Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 77/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.77
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Zainescu
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 01 august 1976, deținut în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință din data de 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr.1112,-, prin care în temeiul disp. art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală, s-a menținut măsura arestării preventive față de acesta.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest preventiv, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, din cadrul Baroului P, cu delegație avocațială nr.309/2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa, cauza fiind în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul, arată că se critică încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de recurent, cu motivarea că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive și pe cale de consecință punerea în libertate a inculpatului-recurent, urmând a se avea în vedere că, așa cum s-a susținut constant de acesta, nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, dovezi în acest sens fiind declarațiile martorilor audiați în cauză, care, audiați fiind în fața instanței, au precizat că nu îl cunosc pe inculpat.
Se mai solicită a se constata că prin punerea în libertate a inculpatului nu apare riscul influențării bunei desfășurări a procesului penal, interesul acestuia fiind ca în situația punerii în libertate să-și facă o bună apărare în dovedirea nevinovăției.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății și gradul de pericol social ridicat pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii contra vieții.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, precizează că se află în stare de arest preventiv de 1 an și 4 luni fără a se pronunța față de el o hotărâre de condamnare și aceasta deoarece la dosar nu există nici o probă în acest sens.
Mai arată că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii ce îi este imputată și solicită punerea în libertate pentru a-și putea dovedi nevinovăția.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 22 ianuarie 2010 dată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr.1112,-, în temeiul disp. art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 01 august 1976 în com. R, jud. D, deținut în Penitenciarul Mărgineni, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.23/U/26 septembrie 2008, constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, următoarele:
Inculpatul, fiul lui G și, născut la 01 august 1976 fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.548/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174-175 lit.i) cod penal.
În fapt, s-a reținut că în data de 20/21 septembrie 2008, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu mâinile și picioarele, cu corpuri contondente și ascuțite părții vătămate G, provocându-i leziuni traumatice care au generat decesul.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 26 septembrie 2008 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.23/U/26 septembrie 2008.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului conform art.3002rap. la art.160bcod proc. penală, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea în rândurile opiniei publice un sentiment de insecuritate având în vedere valoarea socială supremă lezată prin acțiunea acestuia, o eventuală eliberare a inculpatului creând convingerea în rândul populației că justiția este prea blândă, nesancționând suficient săvârșirea unor fapte de asemenea natură.
S-a apreciat că în cauză temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, neintervenind alte elemente care să conducă la concluzia că desfășurarea normală a procesului ar putea continua prin revocarea ori înlocuirea stării de arest preventiv.
De asemenea, s-a motivat că pericolul social concret prezentat inițial pentru ordinea publică nu a dispărut și nici nu s-a diminuat în timp iar fapta pentru care există, conform probelor administrate până în prezent, presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit-o, prezintă ea înseși un grad ridicat de pericol social, neputându-se face abstracție în aprecierea unui astfel de pericol de gravitatea faptei.
Prin urmare, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate iar arestarea s-a luat în mod legal și temeinic, în baza disp. art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Împotriva încheierii din 22 ianuarie 2010 declarat recurs, în termen, inculpatul, care a criticat hotărârea de nelegalitate și netemeinicie.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat a criticat încheierea instanței de fond prin care s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia, susținând că din probele administrate până în prezent nu rezultă dovezi certe de vinovăție a inculpatului, martorii audiați în cauză declarând că nu îl cunosc pe acesta, așa încât în mod greșit, s-a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate circumscrise cazului de casare prev. de artr.3859pct.18 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art.3856alin.3 din același cod, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin Rechizitoriul nr.548/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01 august 1976, în com. R, jud. D, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174-175 lit.i) cod penal, cu aplic. art.37 lit.b) cod penal, constând în aceea că în noaptea de 20/21 septembrie 2008 aplicat lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate G, cauzându-i leziuni traumatice ce au condus la deces.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de fond, formând obiectul dosarului nr.1112,-.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat preventiv prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 26 septembrie 2008, sens în care a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.26/U/26 septembrie 2008, reținându-se incidența disp. art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, măsura fiind prelungită și ulterior menținută, în condițiile legii, ultima oară prin încheierea de ședință din 21 decembrie 2009 Tribunalului Dâmbovița, hotărâre definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat potrivit deciziei penale nr.954/25 decembrie 2009 Curții de APEL PLOIEȘTI.
Examinând încheierea de ședință din 22 ianuarie 2010, în raport de dispozițiile cuprinse în art. 3002rap. la art. 160 cod proc. penală, de probele și mijloacele de probă administrate până în prezent, Curtea constată că în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că în continuare subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și care impun judecarea inculpatului în stare de arest preventiv.
Așa cum s-a reținut și de către tribunal, recurentul-inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, faptă cu un grad de pericol social deosebit de ridicat, având în vedere valoarea socială supremă ce a fost lezată, respectiv viața unui om și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, probele administrate în timpul urmăririi penale, inclusiv declarațiile inculpatului, conducând la presupunerea rezonabilă că acesta este autorul omorului comis asupra părții vătămate
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă că de la ultima verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea măsurii arestării preventive, astfel cum a solicitat inculpatul, și prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 3002rap. la art. 160 alin.2 cod proc. penală, menținerea stării de arest preventiv este pe deplin justificată.
Susținerea recurentului, în sensul că la dosarul cauzei nu există probe certe din care să rezulte vinovăția sa în comiterea infracțiunii imputată nu poate fi avută în vedere deoarece martorii audiați în cauză, anterior ultimei verificari a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, respectiv, și și-au menținut declarațiile date în timpul urmăririi penale iar cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, instanța de fond urmând să verifice concludența, pertinența și utilitatea fiecărei probe administrate și printr-o evaluare completă și corectă a probatoriului să pronunțe o soluție legală și temeinică.
Revenirea inculpatului asupra declarațiilor de recunoaștere a faptei, ca și a unora dintre martorii audiați și care au constituit probe în acuzarea inculpatului nu constituie temeiuri suficiente pentru revocarea stării de arest preventiv câtă vreme chiar pe parcursul urmăririi penale inculpatul a făcut declarații contradictorii, iar după confruntarea sa cu persoana indicată de acesta ca fiind autorul faptei a revenit asupra declarațiilor, atitudine explicabilă prin prisma concluziilor exprimate în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.2/P/10 februarie 2009 al Serviciului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Drept urmare, Curtea reținând că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă iar temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins, ca atare, conform art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
În temeiul disp. art.192 alin.2 cod proc. penală, se va dispune obligarea recurentului-inculpat la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv în privința onorariului apărătorului desemnat din oficiu, stabilit conform art.5 alin.1 lit.d) din Protocolul comun încheiat între Ministerul Justiției sub nr.1139/2008 și Uniunea Națională a Barourilor din România sub nr.1693/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, a nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 01 august 1976, deținut în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință din data de 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr.1112,-.
Obligă recurentul la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei cu titlu de onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored.
4 ex./26 Ianuarie 2010
. fond 1112,- Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Zainescu, Elena Negulescu
