Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 125/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 125
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Georgescu Cristina
JUDECĂTOR 2: Anghel Ștefana
JUDECĂTOR 3: Diaconu Gabriela
Grefier - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul -petent, fiul lui și, născut la 01 iulie 1954, domiciliat în S,-, cod poștal -, județul P, împotriva deciziei nr.366/10.08.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de petent, împotriva sentinței penale nr.235/14 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Moreni.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal și asistat din oficiu de avocat - din cadrul Baroului P, conform delegației nr.603/23.01.2008- fila 8 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat -, luând legătura cu petentul arată că aceasta nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat -, având cuvântul pentru recurentul - petent, arată că acesta înțelege sa-și retragă recursul, întrucât a fost eliberat condiționat în urmă cu un an.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii în sensul de a se lua act de retragerea recursului formulat de recurentul - petent.
Recurentul - petent având ultimul cuvânt, solicită instanței să ia act că înțelege să-și retragă recursul având în vedere că a fost liberat condiționat în urmă cu un an.
CURTEA;
Asupra recursului penal de fată:
Prin decizia penală nr.366/10.08.2007, Tribunalul Dâmbovițaa luat act de retragerea recursului formulat de recurentul, privind cererea de liberare condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 235/14.03.2007 pronunțată de Judecătoria Moreni.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei cuvenită apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță avut in vedere susținerea recurentului de la termenul de judecată din data de 10.08.2007 când, fiind prezent in instanță, a declarat că înțelege să-și retragă cererea formulată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, arătând că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei de către Tribunalul Dâmbovița deoarece această măsură îi încalcă drepturile prevăzute de Constituția României în condițiile în care nu a fost pus în libertate condiționată la data la care ar fi fost îndeplinite cerințele legale, iar actualmente nu dispune de această sumă.
În ședința publica din data de 30.01.2008, recurentul, după ce i-a fost verificată identitatea, a precizat că înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 366/10.08.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Fată de această manifestare de voință a recurentului petent, exprimată de acesta in mod liber si neechivoc, precum si față de dispozițiile art. 369 al.l p rap la art. 385/4 pct.2 C.P.P. curtea urmează să ia act de susținerea recurentului petent in sensul că înțelege sa-si retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 366/10.08.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Ținând seama de motivele de recurs, care vizează greșita sa obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat și de motivele ce l-au determinat să promoveze cererile și căile de atac adresate instanțelor, Curtea apreciază că se impune ca onorariul apărătorului din oficiu să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de petent, fiul lui și, născut la 01 iulie 1954, domiciliat în S,-, cod poștal -, județul P, împotriva deciziei nr.366/10.08.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obliga recurentul la 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului în sumă de 40 de lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată in ședința publică astăzi, 30 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
aflându-se în concediu de
odihnă se semnează de președinte complet
Grefier
- -
Red.DC
3ex./4.02.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Georgescu CristinaJudecători:Georgescu Cristina, Anghel Ștefana, Diaconu Gabriela