Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 755/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 755P
Ședința publică de la 21 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu -a, în baza împuternicirii avocațiale nr. 5634/2009, emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513cod procedură penală.
Avocat -a având cuvântul pentru recurentul inculpat, critică încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța pentru nelegalitate și netemeinicie. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului întrucât nu există temeiuri noi care să justifice această măsură. S-au reținut ca fiind aplicabile in cauză dispozițiile art. 148 lit. f cod pr. penală, insă inculpatul este doar cercetat penal, iar lăsarea lui in libertate, nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, drogurile găsite asupra lui fiind pentru consumul propriu. In situația in care se va considera că trebuie luată o altă măsură preventivă, solicită aplicarea disp. art. 139 alin. 1 cod pr. penală și înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea prev. de art. 145 cod pr. penală, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii Tribunalului Constanța ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea in libertate a inculpatului. Pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorului său, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, în baza art. 3001alin. 1 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 11.01.1990.
În baza art. 3001alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 139 Cod procedură penală, a respins cererea inculpatului, privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul - Serviciul Teritorial Constanța nr.457/P/2009 din 14.12.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în stare de arest preventiv, precum și a inculpaților, și, pentru săvârșirea de infracțiunii la Legea nr.143/2000, reținându-se în sarcina primului că în luna octombrie 2009 expediat din Spania în România rezină de cannabis ambalată într-un colet, care a fost ridicat de către numitul de la sediul poștei C, iar la data de 19.11.2009, împreună cu inculpatul, a deținut în apartamentul și vehiculul acestuia din urmă cantitatea totală de 647,6 grame de rezină de cannabis în vederea vânzării, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.3 alin.1 și art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin încheierea de ședință nr.124/20.11.2009 a Tribunalului Constanțas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, până la data de 18.12.2009 inclusiv, fiind avute în vedere dispozițiile art.148 lit.f Cod de procedură penală, în sensul că inculpatul a comis o faptă pentru care pedeapsa este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol conferit de natura și împrejurările infracțiunilor comise, susceptibile a pune în pericol sănătatea publică a persoanelor.
Procedând la efectuarea verificărilor impuse de art.3001Cod de procedură penală, instanța constată că măsura arestării preventive a fost dispusă în condiții de legalitate și temeinicie, atât sub aspectul îndeplinirii cerințelor impuse de art.143 Cod de procedură penală, cât și sub aspectul corectei aprecieri a temeiului prevăzut de art.148 lit.f, temei care subzistă și la acest moment procesual.
Astfel, dintr-o primă perspectivă și anume sub aspectul situației de fapt descrise prin rechizitoriu, probele administrate în cursul urmăririi penale fac dovada condițiilor impuse de art.143 Cod de procedură penală, în sensul existenței unor probe sau indicii temeinice care să justifice presupunerea verosimilă că inculpatul poate fi bănuit de comiterea infracțiunilor deduse judecății, așa cum rezultă din procesul verbal de depistare a inculpatului, având în autoturismul în care se afla și inculpatul mai multe calupuri rezină de cannabis, despre care a recunoscut că îi aparțin, arătând în aceleași împrejurări că mai deține și alte cantități de cannabis, pe care le-a adus în aceeași modalitate în țară, procesul verbal de ridicare a drogurilor găsite asupra inculpatului sau predate de acesta și din care, în urma analizelor de laborator efectuate de către - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, a rezultat cantitatea de 647 grame rezină de cannabis, declarațiile celorlalți inculpați, declarațiile martorilor și, care au confirmat aceeași situație de fapt, denunțul numitului, procesele verbale de verificare a telefoanelor aparținând inculpaților și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
Totodată, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod de procedură penală, în sensul că există indicii că inculpatul ar fi comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că inculpatul, odată lăsat în liberate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce decurge din modalitatea de săvârșire a faptelor - prin antrenarea în activitatea infracțională a unor persoane ce acționau fără vinovăție, primind în țară droguri de risc în colete, care ulterior erau preluate de inculpat, pentru a fi vândute cu sume importante de bani, precum și din natura faptelor comise, ca fiind infracțiuni de pericol, prin a căror săvârșire sunt încălcate relațiile sociale privind sănătatea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică decurge, în egală măsură, și din datele ce caracterizează persoana inculpatului, care deși este tânăr, a mai intrat în conflict cu legea penală în perioada minoratului, în anul 2006 fiindu-i aplicată măsura educativă a libertății supravegheate pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, acesta neavând ocupație sau loc de muncă, fiind predispus la comiterea de fapte de natură penală, față de lipsa de interes pentru activități licite și predispoziția manifestă pentru consumul de droguri, aspect, de altfel, recunoscut.
Este mai presus de orice dubiu că infracțiunile de acest gen produc o stare de neliniște în rândul colectivităților, astfel încât lipsa unor măsuri ferme din partea organelor însărcinate cu înfăptuirea justiției poate atrage atât o reacție de neîncredere din partea cetățenilor, cât și comportamente similare din partea unor potențiali infractori, pe fondul recrudescenței acestui fenomen infracțional.
Prin urmare, măsura arestării preventive se impune în cazul de față, cu atât mai mult cu cât temeiurile care au determinat-o nu au suferit modificări, cercetarea judecătorească nefiind începută, iar prezența inculpatului la dispoziția instanței fiind cu atât mai necesară, fără a fi încălcată prezumția de nevinovăție.
Așa fiind, este necesară atingerea scopului impus de art.136 alin.ultim Cod de procedură penală, pentru a asigura prezervarea materialului probator și a fi împiedicată sustragerea inculpatului de la judecată, în condițiile în care durata măsurii arestării este una rezonabilă și se circumscrie cazurilor ce permit restrângerea libertății persoanei, prevăzute de art.5 din CEDO.
În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul prin apărător, solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului întrucât nu există temeiuri noi care să justifice această măsură. Se susține că, fiind aplicabile in cauză dispozițiile art. 148 lit. f cod pr. penală, insă inculpatul este doar cercetat penal, lăsarea lui in libertate, nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, drogurile găsite asupra lui fiind pentru consumul propriu.
În subsidiar, solicită aplicarea disp. art. 139 alin. 1 cod pr. penală și înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea prev. de art. 145 cod pr. penală, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
La Curtea de APEL CONSTANȚA, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate in raport de criticile aduse și din oficiu, curtea constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv împreună cu inculpații, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 3 alin. 1 și art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a cod penal.
Potrivit art. 3001alin. 1 cod pr. penală, după înregistrarea dosarului la instanță, in cauzele in care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia.
În conformitate cu art. 3001alin. 3 cod pr. penală, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În cauză, examinându-se actele și lucrările dosarului, rezultă că până în acest moment procesual, sunt îndeplinite condițiile de legalitate și temeinicie atât sub aspectul cerințelor impuse de art, 143 cod pr. penală, cât și cele prev. de art. 148 lit. f cod pr. penală, cerințe care impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere și că, cercetarea judecătorească nu a început.
Pentru buna desfășurare a procesului penal, in scopul aflării adevărului și pentru a asigura prezența inculpatului în fața instanței, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive, neexistând motive de revocare a arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.
Pentru considerentele expuse, în lipsa unor cauze de nulitate a hotărârii recurate, curtea în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b cod pr. penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 189 cod procedură penală, onorariul de 100 lei pentru avocat -a se va plăti din fondul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b cod pr. penală;
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 189 cod procedură penală, onorariul de 100 lei pentru avocat -a se va plăti din fondul
Conform art. 309 alin. ultim cod pr. penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
Jud. fond:
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref.
2 ex./22.12.2009
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Dan Iulian Năstase, Viorica