Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 775
Ședința publică de la 27 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 17 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de av. substituind pe av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Inculpatul interpelat arată că își menține recursul formulat.
Av. pentru inculpatul recurent depune la dosar delegație de substituire și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru inculpatul recurent solicită înlocuirea măsurii de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă.
Formulează concluzii de admitere a recursului formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul recurent având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Tribunalul Iași prin încheierea penală din 17 2009 a respins cererea inculpatului G de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
În baza art. 300 ind. 2 și art. 160 ind. b alin. 1 cod procedură penală s-a constatat legalitate și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului G și în baza art. 160 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut această măsură.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Constatând că la termenul anterior reprezentantul legal al părților vătămate minore și, mama acestora a precizat că locuiește în sat, com., jud. I, la fam., având în vedere și susținerile martorului - învățătoarea minorilor - cu privire la lipsa de preocupare și îngrijire a acestora de către mamă, văzând adresa Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului I din care rezultă faptul că, deși i s-a pus în vedere de către instanță, reprezentantul legal nu a prezentat copii la această instituție la termenul stabilit în vederea consilierii psihologice a minorilor,
Pentru audierea nemijlocită a martorului,
În examinarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în cursul judecății, conform art. 3002raportat la art. 160 alin. 1 Cod procedură penală, dar și a cererii formulate de către inculpatul G de înlocuire a acestei măsuri, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală și art. 160 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii de arest preventiv, instanța de judecată are două posibilități: fie să revoce măsura arestării preventive - atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri au încetat și nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate -, fie să mențină măsura arestării preventive, atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
În cauza de față, temeiurile care au stat la baza luării măsurii, prelungirii și menținerii arestării preventive față de inculpatul G sunt cele înscrise în art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.
Verificând, sub aspectul legalității și temeiniciei măsura arestării preventive dispusă față de inculpat, instanța constată că măsura a fost luată, prelungită succesiv și menținută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale ce reglementează această instituție de drept procesual penal, iar de la data efectuării ultimului examen al măsurii arestării preventive din perspectiva îndeplinirii cerințelor înscrise în art. 3002Cod procedură penală, respectiv de la 6 octombrie 2009 și până în prezent, nu au apărut elemente noi din care să rezulte că temeiurile avute în vedere la momentul menținerii măsurii de arest preventiv față de inculpatul G au încetat să existe ori s-au modificat.
Dispozițiile art. 143 Cod procedură penală impun existența unor probe, ca elemente de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei fapte, la identificarea făptuitorului, la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, adică din datele existente în cauză să rezulte presupunerea că persoana față de care se efectuează activitatea procesual penală a săvârșit fapta.
În considerarea acestor dispoziții prevăzute de dreptul intern, dar și a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care condiționează legalitatea măsurii arestării preventive de existența motivelor verosimile, instanța apreciază că datele și informațiile oferite de probatoriul administrat până în prezent în cauză conturează deplin și convingător împrejurarea că inculpatul a fost implicat în comiterea unor activități ilicite ce atrag incidența legii penale, continuând să existe indicii temeinice și chiar probe certe în sensul art. 143 Cod procedură penală ce justifică bănuiala legitimă că aceștia ar fi comis faptele pentru care s-a dispus inițial arestarea sa preventivă, considerațiile referitoare la acest aspect din cuprinsul hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat menținându-și integral valabilitatea.
Fiind îndeplinită și condiția legală referitoare la cuantumul legal al pedepsei pentru infracțiunile pentru care este judecat inculpatul, în conformitate cu prevederile art.148 lit. f Cod procedură penală, în analiza subzistenței temeiurilor pentru menținerea arestării preventive este necesar a se verifica dacă lăsarea sa în libertate continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la această cerință în, instanța a apreciat că pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului G este încă unul cert și actual, și nu numai că rezultă din însăși natura și gravitatea deosebită a faptelor de care este acesta bănuit, dar este suficient demonstrat de ansamblul probator administrat până în acest stadiu procesual și care conturează împrejurările concrete în care se presupune că s-a derulat întreaga activitate infracțională, modalitatea comiterii faptelor penale ce se prezumă că au fost săvârșite de inculpat, precum și alte elemente obiective de natură a reflecta pericolul social concret al lăsării sale în libertate, cum ar fi: natura, multitudinea și importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite de legea penală și pretins lezate de inculpat; urmările efectiv produse asupra fizicului și, în mod special, a psihicului părților vătămate; impactul negativ puternic generat în comunitate de comiterea unor astfel de fapte.
