Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 896/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 896/
Ședința publică din 24 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, privind pe inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului ar determina o stare de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în organele de justiție atât în rândul familiilor victimelor îngrijorate de soarta lor, cât și întregii colectivități din care fac parte. Arată că inculpatul a fost trimis în judecată în dosarul nr. 2004/2009 al Tribunalului Bihor pentru aceleași infracțiuni.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că în mod corect instanța a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a nu părăsi țara. Solicită a se avea în vedere vârsta inculpatului, faptul că nu are antecedente penale și că odată cu trecerea timpului pericolul pentru ordinea publică se diminuează. Precizează că cei care nu au fost menținuți la lucru au primit și bani pentru a se întoarce în țară.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu are antecedente penale.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 18 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art. 139 alin. 2.C.P.P. a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, formulată de apărătorul inculpatului.
În temeiul art. 139 alin.1 Cpp raportat la art. 1451Cpp, a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de apărătorul inculpatului.
S-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 08.03.1962 în Aleșd, jud. B, cu domiciliul în satul nr. 213, jud.B, cetățean român, studii 10 clase, CNP -, în prezent reținut în Penitenciarul Timișoara ) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cpp raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c Cpp, a fost obligat pe inculpatul ca, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază - desemnat cu supravegherea, respectiv Postul de Poliție al comunei, jud. B, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timiș;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se apropie de părțile vătămate, martori, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22Cpp, conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.41 din 14.05.2008 emis de Tribunalul Timiș, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
S-a dispus comunicarea unei copii a încheierii către inculpat, poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timiș, plecând de la dispozițiile Codului d e procedură penală prevăzute în art. 139 alin. 2, potrivit cărora: "când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.", tribunalul a reținut următoarele aspecte:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 01.02.2008, emițându-se de către Tribunalul Timiș mandatul de arestare nr. 5/01.02.2008. Măsura arestării preventive a fost prelungită în cursul urmăririi penale, menținută la trimiterea inculpatului în judecată, în condițiile art. 300 ind. 1.C.P.P. menținută înăuntrul termenului legal de 60 zile prevăzut de Codul d e procedură penală, în condițiile art. 300 ind. 2.C.P.P. pe parcursul judecății cauzei, până în prezent. Inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii unor infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de disp. art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, pentru care pedeapsa prevăzută de legea penală este închisoarea între 3 și 12 ani.
În ceea ce privește "existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", s-a constatat de către prima instanță că libertatea individuală este una dintre valorile fundamentale protejate de Convenția Europeană a drepturilor omului, impunând, datorită importanței sale, un control riguros din partea Curții Europene a drepturilor omului cu privire la orice măsură care ar putea aduce atingere acestei valori.
S-a reținut că articolul 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instituie două condiții ca o asemenea măsură privativă de libertate să fie conformă cu Convenția: ea trebuie să fie luată în conformitate cu dreptul intern al statului în cauză și să poată fi inclusă în cel puțin una dintre ipotezele prevăzute de articolul 5 paragraful 1.
Revenind la existența pericolului concret pentru ordinea publică,prima instanță a reținut că acesta poate fi constatat în măsura în care "prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice", anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat. Lăsarea în libertate trebuie să în mod real ordinea publică. Numai în aceste circumstanțe, un asemenea element ar putea justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru o perioadă de timp. S-a constatat că un asemenea element însă, nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient dacă nu se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică. În afară de aceasta, detenția, arestarea preventivă nu poate fi legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, prima instanță a apreciat că această condiție nu mai subzistă, în măsura în care nu se mai poate vorbi de un pericol actual, de o amenințare efectivă a ordinii publice, neexistând elemente care să conducă la concluzia că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar comite o nouă infracțiune sau ar impieta buna desfășurare a procesului penal, prin influențarea martorilor din prezenta cauză, în condițiile în care au fost audiați, sau prin sustragerea sa de la judecată. S-a constatat că atunci când se vorbește de pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, se poate concluziona că acest pericol s-a atenuat, chiar a dispărut de-a lungul timpului, încât privarea de libertate a acestuia nu se mai justifică din acest punct de vedere (cazul LETELLIER contra Franței - prezervarea ordinii publice).
Revenind la cererea de revocare formulată în cauză, tribunalul a apreciat, în urma analizei prezentată, că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, dar că se poate vorbi că nu mai există nici un temei care să justifice menținerea stării de arest preventiv, motiv pentru care a respins cererea.
Însă, având în vedere aceleași considerente expuse mai sus, cele referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică la acest moment, prin raportare la durata arestului preventiv reținută în sarcina inculpatului până în prezent, respectiv 10 luni, în condițiile în care proba testimonială a fost epuizată în mare măsură, părțile vătămate au fost audiate, pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea respectării dreptului inculpatului la tratament egal, la un proces echitabil, și în respectarea principiului prezumției de nevinovăție, s-a apreciat de prima instanță că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, apare ca oportună, măsură preventivă, restrictivă de libertate, dar mult mai blândă.
Astfel, în baza art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp, tribunalul a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cpp raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c Cpp, ca urmare a dispunerii acestei măsuri, inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază - desemnat cu supravegherea, respectiv Postul de Poliție al comunei, jud. B, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timiș;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
- să nu se apropie de martori, de părțile vătămate și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
De asemenea, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22Cpp, conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Ca urmare a înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, tribunalul a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/14.05.2008 emis de Tribunalul Timiș, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
S-a dispus de prima instanță comunicarea unei copii a prezentei încheieri către inculpat, poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Împotriva încheierii din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș, învederând că încheierea este netemeinică deoarece a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara printr-o interpretare eronată a materialului probator, a aprecierii eronate a pericolului social și a prevederilor legale.
