Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 552/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 552
Ședința publică de la 23 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Iulia Elena I -
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea apelului penal, având ca obiect " contopire pedepse " formulat de condamnatul apelant R -, fiul lui și -, născut la data de 27 mai 1983 în prezent deținut în penitenciarul Iași, contra sentinței penale nr.455 din data de 31 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
La apelul nominal lipsă părțile.
Dezbaterile asupra recursului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 1610.2008, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
Curtea,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 445 din 31 iulie 2008 Tribunalului Iași, s-au dispus următoarele:
. În baza disp. art. 449 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 36 Cod penal, cu referire la art. 33 lit.a și 34 lit. b Cod penal, a admis cererea formulată decondamnatul R, fiul lui și -, născut la 27.05.1983 în I, în prezent deținut în penitenciarul Iași, privind contopirea pedepselor de:
a) 11 ani închisoare (rezultantă) aplicată prin sentința penală nr. 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘI,
b) 10 ani închisoare (rezultantă) aplicată prin sentința penală 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare.
II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘI, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:
a) pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1,2 lit. b, c, alin.21lit.a Cod penal, cu art. 37 lit. a, b Cod penal;
b) pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 613/27.09.2005 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 72/MF/25.11.2005 a Curții de APEL IAȘI, pe care la rândul ei o descontopește în pedepsele de:
b-1) 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.2 lit. b, c, și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
b-2) 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
b-3) 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2221/05.05.2003
a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2003;
c) înlătură sporul de 1 an închisoare.
III. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:
a) pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1186/08.03.2005 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 1/R/03.01.2006 a Curții de APEL IAȘI;
b) pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pin sentința penală nr. 1475/25.03.2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 575/06.05.2003 a Tribunalului Iași;
c) pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 613/27.09.2005 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 72/MF/25.11.2005 a Curții de APEL IAȘI, pe care la rândul ei o descontopește în pedepsele de:
c-1) 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.2 lit. b, c, și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
c-2) 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
c-3) 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2221/05.05.2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2003;
IV. A constatat că infracțiunea de la punctul II lit. a, a fost comisă în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal cu infracțiunile de la punctul II lit. b-1, b-2 și punctul III lit.a, lit. c-1, c-2, și în stare de recidivă mare postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal, raportat la pedepsele prevăzute la punctul II lit.b-3 III lit.b și c-3.
A constatat că infracțiunile prevăzute la punctele III lit.a și b au fost comise în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal cu infracțiunile prevăzute la punctul III lit
În baza disp. art. 36 alin.2 Cod penal raportat la art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal a contopit pedepsele aplicate condamnatului R pentru infracțiunile concurente, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, deci pedeapsa unică de 8 ani și 6 luni închisoare.
A menținut dispoziția privind revocarea beneficiului grațierii condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2221/05.05.2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2003, dispusă prin sentința penală nr. 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘI, respectiv sentința penală 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce va fi executată în întregime alăturat de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, condamnatul având de executat pedeapsa totală de 10 ani și 6 luni închisoare.
A menținut dispozițiile privitoare la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durate și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
A menținut starea de deținere a condamnatului R, iar în baza disp. art. 88 Cod penal și art. 36 alin.3 Cod penal a dedus și respectiv a scăzut din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre perioada reținerii, arestării preventive și executată, respectiv reținerea din data de 22.10.2002, perioada executată de la 23.10.2002 până la 29.09.2004, respectiv de la data de 19.01.2005 la zi.
A dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor emise în baza sentințelor penale 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘI, respectiv 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare și va emite un nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza disp. art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 40 lei, va fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
A reținut prima instanță că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-,petentul-condamnat R, deținut în penitenciarul Iași, a solicitat instanței să dispună contopirea pedepselor de: 11 ani închisoare (rezultantă) aplicată prin sentința penală nr. 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘI și 10 ani închisoare (rezultantă) aplicată prin sentința penală 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare.
În motivarea cererii susține condamnatul că a avut doua dosare de contopire în care au fost contopite aceleași fapte, însă în unul a primit pedeapsa de 10 ani închisoare, iar în celălalt pedeapsa de 11 ani închisoare.
