Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 431/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 59 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 431

Ședința publică de la 24 Aprilie 2009

PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - - JUDECĂTOR 3: Mircea

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva deciziei penale nr. 177/R de la 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - condamnat (în stare de arest), asistat din oficiu de avocat.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța, din oficiu, pune în discuție excepția inadmisibilității recursului formulat în cauză de condamnat.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - condamnat, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța referitor la excepția pusă în discuție.

Având cuvântul, reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil, în condițiile în care, decizia pronunțată de Tribunalul Mehedinți și atacată în speță, a rămas definitivă prin respingerea recursului condamnatului, ca fiind nefondat. În final, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Recurentul - condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și casarea deciziei penale nr. 117 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 323 din 11 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, s-a dispus respingerea cererii formulată de condamnatul - fiul lui și al, născut la 07.09.1978, deținut în Penitenciarul Tr. S; s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 09.06.2009 și a fost obligat condamnatul la 120 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că petentul are de executat pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 133/2003 a Tribunalului București - Secția I penală, din care a executat efectiv până la 10.02.2009 un număr de 2427 zile, considerându-i-se executate ca urmare a muncii prestate 13 zile, în total executând un număr de 2440 zile, iar pe parcursul detenției nu a avut dificultăți de adaptare la mediul și grupul carceral, față de personalul unității a adoptat o atitudine conformistă, a avut conflicte minore cu alte persoane private de libertate, nu a respectat regulamentul de ordine interioară, fiind sancționat disciplinar de 5 ori; de asemenea a participat cu interes la activitățile socio-educative, fiind recompensat de 23 ori.

S-a mai reținut că petentul condamnat deși a executat fracția obligatorie de pedeapsă, pe parcursul detenției nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind sancționat de mai multe ori, apreciindu-se că nu sunt întrunite cerințele art. 59.Cod Penal

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal a declarat recurs condamnatul, fără a dezvolta în scris criticile formulate, iar în ședința publică din data de 18.03.2009, susținând că a executat fracția prevăzută de lege, astfel că se impune admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar, solicitând reducerea termenului fixat de instanța de fond pentru reînnoirea cererii.

Prin decizia penală nr. 177/R de la 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul cu nr-, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 323/11.02.2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S și a fost obligat recurentul să achite statului 130 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței, prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin 3.C.P.P. instanța de recurs a constatat că articolul 59.Cod Penal enumeră condițiile în raport de care un condamnat poate beneficia de liberare condiționată, aceste condiții referindu-se la executarea fracției obligatorii din pedeapsă, precum și la comportamentul în perioada detenției și antecedentele penale ale condamnatului, toate acestea urmând a fi îndeplinite cumulativ.

Din actele și lucrările dosarului a rezultat că recurentul-condamnat a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, însă în perioada detenției a avut un comportament necorespunzător - în sensul că nu a respectat regulamentul de ordine interioară, fiind sancționat de 5 ori pentru diverse abateri (exemplu: deținere de telefon mobil, deținere de heroină, atitudine necuviincioasă față de cadre) -ulterior fiind recompensat și implicându-se în activitățile socio-educative.

Având în vedere aceste abateri, instanța de recurs a apreciat că nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 59.Cod Penal întrucât, prin comportamentul oscilant al recurentului a rezultat că scopul educativ al pedepsei nu s-a realizat. De asemenea, s-a apreciat că termenul de 09.06.2009 fixat de instanța de fond, a fost corect stabilit și nu se impune reducerea acestuia.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs condamnatul, fără a dezvolta în scris motivele, oral, în fața instanței, solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei pronunțate de Tribunalul Mehedinți.

Recursul este inadmisibil.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, Curtea constată că, prin cererea înregistrată la data de 16.02.2009, condamnatul a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 323 din 11 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, iar prin decizia penală nr. 177/R de la 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul cu nr-, a fost respinsă ca nefondată calea de atac și obligat recurentul la plata sumei de 130 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu urmând a fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Și împotriva acestei decizii a Tribunalului Mehedinția declarat recurs condamnatul, ori, împotriva unei hotărâri definitive nu se mai poate exercita o nouă cale ordinară de atac.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că recursul formulat în cauză de condamnat este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva deciziei penale nr. 177/R de la 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul cu nr-.

Obligă recurentul la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Dact. 2 ex/ 04 Mai 2009

-24.04.2009 -

- SECTOR 3 B, va urmări și încasa de la recurentul - condamnat suma de 130 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Sorina Petria Mitran
Judecători:Sorina Petria Mitran, Liana Balaci, Mircea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 431/2009. Curtea de Apel Craiova