Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 757/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 757

Ședința publică de la 16 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 3: Constantin Costea

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul ales al inculpatului, solicită în principal, admiterea recursului, revocarea stării de arest a inculpatului și cercetarea acestuia în stare de libertate, invocând nulitatea încheierii recurate, conform art.197 alin.2 C.P.P. raportat la art.48 lit.a C.P.P. deoarece judecătorul care a judecat pe fond cauza a fost același care a și emis mandatul de arestare pe numele inculpatului, depunând în acest sens la dosar încheierea penală nr. 29/CC/12.03.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-, judecătorul de la prima instanță fiind incompatibil, neputând judeca pe fond prezenta cauză.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, cercetarea inculpatului în stare de libertate, deoarece acesta nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, nefăcându-se distincție între acest pericol social și infracțiunea pentru care este judecat inculpatul.

Procurorul arată că este bine menținută starea de arest, însă solicită admiterea excepției invocate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Inculpatul, având cuvântul, solicită judecarea sa în stare de libertate și este de acord cu concluziile apărătorului său ales.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul prev. de art. 3002alin.(1)3.proc. pen. rap. la art. 160 a C.P.P. fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara în baza mandatului de arestare preventivă nr. 28/AP/01.04.2009 emis de Judecătoria Timișoara, pe o perioada de 60 de zile.

Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 2235/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr-, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev.de art.215 alin.1 - 3.Cod Penal și alin.5 Cod Penal, falsificare de monedă în formă continuată, prev.de art.282 alin.1 Cod Penal, punerea în circulație a valorilor falsificate, în formă continuată, prev.de art.282 alin.2 și Cod Penal fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 La Cod Penal termenul de judecată din data de 12 mai 2009, Tribunalul Timiș, verificând anterior primului termen de judecată, temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive, a menținut-o pe o perioadă de 60 de zile, până la data de 19.07.2009.

Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât judecătorul care a pronunțat-o se află în cazul de incompatibilitate, prev. de art.48 alin.1, lit. a

C.P.P.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art.48 alin.1, lit.a C.P.P. " judecătorul este de asemenea incompatibil, dacă a pus în mișcare acțiunea penală, sau a dispus trimiterea în judecată, ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanța de jucată, a soluționat propunerea de arestare preventivă, ori a de prelungire a arestului preventiv, în cursul urmăririi penale".

Prin încheierea penală nr.29/CC/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind dispusă arestarea preventivă a inculpatului, completul fiind compus din judecătorul.

Pe fond cauza a fost repartizată aleatoriu, judecătorului, care la data de 21 mai 2009 verificat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului, menținând-o, urmând a fi reverificată anterior expirării perioadei legale de 60 de zile, respectiv data de 19 iulie 2009.

La termenul de judecată din data de 08 iulie 2009, completul de judecată, prin judecătorul, a menținut din nou măsura arestării preventive a inculpatului, deși potrivit dispozițiilor art.48 alin.1, lit.a, teza finală a C.P.P. dispus arestarea preventivă în cursul urmăririi penale.

Așa fiind în baza dispozițiilor art.38515alin.1, pct.2, lit.a C.P.P. recursul va fi admis, încheierea penală recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă la Tribunalul Timiș pentru rejudecare.

În subsidiar, este de reținut că, încheierea penală nr.29/CC/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost casată printr-o decizie penală pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, dar, sub aspectul care interesează în cauză este irelevantă din punct de vedere juridic deoarece, prin arestarea inculpatului, judecătorul, și-a spus părerea cu privire la vinovăția inculpatului, încheierea ce constituie obiectul prezentului dosar, este o încheiere pronunțată în cursul judecării fondului cauzei, astfel că incompatibilitatea este evidentă.

În baza dispozițiilor art.192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În.prev.art.385 ind.15 alin.1 pct.2 lit.c p Cod Penal admite recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează încheierea penală recurată și trimite cauza pentru rejudecare - pronunțare în rap. cu prev. art.300 ind.2 p Cod Penal raportat la prev. art.160 ind.8 p Cod Penal - la Tribunalul Timiș.

În.prev.art.192 alin.2 p Cod Penal cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

RED: ID/16.07.09

Dact: AB /2 exempl/ 16 Iulie 2009

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Jud:

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Victor Ionescu, Constantin Costea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 757/2009. Curtea de Apel Timisoara