Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 706/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.706
Ședința publică din 19 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Ene
JUDECĂTOR 3: Carmen Căliman Vicepreședinte instanță
GREFIER: -
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - T - Biroul Teritorial Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții inculpați și împotriva încheierii din data de 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat și recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-a depus o cerere către apărătorul recurenților - inculpați și, prin care solicită strigarea cauzei la ora 14, după care:
Curtea aduce la cunoștința recurenților - inculpați faptul că apărătorul ales a solicitat dimineață ca dosarul să fie luat la ora 12,30, întrucât se aflăa la S, apoi a înaintat o cerere prin care solicită strigarea cauzei la ora 14.
Recurentul - inculpat insistă să fie asistat de apărătorul ales.
Recurentul - inculpat lasă soluția la aprecierea instanței.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat ., arată că domnul avocat a anunțat că este pe drum și a părăsit Nu se opune cererii formulate de acesta.
Apărătorul recurentului inculpat, avocat, nu se opune cererii formulate de apărătorul ales.
Reprezentantul Ministerului Public lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea, având în vedere cererea formulată de apărătorul ales al recurenților - inculpați, prin care solicită amânarea cauzei pentru ora 14, pentru garantarea dreptului la apărare, admite această cerere. Pune în vedere apărătorilor desemnați din oficiu să se prezinte la ora 14, pentru a pune concluzii dacă apărătorul ales al recurenților inculpați nu se va prezenta.
La a doua strigare a cauzei, la ora 14, se prezintă recurenții - inculpați și, în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat.
Se prezintă și apărătorii desemnați din oficiu pentru recurenții - inculpați.
Apărătorul ales al recurenților - inculpați prezintă spre confruntare ordinul de deplasare pe care l-a înaintat prin fax împreună cu cererea de amânare a cauzei pentru ora 14, instanța procedând la confruntarea originalului cu copia. În temeiul art.199 al.2 Cod procedură penală, solicită scutirea de la plata amenzii aplicate în data de 17.11.2008, pentru că nu a fost prezent. Arată că a înștiințat instanța și a trimis prin fax încheierile de la Judecătoria Iași în care a asigurat asistența juridică pentru infracțiuni de trafic de persoane. că a fost o necesitate, nu o impolitețe la adresa instanței. A aflat de termenul acordat la B în termen scurt. Precizează că absența la termenul din 17 nu a fost nemotivată și solicită scutirea de la plata amenzii. Nu are alte cereri.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat.
Curtea se va pronunța odată cu soluționarea recursurilor cu privire la cererea de scutire de la plata amenzii formulată de apărătorul recurenților - inculpați.
Nemaifiind alte cereri, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurenților - inculpați, avocat, în baza art.38515pct.2 lit.d CPP, solicită admiterea recursului și în urma casării hotărârii atacate să se procedeze la rejudecarea cauzei și să se constate că măsura arestării preventive nu se mai impune față de inculpați. Precizează că de pe data de 19.06.2008 acest dosar trenează, este suspendat în baza unei încheieri prin care dosarul a fost trimis Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la o excepție de neconstituționalitate. Curtea Constituțională nu a fixat termen nici până astăzi pentru această excepție, de unde rezultă că de 5 luni nu s-a făcut nimic. că trebuie analizat dacă temeiurile avute în vedere la arestare subzistă. Din 19.06 nu au intervenit temeiuri noi și trebuie văzut dacă mai subzistă temeiurile avute în vedere până la arestare. Susține că textul art.160 al.2 are mai multe teze - când temeiurile ce au determinat arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice arestarea. Precizează că temeiuri noi nu există și deci trebuie verificat dacă subzistă temeiurile avute în vedere inițial. că acele temeiuri au avut în vedere procesul penal în faza incipientă. Arată că există suspiciuni cu privire la arestarea inculpatului. Susține că la acel moment nu era audiată nicio parte vătămată, probele avute în vedere fiind declarațiile de părți vătămate și martori. Arată că dosarul a fost înaintat instanței la 13.03.2008, ocazie cu care s-a verificat dacă se menține măsura arestării preventive. Din acel moment nu s-a administrat nicio probă. Deci de mai bine de 6 luni în dosar nu s-a făcut nimic. Criteriul prevăzut la art.136 al.1 teza 1 CPP nu se mai regăsește. precizează că ce s-a întâmplat până acum se putea întâmpla și cu inculpații în stare de libertate. Teza art.136 al.1 vorbește de buna desfășurare a procesului penal. afirmă că libertatea individuală este garantată de mai multe acte normative și dacă se găsește o altă modalitate decât ținerea în arest, trebuie procedat așa. Învederează faptul că inculpați din dosar au început să fie puși în libertate și se . cu ce sunt mai presus acești oameni decât, de exemplu, care este bolnav și nu este acuzat de nimeni. că buna desfășurare a procesului penal se poate realiza și sub altă formă decât a arestului preventiv, eventual, dacă se dorește impunerea unor restricții inculpaților, se