Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENTRU CAUZE

DE MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 93/2009

Sedința publică din 2 iulie 2009

PREȘEDINTE: Sanda Trif JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaică

- - -JUDECĂTOR 3: Marius Motolea

- - - judecător

- - -grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția penală în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul recurent învederează că este de acord cu asistarea din oficiu de către avocatul . Precizează că nu dorește să dea declarație, arătând că își menține declarațiile date până în prezent.

Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.

În susținere învederează că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Inculpatul a recunoscut faptele și pentru a da posibilitate acestuia să recupereze prejudiciul solicită fi cercetat în stare de libertate. Raportat la stadiul actual al procesului precizează că nu mai există pericolul de influența a probelor.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.

Precizează că subzistă și în prezent temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Mai arată de asemenea că față de inculpat s-a pronunțat de către instanța de fond hotărâre de condamnare la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Inculpatul, având ultimul cuvânt învederează că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea recursului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Prin încheierea penală pronunțată la 29.06.2009 de Tribunalul Alba - secția penală în dosar nr- s-a dispus, în baza art. 160 și 3002Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut în esență că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării nu s-au schimbat iar condamnarea inculpatului în prima instanță poate constitui un temei pentru menținerea măsurii arestării preventive în conformitate cu dispozițiile CEDO în materie.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul, care a solicitat casarea acesteia și revocarea măsurii arestării preventive.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii iar lăsarea inculpatului în libertate ar da acestuia prilejul să recupereze prejudiciul cauzat.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate conform dispozițiilor art. 3859alin. 3 și art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce vor urma:

Inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 416/2009 a Judecătoriei Deva la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie și a mai multor infracțiuni de furt calificat.

Cu ocazia arestării preventive dispuse la 15.09.2008, au fost avute în vedere prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Potrivit art. 3002Cod procedură penală, raportat la art. 160 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere menținerea arestării preventive.

În speță din actele dosarului Curtea constată că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Astfel, față de soluția de condamnare în primă instanță, în mod corect a reținut tribunalul că subzistă bănuiala legitimă că inculpatul recurent a comis faptele pentru care este cercetat, a căror pedeapsă prevăzută de lege este mai mare de 4 ani.

În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea constată că în cauză sunt întrunite cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală având în vedere modul de comitere a faptei și existența unei condamnări anterioare.

Existența unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitivă, constituie de altfel prin prisma aplicării art. 5 din CEDO un motiv în plus care justifică menținerea măsurii arestării preventive.

Întrucât se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, în mod legal și temeinic tribunalul a menținut arestarea preventivă, dând eficiență dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, urmărindu-se a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul inculpatului, cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția penală în dosar nr-.

Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 2 iulie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored. 2 ex/07.07.2009

Președinte:Sanda Trif
Judecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaică, Marius Motolea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Alba Iulia