Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 861/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 861
Ședința publică din data de 27.11.2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu Gabriela
- -
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul T- Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații
, fiul lui si, născut la 15 aprilie 1978 și, fiul lui si, născut la 21.11.1977, ambii în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 24.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 300/2 rap C.P.P. la art. 160/b al.1 și 3 s C.P.P.-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestora.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați în stare de arest preventiv și asistat de avocat, din cadrul Baroului P și, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorilor să ia legătura cu recurenții inculpați, aflați în stare de arest.
Avocat și pentru recurenții inculpați și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat pentru recurentul inculpat
, critică încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond în mod greșit a menținut măsura arestării preventive.
Judecătorul fondului, în motivarea soluției pe care a dat-o, nu a făcut altceva decât să preia cele susținute prin rechizitoriu de procuror.
Însă, din punctul său de vedere și cele reținute de procuror sunt nelegale.
Susține astfel, având în vedere faptul că, datorită unui eșec profesional, procurorul procedat de maniera din prezenta cauză.
În opinia sa, nu există probe de vinovăție inculpatului și nici indicii serioase precum că acesta a comis fapta reținută în sarcina sa, astfel încât măsura luată împotriva acestuia nu este legală. La dosar nu există decât declarația inițială din data de 3 iulie a concubinei inculpatului, respectiv învinuitei, declarație ce a fost smulsă datorită temerilor pe care organele de poliție le-a exercitat asupra acesteia. Ulterior, această declarație a fost retractată în fața procurorului când a spus că nu-și mai menține prima declarație întrucât a fost dată sub presiunea unei temeri.
Susține de asemenea, faptul că introducerea în țară de droguri nu este în nici un fel probată, decât prin declarația învinuitei, declarație care a fost dată, așa cum a arătat sub amenințare, astfel încât nu poate fi luată în considerare.
În ceea ce privește arestarea inculpatului, susține că aceasta s-a luat în temeiul art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Este adevărat că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, însă solicită a se avea în vedere faptul că, măsura arestării preventive este una de excepție, iar judecarea cauzei trebuie efectuată cu inculpatul în stare de libertate.
Mai mult, la percheziția efectuată asupra inculpatului nu a fost găsită nici o cantitate de drog, astfel încât nu se poate reține faptul că acesta a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
Motivul invocat de instanța de fond, în sensul că arestarea preventivă se impune a fi menținută întrucât cercetarea judecătorească este abia la început, nu poate fi primit și de instanța de recurs, cu atât mai mult cu cât există dispoziții legale care pot fi luate atât pe perioada urmăririi penale, cât și pe perioada cercetării judecătorești, iar în situația în care aceste dispoziții nu sunt respectate pot fi revocate.
De asemenea, apreciază că în cauză nu există probe temeinice și serioase, astfel încât temeiurile arestării preventive a inculpatului nu mai subzistă.
În final, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, iar pe fond judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile inițiale pentru care s-a luat arestarea preventivă.
Avocat pentru recurentul inculpat, critică încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, întrucât la acest moment dispozițiile art. 148,143 și 146 nu mai subzistă, mai puțin cele prevăzute la lit. ale art. 148
C.P.P.Din punctul său de vedere, judecătorul fondului trebuia să analizeze și celelalte condiții, respectiv dacă măsura arestării preventive se justifică la acest moment, față de împrejurarea că inculpatul nu poate influența aflarea adevărului și cursul procesului penal.
Mai mult, Tribunalul Prahovaa greșit și atunci când a analizat faptele reținute în sarcina clientului său, întrucât tot ce există în dosar a fost lăsat la mâna unui colaborator. În acest moment se pune întrebarea cu ce anume ar putea contra inculpatul afirmațiile colaboratorului și în plus de aceasta, potrivit legii, dovedirea vinovăției unei persoane aparține parchetului și nu persoanei împotriva căreia se reține că a săvârșit fapte de natură penală.
Astfel, în cauza de față nu s-a dovedit în nici un fel grupul infracțional.