poate lua măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Arată că teama de a se întoarce la închisoare va determina inculpații să respecte eventualele obligații ce li se vor impune. Cu privire la dispozițiile art.143, trebuie să se verifice dacă s-au săvârșit fapte de natură penală. În dosar există probe, dar trebuie să se verifice dacă acestea sunt în susținerea acuzațiilor parchetului. Precizează că faptele de trafic de persoane au mai multe modalități de săvârșire și trebuie văzut care dintre cele 5 teze prin care se pot realiza faptele în 12 modalități concrete se încadrează acuzațiile de față. că în dosar nu există răpiri, violență, vânzare, profitare de starea de neputință de a se apăra. Susține că dacă niște părți vătămate fac anumite declarații nu înseamnă că există indicii. Dacă la luarea măsurii reținerii se pot lua în calcul aceste indicii, la arestare, după atâta timp, trebuie și probe iar declarațiile și susținerile părților vătămate nu constituie astfel de probe. Învederează faptul că există declarații ale părților vătămate care acuză parchetul că le-a presat, că au avut dosare penale în care au fost iertate. Arată că parchetul a arestat-o pe ex - soția inculpatului pentru a intimida, pentru a crea o stare de teroare. Parchetul trebuie să strângă probe și în defavoarea și în favoarea inculpatului. Precizează că procurorul în acest dosar a cerut autorizație pentru a se înregistra ce se discută în birou la el, pentru a se vedea că nu s-au făcut presiuni, însă ar putea exista și scenariul în care lucrătorii DIICOT au învățat părțile vătămate ce să declare, mai înainte. că părțile vătămate au dat apoi alte declarații, aspect care ar trebui reținut măcar in dubio pro reo. Arată că unele declarații ale părților vătămate constituie probe iar alte declarații date de aceleași părți vătămate, nu. . cine ar trebui crezut, părțile vătămate aduse cu forța la parchet sau cele care de bunăvoie au dat declarații în fața unui avocat? că declarațiile trebuie tratate în condițiile art.75 CPP. Precizează că nici cu privire la prevederile art.143 nu există probe sau indicii temeinice că s-au săvârșit faptele. Aceste indicii, dacă au existat, nu au mai fost susținute de nimic din martie 2008. învederează faptul că s-a reținut art.148 lit. Pentru inculpatul se reține că a făcut presiuni asupra lui. Instanța de fond a înlăturat declarațiile inculpatului că nu există probe în acest sens, spunând că există indicii. Arată că trebuie să existe probe, nu bănuială sau temeiuri. Pericolul pe care l-ar putea genera lăsarea în libertate a inculpaților trebuie să fie concret, palpabil. Precizează că pericolul este o stare de potențialitate negativă care stă să se producă și datorită intervenției instanței nu se mai produce. Se . față de ce pericol se apără ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților? că acest pericol concret trebuie să rezulte din probe. Se susține că a încercat să influențeze părțile vătămate însă dacă ar fi așa ar fi parte în procesul în care alți oameni au fost arestați. Susține că nu a fost acuzat de cineva că a încercat să influențeze. Despre se susține în actul de inculpare că ar fi dat comanda influențării părților vătămate dar nu există probe în acest sens. Se susține că a vorbit la telefon, dar nu există telefonul, că s-au înregistrat convorbiri, dar nu există o expertiză tehnică din care să rezulte că era vocea inculpatului, la dosar existând doar transcrieri. Arată că nici temeiurile despre care se vorbește la art.148 că au existat, nu mai există. Dacă există, trebuie văzut dacă justifică măsura. Precizează că inculpații sunt prezumați a fi nevinovați și rezultă că ar fi mai util să fie liberi și să li se pună interdicții utile soluționării cauzei. Susține că trebuie să ne convingem că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol public, nu să presupunem. Învederează faptul că niciunul din temeiurile analizate pentru menținerea măsurii nu mai este în vigoare, aceste temeiuri nu mai sunt apte să susțină măsura. Arată că este convins că va fi achitat și totuși a stat 11 luni arestat, cu repercusiuni asupra stării de sănătate. Precizează că o eventuală punere în libertate nu echivalează cu achitarea. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, rejudecarea cauzei și să se constate că măsura nu se mai impune, dacă se va considera utilă, aplicarea măsurii de a nu părăsi localitatea sau țara. Cu privire la cererea de scutire a amenzii, arată că nu a asigurat substituirea întrucât statutul avocaților prevede că substituirea este posibilă dacă clientul este de acord, or clienții săi nu au fost de acord cu substituirea. Precizează că de fiecare dată a justificat lipsa sa. Arată că în data de 17 avut mai multe dosare, a avut timp să depună pentru acest termen doar 2 încheieri, unele dintre ele nefiind redactate. că nu a lipsit pentru un motiv neîntemeiat. Acele dosare priveau tot măsuri preventive iar termenul pentru această cauză i-a fost comunicat cam târziu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu s-au schimbat temeiurile pentru care s-a luat măsura arestării preventive, existând probe că grupul infracțional al cărui lider este a încercat să influențeze părțile vătămate. În baza art.38515al.1 pct.1 lit.b CPP, cu referire la art.3001CPP pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați.
