Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - recurs împotriva menținerii
măsurii de arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 95
Ședința publică din 19 februarie 2010
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Acsinte Viorica
Grefier - -
- reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatulG,fiul lui și, născut la data de 14 martie 1981 în oraș de, județul S, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală - în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent G, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța aduce la cunoștința inculpatului recurent faptul că în această fază procesuală are dreptul să dea o nouă declarație, iar în cazul în care va consimți în acest sens tot ce va declara poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa, dându-i posibilitatea să se consulte cu apărătorul său în această privință.
Inculpatul recurent precizează că nu înțelege să dea o nouă declarație în recurs și că înțelege să-și mențină declarația dată la instanța de fond.
Apărătorul inculpatului precizează că nu mai are alte probe de solicitat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat ales, pentru inculpatul recurent G, solicită admiterea recursului și pe fond, continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, măsuri mai puțin coercitive dar care ar asigura, fără rezerve, scopul de prevenție necesar desfășurării cercetării judecătorești.
Învederează ca motiv de recurs faptul că din analiza probatoriului administrat în această cauză și din analiza actului de sesizare al instanței rezultă cu claritate faptul că implicarea inculpatului în traseul infracțional a fost minimă și tangențială, nu a fost determinantă și nu a fost directă. De altfel, infracțiunile reținute în sarcina sa sunt de o gravitate mai scăzută decât în cazul celorlalți coinculpați. Inculpatul s-a mărginit la a recepționa un colet, prin sistemele de coletărie, care s-a dovedit a avea în interior mai multe carduri bancare clonate și l-a transmis mai departe. Cercetarea judecătorească la instanța de fond urmează să stabilească dacă inculpatul a știut sau nu că în acel colet se aflau carduri. Inculpatul nu a avut in corpore în posesie acele carduri, nu le-a folosit și nu a obținut niciun fel de folos material de pe urma utilizării acestor carduri bancare, aceste activități fiind presupus desfășurate de către ceilalți coinculpați, față de care cercetarea judecătorească se desfășoară în stare de libertate, neluându-se față de aceștia niciun fel de măsură de prevenție, nici măcar una mai puțin coercitivă.
În sensul art. 148 lit. f Cod procedură penală, unicul temei al incidenței acestui articol este rezonanța socială negativă, reținându-se acea stare de incertitudine și de nesiguranță în care întreaga comunitate ar fi pusă prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Activitatea infracțională impune și prevede și o infracțiune mijloc, aceea de constituire grup infracțional organizat, în cazul inculpatului - de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Precizează că rezonanța socială negativă este generată de faptă și nu de către persoană. Este impropriu ca instanța să rețină ca motiv al privării de libertate a unei singure persoane rezonanța socială negativă generată de activitatea mai multor persoane, a unui grup infracțional organizat în presupus funcționare a căruia intră alte persoane față de care se desfășoară cercetarea judecătorească în stare de libertate și care au o implicare mult mai directă (infracțiuni de constituire grup infracțional organizat, de folosire carduri bancare, de obținere foloase materiale în urma utilizării lor).
socială negativă poate fi reținută, așa cum arată practica CEDO și practica instanțelor naționale, doar în imediata proximitate temporală a momentului consumării infracțiunii deoarece trecerea unei perioade de timp atenuează în percepția societății civile efectele săvârșirii unei fapte cu caracter penal, ceea ce duce la o diminuare și la o stingere ireversibilă a rezonanței sociale negative. În speța de față, de la săvârșirea presupusei infracțiuni a trecut o perioadă lungă de timp și din acest punct de vedere este evidentă stingerea rezonanței sociale negative, informația nemaifiind de interes general.
Instanța de fond își motivează opțiunea vizând privarea în continuare de libertate a inculpatului pe anumite criterii care - în opinia apărării - țin strict de individualizarea judiciară a pedepsei. Astfel, arată instanța de fond că incidența disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală este motivată de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, de persistența infracțională a inculpatului, de modalitatea și implicarea acestuia în traseul infracțional.
În această fază procesuală se poate vorbi de o persoană care beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Aceste elemente sunt criterii care urmează să fie stabilite de către instanța de fond, mai ales modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii și să poarte asupra unei sancțiuni cu caracter penal aplicate la sfârșitul cercetării judecătorești.
