Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 792/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 792/
Ședința publică din 23 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte Secția de minori și familie
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Liviu Herghelegiu președinte Secția penală
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul (fiul lui și, ns. la 15iunie 1944 în sat, județul B, CNP -, domiciliat în B,- bis, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ), împotriva încheierii de ședință nr- din 17.12.2008 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av. -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 68/16.12.2008 eliberată de Baroul Brăila - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, inculpatul arată că își însușește recursul declarat de apărătorul său.
După ce i s-au adus la cunoștință inculpatului disp.art.70 Cod pr. penală, în sensul că poate face declarații sau să refuze să dea declarații, deoarece tot ce spune poate fi folosit și împotriva sa, inculpatul arată că nu mai dorește să dea altă declarație, ci le menține pe cele date până în prezent.
Apărătorul inculpatului depune la dosar motivele de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent arată că a promovat acest recurs deoarece consideră că hotărârea instanței de fond este în primul rând nelegală, nelegalitatea constă în acea că instanța de fond a înfrânt dispozițiile art. 356 lit.c) Cod pr.penală, prin aceea că nu și- a motivat în nici un fel hotărârea pe care a dat-o, nu a analizat probele care au servit ca temei al arestării preventive și nu a analizat în nici un fel susținerile inculpatului. Procedura penală în dreptul român impune această cerință ca o obligație, nu este o recomandare, este o obligație care este prevăzută și preluată în CEDO și este explicată de ce: are o rațiune această obligație a instanței de a-și motiva hotărârile și anume, pentru a se verifica dacă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al inculpatului a fost sau nu respectat. În lipsa unei motivări nu se poate verifica dacă această cerință a fost sau nu îndeplinită. Solicită a se observa că se reiau temeiurile legale în baza cărora s- impus arestarea preventivă și își motivează propria hotărâre printr-o singură frază: "În aprecierea pericolului concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică instanța are în vedere modalitatea și imprejurarile comiterii infracțiunii, dar și natura și gravitatea deosebită a faptei pentru care inculpatul este cercetat". Această motivare cu greu poate fi considerată convingătoare, pentru că este una dintre cerințele unei hotărâri judecătorești, și anume, de a avea putere de convingere.Solicită a-i fi permis să citeze observația CEDO care spune că "una dintre funcțiile obligației instanței de a motiva hotărârea este aceea de a demonstra parților că au fost ascultate".
În cauza de față, lăsând la o parte faptul că este deosebit de frustrant faptul să-ți dai seama că instanța nu te ascultă, este și nelegal să primești o hotărârte în care nu se regăsește nici una din susținerile tale. Prin urmare, neobservând că instanța ar fi analizat într-un moment ceea ce a susținut, a pronunțat o hotărâre nelegală, cu atât mai mult cu cât nu se motiuvează în nici un fel și faptul că s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dar nu s-a respins în mod expres, ci implicit și-a dat seama că odată ce s-a menținut arestarea s-a respins această cerere, dar nu se face vorbire nicăieri despre ea.
Solicită admiterea recursului pe nelegalitate, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În al doilea rând a criticat hotărârea și pentru netemeinicie.Solicită a se aprecia hotărârea și cu privire la următoarele aspecte:
Fapta pentru care este cercetat și trimis în judecată inculpatul a fost săvârșită în noaptea de 30.11./1.12.2006. Din acel moment, din prima clipă când a fost descoperită victima, inculpatul a fost acela care a fost cercetat pentru săvârșirea acestei fapte. Nu au existat alți suspecți, asupra sa au planat bănuielile, s- dat în această cauză după prima fază a cercetărilor efectuate de către ParchetuI de pe lângă Tribunalul Brăilao soluție de scoatere de sub urmărire penală și continuarea cercetărilor cu autor necunoscut pentru că nu au fost suficiente probe care să indice că într-adevăr inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei.
S-au reluat cercetările tot față de inculpat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nici un moment din 2006 și până în decembrie 2008 nu s-a simțit nevoia ca inculpatul să fie arestat, acesta nu a fost privit ca un pericol public, nici de către organele de cercetare din B și nici de către oganele de cercetare ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Abia în momentul în care cercetările au fost încheiate în 4 decembrie 2008 și a fost prezentat materialul de urmărire penală, deci la doi ani de la săvârșirea faptei s-a dispus reținerea pentru 24 de ore și a fost prezentat pentru arestare preventivă.