Recurenta - inculpat, având ultimul cuvânt, arată că a avut incidente personale cu procurorii și, cu fostul primar. Precizează că a mai fost judecat în alte cauze și achitat. că a fost vicepreședinte la Partida și membru PNL. Susține că a fost amenințat de și că va avea viață grea. Între 2004 - 2006 fost plecat din țară. Arată că în 2007 fost arestat și i-a fost prezentată o altă faptă, mult mai gravă. Precizează că a primit în penitenciar scrisori de la presupusele victime prin care acestea arată că au fost făcute presiuni asupra lor. că nu au fost luate declarații forțate, la restaurant, în prezența unui avocat. Învederează faptul că unele părți vătămate au apărut la și a doua zi soția sa a fost arestată. Arată că i s-a adus învinuirea că a influențat anumite persoane, lucru care nu este adevărat; nu a întrebuințat violența și nu a dat niciun. că fratele și fiul său sunt arestați. Lasă soluția la aprecierea instanței.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat solicită să se probeze dacă el a făcut ceva, susținând că înainte de arestare trebuia să i se aducă la cunoștință ce femei a traficat. că este vorba despre o femeie, pe care a angajat-o, i-a dat să mănânce. Precizează că dacă se va menține starea de arest să arate procurorul care sunt probele care se rețin în sarcina sa. Învederează faptul că este nevinovat. Lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 13.noiembrie.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art. 300/2 Cod procedură penală, raportat la art.160/b Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților și.
S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărător ales.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus menținerea arestului preventiv a inculpaților:, și G, trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.7 alin.1-3, cu referire la art. 2 lit. a, b pct.12 din Legea 39/2003, art. 12 și 13 din Legea 678/2001, modificată prin Legea 278/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și G, cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.7 alin. 1-3, cu referire la art.2 lit. a și b pct. 12 din Legea nr. 39/2003, art.12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, art. 189 alin. 3 și art. 197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a și art. 37 lit. a Cod penal.
Prin aceeași încheiere s-a dispus disjungerea verificării legalității și temeiniciei arestului preventiv a inculpaților și, acordându-se termen la data de 13.11.2008.
Potrivit art. 160/b alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestului preventiv.
Inculpații atât oral cât și prin intermediul apărătorului ales au solicitat judecarea în stare de libertate. S-a mai invocat nelegalitatea încheierii din 12.11.2008 prin care s-a dispus disjungerea verificării legalității și temeiniciei arestului preventiv a inculpaților și, punând instanța la termenul de astăzi în fața unui fapt împlinit de a nu putea avea altă poziție decât menținerea stării de arest.
Instanța nu poate achiesa la susținerile inculpaților întrucât, pe de o parte Codul d e procedură penală nu interzice disjungerea în materia arestării preventive, iar pe de altă parte judecătorul respectiv s-a abținut, iar instanța de față nu poate verifica încheierea în cauză, acest lucru fiind de competența instanței superioare în calea de atac a recursului.
Examinând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, instanța va avea în vedere atât persoana fiecărui inculpat în parte cât și în comun, având în vedere că alături de infracțiunile de trafic de persoane și de minori, inculpații au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art.7 alin.1-3, cu referire la art. 2 lit. a și b din Legea 39/2003 privind grupul infracțional organizat.
Cu privire la inculpatul măsura arestului preventiv s-a luat în temeiul art.148 lit.b, c, e și f Cod procedură penală.
În primul rând instanța constată că sub aspectul art.148 lit. f Cod procedură penală, infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată de trafic de persoane și de minori precum și de asociere la un grup infracțional organizat sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Acesta din urmă rezultă atât din gravitatea faptelor - infracțiunile de crimă organizată căpătând amploare în societatea românească de astăzi, iar cele de trafic de persoane constituind una din cele mai grave forme de degradare umană.
Pericolul social concret rezultă și din persoana inculpatului față de care la dosar există suficiente indicii temeinice că ar fi săvârșit faptele de care este trimis în judecată, rezultând din multitudinea declarațiilor părților vătămate: și minorele, și, precum și declarațiile martorelor care au refuzat să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată, interceptările convorbirilor telefonice precum și declarațiile martorilor cu identitate protejată care atestă cu prisosință activitatea infracțională desfășurată pe o perioadă de timp îndelungată.
Se mențin temeiurile de la lit. b și de la art. 148 Cod procedură penală având în vedere că faptul că există date cu inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului precum și că exercită presiuni asupra părților vătămate cu ajutorul membrilor familiei sale după cum rezultă din declarațiile părților vătămate și prin amenințări sau chiar lezarea integrității corporale, apărând astfel ca actual și cazul de la art. 148 lit.c Cod procedură penală.
Cercetarea judecătorească nu a început încă, așa încât menținerea inculpatului în starea de arest se justifică și pentru a se asigura realizarea scopului procesului penal așa cum este descris în art.1 Cod procedură penală.