Învederează o serie de hotărâri CEDO pronunțate în spețe similare vizând criminalitatea organizată: Dolgova vs. Federația și Romanov vs. Federația în care se arată cu revenirea repetitivă la gravitatea faptelor presupus comise nu atrage incidența dispozițiilor esențiale prev. de art. 5 vizând necesitatea privării de libertate a unei persoane. De asemenea, face vorbire și de spețele CEDO Selciuc vs. Turcia și Iavorscki vs. Polonia precum și decizia Tărău vs. România din 24.02.2009 publicată în Monitorul Oficial. instanțelor de fond și de control judiciar a fost aceea că această decizie Tărău vs. România nu poate fi folosită până în momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României. Această decizie face referire la deciziile menționate anterior, în special Dolgova vs. Federația și susține același punct de vedere: modalitatea concretă presupusă și modalitatea concretă de implicare în traseul infracțional nu este un argument pertinent și suficient vizând privarea de libertate a unei persoane. O decizie mai nouă împotriva României și în care sunt evidențiate modalități mai exprese, mai directe, de combatere a acestui silogism al instanței de fond este Mihuță vs. România din 14.09.2009, publicată în Monitorul oficial, care face referire la decizia Tărău vs. România și sancționează organele judiciare din România care nu fac altceva decât să redea în cuprinsul motivărilor niște norme legale incidente și să motiveze anumite chestiuni cu caracter general, fără a face referire la un pericol concret, numit, direct și lipsit de echivoc incident prin lăsarea în libertate a unei persoane, situație inacceptabilă prin prisma jurisprudenței CEDO care are rol obligatoriu pentru instanțele de judecată din România, spre deosebire de precedentul judiciar național care are rol pur consultativ.
Motivarea încheierii de ședință a instanței de fond vizează exact această situație inacceptabilă din prisma opiniei și a jurisprudenței CEDO, care are rolul obligatoriu pentru instanțele din România. De asemenea, vizează și necesitatea reacției cu fermitate din partea organelor statului în legătură cu aceste fenomene infracționale. Mai arată că în momentul în care legiuitorul nu explică din punct de vedere juridic un anumit termen, singura opțiune este să se facă apel la practică și la doctrină în vederea determinării sensului juridic al unui termen. În acest sens, se prevalează de decizia nr. 1142/2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care explică termenul de fermitate, reținând că o motivare vizând necesitatea reacției cu fermitate nu este pertinentă vizând incidența art. 148 lit. f Cod procedură penală, termenul de fermitate fiind definit ca identificarea tuturor fenomenelor infracționale, deducerea acestora judecății, identificarea tuturor participanților și respectarea normelor procedurale.
Față de aceste aspecte, consideră că cercetarea judecătorească, respectiv urmărirea penală, a trenat din culpa exclusivă a organelor de urmărire penală. Cauza a fost restituită la parchet pentru referarea în întregime a urmăririi penale pentru nerespectarea unor etape procesuale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale, începerea urmăririi penale. Este a doua sesizare a instanței de judecată, ceilalți inculpați fiind puși în libertate ca efect a restituirii cauzei la parchet. Desigur, răspunderea penală este personală, măsurile preventive se iau numai în considerarea unei persoane, însă consideră că pentru egalitate de tratament juridic o soluție dată într-o speță similară trebuie aplicată și în situația inculpatului.
Apreciază că măsura arestării preventive nu este oportună, nu justifică niciun scop. De asemenea, nu există niciun impediment numit, echivoc care să conducă la concluzia că cercetarea judecătorească ar fi stânjenită de continuarea acesteia cu inculpatul în stare de libertate.
În cadrul procedural la art. 300/1 Cod procedură penală, consideră că instanța poate dispune la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, în momentul în care determină o amplificare ireversibilă a temeiurilor care au stat la baza măsurii preventive, o măsură mai puțin coercitivă care este oportună și care prin mijloacele directe de îngrădire a libertăților ar asigura scopul de prevenție necesar desfășurării cercetării judecătorești.
