Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
2046/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1214/
Ședința publică din data de 24 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva Încheierii de ședință din data de 19 august 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărători aleși, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.124.310/21.VIII.2009, aflată la fila 4, și, din cadrul aceluiași barou, cu delegația nr.182.332/24.VIII.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public critică încheierea de ședință pentru netemeinicie, arătând că instanța de fond a admis cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune apreciind că, deși nu este un drept ci o vocație, în raport cu vârsta și afecțiunile medicale de care suferă și pentru a nu perpetua starea de arest, se impune admiterea cererii sale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, întrucât pedeapsa pentru infracțiunile de care este învinuit este de la 3 la 10 ani și nu există date certe care să justifice temerea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, în condițiile în care, din înscrisurile depuse, reiese că actele sale de identitate se află la organul de poliție, însă prima instanță nu a ținut cont de riscul influențării martorilor, al probatoriului și al denaturării adevărului, având în vedere faptul că urmărirea penală este în derulare și urmează să fie audiate cele 70 de părți vătămate de la care au fost prelevate celule umane pentru fertilizarea in vitro a altor femei, liberarea provizorie pe cauțiune fiind numai în interesul său și nu al părților vătămate, care au fost supuse prelevării de celule umane în mod repetat, deși această procedură se face o singură dată în viață, și fără a li se aduce la cunoștință riscurile la care se expun, activitate infracțională derulată pe parcursul a aproximativ doi ani, împreună cu medici din Israel stabiliți în România sau care desfășurau activități pe teritoriul țării, în scopul obținerii unor beneficii materiale importante.
În egală măsură, nu a fost avut în vedere faptul că policlinica SRL a funcționat fără autorizație de la Ministerul Sănătății Publice, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr.95/2006, împrejurarea că activitatea infracțională a inclus și realizarea de întreruperi de sarcină la minore fără consimțământul părinților acestora și nici vârsta și nici starea de boală nu l-au împiedicat pe inculpat să comită infracțiunile grave imputate, activitatea infracțională a inculpaților fiind stopată numai la intervenția organelor de poliție.
Mai mult decât atât, la dosar au fost depuse numai înscrisuri medicale și nu există un raport de expertiză medico-legală care să concluzioneze că inculpatul nu suportă regimul de detenție.
Pe de altă parte, susținerea inculpatului că a dorit să aducă pe lume copii nu înlătură consecințele activității ilicite, pentru că fertilizarea in vitro este legală, dar numai când este realizată cu respectarea reglementărilor legale, iar vârsta și starea de boală nu îi conferă dreptul de a fi pus în libertate, în condițiile în care, așa cum a expus anterior, cauza se află în faza urmăririi penale și există riscul influențării probatoriului și, totodată, deși inculpatul se apără afirmând că toate înscrisurile și computerele au fost ridicate și clinica și-a încetat activitatea, există și riscul reluării activității infracționale într-o altă locație.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului, având în vedere și faptul că, în urmă cu doar câteva zile, a fost soluționat recursul declarat de acesta împotriva încheierii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, ce a fost respins, apreciindu-se că se impune, în continuare, cercetarea sa în stare de arest preventiv.
Avocatul arată că instituția liberării provizorii pe cauțiune nu face trimitere la criterii precum pericolul social al faptei penale sau pericolul concret pentru ordinea publică, textul legal impunând realizarea altor condiții referitoare la regimul sancționator al infracțiunii, la necesitatea împiedicării săvârșirii altor infracțiuni sau zădărnicirii aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau a probatoriului. În egală măsură, activitatea de fertilizare in vitro în cadrul reproducerii asistate este o procedură costisitoare și nu poate fi realizată în scop caritabil, motiv pentru care, prin ordinul ministrului sănătății nr.1290/2006, s-a prevăzut o excepție de la prevederile art.158 din Legea nr.95/2006, astfel că aceste reglementări permit organizatorului unor proceduri de prelevare și transplant de organe, țesuri și celule umane să realizeze profit.
Pe de altă parte, clinica SRL a aplicat pentru procedura de acreditare, care a durat foarte mult și abia în anul 2009 au obținut autorizația de funcționare și este în prezent închisă, nefiind întemeiată suspiciunea reprezentantului Ministerului Public că inculpatul și-ar relua activitatea într-o altă locație și nici afirmația că ar fi fost implicat în proceduri de întrerupere de sarcini la minore.
Solicită respingerea recursului formulat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având în vedere faptul că instituția liberării provizorii pe cauțiune este o garanție a respectării de către inculpat a restricțiilor pe care legea le impune.