Pentru a-și sustine aceasta cerere, parchetul și- a întemeiat cererea pe două texte de lege: art. 148 lit.b și lit.f din Codul d e proc.penală.
În fapt, pe lit.b s- a invocat faptul că "inculpatul a incercat să zădărnicească aflarea adevarului prin influențarea unor martori", iar pe lit.f, "că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică ".
Cu privire la primul aspect, acela că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, se face referire la un singur aspect, acela că în ziua de 20 septembrie 2008 s-a interceptat o convorbire telefonică pe care inculpatul a avut-o cu numitul zis "", prin care inculpatul a încercat să-l convingă să se prezinte pentru a depune mărturie în cauză.
Ceea ce vrea, este să fie sigură că a fost înțeleasă pentru că, din câte a văzut, în dosar nu există transcrierea acestei convorbiri pe care a văzut- cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, dar probabil există undeva atașat dosarului. Dar, martorul a fost propus de inculpat la sfârșitul cercetărilor, pentru caracterizarea sa ca om, pentru că în dosarul de urmărire penală, așa cum decurgea, a înțeles, asistând inculpatul în cursul cercetărilor, că de fapt se pune accent pe caracterizarea inculpatului: că este zgârcit, intransigent, că e puțin comunicativ și atunci a considerat necesar și a pus în vedere să găsească un om care să-l cunoască și să-i facă o caracterizare. Această caracterizare putea fi făcută de care a fost angajatul inculpatului în perioada 2004-2005. Deci, de un an de zile, până la săvârșirea faptei, până în 2006, ei nu au mai luat legătura, acest martor nici nu a fost la fermă, nici nu cunoaște absolut nimic despre faptă și a fost propus în caracterizare.
Odată ce inculpatul era sub măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv ferma în care muncește, iar martorul locuiește în B, se impunea să explice martorului - alte forme nu a avut de a lua legătuira cu el -, de ce acesta este solicitat să vina la B și să depună marturie într-un proces de omor despre care nu cunoștea nimic.Din transcrierea convorbirii se arată așa: ". nu trebuie să spui nimic.Așa cum m-am comportat eu cu tine, că doar nu ți-am dat nici palmă, nu te-am bătut.N-ai de ce.nu declara." Aceste spuse au fost interpretate în mare disperare de cauză de către parchet ca fiind zădărnicire de aflare a adevărului, dar, care adevăr - declarația lui este la dosar, nu spune nimic, că nici nu avea cum să spună ceva despre faptă, acesta a fost propus de inculapt pentru caracterizarea sa.
A solicitat instanței de fond să verifice transcrierea convorbirii, a solicitat să se asculte CD-ul atașat, care înregistra această convorbire, CD-ul a înțeles că se află într-un plic sigilat, nu crede că este la dosar, dar este încă sigilat, prin urmare nimeni nu a verificat susținerile pentru a le infirma, eventual.
În ceea ce privește pericolul social pe care îl prezinta inculpatul, nici parchetul si nici instanța nu au indicat, cum se cere în mod concret, nu au indicat deloc în ce ar consta acest pericol social. A motiva concret în ce constă acest pericol este o altă obligație a instanței. Acesta este și motivul pentru care, Curtea Constitutională, în Decizia nr.76/2005, atunci când era vechea formulare a Codului d e procedură penală a spus: " Condiția privitoare la existenta infracțiunii este îndeplinită atunci când s-a constatat că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a savârșit o faptă ce se încadrează în textul de lege, iar condiția privitoare la existenta infractiunii se realizează atunci când în urma analizei tuturor circumstanțelor cu privire la faptă și făptuitor se constată că exista probe că lăsarea sa în libertate ar constitui un perticol".
Se arată mai departe:" Această condiție trebuie motivată în mod special, deoarece, așa cum s-a stabilit în practica judiciară, ea nu rezultă și nu se confundă cu pericolul social al faptei, ci trebuie sa fie constatată pe baza altor împrejurări privind persoana făptuitorului."
