Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 91/2007. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 91/

Ședința publică din data de 21 Februarie 2007

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Ghena Delegație Președintele Curții de Apel, cu -

JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru

JUDECĂTOR 3: Ion

Grefier -

Ministrul Public a fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 14.02.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal a lipsit recurentul inculpat, acesta fiind reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza -i nr. 1101 emisă de Baroul Galați la data de 21.02.2007.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recurentul inculpat a fost citat telefonic și prin fax la Penitenciarul Spital Jilava, după care:

Apărătorul desemnat din oficiu consideră că procedura de citare este legal îndeplinită. Solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și conform prevederilor art. 385 indice 13 alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu solicită admiterea recursului declarat de inculpatul, față de susținerile acestuia, în sensul că nu ar fi aplicat lovituri părților vătămate și ar putea fi judecat în stare de libertate.

Solicită onorariul din fondurile Ministerului Justiției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, întrucât soluția pronunțată de instanța de fond este corectă.

În mod corect, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției, prevederile art. 148 literele a,d,j Cod procedură penală,care își găsesc aplicabilitatea în cauză, probele administrate în cauză și situația antecedentelor penale ale inculpatului.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin încheierea de ședință din 14.02.2007 a tribunalului Galați în baza art. 300 indice 1 și 3 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală și art. 159 alineatul 4 Cod procedură penală a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților și, măsură pe care o menține.

Pentru a fi dispus astfel, instanța de fond, legal sesizată a reținut că sunt în continuare întrunite condițiile generale procedurale prevăzute de dispozițiile art. 143 Cod procedură penală și ale art. 148 litera a,d și f din același cod.

S-a reținut în fapt că sunt probe din care rezultă că la data de 11.10.2006 inculpatul recurent împreună cu coinculpatul și alți inculpați au aplicat părții vătămate în mod repetat lovituri cu obiecte și corpuri contondente peste tot corpul, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața.

Împotriva acestei măsuri în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatului.

Prin motivele de recurs se consideră că inculpatul este nevinovat că nu a aplicat lovituri părții vătămate și că se impune achitarea sa.

S-a solicitat ca în rejudecare, după casarea încheierii să se dispună ca, continuarea judecății să se facă cu recurentul în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpat este nefondat.

Din verificarea încheierii pronunțate și analiza probelor din dosar, Curtea constată că instanța de fond a dispus o măsura prevăzută de lege, care este legală și temeinică.

Din probele dosarului, administrate până la data prezentă, Curtea constată că nu s-au schimbat temeiurile pentru ca inculpatul a fost trimis în judecată și nici situația de fapt.

că inculpatul a comis fapta subzistă, acestea fiind susținute de probele dosarului ( declarațiile martorilor, declarația părții vătămate).

Fapta face parte din categoria infracțiunilor cu un pericol deosebit de grav și este pedepsită de legea penală.

Sunt îndeplinite în drept dispozițiile art. 143 și 148 literele a,d și f Cod procedură penală.

Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 385 indice 15 pct 1 litera b Cod procedură penală, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alineatul 2 Cod procedură penală urmează să fie obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Suma ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul ( fost, fiul lui și, născut la data de 02.11.1980 în G, județul G, CNP: -, domiciliat în G,-, - 10,. 70) împotriva Încheierii de ședință din data de 14.02.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

În baza art. 192 alineatul 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul recurent la 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată către Baroul Galați ( avocat ) din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2007.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

Red. / 23.02.2007

26 Februarie 2007

d:

Președinte:Mariana Ghena Delegație
Judecători:Mariana Ghena Delegație, Petruș Dumitru, Ion

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 91/2007. Curtea de Apel Galati