Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 705/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 705/

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Eleni Cristina Marcu

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - liber, împotriva deciziei penale nr.1008 din data de 06 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.P.P. art.55 ind.1 și următoarele Cod Penal)

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:

- recurentului inculpat pentru care răspunde apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.5100/2009, emisă de Baroul d e Avocați

Prin referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că recurentul condamnat a fost liberat condiționat la data de 24 noiembrie 2009.

Procedura este nelegal îndeplinită cu recurentul condamnat, liberat condiționat la data de 24 noiembrie 2009 din Penitenciarul Poarta Albă.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător din oficiu al recurentului condamnat, având cuvântul, precizează că recursul declarat de condamnat este inadmisibil, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței cu privire la acesta.

Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de condamnat.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrărtile dosarului, curtea constată că, prin sentința nr.1438/P/14.08.2009, pronuntata de Judecatoria Medgidia in dosarul nr- s-a dispus:

- respinge cererea de liberare condiționată a condamnatului .

- stabilește termen pentru data de 14.11.2009.

Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond a reținut ca, la data de 12.08.2009, condamnatul, a solicitat instanței liberarea condiționata din executarea pedepsei privative de libertate.

Contestația, calificată de instanță drept cerere de liberare condiționată, nu a fost motivată în fapt și în drept.

Condamnatul se afla in executarea unei pedepse rezultante privative de libertate de 4 ani pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, fiind arestat la data de 23.11.2006, pedeapsa urmând să expire la data de 18.10.2010, deoarece se scade arestul preventiv de 35 de zile.

Condamnatul a fost folosit la munca, având câștigate 69 zile, urmând astfel ca fracția legală de 2/3 din pedeapsă să se împlinească la executarea efectivă a 974 zile de deținere.

Întrucât condamnatul a executat, pana la aceasta data, fracția prevăzută de lege, respectiv 1098 zile, singurul aspect ce trebuie avut in vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv daca, condamnatul "este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale".

Având în vedere acest aspect, instanța de fond a constatat că deținutul este recidivist, fiind condamnat anterior de 2 ori pentru infracțiuni similare, respectiv furt calificat și tâlhărie și liberat de 2 ori.

Pe timpul executării pedepsei, deținutul a avut o conduită oscilantă, fiind sancționat de 2 ori, sancțiuni ulterior ridicate prin tot atâtea recompense. A fost planificat și folosit la muncă. A participat la diferite activități socio-educative cu caracter sportiv, dar și la activități moral - religioase desfășurate de -uri.

Față de natura infracțiunilor săvârșite caracterizată prin lipsă de respect față de valori fundamentale precum proprietatea privată și integritatea corporală a persoanei, raportată la conduita anterioară condamnatului, instanța a constatat perseverența infracțională a acestui, aspect de natură să contureze un comportament antisocial cu pericol sporit al acestuia și chiar o specializare a acestuia, motiv pentru care apreciază ca timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducarea acestuia.

Se justifică astfel temerea săvârșirii altor fapte reprobabile și pe fondul unui nivel instructiv educativ scăzut și vulnerabilitate emoțională.

În plus, pornind de la natura instituției liberării condiționate, instanța a reținut că aceasta creează numai o vocație pentru condamnați de a fi eliberați din Penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei, neavând astfel un drept în acest sens.

Se constată astfel că, chiar și în situația în care există aparența unei reeducări, instanța nu este obligată la liberarea condiționată a acestuia în măsura în care există indicii de neresponsabilitate pe care condamnatul le manifestă și care ar putea conduce la inducerea unui pericol în societate prin liberarea acestuia înainte de executarea integrală a pedepsei aplicate și individualizate de instanța la situația concretă a condamnatului.

Se justifică astfel temerea săvârșirii altor fapte reprobabile similare pe fondul experienței anterioare, aceasta cu atât mai mult cu cât, după 2 condamnări și 2 liberări condiționate anterioare, condamnatul a mai săvârșit alte fapte penale ceea ce denotă că acesta nu a înțeles mesajul și încrederea acordată de instanță, manifestând astfel dispreț față de autorități.

Prin decizia nr.1008 din data de 06.10.2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Pr. Pen. a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - condamnat, împotriva sentinței penale nr. 1438/P/14.08.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin. 2. Pr. Pen. A obligat recurentul - condamnat la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189. Pr. Pen. suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul fără a indica motivele de casare.

Recursul declarat de inculpat nu este admisibil.

Potrivit dispozițiiolor înscris în capitolul II titlul II al Codului d e procedură penală "deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei căi ordinare de atac".

Cum decizia atacată a fost pronunțată de Tribunalul Constanța ca instanță de recurs, recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.

Ca urmare, în baza art.38515alin.1 pct.1 lit."a" Cod procedură penală, va respinge ca inadmisibil recursul formulat de condamnat cu aplicarea corespunzătoare a disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.

Va face aplicarea corespunzătoare a disp.art.189 Cod procedură penală, în sensul că onorariul de avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515alin.1 pct.1 lit."a" Cod procedură penală,

Respinge ca inadmisibil recursul penal declarat de condamnatul - liber, împotriva deciziei penale nr.1008 din data de 06 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.

În baza.art.189 Cod procedură penală

Onorariul de avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Jud.fond

Jud.recurs;;

Red.dec.Jud./05.01.2010

Tehnored.Gref./ 2 ex.

Data: 05.01.2010

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Eleni Cristina Marcu, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 705/2009. Curtea de Apel Constanta