Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 818/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIE Nr. 818

Ședința publică de la 23 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Crismaru

JUDECĂTOR 3: Bogdan

*

Grefier a

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentat de PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat - în stare de arest preventiv, asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Av., pentur recurent, a precizat că acesta insistă în cererea de recurs.

Nefiind cereri prealabile, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.

Av., având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului declarat de acesta, casarea încheierii recurate, urmând ca pe fond să nu se,mai mențină măsura arestării preventive. A susținut că nu există suficiente probe privind vinovăția inculpatului; acesta nu a recunoscut fapta, ci a declarat că victima era conștientă, astfel încât este posibil ca aceasta să fi fost agresată de altă persoană. Apărătorul a solicitat a se avea în vedere expertiza psihiatrică efectuată în cauză, respectiv concluziile acesteia privind intelectul limitat al inculpatului și tulburările de comportament. A solicitat plata onorariului de avocat oficiu din fondul

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, soluția privind menținerea stării de arest a inculpatului fiind legală și temeinică. A susținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă, respectiv infracțiunea este de o gravitate deosebită, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și posedă antecedente penale.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie judecat în stare de libertate.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în temeiul art.3001 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 189 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a avansat Baroului de Avocați PNd in fondurile Ministerului Justiției, iar în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță verificând starea de arest a inculpatului a concluzionat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei masuri subzistă în continuare în raport de gravitatea faptei și de pericolul pe care îl reprezintă acesta.

Împotriva acestei soluții inculpatul a declarat recurs.

Recursul este nefondat.

În cauza de față, în mod corect prima instanță a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu s-au schimbat. Astfel, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzut de art.174 Cod penal și s-a fixat termen de judecată pentru data de 18.02.2009. În cauză, inculpatul este arestat de la data de 2.07.2008.

Scopul masurilor preventive este de a se asigura normala desfășurare a procesului penal, executarea pedepselor aplicate și repararea pagubei cauzate prin infracțiune. Pe de altă parte, prin aplicarea lor se previne săvârșirea de către inculpați de noi infracțiuni. Din actele dosarului rezultă că inculpatul a mai fost cercetat penal de două ori pentru infracțiuni de furt și este cunoscut ca o persoană violentă.

Pe de altă parte, raportat la actele de urmărire penală efectuate în cauză până în prezent, se apreciază că există indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal. De altfel inculpatul a recunoscut fapta săvârșită.

În raport cu această situație, Curtea consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, valorile sociale lezate și faptul că lăsarea sa în libertate ar crea un sentiment de insecuritate în societate, determinând o neîncredere în actul de justiție, în condițiile în care pentru o faptă de o gravitate sporită nu ar fi luate măsuri severe.

Față de această situație, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul de mai sus.

În baza art.189 Cod pr.penală onorariul de avocat din oficiu în sumă de 100 de lei, pentru avocat din Baroul B se va suporta din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală se va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în care a fost inclus și onorariul de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul de mai sus.

În baza art.189 Cod pr.penală onorariul de avocat din oficiu în sumă de 100 de lei, pentru avocat din Baroul B se va suporta din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în care a fost inclus și onorariul de avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică în prezența recurentului.

Președinte, Judecători,

Grefier,

a

Red.înc.

Red.dec.recurs. -

Tehnored. - 2 ex.

23.12.2008

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Gabriel Crismaru, Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 818/2008. Curtea de Apel Bacau