarea în bune condiții a probelor, fără pericolul influențării și pentru a exista garanția că inculpații nu se sustrag de la mersul normal al procesului, dar și pentru protejarea interesului public superior, dată fiind rezonanța acestor infracțiuni în rândul comunității, starea de nesiguranță și indignare pe care o trezesc în rândul opiniei publice, măsura preventivă de obligarea de a nu părăsi țara neoferind garanții suficiente pentru apărarea interesului public superior.

În ceea ce privește împrejurările personale favorabile invocate de fiecare dintre cei doi inculpați în motivarea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, prima instanță a constatat că dispozițiile art. 136 al. ultim C.P.P. impun analizarea prioritară a criteriilor ce țin de gradul de pericol social al infracțiunii și scopul măsurii preventive și numai în subsidiar de circumstanțele personale.

În termen legal, inculpații - deținut în Penitenciarul d e Minori și C - și - deținută în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - au declarat recurs împotriva încheierii menționate anterior, motivele invocate în esență de către cei doi recurenți, constând în faptul că nu se justifică menținerea arestării lor preventive.

Recursurile declarate de inculpați, nu sunt fondate.

În lumina modificărilor de ordin constituțional și legal intervenite în anul 2003 în materia arestării preventive, instanța are anumite sarcini în această privință. Astfel, potrivit art. 3002Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță - în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest - aceasta este datoare să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, menține - prin încheiere motivată - arestarea preventivă.

Astfel, prin Încheierea din 22 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja menținut măsurile de arest preventiv - pentru fiecare dintre cei doi recurenți inculpați, apreciind că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală ce au determinat luarea și menținerea măsurii preventive, subzistă și în actualul stadiu procesual, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 cu aplicarea art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că cei doi recurenți au încercat să introducă aproximativ 1,77 gr. heroină, în Penitenciarul Craiova, la dispoziția a doi deținuți.

Referitor la motivele de recurs invocate de inculpați, în sensul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, este de observat că acestea nu relevă temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.

Trecând la verificarea din oficiu a temeiniciei și legalității încheierii recurate, Curtea constată că inculpații au solicitat în apărare proba cu martori - pentru dovedirea împrejurărilor în care au avut loc discuțiile cu privire la aducerea drogurilor în penitenciar; întocmirea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; efectuarea unei adrese către societatea de telefonie mobilă - care să comunice lissting-ul convorbirilor efectuate anterior săvârșirii faptei, precum și martori în circumstanțiere și stăruie în administrarea acestora pentru verificarea apărărilor invocate de ei și pentru aflarea adevărului.

Or, în raport de gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare a instanței și de necesitatea de a se asigura administrarea probelor solicitate în bune condiții, fără pericolul influențării martorilor de către ei și pentru a exista garanția că inculpații nu se vor sustrage de la mersul normal și operativ al procesului - cum a procedat inculpata când s-a sustras urmăririi penale, schimbând mai multe domicilii - Curtea apreciază că, într-adevăr, există în continuare temeiuri care justifică menținerea recurenților în stare de arest preventiv.

Pentru considerentele arătate, recursurile declarate de inculpați urmează a fi respinse ca nefondate, în baza. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenții - inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inculpata urmând a fi obligată și la plata sumei reprezentând onorariul de avocat desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații - deținut preventiv în cadrul Penitenciarului d e Minori și C - și - deținută preventiv în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii pronunțate la data de 22 iunie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

Obligă recurentul - inculpat să plătească 30 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe recurenta - inculpată la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: C-tin.

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ 02 Iulie 2009

-26 iunie 2009 -

- SECTOR 3 B, va urmări și încasa de la recurentul inculpat suma de 30 lei, cheltuieli judiciare statului;

- SECTOR 1 B, va urmări și încasa de la recurenta inculpată suma de 130 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Craiova