În mod evident, practica judiciară la care făcea referire Curtea Constitutională nu este și cea a Tribunalului Brăila, pentru că nu numai că nu se motivează în mod concret, nu se motivează deloc în ce ar consta pericolul social.C mai grăitor argument în acest sens este chiar faptul că nici organele de anchetă care au instrumentat dosarul în ambele faze ale urmăririi penale, atât la B cât și la B, nu au apreciat în nici un moment că inculpatul ar trebui arestat. Inculpatul nu a fost perceput ca un pericol social. Mai mult decât atât, atunci cand s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, i s-a permis de către procurorul de caz să își schimbe domiciliul din B, de pe str.C în localitatea, unde își are ferma și unde s-a săvârșit fapta, pentru a putea supraveghea activitatea în ferma de animale pe care o are.
Deci, odată ce a fost consemnat la domiciliu, cum s-ar spune, exact în locul săvârșirii faptei, înseamnă că nu s-a avut în vedere un impact negativ pentru oamenii care muncesc și stau la fermă, pentru că a fost obligat să stea în prmanență în acel loc. Prin urmare, ceea ce a fost avut în vedere la acel moment și anume faptul că este o persoană respectabilă de 65 ani care nu a făcut toată viața decât să muncească într-o fermă de animale și să se facă respectat de către oamenii cu care a lucrat, aceleași împrejurări ar trebui să fie avute și de către instanța de judecată pentru că alte indicii nu mai există cu privire la pericolul social pe care-l prezintă persoana inculpatului.
Mai dorește să puncteze un singur aspect: e adevărat - se spune că pentru luarea și mențineera măsurii arestării preventive trebuie să existe probe și indicii temeinice pentru săvârșirea faptei. Dosarul este mare, complex și conține o sumedenie de probe, dar primul aspect este acela că din momentul în care s-a dat scoaterea de sub urmărire penală și până în prezent singurele două probe care s-au administrat în plus și care au dus la nașterea rechizitoriului de fapt, a fost dovada că inculpatul s-a aflat în preziua săvârșirii faptei, într-un conflict public cu victima în timpul zilei, la care a asistat multă lume, deci o probă de circumstanță și a doua probă este o probă ADN a unei de sânge existentă pe caietul aflat în plicul sigilat și care se afla deschis pe masa lângă care a fost găsită victima decedată. Niciodată nu s-a contestat că de sânge ar apartine victimei, dar Parchetul a considerat necesar să supună acest caiet și această unei expertize ADN și rezultatul a fost că de sânge aparține victimei, nu s-a găsit nici o urmă de sânge care ar aparține inculpatului, care ar fi fost o probă, deci cele 30 milioane lei cât a constat expertiza au fost inutile, dar avem la dosar posibilitatea de a spune că s-a făcut probă științifică ADN care de fapt nu a făcut nimic în plus decât ceea ce se știa.
Al doilea aspect pe care vrea să-l sublinieze este acela că la fila 530 este referatul pe care procurorul de caz îl face instanței de judecată pentru obține autorizația interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile și spune în acest referat la final că aceasă interceptare este necesară pentru stabilirea situației de fapt, pentru care nu există alte probe și atunci se întreabă în mod retoric, dacă nu există alte probe decât interceptarea convorbirilor telefonice care s-a făcut timp de 30 zile, zi de zi și nu a dus la nici o altă probă, care sunt acele probe și indicii temeinice la care se referea parchetul? Această susținere a făcut-o pentru a se avea în vedere că acest dosar în care- în opinia parchetului - rechizitoriul e clar, dar în opinia sa, inculpatul este nevinovat și se află în fața unei situații dintre acelea care conduc cu ușurință la erori judiciare - acest lucru urmează a se stabili pe parcursul cercetărilor.
De aceea, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond pe netemeinicie și în rejudecare, admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea obligării de a nu părăsi localitatea, așa cum a fost avută în vedere și până acum.
Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la primul motiv de recurs, arată că dispozițiile invocate de către apărătorul inculpatului vizează o hotărâre care soluționează fondul cauzei și nu cu privire la o măsură preventivă. De altfel, în acest context, invocarea deciziei CEDO este eronată, întrucât ascultarea la care se referă CEDO vizează ascultarea inculaptului când au fost redate informații cu privire la vinovăția sau nevinovăția sa. Și nu apărările pe care și le-a făcut prin intermediul apărătorului, pentru că s-a preluat numai ceea ce s-a vrut din această decizie și s-a invocat în contextul în care s-a pus în discuție măsura arestării preventive în temeiul art.3001Cod pr.penală, când se știe foarte bine că nu se fac apărări de fond, se pun concluzii doar cu privire la măsura arestării preventive. Apărările pe fond au fost făcute de inculpat, dirijate sau nedirijate de către apărător. Cert este că până acum avem vreo trei variante, în faza de urmărire penală, probabil urmează în fața instanței sa apară și a patra. Însă, instanța în mod corect s-a pronunțat doar cu privire la măsura arestării preventive unde nu trebuia să vizeze nici că este vinovat, nici că este nevinovat, ci doar dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive.