În situația în care, instanța de fond aprecia că măsura arestării preventive se impune a fi menținută, trebuia să motiveze pentru care considerații a luat această măsură, ceea ce nu s-a întâmplat în speța de față, astfel încât dreptul la libertate al persoanei a fost încălcat, fiind de asemenea încălcat și dreptul la apărare.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond judecarea inculpatului în libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii dată de Tribunalul Prahova ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect a apreciat că subzistă temeiurile inițiale pentru care s-a luat împotriva inculpaților măsura arestării preventive.
În ceea ce privește susținerea inculpaților, în sensul că audierea lor a fost efectuată fără a avea avocat, aceasta este, întrucât pe declarațiile date de aceștia există semnătura apărătorilor.
De asemenea, susține că probele administrate în cauză, respectiv înregistrările telefonice și declarațiile tuturor inculpaților, dovedesc pe deplin vinovăția inculpaților și și mai mult decât atât, la acest moment subzistă temeiurile pentru care s-a luat inițial împotriva acestora măsura arestării preventive, respectiv că faptele pentru care aceștia sunt cercetați sunt pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret, pericol ce rezultă din însăși gravitatea acestor fapte, precum și din amploarea acestui gen de infracțiuni.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, precizând faptul că, concubina sa este însărcinată și nu are pe nimeni care să o ajute.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea din data de 24.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 300/2 rap C.P.P. la art. 160/b al.1 și 3 C.P.P. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, fiul lui si, născut la 15 aprilie 1978 și, fiul lui si, născut la 21.11.1977, ambii în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni, și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestora.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, că inculpații recurenți sunt deduși judecății, alături de coinculpații și, pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Lg. 143/2000 privind traficul și consumul licit de droguri, împotriva acestora existând probe și indicii temeinice de vinovăție, fiind în continuare îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f p, astfel că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea lor de libertate.
În acest sens, s-a avut în vedere că cercetarea judecătorească este abia la început și că este esențial pentru buna desfășurare a acesteia, ca inculpații să nu poată lua legătura cu persoanele cărora li se vindeau droguri sau cu o serie de martori din dosar, administrarea probelor fiind necesar a se desfășura în condiții de natură a se asigura aflarea adevărului, iar persoanele care contribuie la aflarea adevărului să nu fie amenințate, influențate sau timorate în vreun fel de către persoanele deduse judecății.
De asemenea, s-a mai observat că sunt în continuare îndeplinite cerințele sus menționate și în raport de gravitatea faptelor ce se rețin în sarcina inculpaților și natura acestora.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că nu subzistă temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării lor preventive și că lăsarea lor în libertate nu prezintă nici un fel de pericol concret pentru ordinea publică, dat fiind cantitatea infimă de droguri depistată, dar și inexistența vreunei posibilități de influențare a bunei desfășurări a procesului penal, solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și punerea lor în libertate sau, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.
De asemenea, s-a mai invocat și faptul că împotriva inculpaților nu sunt probe și nici indicii serioase privind săvârșirea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată, atâta vreme cât declarațiile inițiale ale coinculpatei, concubina unuia dintre inculpați, declarații care au stat la baza incriminării acestora, au fost ulterior retractate, iar alte mijloace de probă, solide, nu au fost administrate în cauză.
Ca atare, în cadrul verificărilor impuse de lege, instanța de fond era datoare să constate că măsura preventivă nu îndeplinește toate cerințele de legalitate și, mai mult, judecătorul fondului s-a antepronunțat în cauză cu privire la vinovăția inculpaților, deoarece motivarea pe care și-a întemeiat soluția de menținere a arestării preventive a inculpaților face în mod expres vorbire de existența faptelor și de săvârșirea lor de către inculpați, ceea ce a atras formulare unei cereri de recuzare împotriva acestuia.
Curtea,examinând încheierea recurată, in raport de criticile formulate, de actele și
lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente in materie, respectiv art. 300/2 si art.
160/b C.P.P. dar si din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 al. 3 C.P.P.
constată că recursurile sunt nefondate după cum se va arăta in continuare:
Inculpații-recurenți au fost trimiși in judecată prin rechizitoriul nr. 70/D/P/2009 din data de 21.09.2009 al T- Biroul Teritorial Prahova pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 3 al.1 din Lg.143/2000 și 4 infracțiuni prev. de art. 2 al.1 din Lg. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a ( inculpatul ) și respectiv a infracțiunilor prev. de art. 3 al.1 din Lg. 143/2000 și art. 2 al.1 din Lg.143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a ( inculpatul ).
