Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 414/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- art.449 pr.pen.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.414
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ghertner Ioan Artur
JUDECĂTOR 2: Acsinte Viorica
JUDECĂTOR 3: Andronic
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 13 mai 1982, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr.1930 R din 15.09.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal a răspuns condamnatul recurent, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității prezentei căi de atac declarată împotriva unei decizii definitive.
Avocat, pentru condamnatul recurent, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.
Procurorul, având cuvântul, arată că într-adevăr recursul declarat în cauză este inadmisibil. Potrivit disp. art.3851lit.f pr.pen. hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor sunt supuse doar căii de atac a recursului, iar în cauză recursul a fost soluționat de către Tribunalul Botoșani.
Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Botoșani la data de 17.04.2009, petentul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 574 din 11.09.2008 a Judecătoriei Dorohoi și prin sentința penală nr. 2196 din 19.09.2008 a Judecătoriei Botoșani, cu motivarea că faptele pentru care a fost condamnat prin acestea sunt concurente.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 1683 din 05.06.2009 a admis cererea de contopire a pedepselor, formulată de condamnatul.
A repus în individualitatea lor pedepsele contopite prin sentința penală nr. 574/11.09.2008 a Judecătoriei Dorohoi și prin sentința penală nr. 2196/19.09.2008 a Judecătoriei Botoșani.
A menținut măsura revocării beneficiului liberării condiționate cu privire la restul de 698 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3283/16.12.2005 a Judecătoriei Botoșani și la restul de 260 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2920/2002 a Judecătoriei Botoșani.
În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 574/11.09.2008 a Judecătoriei Dorohoi cu pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani și 10 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 2196/19.09.2008 a Judecătoriei Botoșani și a dispus ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 10 luni închisoare, sporită la 3 ani și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 61 Cod penal a contopit această pedeapsă cu cele două resturi de pedeapsă menționate anterior, respectiv 698 zile închisoare și 260 zile închisoare și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare.
A aplicat dispozițiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.
A menținut starea de arest a petentului și a dedus din pedeapsă durata reținerii, arestării preventive și a detenției de la data de 7.05.2008 la zi.
A anulat vechile mandate de executare și a dispus emiterea unui nou mandat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 574 din 11 septembrie 2008 Judecătoriei Dorohoi, modificată prin decizia penală nr. 21 R din 14 ianuarie 2009 Curții de Apel Suceava, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal la data de 24 februarie 2008.
În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate cu privire la restul de 698 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3283 din 16 decembrie 2005 Judecătoriei Botoșani și s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza sentinței susmenționate a fost emis mandatul de executare nr. 636/08 din 15 ianuarie 2009.
Prin sentința penală nr. 2196 din 19 septembrie 2008 Judecătoriei Botoșani, rămasă definitivă la data de 15 ianuarie 2009, același inculpat a fost condamnat la pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 209 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a,b, art. 74lit. c, art. 76 Cod penal la data de 21/22 februarie 2008 și infracțiunii prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g, Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal, art. 41 alin. 2, 74 lit. c, 76 Cod penal la data de 29 februarie/1 martie 2008.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 10 luni închisoare.
În temeiul art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate cu privire la restul de 260 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 2920/2002 a Judecătoriei Botoșani și s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsă durata rețineri și arestării preventive de la data de 7 mai 2008 la zi, fiind menținută starea de detenție inculpatului
În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare nr. 3019 din 7 noiembrie 2008.
Comparând datele săvârșirii infracțiunilor mai sus arătate, în raport cu datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, prima instanță a constatat că petentul a comis faptele în condițiile concursului real de infracțiuni, respectiv înainte de rămânerea definitivă a oricăreia dintre aceste hotărâri și din aceste motive a admis cererea în temeiul art. 449 lit. a Cod proc. penală.
Mai întâi instanța a repus în individualitatea lor pedepsele contopite prin cele două hotărâri prezentate.
Instanța a menținut măsura revocării beneficiului liberării condiționate cu privire la restul de 698 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3283 din 16 decembrie 2005 Judecătoriei Botoșani și la restul de 260 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2920/2002 Judecătoriei Botoșani.
În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal, a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 574 din 11 septembrie 2008 Judecătoriei Dorohoi cu pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2196 din 11 septembrie 2008 Judecătoriei Botoșani și a dispus ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 10 ani închisoare, sporită la 3 ani și 2 luni închisoare.
Instanța a apreciat că se justifică sporul de pedeapsă de 4 luni închisoare având în vedere numărul faptelor și perseverența petentului în săvârșirea infracțiunilor de prejudiciu.
În temeiul art. 61 Cod penal a contopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare cu cele două resturi de pedeapsă menționate anterior și a dispus ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 2 luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, instanța interzis petentului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, b Cod penal.
În temeiul art. 350 Cod proc. penală instanța a menținut starea de arest a petentului, iar în temeiul art. 36 al. 3 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii, arestării preventive și a detenției de la data de 7 mai 2008 la zi.
Instanța a anulat vechile mandate de executare și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, la data de 19.06.2009 a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru netemeinicie, cu motivarea că în mod nejustificat în urma contopirii pedepselor prima instanță i-a aplicat un spor de 4 luni închisoare.
Prin decizia penală nr. 1930 R din data de 15.09.2009 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Pentru a decide astfel, a reținut instanța de control judiciar că prima instanță, verificând cele două sentințe a căror contopire s- solicitat cât și datorită stării de recidivă a inculpatului, având în vedere persistența sa infracțională cât și specializarea în săvârșirea de fapte de același gen, corect a aplicat sporul de pedeapsă ca urmare a admiterii cererii de contopire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul. În motivarea recursului, acesta a arătat că greșit s-a dispus, urmare a contopirii pedepselor, aplicarea unui spor de 4 luni închisoare, care este prea mare.
Analizând recursul declarat de petent, Curtea constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3851alin. 1 Cod procedură penală, pot fi atacate cu recurs sentințele, în condițiile prev. de literele a-d și f, deciziile pronunțate de instanțele de apel, de tribunale, de tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curți Militare de Apel, precum și încheierile în condițiile alin. 2 al aceluiași articol.
Or, la lit. f al alin. 1 al art. 3851Cod procedură penală, se statuează că sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale (ceea ce este și cazul în speță) sunt supuse exclusiv recursului, cu excepția cazului când legea prevede altfel.
În cauză, supusă analizei este hotărârea prin care s-a soluționat, în cursul executării lor, o cerere de contopire a unor pedepse aplicate prin sentințe rămase definitive, respectiv sentința penală nr. 1683/05.06.2009 a Judecătoriei Botoșani.
Împotriva acestei sentințe petentul condamnat a formulat recurs, respins prin decizia penală nr. 1930 R din 15.09.2009 a Tribunalului Botoșani.
Așadar, acesta a uzat de calea de atac prevăzută de lege, iar împotriva deciziei astfel pronunțate legea nu permite, astfel cum mai sus s-a arătat, exercitarea unui nou recurs.
Prin urmare, Curtea, constatând recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale atacate ca inadmisibil, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală îl va respinge ca atare.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 13 mai 1982, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr.1930 R din data de 15.09.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
Obligă condamnatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.11.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex.
17.11.2009
Jud. -
Președinte:Ghertner Ioan ArturJudecători:Ghertner Ioan Artur, Acsinte Viorica, Andronic