Referitor la interceptarea convorbirilor telefonice, pentru că este ultimul aspect, arată că citarea din referat este greșită și eronată, acolo se face referire la o condiție impusă de lege - se referă la dispozițiile legale din Codul d procedură penală - privind interceptarea convorbirilor, obținerea autorizației pentru interceptarea convorbirilor telefonice în care nu se spune ca să nu existe alte probe și procurorul nu spune că nu mai există alte probe, că nu avea cum să se pronunțe cu privire la altă probă, ci că nu există posibilitatea administrării altor mijloace de probă decât prin intermediul interceptării - nu avea cum prin lege, legiuitorul, la o chestiune de o logică juridică simplă să spună " dacă nu există alte probe aveți dreptul să interceptați convorbirile telefonice". Rațiunea este următoarea: nu există posibilitatea administrării altor mijloace de probă, fie la început când nu ai nimic, nu ai nici un indiciu, fie le-ai epuizat pe toate și nu ai ajuns la nici un rezultat, cum era cazul în situația de față și atunci procedezi la această situație. În cazul de față inculpatul și-a propus audierea unor martori, era firesc să facă acest lucru, însă, așa cum dumnealui a încercat să determine un martor să spună altceva sau să nu spună ceea ce cunoaște în realitate, așa și Parchetul avea la dispoziție mijloace legale de a verifica dacă inculpatul este sau nu în măsură să influențeze asemenea martori. Și acest lucru s-a dovedit. Într-adevăr, nu a ascultat interceptarea convorbirilor telefonice, probabil va fi făcută, dar deocamdată din transcrieri rezultă fără dubiu că inculpatul a încercat să-l influențeze pe martorul. Că a reușit sau nu este cu totul altceva, dar în concret asta a vrut să facă.
Legat de acele expertize, arată că s-a omis să se spună că sunt două expertize ADN și nu sunt atât de inutile pe cât par a fi, cum s-a invocat în concret în situația de față. Toată această faptă a pornit de la neputința inculpatului de a-și explica sau de a afla - că a făcut și pe investigatorul - cum i-au dispărut oile. E adevărat, a apelat și la organele de poliție și văzând că acestea sunt neputincioase și nu i-au rezolvat misterul dispariției oilor, a încercat prin intermediul unei persoane - a unui martor din cauza de față - să testeze victima. În ziua săvârșirii faptei i-a propus martorului respectiv să o provoace pe victimă, să o pună să îi arunce un sac cu furaj pentru animale în mașina acestuia, să verifice dacă este sau nu loial persoana respectivă, asta în condițiile în care oricum era concediat de la 1.12.2006, nu mai avea ce să mai caute pe acolo, în acest context victima a aruncat acel sac în mașină și a primit o răsplată pe loc din partea inculpatului - răsplată sau mai bine zis agresiune care a fost descoperită și au fost administrate mijloace de probă după ce s-a dat soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru că inițial nu s-a știut nimic, era curat, nu s-a întâmplat nimic, pur și simplu s-a pornit de la faptul că l-au găsit mort în birou. Ulterior, inculpatul și-a condus victima în birou, și aici apar trei variante: odată, și-a dat seama că a greșit și a vrut să -l cinstească cu un pahar de Ť. a doua variantă - faptul că l-a condus în birou că i se făcuse rău și tot cu un pahar de Ť. vroia să-l cinstească să-și revină, după ce îl bătuse, iar a treia variantă - să discute cu victima să se lămurească cu privire la misterul dispariției oilor. Nu este în ordinea firească, era tocmai invers, prima a fost cea cu dispariția oilor. După ce s-a aflat că l-a bătut pe victimă, a venit cu altă variantă - da, este adevărat că a fost un incident și și-a dat seama că a greșit și l-a luat în birou să-l cinstească pentru a-și cere iertare.
