Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 1220/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr-

1971/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 1220

Ședința publică din 26 august 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia

JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana

JUDECĂTOR 3: Piciarcă Dumitrița

GREFIER - - --

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și recurentul-intimat-condamnat împotriva sentinței penale nr. 347/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-intimat-condamnat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr. 143/2009, depusă la dosarul cauzei (fila 17).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului potriv. art. 38515lit. d pr.pen, casarea sentinței penale atacate în temeiul disp. art. 3859pct. 14.pr.pen. art. 3856pct. 3.pr.pen. și pe fond, rejudecând cauza, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Reprezentantul Parchetului critică decizia penală nr. 347/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală întrucât instanța a greșit neaplicând în cauză sporul de 4 ani închisoare, dispus prin sentința penală nr. 70/27.04.1999, ci un spor de 3 ani.

Susține că există neconcordanțe în hotărârea instanței de fond, între considerente și dispozitiv, cu privire la sporul de pedeapsă aplicat condamnatului.

Astfel, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Apărătorul ales al recurentului-intimat-condamnat, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu ca fiind nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de condamnat solicită a fi admis, considerând că instanța de fond a stabilit în sarcina acestuia o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum sporit, în condițiile în care reprezentantul Ministerului Public, în ședința publică de judecată a solicitat numai admiterea cererilor de contopire, fără să facă referire la aplicarea vreunui spor de pedeapsă.

Consideră că sporul de pedeapsă este disproporționat de mare în raport cu situația de fapt și de drept în care se află condamnatul la acest moment, pedeapsa maximă pe care trebuie să o execute fiind aceea de 18 ani, în urma contopirii, pentru că deja s-a aplicat un spor, neputându-se aprecia că pedepsele aplicate prin fiecare din cele două hotărâri ar fi neîndestulătoare.

Față de cele arătate, apreciază recursul a fi întemeiat, prin urmare solicită admiterea cererii de contopire, fără aplicarea sporului de pedeapsă și casarea sentinței penale nr. 347/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită a se reține infracțiunile reținute în sarcina acestuia și pune concluzii de admitere în parte a recursului declarat de condamnat, sub aspectul micșorării sporului aplicat, având în vedere disp. art. 34 alin. 2.pen.

Recurentul-intimat-condamnat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.pr.pen. arată că este de acord cu apărătorul său și se consideră nedreptățit cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată.

CURTEA,

Deliberând, constată că prin sentința penală nr.347/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală s-a admis cererea formulată de petentul condamnat, s-a constatat că faptele săvârșite de petent la datele de 21.10.1998 și 11.03.1999 sunt concurente și s-au repus în individualitatea lor pedepsele cumulate în pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.70/27.04.1999, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1335/29.03.2009 a Curții Supreme de Justiție, astfel:

- pedeapsa de 14 ani închisoare pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal.

- pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal.

- pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal.

- pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de perversiuni sexuale prevăzută de art. 201 rap. la art.200 alin. 2 și 3 Cod penal.

- sporul de 4 ani închisoare

În baza art.36 alin. 2 Cod penal raportat la art.34 lit. b Cod penal, art.33 lit. a Cod penal a fost contopită pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată acestuia pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i Cod penal prin sentința penală nr. 12 din 18 ianuarie 2000 Tribunalului Teleorman, Secția Penală, definitivă prin decizia penală nr.373 din 26.01.2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, cu pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal și cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de perversiuni sexuale prevăzută de art. 201 rap. la art.200 alin. 2 și 3 Cod penal, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare și cu 2 ani închisoare.

În total inculpatul execută pedeapsa de 21 de ani închisoare, în regim de detenție.

În baza art.36 alin.1 și art.35 alin.3 din Cod penal petentul condamnat execută și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute la art.64 lit. a și b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Condamnatul execută pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare, și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute la art.64 lit. a și b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis condamnatului drepturile prev. de art. 64 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.36 alin.3 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada arestării preventive și perioada executată de la 22 octombrie 1998 la 9 decembrie 1998 și de la 12 martie 1999 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 88/1999 din 17.04.2000 pentru pedeapsa de 18 ani închisoare emis de Tribunalul Teleorman și nr. 19/2000 din 19 februarie 2001 emis de Tribunalul Teleorman pentru pedeapsa de 16 ani închisoare și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că faptele săvârșite de petent la datele de 21.10.1998 și 22.03.1999 sunt concurente.

Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și condamnatul.

Parchetul a criticat sentințe pentru nelegalitatea, susținând că instanța de fond a procedat în mod greșit atunci când a aplicat un spor de 3 ani și nu unul de 4 ani așa cum s-a dispus prin sentința penală nr.70/27.04.1999, ajungându-se astfel, greșit, la o pedeapsă de 21 ani în loc de 22 ani, așa cu, era corect.

Recurentul a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că prima instanță a aplicat o pedeapsă într-un cuantum sporit, precum și faptul că sporul de pedeapsă aplicat este disproporționat de mare.

Examinându-se cauza, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală se constată că ambele recursuri sunt fondate.

Rezultă din actele dosarului că prin sentința penală nr. 70/27.04.1999 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală a fost condamnat inculpatul la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, la 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal (parte vătămată ), la 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal (partea vătămată fiind ), la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 201 rap. la art. 200 alin. 2 și 3 Cod penal (parte vătămată fiind ) și la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 201 rap. la art. 200 alin. 2 și 3 Cod penal (parte vătămată fiind ).

În baza art. 33, 34 Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 ani închisoare, în total 18 ani închisoare.

Sentința este rămasă definitivă prin decizia penală nr.1335/29.03.2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Prin sentința penală nr.12/18.01.2000, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, același inculpat a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 - 175 lit. i Cod penal și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

Prin decizia penală nr.373/26.01.2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, pedeapsa s-a redus la 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

Când a procedat la contopirea pedepselor la care a fost condamnat petentul prin sentințele penale sus menționate, prima instanță a aplicat în mod greșit sporul de 3 ani închisoare, în loc de cel de 4 ani închisoare, aplicat prin sentința penală nr.70/27.04.1999 a Tribunalului Teleorman, sentință intrată în puterea lucrului judecat.

Nu se poate reține că s-a trecut din eroare sporul de 3 ani închisoare în loc de 4 ani închisoare, din moment ce minuta sentinței penale nr. 347/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu face vorbire de sporul de 3 ani închisoare adăugat pedepsei celei mai grele de 16 ani închisoare, rezultând în final 21 ani de închisoare. Deci, reținerea sporului de 3 ani închisoare se reflectă în însăși pedeapsa rezultantă și nu poate fi considerată o eroare materială.

Greșeala instanței de fond însă, nu se poate îndrepta în calea de atac a recursului, ci se impunea casarea cauzei și trimiterea la instanța de fond spre rejudecare.

În cauză este incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, motivarea soluției contrazice dispozitivul.

Prima instanță face vorbire în considerente de faptul că se adaugă un spor de 4 ani închisoare, pentru ca în dispozitiv, după ce contopește toate pedepsele și se stabilește pedeapsa rezultantă să se aplica sporul de 3 ani închisoare, în loc de 4 ani închisoare.

De asemenea, nu se înțelege ce a avut în vedere instanța de fond când a făcut aplicarea și a unui spor de 2 ani închisoare alături de cel de 3 ani închisoare.

În consecință, urmează ca instanța fondului să facă aplicarea corectă a dispozițiilor art. 36 alin. 2 Cod procedură penală.

Având în vedere cele ce preced, se va admite, în baza art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de petentul condamnat, se va casa în integralitate sentința penală nr. 347/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și petentul condamnat împotriva sentinței penale nr. 347/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, în dosarul penal nr-.

Casează în integralitate sentința penală recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.08.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- --

Red.

Dact./16.09.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul Giurgiu - Secția Penală

Președinte:Lefterache Lavinia
Judecători:Lefterache Lavinia, Bădescu Liliana, Piciarcă Dumitrița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 1220/2009. Curtea de Apel Bucuresti