În sarcina inculpatului s-a reținut că în cursul lunii octombrie 2008 a introdus în România, fără drept, cantitatea de circa 4 rezină de canabis pe care, ulterior la data de 30.10.2008 a vândut-o colaboratorului unui investigator sub acoperire, iar la sfârșitul anului 2008 a vândut o țigară conținând rezină de cannabis lui Alexandru, contra sumei de 60 lei. S-a mai reținut în sarcina aceluiași inculpat, că în baza unei înțelegeri prealabile cu și ulterior, cu la 1.06.2009 a vândut rezină de cannabis colaboratorului investigatorului sub acoperire, iar la 03.07.2009 a fost surprins în flagrant în timp ce oferea acelorași persoane autorizate legal cantitatea de circa 100 grame rezină de canabis procurată de la, prin intermediul lui.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în baza unei înțelegeri prealabile cu prietena și concubina sa, trimisă în judecată prin același rechizitoriu, în cursul lunii iunie 2009 a introdus în România cantitatea de circa 100 grame rezină de cannabis achiziționată din Spania, aceasta fiind ascunsă de concubina sa în lenjeria intimă. La 03.07.2009 inculpatul a fost surprins în flagrant, după ce a oferit spre vânzare rezina de cannabis introdusă în țară unui colaborator al unui investigator sub acoperire, prin intermediul inculpaților și, iar o bucată de circa 1 căzută din pachetul conținând rezină de canabis fiind ascunsă de coinculpata în lenjeria sa intimă, la solicitarea inculpatului.
Curtea reține că prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, care stabilesc că, în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
Astfel, examinând aceste aspecte, Curtea observă că măsura preventivă a fost dispusă împotriva recurenților de către instanța de judecată sesizată în acest scop, constatându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art.136, art.149/1 și art.148 lit.f cod procedură penală, iar ulterior instanța de judecată sesizată în mod legal a dispus menținerea, în mod succesiv, a arestării preventive a recurenților.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurenților, așa cum acestea sunt descrise mai sus, nu s-au schimbat și nici nu au încetat, astfel că acestea impun în continuare privarea inculpaților de libertate, așa cum în mod corect a apreciat și tribunalul.
Așadar, în cauză există, pe de o parte, probe și indicii temeinice, verosimile, ce atestă participația recurenților la săvârșirea faptelor pentru care sunt deduși judecății, iar pe de altă parte, lăsarea lor în libertate prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică.
Cât privește prima dintre aceste condiții cumulative, se constată că nu sunt fondate criticile recurenților, care au susținut că împotriva lor nu există probe serioase de vinovăție și că menținerea măsurii preventive ar avea un caracter abuziv.
Este adevărat că până în prezent instanța de fond nu a declanșat cercetarea judecătorească, din motive obiective, însă probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale reprezintă indicii serioase, verosimile, care atestă participația recurenților la săvârșirea infracțiunilor, elocvente fiind în acest sens interceptările convorbirilor telefonice, precum și procesele verbale de prindere în flagrant a inculpaților, depozițiile celorlalți coinculpați / învinuiți și declarațiile martorilor, din conținutul cărora se desprinde fără putință de tăgadă, presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit aceste infracțiuni.
Chiar dacă coinculpata, trimisă în judecată prin același act de acuzare, a retractat declarațiile inițiale, afirmând că acestea i-au fost smulse prin exercitare de presiuni, în cauză au fost administrate și alte mijloace de probă, așa cum acestea au fost descrise, în esență, mai sus și care converg către concluzia îndeplinirii condiției prev. de art. 143 cod procedură penală.