Dar s-a omis un singur lucru: că în acel borderou s-a descoperit o declarație scrisă olograf pe care au fost identificate mai multe de sânge. Expertiza ADN a demonstrat că sângele provine de la victimă, deci nu a fost inutilă expertiza, era pe o declarație olografă prin care victima recunoștea sustragerea oilor.
După doi ani de zile de la săvârșirea faptei - în contextul în care nimeni nu mai spera că se va mai descoperi ceva -, a fost ridicată arma inculpatului. Nu s-au făcut speculații de către procuror, dar este plauzibilă situația în care inculpatul l-ar fi determinat cu arma în mână pe acea persoană să scrie declarația prin care să recunoască săvârșirea faptei respective și după aceea i-a aplicat mai multe lovituri.
Pornindu - se de la raportul de necropsie în care se constată pe corpul victimei mai multe lovituri cu corp contondent alungit s-au ridicat de sânge de pe patul armei după doi ani de zile, deci nu atunci imediat, nu i le-a plasat nimeni acele picături de sânge, victima era demult la 2 metri sub pământ, s-au ridicat acele de sânge și s-a făcut un profil ADN care corespunde victimei și în acest context, ce mai poate fi în dubiu că în ziua respectivă de 30.11.2006 inculpatul a lovit-o între altele și cu patul armei pe victimă și aceasta a încetat din viață. S-a omis această expertiză și bănuiește că cheltuiala nu este inutilă, așa cum s-a considerat în prima situație.
De asemenea, apreciază că declarațiile martorului certifică împrejurarea că inculpatul este autorul infracțiunii, deși nu este cazul să se analizeze în amănunt, dar se vede nevoit, raportat la criticile aduse Ministerului Public cu privire la administrarea mijloacelor de probă. Acest martor a fost dimineață prezent în momentul în care chipurile, inculpatul ar fi fost surprins de găsirea victimei în birou, decedată.
Martorul a spus foarte clar - s-a făcut și o reconstituire - că a văzut când inculpatul a scos cheia din buzunar și a deschis ușa biroului. Ori, un jaf, cum pretinde inculpatul că ar fi avut loc - și nu este de înlăturat împrejurarea că a pretins că s-a produs acel jaf la doi ani după ce s-a comis fapta, deci chipurile se comite jaful în noaptea de 30.11./1.12.2006 și el face plângere în anul 2008 în septembrie 8, după 2 ani de la începerea urmăririi penale, că i-a dispărut o drujbă. În contextul în care și această declarație a fost înlăturată, martorul chemat să dea declarații cu privire la drujba respectivă și să spună că într-adevăr a dispărut, acesta a spus că a văzut-o astă iarnă, că în iarna din 2007/2008 era la inculpat acolo. Deci, nu i-a dispărut nici drujba, și chiar dacă i-ar fi dispărut nu înțelege care a fost fenomenul: au intrat hoții cu cheia, au deschis, l-au bătut de l- au omorât pe în birou, l-au lăsat acolo, au avut grijă să șteargă și urmele. Este indubitabil - și medicii legiști au afirmat: cantitatea de sânge găsită la locul faptei este disproporționată, vădit cu cantitatea de sânge pe care a pierdut-o victima în momentul agresiunii în locul respectiv. În spatele fotoliului în care a fost găsită victima au fost descoperite trei prosoape cu sânge provenit de la victimă. Ori, este greu de acceptat situația în care niște tâlhari intră, lovesc victima și se apucă să șteargă urmele cu prosoapele pe care să le lase tot acolo. Aceste chestiuni frizează la un moment dat ridicolul, dar sunt apărările inculpatului, este problema sa, dar de aici și până a spune că au fost administrate probele în mod ilicit și inutil este o mare diferență.
Apreciază că la acest moment sunt probe certe că inculpatul este autorul,își poate permite să spună acest lucru, instanța trebuie să găsească o altă variantă, dar însă este cert că inculpatul este autorul, este cert că a încercat zădărnicirea adevărului, nu numai prin influențarea martorilor, dar și prin declarațiile pe care le-a făcut până acum, prin schimbarea variantelor de apărare pe care le-a promovat, motiv pentru care apreciază că în mod corect s-au reținut în cauză dispă.art.148 lit.b și f Cod pr. penală.
Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului declarat ca fiind nefondat, cu obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare către stat.