S-a invocat de către inculpat prin apărător că transcrierile convorbirilor telefonice nu fac dovada săvârșirii faptelor, că nu s-a găsit telefonul de la care ar fi vorbit inculpatul. Aceste chestiuni legate de legalitatea administrării probatoriilor nu pot face obiectul încheierii de față, urmând a fi discutate ulterior pe fondul cauzei. De asemenea împrejurarea că părțile vătămate au prezentat în cursul urmăririi penale a mai multe versiuni ale declarațiilor lor urmează a fi elucidat pe parcursul cercetării judecătorești când se va proceda la audierea acestora, precum și pe fondul cauzei, când instanța va interpreta probatoriul administrat.
Inculpatul a fost arestat și el avându-se în vedere temeiurile de la 148 lit. b, c, și f Cod procedură penală.
Instanța constată că infracțiunile pentru care este trimis în judecată prevăzute de art.7 al. 1-3, cu referire la art.2 lit.a și b pct. 12 din Legea nr. 39/2003, art. 2 și 13 din Legea nr.678/2001, modificată prin Legea nr. 268/2005 sunt deosebit de grave, fiind pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, atât sub aspectul gravității faptelor de care este învinuit, cât și a persoanei inculpatului, privită prin prisma numărului actelor materiale, a duratei de timp a activității infracționale, aspecte care ar genera în rândul colectivității un sentiment de insecuritate.
Temeiurile de la art.148 lit.b și e Cod procedură penală se mențin, existând date că a încercat intimidarea părții vătămate prin intermediul numitului. Susținerile inculpatului că nu sunt nici un fel de probe împotriva sa nu pot fi primite, întrucât în materia arestării preventive se au în discuție nu numai probele ci și indiciile temeinice, care subzistă după cum arătam mai sus.
S-a mai pretins de către inculpat că starea sa de arest este nelegală având în vedere că la termenul din 13.03.2008 nu a participat, deși se afla în stare de arest. Instanța constată că acest aspect nu poate fi avut în vedere întrucât legalitatea măsurii arestului preventiv a fost verificată atât de instanță, cât și de Curtea de Apel care prin decizia nr.191 din 19.03.2008 a respins recursul inculpatului, confirmând măsura care intrat sub autoritatea lucrului judecat, iar prin prezenta încheiere se verifică doar legalitatea și temeinicia măsurii ulterior acestui moment. De altfel inculpatul a mai invocat acest aspect.
Cercetarea judecătorească este la început, nefiind audiați nici inculpații nici părțile vătămate sau martorii din lucrări, menținerea stării de arest apare ca necesară pentru a servi realizării scopului procesului penal, iar cererea inculpatului privind obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara și cea de revocare sunt nefondate și vor fi respinse.
Inculpații au invocat faptul că menținerea lor în stare de arest aduce atingere prezumției de nevinovăție, însă instanța reamintește că potrivit art. 5 /2 Cod procedură penală orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, deci prezumția de nevinovăție subzistă până în acest moment și nu este încălcată de nici o măsură preventivă care s-ar lua ori s-ar menține, cu atât mai mult cu cât aceste măsuri sunt permise atât de Codul d e procedură penală în vigoare, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care admite limitarea dreptului la libertate în cazul în care ingerința este permisă de lege, prevăzută în cazurile limitative de la art.5 și este proporțională cu scopul urmărit, în cauză asigurarea scopului procesului penal și protejarea ordinii publice.
Instanța mai reține că nici unul din inculpați nu recunoaște săvârșirea faptelor de care sunt acuzați, iar în condițiile în care nu s-au administrat încă probe în fața instanței în cadrul cercetării judecătorești, menținerea stării de arest în temeiul art.300/2, raportat la art. 160/b Cod procedură penală apare ca justificată. Referirile inculpaților la nevinovăția lor ca și împrejurarea că inculpatul ar fi fost plecat din țară într-o anumită perioadă, ori starea de sănătate a inculpatului sunt aspecte care privesc fondul cauzei și urmează a fi lămurite prin coroborarea materialului probator.
S-a mai invocat de către inculpați că procesul trenează, nu li s-au luat declarații până în acest moment.
Instanța constată că procesul se află actualmente suspendat pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de inculpați, așa încât aceștia nu pot invoca în favoarea lor această situație.
Instanța din oficiu, va examina și respectarea dreptului inculpaților la un proces echitabil sub aspectul duratei rezonabile a detenției preventive, în spiritul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de furniza atât apărării cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare (cauza contra Austriei cauza - contra Elveției). Cauza de față este una complexă, cu șapte inculpați, 15 părți vătămate, iar dosarul cauzei având 13 volume, iar inculpații se află arestați din data de 19 decembrie 2007, exceptându-l pe inculpatul G, care estre arestat în 23 decembrie 2007. În aceste condiții, se motivează de prima instanță, perioada de 11 luni de când durează arestul preventiv apare ca rezonabilă.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpații și.
Recursurile nu au fost motivate în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorul ales, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele prezentate în preambulul acestei decizii, astfel încât nu vor fi reluate.
Analizând încheierea recurată, în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul formulat de recurentul-inculpat este fondat, iar cel formulat de recurentul-inculpat este nefondat și urmează a fi admis, respectiv, respins, pentru considerentele care vor fi dezvoltate.
Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicarea a prevederilor art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală și a motivat în mod corespunzător menținerea măsurii arestului preventiv pentru recurentul-inculpat, motivare pe care instanța de control judiciar și-o însușește.
În conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Potrivit acestor texte, instanța, în cursul judecății, are obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Pentru a se menține arestarea preventivă a inculpatului trebuie să subziste cel puțin unul dintre motivele avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Verificând, în temeiul art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia luării măsurii arestului preventiv, în raport cu gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată recurentul-inculpat, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat de prima instanță că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Apărătorul ales al recurenților-inculpați a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.143 Cod procedură penală, în sensul că nu sunt probe sau indicii temeinice că cei doi inculpați au săvârșit infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată și pentru care s-a luat măsura arestului preventiv. S-a mai arătat că, dat fiind faptul că recurenții inculpați au fost trimiși în judecată, nu mai este suficient să existe doar indicii temeinice, ci probe concludente de vinovăție.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că în cauză sunt probe din care rezultă rezonabilă că cei doi recurenți-inculpați au săvârșit infracțiunile de trafic de persoane.
rezonabilă a săvârșirii infracțiunilor rezultă din declarațiile părților vătămate:, și, declarațiile martorilor:, a, G, G, G, G, și, procesele verbale privind activitățile desfășurate de investigatorii sub acoperire investiți în cauză, procesele verbale privind interceptarea și înregistrarea de imagini a activității infracționale desfășurate de inculpata și planșele foto aferente, procesul verbal de certificare a înregistrărilor convorbirilor telefonice în mediu ambiental interceptate în baza ordonanței provizorii cu nr.-/2007 confirmată prin încheierea de ședință cu nr. 00339/2007, procesele verbale privind redarea în formă scrisă a interceptărilor înregistrate în mediul ambiental la data de 18.12.2007, privind audierea de părți vătămate și martori, acte doveditoare privind bunurile deținute în proprietate de către inculpați, formularele de transfer de bani prin sistemul, procesele verbale privind efectuarea de percheziții domiciliare la locuințele inculpaților, autorizate de Tribunalul Bacău și planșele foto aferente, înscrisurile olografe cu valoare probațională de incriminare descoperite cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză, procesul verbal privind efectuare de percheziții informatice autorizate de Tribunalul Bacău asupra suporturilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpații și, procesele verbale de recunoaștere după planșe foto a inculpaților de către victime, procesele verbale de conducere în teren, procesele verbale de recunoaștere după planșe foto a inculpaților de către victime, interceptările de convorbiri telefonice și în mediu ambiental autorizate de Tribunalul Bacău, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.
Faptul că în cauză unele dintre părțile vătămate au dat declarații contradictorii, urmează a fi examinat de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei, care după efectuarea cercetării judecătorești, atât prin audierea părților și a martorilor din lucrări, cât și prin administrarea tuturor probelor propuse de părți în fața primei instanțe, va proceda la analiza probelor administrate, le va reține pe cale care se coroborează și le va înlătura pe cele care nu se coroborează și care nu corespund adevărului.
Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art.143 alin.3 Cod procedură penală, "să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" se constată că aceste dispoziții sunt echivalente cu cele din art.5 & 1 c) din Convenție, respectiv "motive verosimile".
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii CEDO, rezultă că luarea și menținerea măsurii arestului preventiv a recurentului-inculpat este conformă cu și aceste dispoziții.
De asemenea, din probe rezultă că recurentul-inculpat se află în situațiile prevăzută de art.14 alin.1 lit.b, c, e și f 8 Cod procedură penală avute în vedere la luarea măsurii arestului-preventiv, așa cum în mod judicios s-a motivat de prima instanță.
În ceea ce privește temeiul arestării preventive prevăzut de art.148 alin.1 lit. b Cod procedură penală:"există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă".
Curtea constată că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Bacău, a dispus trimiterea în judecată a recurentului-inculpat prin rechizitoriul nr.16D/P/2008, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău la data de 4 iulie 2008 sub nr-, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 și art.25 Cod penală, raportat la art.264 Cod penal.
Prin același act de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv și a inculpatului și a inculpatei, fostă, concubina recurentului-inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 și art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal și cu reținerea art.37 lit.b Cod penal, pentru inculpatul, faptele constând în aceea că după arestarea unor membri ai unui grup infracțional organizat și a liderului acestuia (, și G) și trimiterea acestora în judecată de către DIICOT - Biroul Teritorial Bacău, în dosarul penal 21D/P/2007 (dosarul din prezenta cauză), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și de minori și constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat,la solicitarea expresă a liderului acestui grup,i-au pus la dispoziție ilicit acestuia atât în Arestul B, cât și în Penitenciarul Bacău telefoane mobile și au procedat la contactarea părților vătămate audiate în cauza penală menționată, în scopul denaturării adevărului judiciar, prin determinarea acestora sa-si schimbe depozițiile inițiale, conforme cu realitatea, finalitatea urmărita de aceste persoane fiind înlăturarea răspunderii penale cât și îngreunarea judecării cauzei.