Față de motivele arătate anterior, solicită admiterea recursului și continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public solicită ca la soluția ce se va pronunța instanța să aibă în vedere istoricul arestării preventive a inculpatului, respectiv faptul că la data de 10 mai 2009 acesta intenționa să părăsească teritoriul României, fiind depistat la Gara împreună cu doi coinculpați, din care unul avea asupra sa patru carduri clonate și că anterior acestei date, inculpatul a primit din un colet cu 72 de carduri clonate, cele găsite la cei doi coinculpați fiind din acel colet.
Apreciază că din materialul de urmărire penală se demonstrează faptul că inculpatul a comis fapta cu știință și cu intenție. Mai precizează că la reținerea inculpatului din prezenta cauză s-au avut în vedere și temeiul prev. la art. 148 lit. a Cod procedură penală întrucât în acea dimineață s-a sustras urmăririi penale.
Instanța de fond nu și-a însușit cererea Parchetului, însă instanța de recurs a emis mandat de arestare pe numele inculpatului, care a dispărut, fiind depistat abia la data de 29 ianuarie 2010, când a fost adus în fața instanței de recurs în vederea confirmării și punerii în executare a mandatului. Deosebit de aceasta, precizează că pe tot parcursul derulării urmăririi penale și a cercetării judecătorești, inculpatul a avut apărător ales, cunoscând măsura preventivă luată față de el.
În sensul art. 143 Cod procedură penală susține că există indicii și probe temeinice care demonstrează că inculpatul a comis infracțiunile cu intenție.
Potrivit dispozițiilor art. 148 lit. a Cod procedură penală, solicită să se aibă în vedere cele anterior întâmplate, care să fie raportate atât la gravitatea faptei, la urmarea care s-ar fi putut produce, cât și la atitudinea inculpatului pe parcursul desfășurării urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
Date fiind elementele arătate anterior și potrivit prevederilor art. 139 Cod procedură penală, susține că măsura luată față de inculpat a fost legală, temeinică și justificată și că în mod corect instanța de fond a menținut-
În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
În replică, apărătorul inculpatului face referire la concluziile reprezentantei parchetului potrivit cărora s-ar atrage incidența art. 148 lit. a Cod procedură penală, care din punctul său de vedere exced cadrului procedural deoarece în mod corect instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului doar în baza art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Ca o atitudine a inculpatului, arată că s-a omis a se prezenta faptul că acesta s-a prezentat la propunerea de arestare preventivă și la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă. să se observe că deși mandatul de arestare preventivă se emite de îndată, acesta a fost emis la o dată ulterioară. Inculpatul a așteptat acasă, după care considerându-se o persoană liberă a plecat în interes personal. În aceste condiții, nu se poate reține că acesta a avut o atitudine de sfidare sau de sustragere de la desfășurarea urmăririi penale sau a cercetării judecătorești. Legat de faptul că a avut apărător ales, cere să se observe că împuternicirile avocațiale nu sunt semnate în mod nemijlocit de către inculpatul, el fiind angajat prin intermediul rudelor de gradul întâi, în speță fratele acestuia, sens în care invocă prevederile Legii nr. 51/1995.
Inculpatul G, având ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de spus.
Dezbaterile asupra cauzei au fost înregistrate în sistem audio conform dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalul Suceavas -au dispus următoarele:
În baza disp. art. 300/1 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul G, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava nr. 79D/P/2009 din 11.12.2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și deținere de instrumente de plată electronică falsificate, în vederea punerii în circulație, prev. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 160 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 300/1 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului G, zis "".
S-a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul G, zis "", cu una dintre măsurile preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 Cod procedură penală sau a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 145/1 Cod procedură penală.
S-a admis cererea formulată de apărătorii inculpaților privind efectuarea de copii după cele 6 --uri cu imagini surprinse de camerele -urilor, existente la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Suceava - Biroul executări penale, operațiune ce se va executa după ce vor fi prezentate de către solicitanți --urile pentru copiere, la Arhiva secției penale a Tribunalului Suceava.
S-a prorogat pronunțarea asupra cererii formulate de către dl. avocat privind efectuarea de copii a --urilor conținând înregistrări ale interceptărilor telefonice pentru următorul termen de judecată.