În replică, apărătorul inculpatului arată că nu s-a gândit că se va intra atât în analiza pieselor dosarului, nu a intrat în declarația martorului la care face referire și care spune că l-a văzut cum a deschis cu cheia - este ultima declarație dată, în condițiile în care primele declarații luate imediat după săvârșirea faptei în 2006 spun cu totul altă variantă, deci după ce a fost lucrat de poliție - nu vrea să intre în amănunte cum sunt date declarațiile -, dar atunci trebuie analizate declarațiile lui încă de la început, care nu bat deloc cu cele de a doua, iar în privința ADN-ului de pe patul puștii, arată că i s-a prezentat materialul de urmărire penală în care nu există nici o identificare între vreo urmă de sânge găsită pe patul puștii și sângele victimei. De unde s-a tras această concluzie care este destul de incriminatorie? . că nu s-a prezentat tot materialul, pentru că din expertiza ADN în mod clar rezultă că nu s-a identificat nimic pe patul puștii.
Reprezentantul Ministerului Public arată că la fila 433 există expertiza - face această precizare în contextul în care până la momentul în care dosarul revine la Tribunalul Brăilad -na avocat are posibilitatea să studieze poate mai bine decât la prezentarea materialului de urmărire penală, să vadă că la fila 433 dosar urmărire penală există concluziile expertizei ADN de la Institutul Minovici.
Inculpatul recurent arată că ce poate să spună, că i se incriminează această crimă la o vârstă atât de înaintată. Îi pare foarte rău că s-a ajuns aici, nu se aștepta ca să fie victima acestui proces.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în baza disp. art. 3001.pr.Cod Penal și art.160 pr.pen s- a menținut starea de arest a inculpatului .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 Cod Penal prin rechizitoriul nr. 1050/P/2008 din data de 10.12.2008 al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 Cod penal.
Prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție din data de 15.09.2008 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. de art.174 penal și s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 zile.
Această măsură a fost prelungită succesiv de două ori, astfel încât ultima ordonanță care prevedea obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea își înceta producerea unor efecte în data de 11.12.2008.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 4.12.2008, în temeiul art.139 pr.pen, s-a dispus înlocuirea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore.
Prin încheierea nr- din 4.12.2008, Tribunalul Bucureștia admis solicitarea Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și a dispus arestarea preventivă inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, cu începere de la data de 4.12.2008 și până la data de 01.01.2009.
In fapt s-a reținut că în perioada septembrie - 01.decembrie.2006 între inculpat și victimă a existat o relație conflictuală, datorată presupusului furt comis de victima G în dauna inculpatului.
In după-amiaza zilei de 30.11.2006, inculpatul a fost convins că victima a fost cea care l-a furat și în aceste condiții a agresat fizic și verbal pe aceasta, aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele în prezența mai multor martori, agresiune care a continuat în biroul acestuia. In urma agresiunii victima a decedat.
Măsura arestării preventive s-a dispus în temeiul art.148 lit.b și f pr.pen.
Potrivit art. 300/1 al. 3.pr.Cod Penal în cauzele în care inculpatul este în stare de arest preventiv, la primirea dosarului, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține arestarea preventivă.
În cauză, s-a constata că temeiurile care au impus arestarea preventivă a inculpatului se mențin și în prezent, în sensul că inculpatul este cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor în modalitatea prevăzută de art. 174.Cod Penal, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai are de 4 ani, respectiv de la 10 la 20 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea pericolului concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică instanța a avut în vedere modalitatea și împrejurările comiterii infracțiunii, dar și natura și gravitatea deosebită a faptei pentru care inculpatul este cercetat.
În ceea ce privește temeiul prevăzut de art.148 lit.f teza I pr.pen, tribunalul a reținut că potrivit textului incriminator, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de omor este de la 10 ani la 20 ani.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, tribunalul a apreciat că subzistă, aceasta rezultând din însăși gravitatea faptei pentru care inculpatul este trimis în judecată.
Fără a antama fondul cauzei, tribunalul a apreciat că inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune ce prezintă un grad ridicat de pericol, acesta rezultând nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din aceea că inculpatul este cercetat pentru o faptă ce aduce atingere celei mai mari valori și anume vieții.
De asemenea, în ceea ce privește temeiul prev.de art.148 lit.b pr.pen, tribunalul a apreciat că, la faza judecății, inculpatul nu a fost încă audiat, cercetarea judecătorească nefiind începută, fiind astfel necesară menținerea arestării preventive pentru o bună desfășurare a procesului penal, fără să existe dubii cu privire la obiectivitatea probelor ce vor fi administrate în cauză.
