Arestare provizorie în vederea extradarii(legea 302/2004). Sentința 31/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 31/PI

Ședința publică din 15 februarie 2008

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de autoritățile judiciare din Ungaria având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Orașului în dosarul nr. 5.681/2007, pe seama cetățeanului român - urmărit internațional.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă urmăritul internațional, personal, în stare de reținere și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la dosar a fost depusă adresa nr. 50/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, ordonanța de reținere și procesul-verbal emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 14.02.2008 sub nr. 50/P/2008, procesul-verbal încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la 14 februarie 2008, procesul-verbal de depistare încheiat de IPJ A la 14.02.2008, mandat de aducere emis la 14.02.2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 758/II/5/2008 și delegație avocat oficiu din cadrul Baroului

Instanța văzând că nu sunt formulate alte cereri, aduce la cunoștință persoanei urmărite internațional conținutul mandatului european de arestare, după care se ia o declarație acestuia și se întocmește un proces-verbal, în care se consemnează că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare germane și nu renunță la regula specialității.

Procurorul solicită admiterea sesizării formulate de autoritățile judiciare din Ungaria, punerea în executare a mandatului european, arestarea preventivă a cetățeanului român urmărit internațional și predarea acestuia autorităților judiciare e competente.

Apărătorul persoanei urmărite internațional, avocat din oficiu solicită să se ia act de declarația persoanei urmărite internațional că este de acord să fie predat autorităților judiciare e și că nu renunță la regula specialității, iar față de aceste declarații ale persoanei urmărite internațional, să se dispună arestarea preventivă a acestuia și predarea sa către autoritățile judiciare e competente.

internațional declară că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare

R A,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de autoritățile judiciare e s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosar 5.681/2007 de Judecătoria orașului, Ungaria pe seama cetățeanului român - urmărit internațional - născut la 07.12.1955 în

În motivarea cererii s-a precizat că persoana urmărită internațional este învinuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cauzând un prejudiciu însemnat, săvârșită cu caracter de îndeletnicire, în mod continuat, prev. de art. 318 alin. (1) și calificată conform alin. (6) lit. b al aceluiași articol din Codul penal, având în vedere art. 318 alin. (2), teza II lit. c și art. 12 alin. (2) din Codul penal.

Prin încheierea penală de ședință din 14 februarie 2008, în temeiul prevederilor art. 881alin. 5 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA să ia măsurile necesare pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața judecătorilor Secției penale a Curții de APEL TIMIȘOARAa persoanei urmărite internațional.

În baza acestei încheieri penale, procurorul l-a identificat pe cetățeanul român - urmărit internațional, i-a adus la cunoștință învinuirea, a emis ordonanța de reținere pe timp de 24 ore, iar astăzi l-a prezentat Curții de APEL TIMIȘOARA.

În ședință publică, persoanei urmărite internațional i s-a adus la cunoștință acuzarea reținută în mandatul european de arestare emis de Judecătoria - Ungaria, acuzare constând în esență în faptul că faptul că împreună cu o altă persoană, în lunile mai și iunie ale anului 2001, în total cu 3 ocazii în, în biroul, cu scopul de a obține foloase materiale sistematice, profitând de dispozițiile ordinului guvernului nr. 4/1993 (13 ianuarie) în vigoare la data săvârșirii, privind rambursarea taxei pe valoare adăugată admisibilă unui călător străin, prin utilizarea de formulare de rambursare TVA pentru călători străini completate, în baza unor facturi fictive eliberate de SC 2000 es Bt. (SC pentru Comerț și Prestații 2000, societate în comandită simplă), neconținând nici o tranzacție comercială, a solicitat rambursarea TVA pe nedrept și astfel a indus în eroare angajații biroului. Susnumitul în fiecare caz a susținut mincinos că pe teritoriul Ungaria a cumpărat produsul vândut de SC 2000 es Bt. din și intenționează să-l transporte în România. În realitate însă nu a fost îndreptățit la rambursarea de TVA, deoarece tranzacțiile comerciale trecute pe facturi - vânzare-cumpărare de produse - nu s-au efectuat, astfel, prin faptele sale, a cauzat prejudicii părții vătămate SC Rt. () în sumă totală de 2.398.050 forinți, deoarece, în baza formularelor de rambursare TVA cu conținut fals și a facturilor false depuse de partea vătămată a achitat numitului în fiecare caz suma TA. Prejudiciul părții vătămate nu s-a recuperat. Astfel, cu nr. de ordine al facturii AB- la 31 mai 2001 i s-a achitat acestuia TVA în sumă de 810.540 forinți; cu nr. de ordine al facturii AB- la 15 iunie 2001 i s-a achitat acestuia TVA în sumă de 786.060 forinți și cu nr. de ordine al facturii AB- la 16 iunie 2001 i s-a achitat acestuia TVA în sumă de 801.450 forinți.