Pentru a pronunța această încheiere s-au reținut următoarele:
Conform art. 3001Cod de procedură penală "(1) după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive; (2)dacă instanța constată, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului; (3)cănd instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă; dispozițiile art. 159 alin. 3, 4, 5 și 11 se aplică în mod corespunzător; încheierea poate fi atacată cu recurs, aplicându-se dispozițiile art. 160" alin.2 Cod de procedură penală".
În cauză, tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului G.
Potrivit disp. art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală - existența unor probe sau indicii temeinice, astfel cum sunt ele definite în art. 68 Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă este dat vreunul din cazurile prev. de art. 148 al. 1 lit. a-f Cod procedură penală.
În cauză, sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art. 143, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este judecat, dar și cazul prev, de art. 148 lit. f Cod procedură penală respectiv că pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143. Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că în cauză există probe (directe) și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 681Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul Gas ăvârșit infracțiunile pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă pe numele acestuia, relevante fiind în acest sens procesul verbal de interceptare și predare a coletului din ziua de 11.01.2009 întocmit de lucrătorii S; planșă fotografică cuprinzând aspectele surprinse cu ocazia ridicării unui colet în ziua de 12.01.2009 de către G (zis ) și - anexat; adresa BRD nr. 2460 din 24.10.2008, privind operațiunile derulate de G, prin sistemul; răspunsul autorităților judiciare olandeze la comisia rogatorie nr. 52 D/P/2008 privind activitățile infracționale desfășurate de inculpat și ceilalți membri ai grupului infracțional organizat; relațională întocmită în cauză privind fluxul convorbirilor telefonice efectuate de suspecții din dosar pe baza listingurilor telefonice primite prin comisia rogatorie efectuată de către autoritățile olandeze; procese verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de G.
Tribunalul a constatat că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f) teza I din Codul d e procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani, respectiv 5-20 ani și 3-12 ani.
Totodată, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului G prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, condiție prev. de art. 148 alin. 1 lit. f teza a II a Cod de procedură penală.
În analiza acestei ultime condiții Tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de către inculpat cărora însuși legiuitorul le-a atribuit o gravitate deosebită fiind incriminate în legi speciale de combatere a criminalității organizate, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, caracterul transfrontalier, dinamic al activității infracționale desfășurate de inculpat împreună cu ceilalți membrii ai grupului infracțional, tendința de continuă expansiune a activității infracționale, numărul mare de carduri bancare clonate primite din, perseverența infracțională inculpatului demonstrată și de antecedentele sale penale, rezonanța socială negativă ce se creează în colectivitatea din care provine în condițiile în care organele statului nu ar reacționa ferm în cazul săvârșirii unor astfel de fapte, în evidență că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul, analizând probele și indiciile temeinice amintite, a constatat că ele pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij Rusiei, cauza Dur mus Turciei, cauza Jecius Lituaniei)
Prevederile art. 5 parag. 1 lit. c din CEDO fac referire la noțiunea de suspiciuni, întrucât nu este necesar ca la momentul arestării, organele în drept să aibă suficiente probe pentru a aduce o acuzație. Faptele care au dat naștere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie să fie la același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (a se vedea hotărârea din 16.10.2001 în cauza O Hara contra Marii Britanii, parag. 36). Nu trebuie stabilită așadar vinovăția unei persoane când se dispune arestarea preventivă, după cum nici la acest moment procesual nu se analizează aspectul respectiv.
Este real că potrivit art. 3001al. 2 Cod procedură penală, dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Însă, tribunalul a reținut că infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele săvârșite având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând o reacție negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații ar fi judecate în stare de libertate, motiv pentru care se impune în continuare a se acționa eficient, acesta urmând a fi privat de libertate pentru a pune la adăpost prin efectul legii, drepturile și siguranța cetățenilor.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Instanța a considerat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și impun în continuare privarea sa de libertate.
Convingerea instanței în acest sens își are suport legal și temeinic în faptul că arestarea preventivă, ca instituție a dreptului procesual penal, funcționează ca mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal, prin obstacolele și dificultățile pe care le pot produce, scopul ei fiind realizarea cadrului optim pentru desfășurarea în bune condiții a activității procesuale.