În vederea soluționării cererii formulate de petent, la dosarul cauzei au fost atașate dosarele: 11258/2005( sentința penală 904/15.12.2006 al Tribunalului Iași ), 1712/2005 al Tribunalului Iași ( sentința penală 631/27.09.2005), 12006/2006 al Judecătoriei Iași ( sentința penală 3128/30.06.2006) și 698/2003 ( sentința penală 2221/2003) precum și fișa de cazier a condamnatului.
Analizând datele la care au fost săvârșite infracțiunile pentru comiterea cărora a fost condamnat petentul prin sentințele penale evidențiate anterior, precum și datele la care aceste hotărâri au rămas definitive, instanța constată că cererea condamnatului R este întemeiată, astfel că urmează să o admită ca atare, în cauză fiind incidente disp. art. 449 alin.1 lit. a și b Cod proc. penală privitoare la concursul de infracțiuni si recidivă.
Astfel, tribunalul constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘIa fost condamnat petentul la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare.
Se va descontopi această pedeapsă rezultantă în pedepsele componente și va înlătura sporul de pedeapsă, după cum urmează:
c) pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1,2 lit. b, c, alin.21lit.a Cod penal, cu art. 37 lit. a, b Cod penal;
d) pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 613/27.09.2005 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 72/MF/25.11.2005 a Curții de APEL IAȘI, pe care la rândul ei o descontopește în pedepsele de:
b-1) 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.2 lit. b, c, și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
b-2) 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
b-3) 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2221/05.05.2003
a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2003;
c) înlătură sporul de 1 an închisoare;
Prin sentința penală 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Se va dispune descontopirea acestei pedepse rezultante în pedepsele componente, după cum urmează:
d) pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1186/08.03.2005 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 1/R/03.01.2006 a Curții de APEL IAȘI;
e) pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pin sentința penală nr. 1475/25.03.2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 575/06.05.2003 a Tribunalului Iași;
f) pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 613/27.09.2005 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 72/MF/25.11.2005 a Curții de APEL IAȘI, pe care la rândul ei o descontopește în pedepsele de:
c-1) 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.2 lit. b, c, și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
c-2) 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c și art. 37 lit. a, b Cod penal;
c-3) 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2221/05.05.2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2003;
Instanța constată că infracțiunea de la punctul II lit. a, a fost comisă în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal cu infracțiunile de la punctul II lit. b-1, b-2 și punctul III lit.a, lit. c-1, c-2, și în stare de recidivă mare postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal, raportat la pedepsele prevăzute la punctul II lit.b-3 III lit.b și c-3, iar infracțiunile prevăzute la punctele III lit.a și b au fost comise în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal cu infracțiunile prevăzute la punctul III lit
Se reține că majoritatea celor 6 infracțiuni au fost comise de către petentul-condamnat mai înainte ca acesta să fi început executarea efectivă a vreo uneia din pedepsele aplicate pentru ele, astfel că sunt incidente dispozițiile privitoare la contopirea pedepselor, în funcție de starea de recidivă postcondamnatorie sau de concurs real existentă între unele sau altele dintre infracțiuni.
Oricare ar fi tehnica de contopire succesivă adoptată, aceasta va presupune ignorarea anumitor instituții juridice fața de alte infracțiuni și va prezenta anumite dezavantaje. Este cazul infracțiunilor concurente cu alte infracțiuni, dar în același timp în stare de recidivă față de o altă infracțiune, sau a infracțiunilor concurente între ele, iar o altă infracțiune concurentă numai cu una dintre ele.
Astfel că, instanța, în baza disp. art. 36 alin. 1 și 2 Cod penal raportat la art. 33 lit. a Cod penal, precum și în baza art. 39 alin. 1 și 6 Cod penal va contopi pedepsele de la punctele II lit. a, II lit. b-1, II lit. b-2, III lit. a, III lit. c-1, III lit. c-2; pedepsele de la punctul III lit. a, b, c, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare.