În motivarea încheierii de luarea a măsurii arestului preventiv a inculpaților și, s-a reținut că în aprecierea caracterului deosebit de grav al infracțiunilor instanța a avut în vedere că cei doi inculpați după trimiterea în judecată a inculpatului și a celorlalți membri ai grupării pentru săvârșirea unor fapte de criminalitate organizată, pentru a-i scăpa pe aceștia de răspundere, penală și a zădărnici judecarea cauzei, au pus la cale un plan prin care să obțină eliberarea lui și a celorlalți membri ai grupării, prin denaturarea adevărului judiciar, vizând în principal schimbarea radicală a declarațiilor părților vătămate, exploatate sexual de și ceilalți membri ai grupării.
Din actele de urmărire penală administrate în dosarul cauzei, a rezultat că, inculpata, având sprijinul altor persoane interlope din B interesate ca să fie eliberat, a procedat la contactarea unor victime apreciate de ei ca fiind importante sub aspectul încriminărilor penale și care fuseseră exploatate sexual de către gruparea, în scopul manipulării acestora, pentru a le determina pe acestea să meargă în fața instanței de judecată, înainte de termenul pentru care fuseseră citate pentru a arăta, în mod mincinos că cele consemnate în declarații nu corespund adevărului și că de fapt ele nu au fost determinate să practice prostituția în folosul grupării susmenționate.
Ca modalitate de convingere a victimelor să își schimbe declarațiile inculpata și ulterior au folosit mai multe metode de manipulare și intimidare.
Astfel, inculpata le-a dat părților vătămate diferite sume de bani, le-a cumpărat obiecte de îmbrăcăminte și le-a făcut promisiuni privind achiziționarea unor bunuri imobile, dar și le-a și amenințat, inducându-le ideea că oricum va fi eliberat, dat fiind puterea pe care o are în lumea interlopă, legăturile strânse cu aceasta, cât și influențele pe care le are în diferite structuri ale statului, astfel că este bine să-și schimbe declarațiile pentru a nu avea de suferit si de asemenea ca vor fi mutilate si agresate fizic de catre persoane aflate in anturajul lor de coniventa.
Inculpatul, la solicitarea expresă a lui, cu care a păstrat permanent legătura telefonic, a stabilit o legătură permanentă cu părțile vătămate, și în special cu pe care a aservit-o afectiv, declarându-i că o va lua în căsătorie numai cu condiția de a-și schimba depoziția dată în dosarul 21D/P/2007 a DIICOT - Biroul Teritorial Bacău. Mai mult inculpatul a convins-o pe să contacteze și celelalte victime pe care să le determine să-și schimbe declarațiile date împotriva lui și împotriva membrilor grupării.
De asemenea, a rezultat faptul că pentru a le induce victimelor o stare de teamă, în momentul în care se afla în anturajul părților vătămate, îl contacta telefonic pe și le punea pe victime să vorbească cu acesta pentru ai promite chiar lui personal că vor merge la instanță, la fiecare termen, chiar și când nu au fost citate, pentru a-și schimba declarațiile.
Mai mult decât atât actele și lucrările de urmărire penală, în mod concret, au relevat faptul că inculpata, a păstrat în permanență legătura cu inculpatul, atât telefonic cât și prin întâlniri personale, pentru a-și comunica dacă au reușit să le determine pe părțile vătămate să-și schimbe declarațiile și să stabilească în ce mod le vor ține sub control până la eliberarea lui și a celorlalți membri ai grupării. De asemenea, a rezultat faptul că cei doi inculpați, la sugestia lui au luat hotărârea ca înainte de termenele fixate de instanța de judecată în vederea judecării pe fond și a căilor de atac să mute victimele din domiciliile lor cunoscute de organele de urmărire penală, pentru a nu mai putea fi contactate decât de membrii grupării.
Conținutul interceptărilor telefonice au relevat fără echivoc că în perioada 7- 9.04.2008, la solicitarea expresă a inculpatului, inculpații și au contactat victimele, și, le-au luat cu mașina din domiciliile lor și le-au transportat în afara orașului la un restaurant, unde le-au luat declarații extrajudiciare, pe care le-au depus ulterior la dosarul cauzei, înainte de termenul stabilit de către Tribunal (22.05.2008) pentru audierea victimelor. De menționat este faptul că deplasarea a avut loc cu mașina personală a inculpatului. În timpul deplasării cu autoturismul cei doi inculpați le-au instruit pe victime, referitor la modalitatea în care trebuie să își modifice depozițiile astfel încât să rezulte o situație favorabilă lui și a celorlalți membri ai grupării.
La un restaurant din zona "" cei doi inculpați, în prezența unui avocat angajat de și a unui notar, neidentificați până în prezent, le-au luat declarații victimelor, spunându-le că trebuie să fie eliberat și, că acest lucru este posibil numai cu ajutorul lor, prin modificarea radicală a depozițiilor. În aceste împrejurări, partea vătămată le-a spus celor doi inculpați că îi este teamă să dea o declarație mincinoasă, care ulterior să fie depusă la dosarul cauzei deoarece crede că poate fi acuzată de mărturie mincinoasă, împrejurare în care inculpatul i-a spus că nu va păți nimic întrucât este minoră, iar dacă refuză să dea această declarație o va abandona în pădure, în locul izolat în care se aflau în acel moment ().