Avocatul arată că, prin ordinul ministrului sănătății publice nr.1290/25.2006 privind normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Legea nr.95/2006 referitoare la efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule umane, se face o excepție de la regula instituită prin art.158 alin.1 din Legea nr.95/2006, permițând unităților medicale de stat sau private să realizeze profit în urma unor astfel de proceduri medicale.
Consideră că încheierea de ședință recurată de MINISTERUL PUBLIC este corectă și în acord cu legea, cu o interpretare interesantă, întrucât face o distincție clară între condițiile liberării provizorii, ca o măsură alternativă arestului preventiv, și condițiile prelungirii duratei măsurii arestării preventive, pentru că, în vreme ce această din urmă instituție face trimitere la dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru acordarea liberării provizorii se cer a fi întrunite condițiile reglementate în art.1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, judecătorul fondului afirmând că liberarea provizorie nu poate fi privită doar prin referire la menținerea temeiurilor ce au justificat luarea măsurii arestării preventive, ci ca o instituție alternativă, ce impune un control judiciar riguros, și nu poate fi acceptată ideea existenței generice a stării de pericol pentru ordinea publică raportat exclusiv la natura, gravitatea și împrejurările comiterii faptei penale, întrucât aceasta ar echivala cu o nerecunoaștere a instituției liberării provizorii.
În mod obiectiv, trebuie avut în vedere faptul că inculpatul, în vârstă de 70 de ani, din care 45 de ani de specializare în aplicarea tehnicilor de reproducere asistată, domeniu ales ca urmare a unei tragedii personale - imposibilitatea de a procrea pe cale naturală -, este o persoană serioasă, suferă de o veche afecțiune cardiacă care, datorită aritmiei, a necesitat aplicarea unui tratament riscant cu șocuri electrice și starea sa impune o verificare periodică, a înțeles învinuirile ce i se aduc, a participat la toate activitățile efectuate de procuror, nu a încercat să influențeze desfășurarea anchetei, se va supune restricțiilor impuse, nu există temerea săvârșirii altor infracțiuni sau a reluării activității infracționale, având în vedere faptul că i s-a interzis să ia legătura cu martorii, clinica este închisă, personalul concediat și nu are acces la aparatura medicală, considerente pentru care solicită respingerea recursului.
În replică, reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatul a solicitat expertizarea medico-legală pe data de 29.VII.2009 și până la acest moment procurorul nu a dispus înaintarea actelor la Institutul Național de Medicină Legală, în activitatea infracțională au fost implicați medici israelieni, dintre care față de doi a fost luată măsura obligării de a nu părăsi țara, și medici români, iar liberarea provizorie sub control judiciar servește numai interesului personal al inculpatului.
Intimatul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorii aleși, regretă faptul că, după 45 de ani de activitate, se află în fața unei instanțe de judecată, este căsătorit și soția este prezentă în sală, are un domiciliu stabil, starea sa de sănătate se înrăutățește în detenție, tensiunea nu s-a normalizat, fibrilația inimii, ce a fost redusă prin șocuri electrice, se poate repeta, în condițiile în care împarte celula cu alte 4 persoane, care fumează mai multe pachete de țigări într-o singură zi, nu va influența derularea anchetei și va respecta restricțiile impuse prin încheierea de ședință, nu va lua legătura cu părțile vătămate, imaginea sa este distrusă și clinica sigilată, urmând ca instanța să aibă în vedere că a făcut și lucruri bune în viața sa.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 19 august 2009, (dosar nr-), Tribunalul București - Secția I-a Penală a admis cererea formulată de inculpatul și a dispus punerea în libertate provizorie pe cauțiune a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.155/UP/2009 emis de Tribunalul București; în baza art.160/4 rap.C.P.P. la art.160/2 al.3 și al.3/1 Cod procedură penală, a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a Municipiului B;
b) să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încunoștințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
II.a) să nu se apropie de părțile vătămate, de membrii familiilor acestora, de persoanele împreună cu care a comis faptele, de martori și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia;
b) să nu se afle în locuințele părților vătămate;
c) să nu exercite profesia, meseria și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.1602alin 32Cod proc.pen. în sensul că, în caz de nerespectare a obligațiilor impuse sau a măsurilor aplicate, cu rea credință, se va lua măsura arestării preventive față de inculpat.
Cheltuielile judiciare - în cuantum de 250 lei - s-a dispus a rămâne în sarcina statului.
