Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 254/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 254/

Ședința publică din data de 05 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.288 din data de 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.P.P. art.55 ind.1 și următoarele Cod Penal).

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:

- recurentul condamnat - în stare de arest și asistat de apărătorul său din oficiu - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.2062/2009, emisă de Baroul d e Avocați

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător din oficiu al recurentului condamnat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de condamnat, ca inadmisibil.

Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de condamnat, ca inadmisibil

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.298/20.02.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr- a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul, fiind stabilit ca termen de reiterare a cererii data de 20.08.2009.

În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Condamnatul se află în executarea unei pedepse de 7 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie, fiind arestat la data de 03.06.2004, pedeapsa urmând să expire la data de 03.08.2011, prin deducerea arestului preventiv de 243 zile.

Din caracterizarea întocmită de administrația locului de deținere rezultă că acest condamnat a fost folosit la muncă, având astfel un câștig de 93 zile, urmând ca fracția legală de 2/3 din pedeapsă să se împlinească la executarea efectivă a 1430 zile de deținere.

Întrucât condamnatul a executat fracția prevăzută de lege, respectiv 2058 zile, instanța a apreciat asupra îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de lege, respectiv dacă deținutul " este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale".

Având în vedere acest aspect, prima instanța constată că deținutul este recidivist, fiind condamnat anterior de 5 ori pentru infracțiuni similare, respectiv furt calificat și liberat de 2 ori.

Pe timpul executării pedepsei, deținutul a avut o conduită relativ bună, fiind sancționat de 2 ori la începutul detenției, rapoarte care i-au fost ridicate prin recompense. Nu a fost planificat și folosit la activități productive, deși figurează clinic sănătos. A participat la activități educative, în special cele sportive. Deși a fost înscris la cursuri de instruire - clasele I-IV, în anul al II-lea a urmat un singur semestru, deși are un nivel redus de școlarizare, respectiv 4 clase, fiind notmat cu 93 zile câștig.

Față de natura infracțiunii săvârșite, caracterizată prin lipsă de respect față de valori fundamentale precum viața și proprietatea privată, instanța de fond apreciază ca timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducarea acestuia.

Prin decizia penală nr.288 din data de 23 martie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art.38515pct.1

lit."b" cod procedură penală, a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul condamnat - fiul lui si, născut la data de 17 mai 1984, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta, împotriva sentintei penale nr.298/P/20.02.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr-.

A obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 160 lei din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu s-a decontat din fondurile

La data de 01 aprilie 2009, împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul.

Recursul declarat de condamnat este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, în baza art.38515pct.1 lit."a" Cod procedură penală, pentru următoarele motive:

Condamnatul, a epuizat căile ordinare de atac, pe mise de lege, prin declararea căii de atac a recursul,ui împotriva sentinței penale nr.298/P/20.02.2009, pronunțată de Judecătoria Medgidia, hotărârea atacată rămânând definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Constanța, potrivit deciziei penale nr.288 din 23.03.2009.

Ca atare, un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, apare ca nefiind permis de lege, (art.3851Cod procedură penală), calea de atac promovată fiind inadmisibilă.

Pentru aceste motive, curtea va respinge prezentul recurs ca inadmisibil, urmând a face și aplicarea corespunzătoare a disp.art.189 și art.192 al.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit."a" Cod procedură penală,

Respinge ca inadmisibil recursul penal declarat de condamnat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.288 din data de 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu avocat, în sumă de 100 lei.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 mai 2009.

Președinte, Judecători,

- - Pt.Judecător - - -,

aflat în, semnează conf.art.

312 Cod procedură penală,

Președinte de complet,

- -

-

Grefier,

Jud.fond -

Jud.recurs;;

Red.dec.Jud./17.06.2009

Tehnored.Gref./2 ex.

Data: 17.06.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Marius Cristian Epure, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 254/2009. Curtea de Apel Constanta