Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 748/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 748
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - -
-.-.-.-.-
Ministerul Public
a fost reprezentat de Procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- - Biroul Teritorial Galați -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de declarat de inculpatul (deținut în Penitenciarul Focșani ) împotriva încheierii de ședință din data de 11.11.2009, Tribunalului Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.l 5414 emisă de Baroul Galați la data de 19.11.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Curtea, aduce la cunoștința recurentului inculpat că pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare, conform prevederilor art. 294 alin. 1 Cod procedură penală s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu; totodată, conform prevederilor art. 6 Cod procedură penală i se face cunoscut faptul că are dreptul de a-și angaja apărător ales, dacă consideră necesar, sens în care se acordă un singur termen.
Recurentul inculpat nu consideră necesar să-și angajeze apărător ales și, întrucât insistă în soluționarea recursului, solicită a fi asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Conform prevederilor art. 294 alin. 3 Cod procedură penală s-a acordat dreptul recurentului inculpat, de a lua legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat de acesta în cauză, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine prejudiciul cauzat prin faptă, invocând și circumstanțele personale ale inculpatului, care are probleme de sănătate ce nu pot fi tratate în rețeaua spitalicească a penitenciarelor.
Față de aceste considerente, apărarea solicită cercetarea recurentului inculpat în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu se va sustrage de la judecată.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de instanța de fond și în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.
Solicită onorariul din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, întrucât se rețin probe certe ce atestă fapta reținută în sarcina inculpatului, fiind o cauză complexă.
În cauză, inculpatul este cercetat pentru două infracțiuni grave, iar de fiecare dată, instanța de recurs judecând recursurile declarate de inculpat împotriva încheierilor de menținere a stării de arest, a pronunțat soluție de respingere a acestora.
Solicită să se constate că la acest moment nu s-au modificat temeiurile ce au stat la baza arestării și ulterior a menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului și nici nu a intervenit vreo împrejurare favorabilă inculpatului care să justifice judecarea în stare de libertate.
Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat care solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, față de situația sa personală și familială. Consideră că nu reprezintă pericol pentru ordinea publică și nu se va sustrage de la judecată, ținând seama de statutul său de refugiat în România, familia sa având nevoie de el.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11.11.2009 Tribunalul Vrancea în baza art. 3002ref. la art. 160bCod procedură penală a respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și, menținând ca legală și temeinică măsura arestării preventive.
Pentru a fi dispus astfel, instanța de fond, a reținut că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpaților care au justificat arestarea preventivă nu au dispărut până la data cererii și nu s-au încălcat în nici un fel dispozițiile legale, temeinicia arestării preventive fiind verificată periodic.
Împotriva acestei măsuri dispuse de instanța de fond în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul.
Prin motivele de recurs susținute oral, inculpatul arată că prejudiciul nu a fost stabilit cu certitudine, invocând totodată și circumstanțe personale legate de starea sa de sănătate.
Se solicită ca în rejudecare să se dispună punerea sa în libertate și continuarea cercetării judecătorești în această stare.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificarea încheierii recurate și analiza probelor existente la dosar până la data prezentă, Curtea constată că măsura dispusă de inmjst6anța de fond este legală și temeinică.
Se constată că până la data prezentă nu au intervenit elemente noi pe situația de fapt și pe încadrarea juridică care să justifice cererea inculpatului.
Temeiurile ce au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului c0nstitnuă să subziste, din probe rezultă indicii temeinice să inculpatul a comis o faptă penală cu un grad de pericol social deosebit de ridicat.
La acest aspect se adaugă și faptul că în mediul economico-social astfel de fapte au căpătat o amploare îngrijorătoare ceea ce determină la rândul său o accentuare a gradului de pericol social.
Este de menționat că, gravitatea unei fapte penale nu este dată în exclusivitate doar de cuantumul prejudiciului stabilit ci și din multe alte caracteristici, printre care importantă este aceea ce se referă la natura faptei penale, contextul și conjunctura în care aceasta s-a consumat.
Pe de altă parte legiuitorul cu privire la faptele săvârșite de inculpat, le-a catalogat ca făcând parte din categoria infracțiunilor cu un grad de pericol social deosebit de ridicat și care sunt sancționate cu pedepse aspre.
Inculpatul a invocat în susținerea recursului probleme privind starea de sănătate, că cum s-a făcut dovada că pentru bolile de care suferă nu există posibilitatea tratării acestora în regimul medical din rețeaua penitenciarelor.
Având în vedere natura faptelor și stadiul cercetării judecătorești, pentru o bună administrare a justiției, cererea inculpatului nu poate fi primită, fiind inoportună, față de problematica judiciară a cauzei.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul - recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Suma ce reprezintă onorariu apărător din oficiu, va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat deinculpatul(deținut în Penitenciarul Focșani, fiul lui și, născut la data de 27.01.1965 în, Israel, CNP: -) împotriva încheierii de ședință din data de 11.11.2009, Tribunalului Vrancea în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul - recurent la 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. I:-/ 25 2009
Tehn. /25 2009
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Ion Avram