Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 717/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.717/2008
ȘEDINTA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan JUDECĂTOR 2: Gabriel Crîșmaru
- - - JUDECĂTOR 3: Ecaterina Ene
- - - judecător
- - - grefier
******************************
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul -, împotriva încheierii de ședință din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Recurentul-inculpat arată că își menține recursul declarat.
Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în libertate, având în vedere că cercetarea penală a fost încheiată, dosarul având termen fixat la Tribunalul Neamț pe data de 14 ianuarie 2009, în cauză fiind audiați martorii și partea vătămată. Întrucât vinovăția acestuia nu a fost dovedită în totalitate, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii beneficiază de prezumția de nevinovăție, consideră că lăsarea în libertate nu ar împiedica cu nimic urmărirea penală.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece recurentul-inculpat nu prezintă un real pericol social pentru ordinea publică, iar situația familială a acestuia este dificilă, având mama bolnavă.
Totodată solicită plata onorariului de avocat din fondul Ministerului Justiției.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că încheierea pronunțată de Tribunalul Neamț la data de 19 noiembrie 2008 este legală și temeinică, în cauză se mențin temeiurile avute în vedere la data arestării, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, solicită revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuire acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea deoarece are mama bolnavă și fără nici un sprijin material.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dos-, în temeiul art.300 ind.2 raportat la art.160 ind. b Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul -, fiul lui G și, născut la data de 21.08.1989 în P N, județul N, CNP - -, cu domiciliul în comuna P, județul N, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.3/30.06.2008 emis de Curtea de Apel Bacău, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art.197 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și a infracțiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută și pedepsită de art.198 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, menținerea arestării preventive luată față de inculpatul, constatând că s-a impus menținerea acestei măsuri, întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive, subzistă și în prezent.
Inculpatul a comis patru infracțiuni grave în concurs real, din care două infracțiuni de viol, în condițiile art.197 alin.3 Cod penal și două infracțiuni de act sexual cu o minoră, prevăzute de art.198 alin.1 Cod penal, fapte care prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, din cauza rudeniei apropiate dintre părți și a consecințelor grave suportate de victima minoră supusă agresiunii sexuale.
De asemenea, inculpatul prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, prin relațiile sociale cărora le-a adus atingere prin faptele comise, vârsta fragedă a părții vătămate abuzată sexual, rezonanța publică pe care a creat-o în societate și poziția procesuală nesinceră manifestată până în acest stadiu procesual.
În raport de aceste considerente și pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere faptul că în cursul urmăririi penale inculpatul s-a ascuns, sustrăgându-se anchetei penale, s-a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpat.
Împotriva încheierii a declarat recurs, inculpatul invocând netemeinicia acesteia.
Apărătorul recurentului inculpat, consideră că acesta nu prezintă periculozitate pentru ordinea publică, astfel cum a reținut instanța de fond, putând fi judecat în stare de libertate.
În considerarea motivelor de recurs expuse, inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) proc.pen. instanța de recurs a constatat prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului sunt nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel constată că temeiurile faptice reținute în cauză de Tribunalul Neamț impun menținerea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului. Curtea relevă că aceste temeiuri se referă la faptele reținută pe seama inculpatului, încadrarea juridică incluzând regimul sancționator a pedepsei cu închisoare mai mare de 4 ani, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul. Critica invocată în apărarea inculpatului cu referire la acest din urmă temei, nu poate fi reținută de instanța de recurs.
Pericolul concret pentru ordinea publică semnifică totalitatea împrejurărilor, condițiile și consecințelor ce rezultă din săvârșirea unei infracțiuni și din profilul socio-moral al persoanei inculpatului care împreună cu potența concretă sau iminentă de produce o stare de insecuritate în cadrul unei comunități umane, cu privire la protecția drepturilor și libertăților membrilor săi.
C puțin până în acest moment, faptele pentru care este judecat inculpatul denotă activități infracționale, îndreptate împotriva libertății sexuale a unei persoane de sex feminin minore, fapte de o gravitate extremă, care impun izolarea inculpatului, prin intermediul detenției preventive, de ceilalți membrii ai comunității.
Având în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor imputate inculpatului, care generează o puternică rezonanță negativă în rândul comunității, precum și atitudinea acestuia de negare a săvârșirii pretinselor fapte de viol comise în dauna părții vătămate, Curtea apreciază că buna desfășurare a procesului penal și asigurarea protecției comunității, se pot obține doar prin menținerea detenției provizorii a inculpatului, care nu a depășit o durată rezonabilă.
Pentru aceste considerente, Curtea,în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b proc.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 al.2 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit b Cpp, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat-, împotriva încheierii din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dos-.
Dispune plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, din fondurile MJ.
În baza art.192 al.2 Cpp obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2008, în prezența recurentului inculpat arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- - GREFIER,
- -
red.
red.
tehnored. - ex.2
26/26.11.2008
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan, Gabriel Crîșmaru, Ecaterina Ene