Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 592/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 866/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.592/
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de condamnatul împotriva Sentinței penale nr.312/F din data de 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul condamnat, personal, aflat în stare de deținere la Penitenciarul Giurgiu și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului condamnat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, rejudecându-se cauza, să se dispună admiterea cererii de contopire a pedepselor aplicate prin Sentințele penale nr.821/22.09.1999 și respectiv nr.669/23.07.2002, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 13 ani închisoare, cu deducerea tuturor perioadelor deja executate în stare de arest.
În susținerea recursului, arată că, în aprecierea recurentului, infracțiunile pentru care a fost condamnat sunt concurente, situație în care se impune aplicarea dispozițiilor art.449 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, cu privire la modificarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, întrucât fapta pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr.669/2002 a Tribunalului București - Secția I-a Penală reprezintă al doilea termen al recidivei postexecutorii, în timp ce primul termen al acesteia îl constituie condamnarea dispusă prin Sentința penală nr.821/1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B, starea de recidivă postexecutorie fiind avută în vedere, de altfel, și la pronunțarea primei hotărâri menționate.
În consecință, apreciază că, în mod corect, cererea de contopire a pedepselor a fost respinsă ca neîntemeiată, motiv pentru care formulează concluzii de respingere a prezentului recurs, ca nefondat.
Recurentul condamnat, personal, în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.312/F din data de 19 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:
A respins, ca nefondată, cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul (fiul lui și, născut la data de 18 martie 1963, deținut în Penitenciarul Rahova ).
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe condamnat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr.821/22.09.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.397/20.03.2000 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală), s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea la data de 22 octombrie 1998 unei infracțiuni de furt calificat, din această pedeapsă condamnatul fiind liberat condiționat la data de 04 octombrie 2001.
De asemenea, prin Sentința penală nr.669/23.07.2002 a Tribunalului București - Secția I-a Penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.3041/25.06.2003 a Curții Supreme de Justiție), s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea la data de 21 ianuarie 2002 unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal.
În raport cu aspectele reținute, Tribunalul a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.449 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, referitoare la situația concursului de infracțiuni, întrucât cea de-a doua infracțiune, respectiv cea din data de 21 ianuarie 2002, fost săvârșită după rămânerea definitivă a Sentinței penale nr.821/22.09.1999, ceea ce determină existența stării de recidivă postexecutorie, în condițiile în care condamnatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin sentința respectivă, această stare fiind reținută, de altfel, și prin Sentința penală nr.669/23.07.2002.
Tribunalul a mai constatat că, pentru a se putea reține concursul de infracțiuni, era necesar ca a doua infracțiune să fi fost săvârșită înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus o soluție de condamnare pentru prima infracțiune, situație care nu se regăsește în speță.
Împotriva sentinței Tribunalului,a declarat recurs în termenul legal(la data de 31 martie 2009)condamnatul, care, atât în motivele scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor orale, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu să-i asigure asistența juridică, a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, susținând că, în mod greșit, a fost respinsă cererea sa de contopire a pedepselor aplicate prin Sentințele penale nr.821/22.09.1999 și respectiv nr.669/23.07.2002, în condițiile în care infracțiunile sunt concurente, situație care impunea aplicarea dispozițiilor art.449 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, privitoare la modificarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, sens în care a solicitat stabilirea spre executare a pedepsei cele mai grele, respectiv 13 ani închisoare, cu deducerea tuturor perioadelor deja executate în stare de arest.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Condamnatul a executat în detenție pedeapsa de 3 ani închisoare, care i-a fost aplicată prin Sentința penală nr.821/22.09.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B (rămasă definitivă la data de 20 martie 2000), începând cu data de 22 decembrie 1998 și până la data de 20 noiembrie 2001, când a fost liberat condiționat, cu un rest rămas neexecutat de 31 de zile închisoare, pedeapsa respectivă considerându-se executată la termen în data de 21 decembrie 2001.
Ulterior acestei ultime date, condamnatul a săvârșit - la data de 21 ianuarie 2002 - o nouă infracțiune, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 13 ani închisoare, cu deducerea perioadei executate începând cu aceeași dată, prin Sentința penală nr.669/23.07.2002 a Tribunalului București - Secția I-a Penală (rămasă definitivă la data de 25 iunie 2003), în sarcina sa fiind reținută, în raport cu prima condamnare, starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
În cazul recidivei postexecutorii, pedeapsa se aplică în condițiile art.39 alin.4 din Codul d e procedură penală, ceea ce presupune că pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, ce constituie al doilea termen al recidivei, această pedeapsă putând fi majorată până la maximul ei special iar, dacă acel maxim se dovedește neîndestulător, se poate adăuga, în cazul închisorii, un spor de până la 10 ani.
Rezultă prin urmare că, în cazul acestei forme a pluralității de infracțiuni, nu este posibilă în mod legal contopirea pedepselor aplicate pentru acele infracțiuni și nici deducerea perioadei executate din pedeapsa aplicată pentru prima infracțiune, astfel cum a solicitat condamnatul recurent.
În speță, nu sunt incidente dispozițiile art.449 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală (invocate în susținerea recursului), privitoare la modificarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, întrucât, în privința condamnatului recurent, nu este incidentă o astfel de formă a pluralității de infracțiuni, care presupune, conform art.33 din Codul penal, săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni de către aceeași persoană, mai înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Or, condamnatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa prin Sentința penală nr.669/23.07.2002 a Tribunalului București - Secția I-a Penală după rămânerea definitivă a hotărârii anterioare de condamnare (Sentința penală nr.821/22.09.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B) și chiar după considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a sentinței atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva Sentinței penale nr.312/F din data de 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
bligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 07.05.2009
- II.
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Carmen Veronica Găină, Vasile