În motivarea recursului s-a arătat că din materialul probator al dosarului rezultă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică și buna funcționare a regulilor statului de drept. Totodată, s-a susținut că este de necontestat faptul că inculpatul a dorit și a urmărit să transforme victimele într-o sursă de venit personal, așa cum a procedat anterior cu victime racolate de pe raza județului B în cursul anului 2006, fapt confirmat de adresa DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea unde inculpatul este cercetat în dosarul nr. 94/D/P/2009 (fost dosar 100/D/P/2006) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, trafic de minori, înșelăciune și tâlhărie, urmărirea penală fiind începută față de acesta la data de 12.03.2009. S-a mai arătat că nu se poate susține că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar avea un impact negativ puternic în colectivitatea din care fac parte atât inculpatul, cât mai ales victimele și membrii familiilor lor; fiind greu de crezut că prin lăsarea în libertate nu va încerca să se răzbune sau chiar să creeze psihologică la adresa martorilor și a victimelor din dosar, care au făcut declarații acuzatoare.
Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, conform art. 3856alin. 3.C.P.P. instanța constată că aceasta este netemeinică pentru următoarele considerente:
Prima instanță a apreciat în mod eronat că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara apare ca oportună prin raportare la durata arestului preventiv, la faptul că proba testimonială a fost epuizată în mare măsură, părțile vătămate fiind audiate, respectarea dreptului la tratament egal, la un proces echitabil și principiului prezumției de nevinovăție, întrucât nu a avut în vedere natura faptei imputate, caracterul de continuitate, numărul părților vătămate și menținerea pericolului concret pentru ordinea publică și buna desfășurare a procesului penal.
Instanța de recurs constată că din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual rezultă că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile martorilor audiați în cauză. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale). În acest sens se reține că prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, constând în aceea că în noiembrie 2007 racolat pe părțile vătămate, G, și, cu promisiunea asigurării unui loc de muncă în domeniul agricol și de a le duce în Spania, inducându-le în eroare și obținând de la aceștia sume cuprinse între 200 - 350 euro de persoană drept comision, din exploatarea prin muncă. Numărul părților vătămate și natura infracțiunii imputate inculpatului, modul de comitere, precum și existența suspiciunii că ar fi comis fapte similare și pe raza județului B, conturează un anumit profil psihologic și un anumit mod de percepere a acestuia de către terțe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin constrângere, prin convingerea terților de buna sa credință pentru a-și atinge scopuri injuste, o anumită perseverență infracțională ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică să-și mențină caracterul de actualitate. Durata arestului preventiv nu este în speță un element care conduce la concluzia că trecerea timpului a diminuat starea de temere și pericolul pentru ordinea publică în așa măsură încât garanțiile oferite de obligarea de a nu părăsi țara să fie suficiente pentru a asigura liniștea și sentimentul de securitate al cetățenilor.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea imputată inculpatului prin actul de sesizare a instanței aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv siguranța fizică și psihică a persoanei, și chiar și demnității acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a drepturilor persoanelor, măsuri rezonabile și adecvate. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Mai mult, există și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 26 din Legea nr. 678/2001, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă și specială a persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute de această lege.
Mai trebuie avut în vedere și faptul că împotriva inculpatului a fost emis mandatul de arestare preventivă în lipsă nr. 41/14.05.2008 al Tribunalului Timiș, care a putut fi pus în executare abia în data de 25.08.2008, reținându-se în considerentele încheierii nr. 65/CC/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș (prin care a fost admisă propunerea de arestare preventivă) că inculpatul a rămas în Spania din dorința de a se sustrage urmăririi penale. Acest aspect, constituie încă un element care conduce la concluzia că punerea în libertate a inculpatului, chiar și cu garanțiile oferite de o măsura mai puțin restrictivă, poate afecta buna desfășurare a procesului penal.
Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. C.P.P. va fi admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș împotriva încheierii din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va fi casată încheierea recurată și rejudecând:
În temeiul art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 se C.P.P. va menține măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 08.03.1962 în Aleșd, jud. B, cu domiciliul în satul nr. 213, jud. B, cetățean român, studii 10 clase, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, urmând ca legalitatea și temeinicia acestora să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
În temeiul art. 139.C.P.P. va fi respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. C.P.P. admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș împotriva încheierii din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează încheierea recurată și rejudecând:
În temeiul art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 menține C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 08.03.1962 în Aleșd, jud. B, cu domiciliul în satul nr. 213, jud. B, cetățean român, studii 10 clase, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, urmând ca legalitatea și temeinicia acestora să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
În temeiul art. 139.C.P.P. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 24.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.-25.09.209
Tehnored. -30.09.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 896/
Ședința publică din 24 septembrie 2009
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. C.P.P. admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș împotriva încheierii din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează încheierea recurată și rejudecând:
În temeiul art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 menține C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 08.03.1962 în Aleșd, jud. B, cu domiciliul în satul nr. 213, jud. B, cetățean român, studii 10 clase, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, urmând ca legalitatea și temeinicia acestora să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
În temeiul art. 139.C.P.P. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 24.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--22.09.2009
CĂTRE,
PENITENCIARUL TIMIȘOARA
Vă facem cunoscut că, prin decizia penală nr. 896 din 24.09.2009, pronunțată de această instanță, în dosarul cu nr. de mai sus, instanța a dispus:
"În temeiul art. 38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul formulat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș împotriva încheierii din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează încheierea recurată și rejudecând:
În temeiul art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 08.03.1962 în Alejd, CNP -, urmând ca legalitatea și temeinicia acestora să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
În temeiul art. 139 Cod procedură penală respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ".
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
- -
Tehnore.d 24.09.2009
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan
