Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 165/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂ N

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr.165

Ședința publică din data de 03 martie 2009

PREȘEDINTE: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran

JUDECĂTOR 3: Paul

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul T- Serviciul Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții - inculpați, fiul lui și al lui, născut la 12 februarie 1977 și, fiul lui și al lui, născut la 12 februarie 1977, ambii în prezent aflați în Arestul P, împotriva încheierii din data de 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova prin care în baza art.1608aalin. 6 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpații și, ambii aflați în ARESTUL IJP

În baza art. 1605alin. 4 lit.f Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauțiunilor în sumă de câte 15.000 RON fiecare consemnate în favoarea Tribunalului Prahova în dosar nr-, potrivit recipiselor de consemnare la CEC BANK SA - Sucursala P nr.-/1 din data de 26.02.2009 ( pentru inculpatul ) și nr. -/1 din data de 26.02.2009 ( pentru inculpatul ) ), după rămânerea definitivă a încheierii.

Au fost obligați inculpații la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții - inculpați și, personal aflați în stare de arest și asistați de apărător ales, avocat, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale, depusă la dosar fila 17 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost înaintat dosarul de fond nr- al Tribunalului Prahova.

Apărătorul ales al celor doi recurenți- inculpați, avocat, cu acordul instanței a luat legătura cu aceștia, după care învederează instanței că alte cereri prealabile nu mai are de formulat și nici solicită cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul de asemenea arată că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru recurenții - inculpați, critică încheierea din data de 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind netemeinică și nelegală, pe cale de consecință desființarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare condiționată pe cauțiune, formulată de cei doi inculpați.

Apreciază că încheierea este nefondată sub aspectul probatoriului care se bazează pe trei declarații de parte vătămată și a unui coinculpat, persoanele vătămate nu sunt demne de încredere, deoarece au fost audiate în Spania, unde au declarat total diferit față de declarațiile date în România, mai mult decât atât sunt persoane mature care au plecat de bună voie să desfășoare activități binecunoscute în Spania.

În situația concretă, apreciază că în cauză sunt îndeplinite disp. art. 1604coroborat cu art. 1602alin 1 și 2 Cod procedură penală care prevede că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpa, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, fiind achitată și cauțiunea stabilită de instanța de fond.

Din probatoriul administrat până în prezent, nu există date din care rezultă necesitatea de a-l impiedica pe invinuit sau inculpat sa săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influentarea unor părți sau martori, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, inculpații nici nu au cunoștință despre ce persoane este vorba, astfel că și dacă ar dori acest lucru nu ar avea cum să-l realizeze. Ambii inculpați sunt angajați, au întemeiate familii, unul are doi copii minori de 11 ani și respectiv 2 luni, iar celălalt un copil minor în vârstă de 14 ani.

Totodată la percheziția domiciliară efectuată, au fost ridicate mai multe obiecte astfel că nu există pericolul distrugerii mijloacelor de probă, în condițiile în care acestea sunt conservate și ridicate sisteme informatice spre perchezitionare, de asemenea au fost obținute relații de la frontieră și de la bănci.

Apărătorul inculpaților, solicită instanței să aibă în vedere că, dreptul la libertate este un drept fundamental, astfel că prin respingerea cererii s-au încălcat dispozițiile art. 5 alin 3 și 4 din CEDO, precum și soluțiile de speță, invocând decizii CEDO(Tomasi versus Franța, Lubița versus Italia, Lavents versus Letonia McKay versus Marea Britanie, etc) potrivit cărora statele au fost sancționate.

Menționează că persoanele arestate au reacții puternice la cercetare, împrejurare ce îngreunează desfășurarea acesteia, spre deosebire de situația în care aceștia ar fi cercetați în stare de libertate.

Avocat, pentru inculpați învederează instanței că față de aceștia s-a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de oră de la 05.02.2009, orele 17,00 până la 06.02.2009, orele 17, 00, în instanță fiind prezentați și audiați fără a se indica ora începerii audierii și finalizării acesteia, astfel din punctul său de vedere apreciază că s-a încălcat, acest termen de 24 de ore, însă nu înțelege să atace acest aspect.

Pentru considerentele mai sus expuse, solicită admiterea recursurilor și pe cale de consecință admiterea cererilor de liberare provizorie pe cauțiune formulate de cei doi inculpați, aceasta fiind o soluție juridică legală, umană și nu în ultimul rând una economică.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, precizează că prin rechizitoriul din data de 05.02.2009, s-a pus în mișcare acțiunea penală, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, astfel în perioada 2002- 2008, inculpații, prin acte de violență și constrângere au obligat mai multe persoane de sex feminin să se prostitueze în favoarea inculpaților.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment există indicii că inculpații au recrutat și exploatat sexual și alte persoane care nu au fost audiate până la acest moment, astfel că nu se impune liberarea condiționată a inculpaților.

Cu privire la reținerea celor doi inculpați, precizează că aceasta s-a dispus începând cu data de 5.02.2009 orele 17,00 până la 6.02.2009, orele 17,00, potrivit disp. art. 1441alin.11Cod procedură penală, după audierea acestora s-a pus în mișcare acțiunea penală fiind emisă și ordonanța de reținere, apreciind că nu au fost încălcate dispozițiile legale și mai mult decât atât termenul prevăzut.

Aprecizează că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile legale privind liberarea condiționată pe cauțiune a celor doi inculpați, urmând ca recursul declarat de aceștia să fie respins, ca nefondat și menținerea încheierii atacate.

Avocat, având cuvântul în replică, învederează că art. 144 din Codul d e procedură penală este mult mai amplu și nu poate fi interpretat parțial.