Reprezentând o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal în stare de libertate, legea procesual penală a reglementat riguros și limitativ condițiile pentru luarea măsurilor preventive, garantând astfel dreptul individului la libertate stabilit în art. 23 din Constituția Românie de natură a răspunde și exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Art. 5 parag. 3 din garantează dreptul la libertate al unei persoane prin evitarea prelungirii unei măsuri privative de libertate pentru o durată de timp excesivă iar cele statuate se au în vedere în cazul persoanelor arestate preventiv în faza de urmărire penală.
Termenul rezonabil prevăzut de art. 5 parag. 3 începe să se calculeze (dies a quo) de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată și se sfârșește (dies ad quem) la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă.
În acest context este de observat că în speța de față, deși dosarul a fost restituit la organul de urmărire penală, nu l-a prejudiciat pe inculpatul G, acesta fiind arestat abia la data de 29 ianuarie 2010.
Tribunalul, conformându-se acestor exigențe, a analizat speța de față prin prisma tuturor aspectelor prezentate anterior pe larg și a constatat că în condițiile date, doar privarea în continuare de libertate a inculpatului pe încă o durată de timp satisface scopul prev. de art. 136 Cod procedură penală.
Potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, "Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii".
Cum temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, Tribunalul a constatat că în speță nu sunt îndeplinite prevederile textului de lege menționat anterior, motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din cele prev. de art. 145 sau 145/1 Cod procedură penală.
Față de cele menționate și având în vedere dispozițiile art. 300 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, Tribunalul a considerat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică și, dat fiind faptul că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă, a menținut privarea lui de libertate.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că această măsură este justificată și se impune a fi menținută pentru asigurarea bunei desfășurări a cercetării judecătorești având în vedere procesele verbale din 26 noiembrie 2009 (fila 294, voi. I ds.), respectiv din 07 decembrie 2009 (fila 296, voi. I ds.), din care rezultă că, deși legal citat (filele 295 și 297, voi. I ds.), inculpatul nu s-a prezentat în vederea audierii și prezentării materialului de urmărire penală și că, după verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive se impune audierea acestuia, bineînțeles cu respectarea disp. prev. de art. 70 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a formulat recurs inculpatul G.
În motivarea recursului a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, dispoziții legale ce au constituit temeiuri pentru luarea măsurii arestării preventive.
A arătat că potrivit probelor administrate și a actului de sesizare al instanței a rezultat că a avut o implicare minimă și tangențială în traseul infracțional, contribuția sa nefiind una directă și determinantă.
A mai arătat că motivarea instanței de fond contravine jurisprudenței CEDO iar rezonanța socială negativă la care se face referire ca temei care să justifice un pericol concret pentru ordinea publică nu este dată în cauză.
A susținut că în acest stadiu procesual beneficiază de prezumția de nevinovăție iar cauza trenează din culpa organelor de urmărire penală și nu din culpa sa.
A solicitat admiterea recursului și continuarea cercetării judecătorești în stare de libertate iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei Curtea reține următoarele:
Prin încheierea nr. 12A din 11 mai 2009, Tribunalul Suceavaa respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului G zis "". Împotriva acestei încheieri DIICOT - Biroul Teritorial Suceavaa formulat recurs care, prin încheierea nr. 36 R din 13 mai 2009 Curții de APEL SUCEAVA, a fost admis, casată încheierea recurată și în rejudecare a fost admisă propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Suceava și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G, zis "" pe o durată de 30 de zile începând cu data încarcerării. Pe cale de consecință s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 13 mai 2009.