Totodată, aceste aspecte au îndreptățit concluzia instanței că se impune în temeiul art.300/1 pr.pen cu aplicarea art.160 pr.pen, menținerea arestării preventive a inculpatului.
În ceea ce privește solicitarea apărătorului inculpatului de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive tribunalul a apreciat că în condițiile în care se constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispunându-se menținerea acesteia, s-a reținut că apare ca inutilă pronunțarea distinctă asupra înlocuirii măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că hotărârea este nelegală întrucât instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 356 lit.c Cod pr.penală prin aceea că nu a motivat în nici un fel hotărârea pronunțată.
A mai arătat inculpatul că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres cu privire la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru motivele arătate mai sus, inculpatul a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Sub aspectul netemeiniciei, inculpatul a arătat că nu se impune menținerea sa în stare de arest, solicitând înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul este nefondat.
Analizând cauza prin motivelor de recurs,cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Considerăm că motivele de recurs invocate de inculpat cu privire la nelegalitatea hotărârii primei instanțe sunt nefondate și nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Deși se invocă disp.art.356 lit. c Cod pr. penală - cu privire la nemotivarea hotărârii recurate - considerăm că aceste dispoziții legale nu au aplicabilitate în speță.
Dispozițiile art.356 lit.c Cod pr.penală prevăd că expunerea trebuie să cuprindă " analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză"
Ori, în speță, prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, ci prin încheierea recurată s-a menținut starea de arest a inculpatului conform art. 3001Cod pr.penală.
În acest sens, în speță sunt incidente disp.art.3001alin. 3 Cod pr.penală conform cărora " când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri care justifică privarea de libertate, instanța mențineprin încheiere motivată, arestarea preventivă".
Considerăm că încheierea recurată este motivată, instanța argumentând în fapt și în drept soluția pronunțată, respectiv menținerea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Omisiunea instanței de a se pronunța explicit cu privire la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Considerăm că este nefondat și motivul de recurs vizând netemeinicia.
. punctul de vedere al instanței de fond în sensul că față de inculpat se mențin și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art.148 lit.f și b Cod pr.penală.
Astfel:
- inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor prev. de art.174 Cod penal, faptă prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani;
- la dosarul cauzei există probe certe administrate în faza urmăririi penale, din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
în vedere în acest sens procesele-verbale de reconstituire, proces-verbal de efectuare a experimentului judiciar, rapoarte de constatare tehnico-științifică, raport de constatare medico-legală, raport vizând examenul ADN, declarațiile martorilor, procese-verbale vizând interceptarea convorbirilor telefonice.
Cea de a doua condiție reglementată de disp.art.148 lit.f Cod pr.penală rezultă și din gravitatea faptei presupus a fi comise de inculpat, din modalitățile săvârșirii, din urmarea produsă și din atingerea adusă relațiilor sociale ce apără viața persoanei.
Considerăm că subzistă și temeiul prevăzut de art.148 lit.b Cod pr.penală întrucât unul din procesele - verbale vizând convorbirile telefonice relevă faptul că inculpatul a încercat să influențeze declarația martorului.
Împrejurarea că martorul era propus de inculpat pentru a fi audiat în apărarea sa nu poate conduce la concluzia inexistenței temeiului prev. de art. 148 lit.b Cod pr.penală.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art.139 alin.1 Cod pr.penală care ar impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive nu s-au modificat, ci acestea se mențin în prezent, așa cum s-a arătat mai sus.
Considerăm că la acest moment, în conformitate cu disp.art.136 Cod pr. penală, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal.
Față de cele de mai sus, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Conform art.192 alin.2 Cod pr.penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, ns. la 15iunie 1944 în sat, județul B, CNP -, domiciliat în B,- bis, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ), împotriva încheierii de ședință nr- din 17.12.2008 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 23.12.2008.
Președinte, pt. Judecător, Judecător,
- - - - - -
aflată în, conf.art.312 alin.2 Cod pr.penală
semnează președintele completului
Judecător - -
Grefier,
Red.dec.jud.M./24.12.2008
Jud.fond
Tehnored.CG/2 ex./29.12.2008
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Liviu Herghelegiu