Instanța a reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de organizare și efectuare a prelevării de celule de origine umană pentru transplant, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 și de art.158 alin.1 din Legea nr.95/2006, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, constând în aceea că încă din perioada intrării în vigoare a Legii nr.56/2006 inculpatul, în calitate de medic specialist ginecolog și conducător "de facto" al policlinicii private, a pus bazele unei entități infracționale alcătuită din două componente, care avea drept scop obținerea unor sume consistente de bani prin încălcarea legislației ce reglementează procedura prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic. În acest sens, beneficiind de sprijinul fiului său, în persoana numitului, în calitate de asociat unic al policlinicii private, precum și de conexiunile pe care le avea cu medici din Israel, specialiști în aplicarea tehnicilor de reproducere asistată, în persoana numiților, și alții, inculpatul a constituit împreună cu aceștia un grup infracțional care avea drept scop atât racolarea unor cupluri, cu preponderență din străinătate, aflate în dificultate de a procrea pe cale naturală și care, în schimbul unor sume considerate de bani, doreau să fie beneficiarele tehnicii de reproducere umană asistată, precum și, în paralel, racolarea unor persoane de origine română cu vârste cuprinse între 18 și 30 ani care, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 800 - 1000 lei, consimțeau să doneze ovocitele necesare realizării tehnicii de fertilizare "in vitro" și, implicit, să se supună procedurii medicale ce implică stimularea ovariană pe cale artificială și recoltarea ovocitelor.
Instanța a apreciat că verificarea îndeplinirii condițiilor legale ale cererii inculpatului se face atât prin prisma cerințelor impuse de art.160/1, art.160/4, art.160/2 al.1 și 2.C.P.P. și art.160/5 cum C.P.P. și prin prisma dispozițiilor art. 136.C.P.P. art.143 și art.148
C.P.P.Astfel instanța a constatat întemeiată cererea inculpatului, deoarece la dosar nu există date, informații din care să rezulte că inculpatul odată liberat provizoriu ar putea să săvârșească alte infracțiuni, sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Din acest punct de vedere nu se poate prezuma că odată pus în libertate provizorie inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului sau că ordinea publică ar fi în mod real afectată.
Este adevărat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost arestat și este în continuare cercetat sunt infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, însă chiar dacă acesta este un element de admisibilitate sau inadmisibilitate a cererii, nu este și singular, tribunalul apreciind că ordinea publică, securitatea socială trebuie privită și în funcție de efectiva sa tulburare prin liberarea provizorie a inculpatului.
Necesitatea cercetării în continuare a inculpatului în stare de arest trebuie privită nu doar prin prisma gravității faptelor imputate inculpatului, a cuantumului pedepselor, ci și prin prisma existenței unui pericol social concret ce s-ar produce prin liberarea provizorie, dar mai ales prin existența unor probe temeinice în sensul existenței riscului distrugerii, al alterării mijloacelor de probă, a influențării martorilor, experților în scopul zădărnicirii aflării adevărului.
Rezultă deci, că liberarea provizorie pe cauțiune nu poate fi privită doar cu referire la existența și menținerea temeiurilor care au justificat arestarea preventivă a inculpatului ci trebuie privită ca fiind o instituție alternativă ce impune tocmai un control judiciar riguros care prin conținutul său constituie o măsură restrictivă de libertate reglementat de art.136 Cod procedură penală.
A mai arătat Tribunalul că, pe de altă parte, în actualul stadiu procesual când au fost audiați inculpații, martorii importanți și practic probele sunt conservate, scopul măsurilor preventive astfel cum este reglementat de art.136 Cod procedură penală poate fi atins și prin liberarea inculpatului pe cauțiune, urmând ca prin conținutul concret al obligațiilor ce vor fi impuse inculpatului să poată fi asigurată desfășurarea normală a cercetărilor și a procesului penal.
Tribunalul a considerat că nu poate fi acceptată ideea existenței generice a unei stări de pericol social pentru ordinea publică raportat exclusiv la natura faptelor, la gravitatea acestora sau la împrejurările în care au fost comise deoarece acesta ar echivala cu nerecunoașterea instituției liberării provizorii, în condițiile în care la dosar nu sunt indicii temeinice sau date relevante din care să rezulte că odată liberat provizoriu inculpatul ar putea să săvârșească alte infracțiuni sau ar influența probatoriul.
Se mai arată că nu poate fi primită nici ideea pericolului social concret și nici aceea că prezența inculpatului în societate ar putea crea un sentiment de insecuritate socială, deoarece acesta ar echivala cu perpetuarea stării de arest, sau, cu alte cuvinte, ar însemna că o astfel de persoană să fie arestată preventiv și apoi menținută în arest până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, fără posibilitatea liberării în cursul cercetării penale și a celei judecătorești, ceea ce practic ar face inutilă existența instituției liberării provizorii.