Pentru a dispune astfel, Curtea de APEL SUCEAVAa reținut că în cauză există indicii temeinice - în sensul prev. de art. 68/1 Cod procedură penală, respectiv procesul verbal de interceptare și predare a coletului din ziua de 11.01.2009 întocmit de lucrătorii S; planșă fotografică cuprinzând aspectele surprinse cu ocazia ridicării unui colet în ziua de 12.01.2009 de către G (zis ) și - anexat-adresa BRD nr. 2460 din 24.10.2008, privind operațiunile derulate de G, prin sistemul; răspunsul autorităților judiciare olandeze la comisia rogatorie nr. 52 D/P/2008 privind activitățile infracționale desfășurate de inculpat și ceilalți membri ai grupului infracțional organizat; relațională întocmită în cauză privind fluxul convorbirilor telefonice efectuate de suspecții din dosar pe baza listingurilor telefonice primite prin comisia rogatorie efectuată de către autoritățile olandeze; procese verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de G - că inculpatul Gas prijinit grupul infracțional organizat constituit din inculpații, și, că a deținut instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulație și din care rezultă, în mod neîndoielnic, că pe numele inculpatului a sosit coletul cu cele 72 cârduri bancare clonate, interceptările convorbirilor telefonice evidențiind că acesta este persoana ce a depus diligente repetate și a ridicat coletul respectiv. Apoi, din conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate de inculpatul mai rezultă că acesta a vorbit de 5 ori cu inculpatul inclusiv despre preluarea coletului, că a discutat telefonic și cu alte persoane din grup abordând subiecte precum ar fi existența unor cârduri albe, plecarea în Anglia, utilizând uneori un limbaj codificat.
Ulterior prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 79D/P/2009 din 11 decembrie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G, zis, pentru săvârșirea infracțiunilor desprijinire a unui grupinfracțional organizat, faptă prev. și ped. de art.7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, în cursul lunii ianuarie 2009 și-a asumat primirea pe numele său a coletului trimis din de către o persoană necunoscută și destinat în fapt inculpatului, zis, fiind informat de către acesta cu privire la conținutul coletului, respectiv un număr de 72 de card-uri donate, pe care i le-a remis acestuia și cunoscând scopul utilizării ulterioare a acestor instrumente de plată falsificate, ceea ce constituie infracțiunea de sprijinire în orice mod a grupului infracțional organizat ai cărui lideri sunt, zis și, zis șideținere de instrumente de plată electronică falsificate învedereaunerii p. în circulație,faptă prev. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că, în cursul lunii ianuarie 2009, recepționat prin intermediul unei firme de curierat rapid un colet conținând un număr de 72 de mijloace de plată electronică falsificate (card-uri bancare donate), pe care le-a transmis mai departe inculpatului.
Potrivit art. 300/1 Cod procedură penală după înregistrarea dosarului la instanță în cazul în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest instanța este datoare să verifice din oficiu, în cameră de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, având posibilitatea de a revoca sau menține măsura arestării preventive.
Analizând încheierea recurată se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului G subzistă și impun în continuare arestarea preventivă a acestuia.
Se constată că din probatoriul administrat până în prezent se conturează suspiciunea rezonabilă în sensul unor date, informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre probabilitatea ca inculpatul să fi săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care este trimis în judecată, fiind astfel îndeplinite condițiile cerute de art. 143 Cod procedură penală.
De asemenea, instanța constată că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de-a doua condiție enumerate mai Curtea are în vedere natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor, gravitatea deosebită a acestora, împrejurările în care inculpatul a acționat precum și sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunității ca urmare a comiterii presupuselor infracțiuni.
În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f Cod procedură penală, fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sursă de elemente care creează necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente care rezultă din natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor.
Ori, faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt de o gravitate și o periculozitate deosebită în condițiile în care infracționalitatea organizată și instrumentele de plată electronică falsificate au luat amploare și produc grave prejudicii persoanelor.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Din actele și lucrările dosarului se observă că, după soluționarea propunerii de arestare preventivă inculpatul Gap lecat din țară fiind dat în urmărire pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.
Chiar dacă în cauză nu a fost reținut temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța de judecată a avut în vedere și atitudinea adoptată de acesta în cursul procesului penal.
Potrivit art. 136 Cod procedură penală scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Față de dispozițiile legale prezentate Curtea a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse pledează în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunității motiv pentru care apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalității, este oportună și justificată pe de o parte, de scopul derulării în condiții bune a procesului penal iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului din comunitatea din care face parte.
Având în vedere cele prezentate și văzând că încheierea recurată este legală și temeinică iar pentru buna derulare a procesului penal neimpunându-se înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură preventivă, Curtea urmează ca în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
D CIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G, zis "", fiul lui și, născut la data de 14.03.1981 în oraș de, jud. S, cu domiciliul în oraș de, nr. 1018, jud. S, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 Tribunalului Suceava pronunțată în dosar nr-.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnoredact.
3 ex./19.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Biciușcă Ovidiu, Acsinte Viorica
