Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 355/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.355/
Ședința publică de la 18 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 3: Viorica Lungu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - domiciliat în comuna, localitatea, județul I, împotriva deciziei penale nr.436 din data de 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul condamnat, care a lipsit, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.2864/2009, emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală,
Având cuvântul, avocat pentru recurentul condamnat solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca inadmisibil a recursului declarat de condamnatul.
- CURTEA -
Cu privire la recursul penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.481/P/20 martie 2009 Judecătoriei Medgidia, în temeiul prevederilor art.450 alin.(2) Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul - fiul lui și, născut la data de 4 noiembrie 1978, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C și s-a fixat termen de reînnoire a cererii la 20 mai 2009.
Judecătoria Medgidia, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că nu poate fi liberat condiționat deoarece, pe perioada executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.46/2008 a Judecătoriei L Gară, a fost sancționat disciplinar, a mai fost condamnat anterior însă a continuat activitatea infracțională rezultând că nu a dat dovezi de îndreptare și reeducare.
Împotriva sentinței penale nr.481/P din data de 20 martie 2009 Judecătoriei Medgidiaa declarat recurs condamnatul, iar prin decizia penală nr.436/4 mai 2009 Tribunalului Constanțaa respins ca nefondat recursul, iar recurentul a fost obligat la 160 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, ce s-a dispus a fi plătit în contul Baroului C, din fondul Ministerului Justiției, pentru avocat.
Instanța de recurs a reținut, că petentul a fost sancționat disciplinar pe timpul executării pedepsei pentru nerespectarea Regulamentului de ordine Interioară și are antecedente penale, fiind condamnat în două rânduri la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, pentru comiterea unor infracțiuni de același gen, astfel că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și reeducare.
Împotriva deciziei penale nr.436/4 mai 2009 Tribunalului Constanțaa declarat recurs condamnatul.
La termenul fixat pentru soluționarea recursului apărătorul condamnatului a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil întrucât, potrivit legii, decizia penală nr.436/4 mai 2009 Tribunalului Constanța este definitivă.
Reprezentantul Parchetului a pus de asemenea concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, raportat la prevederile art.3851Cod procedură penală și art.450 alin.(1) Cod procedură penală constată, că Tribunalul a pronunțat decizia penală nr.436/4 mai 2009 ca instanță de recurs, hotărârea respectivă fiind definitivă nu se încadrează între acelea care pot fi atacate cu recurs.
Pentru considerentele menționate, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de domiciliat în comuna, localitatea, județul I, împotriva deciziei penale nr.436 din data de 4 mai 2009 Tribunalului Constanța.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.(2) Cod procedură penală Curtea îl va obliga pe recurentul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului C pentru avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.(1) lit.a) Cod procedură penală;
Respinge recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarrta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.436 din data de 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca inadmisibil.
În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală;
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu - se decontează din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Jud.recurs:,
Red.dec.jud.:-
Tehnored.gref.:
2 ex./26 iunie 2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Zoița Frangu, Viorica Lungu