Va menține dispoziția privind revocarea beneficiului grațierii condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2221/05.05.2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2003, dispusă prin sentința penală nr. 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘI, respectiv sentința penală 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce va fi executată în întregime alăturat de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, condamnatul având de executat pedeapsa totală de 10 ani și 6 luni închisoare.
Se va menține dispozițiile privitoare la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durate și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
Se va menține starea de deținere a condamnatului R, iar în baza disp. art. 88 Cod penal și art. 36 alin.3 Cod penal deduce și respectiv scade din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre perioada reținerii, arestării preventive și executată, respectiv reținerea din data de 22.10.2002, perioada executată de la 23.10.2002 până la 29.09.2004, respectiv de la data de 19.01.2005 la zi.
Se va dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor emise în baza sentințelor penale 904/15.12.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 72/27.03.2007 a Curții de APEL IAȘI, respectiv 3128/30.06.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare și va emite un nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În termen legal, hotărârea astfel pronunțată a fost recurată de către condamnatul R, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că au fost omise de la contopire pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 1904 din 27.06.2007 a Judecătoriei Iași, astfel că nu a fost rezolvată situația sa juridică.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivului de recurs invocat, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 385 ind.6 alin.3 pr.pen. Curtea constată că este întemeiat recursul de față, urmând a fi admis, pentru considerente ce vor fi expuse:
Condamnatul Ras uferit mai multe condamnări succesive, pentru care s-au emis mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1101/16.04.2007 în bazasentinței penale nr. 904 din 15.12.2006 a Tribunalului Iași, prin care se stabilea pedeapsa rezultantă de executat pentru condamnat, ca urmare a contopirii mai multor pedepse concurente aplicate prin sentințe penale diferite, de 11 ani închisoare; și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2570/2007 din 27.12.2007 emis în bazasentinței penale nr. 1904 din 27.06.2007a Judecătoriei Iași, prin care se stabilea o pedeapsă rezultantă de executat pentru condamnat, de asemenea ca urmare a aplicării regulilor privind concursul de infracțiuni cu privire la pedepse aplicate prin mai multe sentințe penale, printre care șisentința penală nr. 3128 din 30.06.2006 a Judecătoriei Iași, de 10 ani închisoare.
Rezultă așadar că obiectul cererii de contopire formulată de condamnatul R, în baza art. 449.pr.pen. îl constituie modificarea pluralității infracționale determinată de pedepsele aplicate prinsentința penală nr. 904 din 15.12.2006 a Tribunalului Iașiși, respectiv,sentința penală nr. 1904 din 27.06.2007 a Judecătoriei Iași, și nu cea determinată de pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 3128 din 30.06.2006 a Judecătoriei Iași, astfel cum a reținut instanța fondului, soluționate, așa cum am văzut tocmai prin sentința penală nr. 1904/2007 a Judecătoriei Iași, omisă de la contopire, situație ce echivalează cu nerezolvarea fondului pricinii și care, determină, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, o confirmă și decizia în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit căreia "instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății, cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă,în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță."
Așa fiind, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul disp. art. 385 ind.15 pct.2 lit."c" pr.pen. să admită recursul formulat de condamnatul R împotriva sentinței penale nr. 445 din 31.07.2008 a Tribunalului Iași, pe care o va casa, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Iași.
Văzând și disp. art. 192 alin.3 pr.pen.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite recursul formulat de condamnatul - recurent R, împotriva sentinței penale nr. 445 din 31.07.2008 a Tribunalului Iași, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Iași.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex/18.11.2008
Tribunalul Iași:
Jud.
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub numărul 3067
DOSAR NR.1338//99/2008
Emisă la data de 24.11.2008
Către,
PENITENCIARUL IAȘI
Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 552 din data de 23.10.2008 privind pe condamnatul R ( fiul lui și -, ns.27 mai 1983), pentru a fi înmânat acestuia
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - -
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub numărul 3067
DOSAR NR.1338//99/2008
Emisă la data de 23.10.2008
Către,
PENITENCIARUL IAȘI
Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 552 din data de 23.10.2008 privind pe condamnatul R ( fiul lui și -, ns.27 mai 1983), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidentele dumneavoastră.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - -
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Ciobanu Iulia Elena, Ciubotariu