Este adevărat că liberarea provizorie a inculpatului nu este un drept ci doar o vocație, însă - reține Tribunalul - acest aspect nu poate conduce la ideea perpetuării temeiurilor ce au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive, în condițiile în care inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, starea sa de sănătate și vârsta sunt elemente care, chiar dacă țin de o viitoare individualizare a pedepselor, constituie în actualul stadiu procesual argumente un plus pentru a conchide că cererea formulată este întemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-l motiva în scris.
În susținerea orală a recursului, se arată că prin admiterea cererii inculpatului, instanța a nesocotit cerințele legii și pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a urmăririi penale în condițiile în care urmează a fi audiate peste 70 de părți vătămate și care ar putea fi influențate de inculpat.
S-a omis de asemenea, împrejurarea că Policlinica "" a funcționat ilegal, fără a avea autorizația necesară emisă de Ministerul Sănătății potrivit Legii nr.95/2006, activitatea infracțională fiind stopată doar de intervenția organelor judiciare.
Se mai susține că elementele ce caracterizează persoana inculpatului (vârsta, starea de boală, specializarea profesională) nu pot conduce la punerea în libertate a inculpatului, existând o serioasă îngrijorare de influențare a modului de administrare a probatoriului, cauza aflându-se la începutul urmăririi penale.
Curtea, examinând potrivit art.385/6 al.3 Cod procedură penală, recursul Parchetului, constată că acesta este întemeiat.
Din încheierea recurată, rezultă că cererea inculpatului a fost examinată de către instanță nu doar prin prisma îndeplinirii condițiilor de ordin formal prevăzute de art.160/2 al.1 C.P.P.(și care sunt într-adevăr îndeplinite), ci și a condițiilor de fond prevăzute de art.160/2 al.2 prin C.P.P. raportare și la cerințele impuse de art.136 C.P.P. art.143 și art.148
C.P.P.Din această perspectivă susținerea apărării în sensul că la examinarea unei asemenea cereri nu trebuie avute în vedere cerințele art.143 și art.148 C.P.P. nu are suport nici legal, dar nici în considerentele încheierii, deși cererea inculpatul a fost admisă.
În cauză, inculpatul este cercetat pentru comiterea de infracțiuni de o gravitate importantă, relevată nu doar de regimul sancționator (pedeapsă de la 3 la 10 ani), dar și de împrejurările comiterii faptei - funcționarea clinicii fără autorizația organelor competente; pluralitatea de inculpați; existența unei organizări a activității bine pusă la punct; cu implicarea unor terțe persoane, chiar și din străinătate pentru a beneficia de rezultatele activității infracționale; urmărirea scopului de a obține un profit din activitate infracțională - toate acestea neputând fi omise la aprecierea nu doar a pericolului social, nu doar generic, ci și concret al faptei reținute, dar și al inculpatului.
Invocarea unui ordin al Ministrului Sănătății, în sensul acordării derogării de la dispozițiile Legii nr.95/2006, pentru a crea posibilitatea obținerii de profit dintr-o asemenea activitate, pe lângă faptul că nu poate constitui un temei al unei activități ilicite (fiind discutabil dacă printr-un ordin ministerial se poate deroga de la aplicarea legii ), dar nici nu poate justifica că fapta nu prezintă pericolul stabilit de lege.
În cauză, se constată că urmărirea penală este în faza de administrare a probatoriilor, iar pentru o bună desfășurarea a acesteia, având în vedere numărul mare de părți vătămate ce trebuie audiate, conexiunile interne și internaționale ale beneficiarilor activității infracționale, este justificată menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Elementele ce caracterizează persoana inculpatului, deși reale, nu pot constitui în această fază procesuală și doar prin ele însele, un temei suficient de a admite cererea, cum eronat a apreciat prima instanță.
Așa fiind, urmează ca potrivit art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, să fie admis recursul Parchetului, să fie casată încheierea și, pe cale de consecință, se va respinge cererea inculpatului ca neîntemeiată.
Se va face aplicarea art.1605al.4 lit.f Cod procedură penală, în sensul dispunerii restituirii cauțiunii de 10.000 lei către inculpat, făcându-se aplicarea și a art.192 al.2 Cod procedură penală, pentru cheltuielile judiciare ocazionate de judecata asupra fondului cauzei.
Se va face aplicarea art.192 al.3 pentru C.P.P. judecata în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial București, împotriva încheierii de ședință din data de 19 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Casează încheierea recurată și în fond rejudecând:
În temeiul art.1608cal.6 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul.
În temeiul art.1605al.4 lit.f Cod procedură penală, dispune restituirea către inculpat a cauțiunii în sumă de 10.000 lei, consemnată la CEC-Bank, conform recipisei nr.-/1 din 14.08.2009.
În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare în fond, iar în temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red./08.09.2009
Dact.G/08.09.2009
Ex.2
Red.--
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Corina Ciobanu, Niculae