În mod constant, Curtea Europenă a Drepturilor Omului a decis că plauzibilitatea bănuielilor pe care trebuie să se bazeze arestarea constituie un element esențial al protecției oferite de art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, potrivit căruia privarea de libertate este admisibilă dacă cel în cauză " a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Cum în cauză condiția existenței unor motive verosimile privind bănuiala săvârșirii unei infracțiuni este pe deplin îndeplinită, în raport de ansamblul mijloacelor de probă administrate până la acest moment în cauză, Curtea constată că în plus, privarea de libertate a inculpatului recurenților a fost în mod judicios apreciată ca necesară, atât pentru buna administrare a justiției, respectiv riscul preîntâmpinării sustragerii de la proces, cât și pentru protejarea interesului publicului larg în legătură cu riscul repetării faptelor, deoarece jurisprudența Curții europene a evidențiat în mod constant, că în aceste cazuri, alte măsuri nu ar fi suficiente pentru protejarea eficientă a interesului public, așa cum este cazul în speță.
Prin urmare, este îndeplinită și cea de a doua condiție cumulativă stipulată de art. 148 lit. f cod procedură penală, aceea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate.
Această concluzie este rezultată din analiza modului și a împrejurărilor concrete în care inculpații au acționat în vederea săvârșirii faptelor, dar și din natura infracțiunilor comise și din gravitatea acestora, știut fiind că, deși pericolul social al unei infracțiuni nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate, cu toate acestea, tot jurisprudența Curții Europene a evidențiat că gravitatea unei inculpări poate să conducă autoritățile judiciare la plasarea și menținerea suspectului în detenție provizorie, pentru a împiedica tentativele de comitere a unor noi infracțiuni.
De asemenea, gravitatea pedepsei la care acuzatul se poate aștepta în caz de condamnare, poate fi considerată, în mod legitim, ca fiind de natură a-l incita să fugă.
Există deci motive, care țin de circumstanțele specifice ale cauzei, care justifică îndeplinirea cerinței prevăzute de art.148 lit.f teza a doua cod procedură penală, iar aceste motive sunt legate, atât de gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt deduși judecății, dar și de natura acestora (trafic și introducere în țară de droguri de risc ), ceea ce reprezintă un risc ridicat de perturbare a ordinii si liniștii publice, dar și de periclitare aflării adevărului, în caz de punere a inculpaților in libertate.
Faptele pentru care recurenții-inculpați sunt deduși judecății sunt de o gravitate deosebită, reflectată atât de cuantumul deosebit de ridicat al pedepselor prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni cât si datorită faptului că acest fenomen al traficului si consumului de droguri constituie un real pericol pentru sănătatea publică, in special a persoanelor tinere care sunt atrase in acest fenomen in calitate de consumatori.
Nici cea de a doua critică, privind antepronunțarea instanței de fond asupra vinovăției recurenților și deci încălcarea prezumției de nevinovăție a acestora, prin preluare datelor existente în rechizitoriu, nu este întemeiată, atâta vreme cât o atare concluzie nu rezultă în mod neîndoielnic din conținutul încheierilor primei instanțe.
Este adevărat că, sub acest aspect, tot jurisprudența Curții Europene a arătat că trebuie făcută o distincție între hotărârile care reflectă sentimentul vinovăției acuzatului și cele care se limitează la a descrie o stare de suspiciune.
Însă, sub acest aspect s-a decis că, instanțele care examinează necesitatea menținerii în detenție, nu pot face acest lucru decât examinând elementele dosarului, motivându-și deciziile prin elemente de fapt și de drept,ceea ce implică, în mod evident, analiza sumară a datelor disponibile pentru a determina dacă, la o primă vedere, bănuielile asupra vinovăției au consistență.
Așadar, atâta timp cât prima instanță nu a constatat în mod formal vinovăția recurenților, limitându-se, după o motivare amplă, la a expune doar elementele în raport de care a ajuns la concluzia necesității menținerii stării de arest, Curtea constată că, doar prin construcția frazelor și prin folosirea unor anume expresii și timpuri ale verbelor, nu se poate ajunge la concluzia înfrângerii prezumției de nevinovăție.
Față de considerentele expuse, curtea constată că prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art. 300/2 rap la art. 160/b C.P.P. astfel încât recursurile inculpaților urmează a fi respinse ca nefondate, conform art. 385/15 pct.1 lit. b
C.P.P.Văzând și disp. art. 192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 21 noiembrie 1977 și, fiul lui și, născut la data de 15 aprilie 1976, ambii aflați în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 24.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu Gabriela
- - - - - -
Grefier,
Red. GC/
6ex/02.12.2009
f-- Tr.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu Gabriela
