Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 852/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere arest preventiv -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 852
Ședința publică de la 02 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Vintilă G - - JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Aurel Ilie
- - - - judecător
Grefier: -
.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror .
e rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, prin care s-a menținut măsura arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de av..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Av., pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestului preventiv întrucât, în opinia sa, temeiurile ce au justificat luarea și menținerea acestei măsuri până în prezent, nu mai subzistă.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului arătând, dimpotrivă, că temeiurile arestării preventive subzistă și în continuare, fapta pentru care este cercetat inculpatul este o faptă gravă iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- s-a constatat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului, fiul lui G si, născut la data de 11.10.1987 în Municipiul S județul O, domiciliat în comuna, sat, județul O, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, necăsătorit, recidivist, deținut în Arestul IPJ O și s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Tribunalul Olta reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința penală nr.881 din 11.11.2008, pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Slatina a pronunțat următoarele:
În baza art. 334.p Cod Penal s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de furt calificat, prevăzute de art. 208, 209 alin. 1 lit. "e", "g", "i" Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp (fapta de la pct. 1), art. 208, 209 alin. 1 lit. "e", "g", "i" Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp (fapta de la pct. 2) si art. 37 lit. "a" Cp, reținute in sarcina inculpatului prin Rechizitoriul nr. 3720/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina si infracțiunea de furt calificat in forma continuata, prevăzuta de art. 208 alin. 1 Cp rap. la art. 209 alin. 1 lit. "e", "g", "i" Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp si art. 37 lit. "a" Cp, reținută in sarcina inculpatului prin Rechizitoriul nr. 3776/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina intr-o singura infracțiune de furt calificat in forma continuata, prevăzuta de art. 208 alin. 1 Cp rap. la art. 209 alin. 1 lit. "e", "g", "i" Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp si art. 37 lit. "a" Cp.
In baza art. 208 alin. 1 Cp raportat la art. 209 alin. 1 lit. "e", "g", "i" Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp si art. 37 lit. "a" Cp: s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii de furt calificat in forma continuata in intervalul de timp cuprins intre 11/12.07.2008 - 18/19.08.2008, în dauna părților vătămate -, -, C si.
S-a constatat că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze este săvârșita în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit.,a" Cp fiind săvârșita în termenul de încercare de 5 ani stabilit prin sentința penală 662/12.09.2007 a Judecătoriei Slatina, pronunțată în dosarul nr-, definitivă prin neapelare la data de 03.10.2007.
În baza art. 864raportat art. 83 Cp s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.662/12.09.2007 a Judecătoriei Slatina, pronunțată în dosarul nr-, definitivă prin neapelare la data de 03.10.2007 și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 Cp.
A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. "a" teza a II-a și "b" Cp: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata prevăzută de art.71 Cp, respectiv din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art. 88 Cp s-a dedus reținerea de 24 de ore dispusă prin Ordonanța din 19.08.2008 și arestarea preventivă de la 20.08.2008 la zi și în baza art. 350 Cpp, a fost menținută starea de arest a inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri către părțile civile -, si și s-a luat act că părțile vătămate -, C si nu mai au pretenții civile in prezenta cauza.
Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentințe cauza fiind înregistrată la instanța de apel Tribunalul O l
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv instanța de apel a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele penale din cauza dedusă judecății este mai mare de 4 ani iar condiția pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea in libertate a inculpatului, rezultă din gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia, din împrejurările săvârșirii acestora si din faptul ca inculpatul a comis faptele penale in stare de recidivă postcondamnatorie.
S-a mai arătat că, probele administrate în cauză, de la data luării și menținerii arestării preventive față de inculpat, de către Judecătoria Slatina, și până în prezent, nu au relevat existența nici unui element nou care să conducă la concluzia existenței unei alte situații de fapt, să determine alte temeiuri de drept care să denote că măsura arestării preventive nu se mai impune și că ar trebui revocată sau înlocuită ori ca aceasta nu ar mai fi legală și temeinică.
În consecință instanța de apel a menținut arestarea preventivă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul.
Recursul a fost motivat oral invocându-se, generic, faptul că temeiurile ce au justificat măsura arestului preventiv nu mai subzistă.
Analizând recursul formulat în raport de actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă prin încheierea nr. 23/20.08.2008 a Judecătoriei Slatina, pronunțată în dosar nr-, avându-se în vedere incidența cazului prev. de art. 148 lit. f
C.P.P.După cum a arătat instanța de apel, prima condiție, prevăzută de textul de lege și anume aceea ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce formează obiectul cercetărilor să fie mai mare de 4 ani, este aprioric îndeplinită fiind prevăzută de textul de lege.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, instanța de apel a făcut o corectă apreciere a menținerii și a acestui temei întrucât, așa cum s-a arătat, inculpatul nu a conștientizat nimic din șansa pe care societatea i-a acordat-o cu ocazia primelor infracțiuni comise - și pentru care i s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării - și a continuat comiterea unor infracțiuni în dauna proprietății altor persoane.
Față de aceste considerente, instanța constată că recursul formulat este nefondat și urmează ca, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b să C.P.P. îl respingă ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 2 2008.
G - - - - -
Grefier,
Red. Jud.
2 ex.
24.12.2008
2 2008
- S va urmări și încasa de la recurentul inculpat suma de 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu, Aurel Ilie