După ce părțile vătămate au dat declarațiile, conform solicitărilor celor doi inculpați, "le-a răsplătit" pe acestea dându-le suma de 600 RON. De asemenea, inculpatul le-a oferit 100 RON spunându-le să își cumpere ceva de îmbrăcat.Relevante în acest sens sunt declarațiile numitelor, și, cât și conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul cu o parte din membrii grupării aflați în arest.
Toate aceste activități infracționale desfășurate de inculpații și de sprijinire a grupului infracțional organizat al cărui lider se presupune că este inculpatul a avut drept scop final inducerea în eroare a organelor judiciare prin schimbarea radicală a depozițiilor victimelor, vizând denaturarea adevărului judiciar, îngreunarea judecății, și nu în ultimul rând obținerea cât mai curând posibil eliberării lui și a celorlalți membri ai grupării, pentru ca aceștia să scape de răspundere penală.
Relativ la riscul presiunii asupra martorilor, la care se adaugă,ratione legis,victime, părți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un asemenea risc trebuie evaluat în concret.
aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor.
Pe de altă parte, influențarea unor subiecți ai procesului penal, în acest context, trebuie să se sprijine pe date reale și nu pe bănuieli extrase din interferențele pe care prezenta cauză le-ar avea asupra persoanelor denunțătoare, a celorlalți inculpații și chiar a martorilor.
Având în vedere aspectele reținute în referatul cu propunerea de arestare a recurentului-inculpat și în încheierea de arestare preventivă, privind acest temei al luării arestului preventiv, precum și faptul că recurentul-inculpat a fost și trimis în judecată pentru faptele din rechizitorul 16D/P/2008, Curtea constată că în cauză sunt nu numai date, așa cum cere art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală, ci sunt probe din care rezultă fără dubii faptul că acest inculpat a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, acest risc fiind real și actual, chiar și în condițiile arestării inculpaților și.
S-a mai invocat ca motiv de recurs depășirea termenului rezonabil.
Potrivit art.5 pct.3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", CEDO a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului(decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și"comportamentul acuzatului"cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare(decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).
Recurentul-inculpat a susținut că în cauză Tribunalul nu a administrat nici o probă.
Trebuie însă observat că acest lucru s-a datorat inculpaților care au solicitat amânarea judecării cauzei pentru diferite motive, apoi, la termenul de judecată din data de 19.iunie.2008, s-a invocat de apărătorul ales al recurentului-inculpat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.77/1 Cod procedură penală, condiții în care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar în baza art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992, cu art.303 alin.6 Cod procedură penală, prima instanță a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Ori, faptul că dosarul a stat în nelucrare de la data de 19.06.2008, nu-i este imputabil instanței de judecată, ci voinței recurentului-inculpat, care a invocat excepția de constituționalitate a unui text de care depindea soluționarea cauzei.
Aplicând aceste principii la speța de față, care este o cauză complexă, precum și atitudinea recurentului-inculpat, durata arestării preventive a acestuia nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea apreciază că lăsarea în libertate a recurentului-inculpat, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de148 lit.b, c, e și fCod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, respectiv: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, precum și celelalte probe administrate, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a inculpatelor.
Prin lăsarea în libertate a recurentului-inculpat, în aceeași comunitate cu victimele, amenințate, la solicitarea inculpatului de cei din familia acestuia și de apropiații săi, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție și al fermității cu care aceasta acționează împotriva persoanelor care comit infracțiuni de o asemenea gravitate.
Cât privește celelalte aspecte invocate de recurentul-inculpat (vinovăția sau nu a recurenților-inculpați, încadrarea juridică a faptelor, aplicarea principiuluiin dubio pro reo, etc.), acestea urmează a fi avute în vedere de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală,cu art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul va avea obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, astfel că va putea se aprecieze, în raport de faptul dacă la momentul respectiv mai subzistă sau nu temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și dacă nu au mai apărut temeiuri noi, dacă se mai justifică sau nu menținerea măsurii arestului preventiv, sau se impune revocarea acestei măsuri sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, care să satisfacă scopul unor astfel de măsuri preventive, prevăzut de art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, constatându-se că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, că dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, că, în prezent, este în interesul judecării cauzei menținerea în stare de arest preventiv a recurentului-inculpat, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de acesta.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la recursul declarat de recurentul-inculpat, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Desigur că pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv se impune schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, iar nu dispariția temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, deoarece în acest din urmă caz ar fi incidente prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.2 Cod procedură penală și, respectiv, art.139 alin.2 Cod procedură penală, privind instituția revocării măsurii arestului preventiv, iar nu a înlocuirii acestei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă.
În cauză, pentru aspectele arătate anterior, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 alin.2 Cod procedură penală, în sensul revocării măsurii arestului preventiv.