S-a mai arătat că fapta învinuitului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cauzând un prejudiciu însemnat, săvârșită cu caracter de îndeletnicire, în mod continuat, prev. de art. 318 alin. (1) și calificată conform alin. (6) lit. b al aceluiași articol din Codul penal, având în vedere art. 318 alin. (2), teza II lit. c și art. 12 alin. (2) din Codul penal.

În cursul ascultării sale, domnul a declarat că nu a săvârșit nici una din faptele pentru care este acuzat, exprimându-și totodată în mod liber, voluntar, consimțământul de a fi predat autorităților judiciare din Ungaria pentru cercetări și clarificarea situației sale, consimțământ consemnat chiar în declarația dată de acesta în instanță.

Domnului i s-a adus la cunoștință și conținutul regulii specialității, declarând că nu înțelege să renunțe la beneficiul acestei reguli.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii, constată că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, infracțiunea pentru care este acuzat cetățeanul român - urmărit internațional fiind pedepsită și de legea penală română. De asemenea, termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit.

Întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în temeiul prevederilor art. 93 alin. 1 rap. la art. 90 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2004, cererea va fi admisă, se va constata că cetățeanul român - urmărit internațional și-a exprimat voluntar consimțământul la predarea sa către autoritățile judiciare din Ungaria și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În temeiul prevederilor art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată, se va dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 89 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, se va dispune arestarea preventivă a cetățeanului român pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 15.02.2008, în vederea predării.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata din fondurile MJ către Baroul Timișa sumei de 40 lei onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 93 alin. 1 raportat la art. 90 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, admite cererea autorităților din Ungaria și constată că cetățeanul român - fiul lui și, născut la data de 07.12.1955 în A, cu domiciliul în A, str. -. -. G. 4.. 3, jud. A, CNP - -, urmărit internațional în baza mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 5. 681/2007 de Judecătoria Orașului, Ungaria, și-a exprimat voluntar consimțământul la predarea sa către autoritățile din Ungaria și faptul că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

În temeiul art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 89 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, dispune arestarea preventivă a cetățeanului român pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 15.02.2008, în vederea predării.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red./19.02.2008

Tehnored.

2 ex./19.02.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 15 februarie 2008

CĂTRE,

ARESTUL T

Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 31/PI din 15 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, Curtea de APEL TIMIȘOARAa hotărât următoarele:

"În temeiul art. 93 alin. 1 raportat la art. 90 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, admite cererea autorităților din Ungaria și constată că cetățeanul român - fiul lui și, născut la data de 07.12.1955 în A, cu domiciliul în A, str. -. -. G. 4.. 3, jud. A, CNP - -, urmărit internațional în baza mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 5. 681/2007 de Judecătoria Orașului, Ungaria, și-a exprimat voluntar consimțământul la predarea sa către autoritățile din Ungaria și faptul că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

În temeiul art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 89 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, dispune arestarea preventivă a cetățeanului român pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 15.02.2008, în vederea predării.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.02.2008."

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./15.02.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 31/PI

Ședința publică din 15 februarie 2008

În temeiul art. 93 alin. 1 raportat la art. 90 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, admite cererea autorităților din Ungaria și constată că cetățeanul român - fiul lui și, născut la data de 07.12.1955 în A, cu domiciliul în A, str. -. -. G. 4.. 3, jud. A, CNP - -, urmărit internațional în baza mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 5. 681/2007 de Judecătoria Orașului, Ungaria, și-a exprimat voluntar consimțământul la predarea sa către autoritățile din Ungaria și faptul că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

În temeiul art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 89 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, dispune arestarea preventivă a cetățeanului român pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 15.02.2008, în vederea predării.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 19 februarie 2008

CĂTRE,

INTERPOL - B

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 31/PI din 15 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional - cetățean român.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din Republica Ungaria.

Cu deosebită considerație,

JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - -

Tehnored.

19.02.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 19 februarie 2008

CĂTRE,

MINISTERUL JUSTIȚIEI

DIRECȚIA DREPT INTERNAȚIONAL ȘI TRATATE

BUCUREȘTI

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 31/PI din 15 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional - cetățean român.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din Republica Ungaria.

Cu deosebită considerație,

JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - -

Tehnored.

19.02.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 19 februarie 2008

CĂTRE,

JUDECĂTORIA

UNGARIA

- 36-1--

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 31/PI din 15 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional - cetățean român.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din Republica Ungaria.

Cu deosebită considerație,

JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - -

Tehnored.

19.02.2008

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare provizorie în vederea extradarii(legea 302/2004). Sentința 31/2008. Curtea de Apel Timisoara