În raport de toate aceste elemente extrase din mijloacele de probă administrate în cauză, instanța a reținut că faptele bănuit comise de inculpatul G au avut o rezonanță deosebită în societate, au produs o afectare a echilibrului social firesc, o stare de indignare și dezaprobare din partea membrilor comunității, precum și un sentiment de insecuritate socială, aspecte ce probează pericolul social concret pe care îl prezintă lăsarea sa în libertate și care continuă să legitimeze detenția preventivă a inculpatului.
În considerarea celor expuse, instanța a constatat că la acest moment, raportat la natura și complexitatea cauzei, numărul faptelor cercetate, dar și la diligența specială depusă de instanța de judecată în desfășurarea procedurii, care nu a fost astfel prelungită cu perioade de inactivitate, durata arestării preventive se înscrie în limite temporale rezonabile, astfel cum sunt ele apreciate în jurisprudența CEDO, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatul G continuă să existe și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, măsura fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal în faza de judecată, în scopul aflării adevărului.
Față de toate aceste considerații, văzând că măsura arestării preventive este legală, temeinică și încă oportună, fiind singura pârghie procesuală adecvată, de natură să mențină pe inculpat la dispoziția instanței și să asigure în continuare buna desfășurare a procesului penal, în acord cu scopurile urmărite prin art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul va dispune, în baza art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului
În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul G de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu altă măsură preventivă, instanța a constatat că aceasta este nefondată. Astfel, potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi înlocuită dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. În speță, subzistă temeiurile ce au justificat luarea măsurii arestării preventive, aspect care a fost deja constatat de instanță. În plus, instanța a apreciat că menținerea arestării preventive se impune în cauză și din perspectiva satisfacerii scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, acela al bunei desfășurări a procesului penal, care, la acest moment procesual, nu poate fi atins prin luarea unei alte măsuri preventive - restrictive de libertate - față de inculpat, chiar prin impunerea unor garanții procedurale, în lipsa unor mijloace reale de control asupra conduitei acestuia o dată pus în libertate.
În consecință, constatând că n cauză nu au apărut elemente noi care să justifice aprecierea că temeiurile arestării inițiale au încetat sau că cel puțin s-au schimbat, instanța a respins ca nefondată cererea inculpatul G privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută în art. 145 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul G criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului inculpatul arată că nu prezintă pericol pentru ordinea publică putând fi judecat în stare de libertate, nefiind o persoană violentă.
Față de aceste aspecte solicită inculpatul G înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu încheierea dată în cauză, Curtea constată că acest a este nefondat pentru considerentele ce or fi expuse în cele ce urmează.
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond a reținut că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului G și acestea impun menținerea în continuare a stării de arest preventiv a inculpatului, fiind întrunite cumulativ prevederile art. 143, 148 lit. Cod procedură penală.
Astfel, în cauză subzistă indiciile temeinice și probele certe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul Gac omis 3 infracțiuni de viol în formă calificată, prevăzută de art. 197 alin. 1- 2 lit. și alin. 3 cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal constând în aceea că în zilele de 14 și 15.04.2009 a constrâns pe minorii, și să suporte acte sexuale orale din partea sa și să îndeplinească și ei acte sexuale orale asupra sa.
Fapta pentru care inculpatul G este cercetat prezintă un pericol social ridicat pentru ordinea publică, fiind prevăzută cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică existând probe în acest sens la dosar.
Față de această situație în mod corect instanța de fond a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal este necesară menținerea în continuare stării de arest preventiv a inculpatului G nefiind întemeiate cererea de înlocuire a măsurii preventive cu una mai puțin constrângătoare, împrejurările personale invocate de inculpat în recurs nefiind de natură a diminua pericolul pe care-l prezintă acesta pentru ordinea publică și de a determina punerea sa în libertate.
Constatând din examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 1 Cod procedură penală, că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale din 17 2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii de ședință din 17 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- pe care o menține.
Obligă recurentul G să plătească statului suma de 150 lei, în care s-a inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în valoare de 100 lei ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
17.12.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Mihaela Chirilă, Daniela Dumitrescu