Însă, așa cum se arăta, pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile preventive solicitate de intimatul-inculpat, trebuie îndeplinită o condiție esențială și anume, ca pe parcursul procesului penală, deci după luarea măsurii preventive, să intervină elemente noi care să impună înlocuirea măsurii preventive luate inițial.
În conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, legerea măsurii preventive se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Curtea constată că în raport de numărul persoanelor vătămate recrutate sau traficate, împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul-inculpat, de participarea acestuia la comiterea faptelor, așa cum rezultă din probele administrate, de persoanele acestora, de persoana recurentului-inculpat care nu este cunoscut cu antecedente penale, precum și de data de la care fost arestat, se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În raport de aceste aspecte, de datele la care se presupune că au fost comise infracțiunile de acest recurent-inculpat și de faptul că în mod, trecerea timpului a atenuat rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunilor imputate, de comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, Curtea constată că ăsarea în libertate a recurentului-inculpat, nu prezintă un pericol concret și real pentru ordinea publică.
Prin stabilirea obligațiilor la care va trebui să se supună recurentul-inculpat pe durata luării măsurii obligării de a nu părăsi țara, prin înștiințarea organelor prevăzute de lege, care să asigure respectarea acestor obligații, se va asigura atât participarea inculpatului la procesul penal, cât și buna desfășurare a judecății.
Desigur că în condițiile în care recurentul-inculpat ar nesocoti cu rea-credință obligațiile stabilite, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract.
Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală(a se vedea hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO care, în câteva cauze împotriva Franței(de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001),a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, că anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
În ceea ce-l privește pe acest recurent-inculpat, nu există indicii și cu atât mai puține probe, în sensul unei necesitări reale și de interes public, care, în pofida prezumției de nevinovăție de care se bucură, să prevaleze regulii privind libertatea individuală.
Totodată, scopul măsurilor preventive precizat de art. 136 Cod procedură penală poate fi atins și prin luarea unei măsuri mai puțin severă decât cea a arestării preventive și care să constituie, în același timp, o garanție că inculpatul nu se va sustrage de la judecată sau executarea pedepsei și nici nu va încerca să influențeze părțile vătămate sau martorii.
Nu este lipsit de interes nici faptul că pe parcursul detenției starea de sănătate a inculpatului, care suferă de mai multe boli cronice s-a deteriorat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată încheierea recurată, cu privire la acesta, se va reține cauza spre rejudecare și în fond;
În temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, se va înlocui măsura arestului preventiv luată împotriva inculpatului cu măsura preventivă obligării de a nu părăsi țara.
Supravegherea inculpatului pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara va fi încredințată Poliției municipiului B, județul
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.1/1 și alin.1/2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanța de judecată;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, persoanele împreună cu care se presupune că a comis faptele, martorii, ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
f) să nu se afle în locuințele părților vătămate;
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.3 Cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.2/1 Cod procedură penală, se va dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri inculpatului, Poliției municipiul B, județul B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției comunitare și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales atât la prima instanță cât și la instanța de recurs.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul acestuia vor fi lăsate în sarcina statului.
Prin încheierea din data de 17.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂUa aplicat, în temeiul art.198 alin.3 Cod procedură penală, domnului avocat, amenda judiciară în cuantum de 3000 lei, pentru lipsa nejustificată în instanță.
Din examinarea înscrisurilor depuse de domnul avocat rezultă că acesta a fost prezent în ziua de 17.11.2008, la instanțele din municipiul I, după cum urmează:
- la Curtea de Apel Iași, în dosarul nr-, având ca obiect recurs împotriva încheierii de luare a măsurii arestului preventiv și în dosarul nr-, având ca obiect "contestație act administrativ fiscal"
- la Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv;
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constatând că lipsa a fost justificată, în baza art.199 alin.3 Cod procedură penală, va admite cererea domnului avocat și va dispune scutirea acestuia de plata amenzii judiciare în sumă de 3.000 lei.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 13.noiembrie.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Casează încheierea recurată, cu privire la acesta, reține cauza spre rejudecare și în fond;
În temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestului preventiv luată împotriva acestui inculpat cumăsura preventivă obligării de a nu părăsi țara.
Supravegherea inculpatului pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara va fi exercitată de Poliția municipiului B, județul
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.1/1 și alin.1/2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanța de judecată;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, persoanele împreună cu care se presupune că a comis faptele, martorii, ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
f) să nu se afle în locuințele părților vătămate;
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.3 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.2/1 Cod procedură penală, dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri inculpatului, Poliției municipiul B, județul B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției comunitare și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales atât la prima instanță cât și la instanța de recurs.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
II. În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva aceleași încheieri.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 150 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
III. În baza art.199 alin.3 Cod procedură penală, admite cererea domnului avocat și dispune scutirea acestuia de plata amenzii judiciare în sumă de 3.000 lei, aplicată prin încheierea din data 17.11.2008 a Curții de APEL BACĂU.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.noiembrie.2008, în prezența recurenților-inculpați arestați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
-
Red.încheierea
Red.dec.
Ex.3
20.11/20.11.2008
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene, Carmen Căliman