Inculpatul -, solicită admiterea recursului și admiterea cererii de liberare condiționată pe cauțiune, învederând totodată că are cunoștință de obligațiile legale ce-i revin.

Inculpatul -, având ultimul cuvânt de asemenea solicită admiterea recursului și a cererii de liberare condiționată pe cauțiune, având în vedere că aceasta a fost achitată și are cunoștință de obligațiile ce-i revin ca urmare a admiterii cererii.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin încheierea din data de 26.02.2009 a Tribunalului Prahovas -a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpații și, ambii aflați în ARESTUL IJP

În baza art. 1605alin. 4 lit.f Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauțiunilor în sumă de câte 15.000 RON fiecare consemnate în favoarea Tribunalului Prahova în dosar nr-, potrivit recipiselor de consemnare la CEC BANK SA - Sucursala nr.-/1 din data de 26.02.2009 ( pentru inculpatul ) și nr. -/1 din data de 26.02.2009 ( pentru inculpatul ) ), după rămânerea definitivă a încheierii.

Au fost obligați inculpații la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța încheierea respectivă prima instanță a reținut următoarea situație:

Prin cererile adresate acestei instanțe inculpații și, aflați în Arestul IJP P au solicitat să se dispună liberarea provizorie pe cautiune.

În motivarea cererilor, inculpații au arătat că: nu există nici o probă care să dovedească faptul că intenționează să săvârșească alte infracțiuni, nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte că s-a încercat influențarea părților vătămate, nu există pericolul alterării probelor întrucât au fost ridicate toate obiectele susceptibile de a fi probe cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

Totodată s-a mai susținut că inculpații ar putea să realizeze venituri pentru a asigura un trai decent familiilor și copiilor, în cazul cercetării lor în stare de libertate.

S-a atașat dosarul de urmărire penală nr.84/D/P/2008 al -Biroul Teritorial Prahova.

Analizând actele și lucrările dosarului, rezultă prin rezoluția nr. 84/D/P/2008 al IC.- Biroul Teritorial Prahova, la data de 04.02.2009 s-a dispus începerea urmaririi penale, față de inculpații, G, G, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, fapte prev.și ped. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, constând în acea că în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada 2003-2008, prin înșelăciune și acte de violență, au recrutat, transportat și cazat mai multe victime, printre care a, și, pe care le-au exploatat sexual pe teritoriul Spaniei și Elveției.

Prin încheierea nr.2 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 06.02.2009 în dosarul nr- a fost admisă propunerea formulata de T - Biroul Teritorial Prahova, în baza art.1491C.P.P. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților -, și -, ambii aflați în prezent în Arestul P, pentru o perioada de 29 de zile, începând cu data de 06.02.2009 și până la data de 06.03.2009 inclusiv și emiterea mandatelor de arestare preventivă.

La momentul luării măsurii arestării preventive Tribunalul Prahovaa apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev.de disp. art. 148 lit. f C.P.P. respectiv s-au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea in libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul social generic al infracțiunii de trafic de persoane rezultă din modul extrem de sever prin care legiuitorul a înțeles să sancționeze aceste fapte în condițiile în care fenomenul a atins cote alarmante. În prezent foarte multe de persoane, în special femei și copii, sunt traficate în străinătate în scopul exploatării sub diferite forme, iar pe de altă parte împrejurarea că practic aceste persoane sunt tratate de cei care le recrutează, transportă și exploatează direct sau indirect ca "marfă" mărește pericolul social al faptei.

La aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere și încrederea societății civile în capacitatea de reacție a organelor judiciare, față de anumite stări de lucruri negative, ceea ce ar putea determina o temere colectivă că împotriva unor infracțiuni grave instituțiile în drept nu reacționează eficient. Mai mult lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta un pericol pentru desfășurarea ulterioară a procesului penal existând posibilitatea concretă că aceștia să influențeze victimele sau martorii pentru denaturarea realității, în condițiile în care urmărirea penală nu a fost finalizată, organele de cercetare aflându-se în continuarea cercetărilor, respectiv a identificării altor părți vătămate.

Potrivit art.1602alin.1 p Cod Penal liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. În alineatul 2 al acestui articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În cazul de față, tribunalul a constatat că față de inculpații și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin.1 din textul sus menționat, infracțiunile reținute de organul de urmărire penală în sarcina acestora sunt pedepsite cu închisoarea de până la 18 ani.

În ceea ce privește cerințele prev. de art. 160/2 alin.2 p tribunalul apreciat că acestea nu sunt îndeplinite în totalitate întrucât, în primul rând sunt cercetate în această cauză un număr mare de persoane, pentru unele dintre ele cercetările nefiind finalizate, iar în al doilea rând, multe din declarațiile celor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale fiind contradictorii, în prezent nu au fost identificate toate victimele din prezenta cauză, existând astfel riscul ca prin lăsarea inculpaților în libertate să se zădărnicească aflarea adevărului.

Totodată, circumstanțele personale invocate de către inculpatul, în sensul că este căsătorit și are în întreținere un copil minor, nu constituie motive care să ducă la concluzia că se impune cercetarea în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât acesta nu are un loc de muncă stabil, soția sa fiind aceea care realizează venituri, iar aceste circumstanțe urmează a fi avute în vedere la o eventuală individualizare judiciară a pedepsei.

Referitor la circumstanțele personale invocate de către inculpatul, în sensul că are doi copii minori în întreținere, din actele efectuate rezultă că acesta nu se mai află în relația de concubinaj arătată, concubina acestuia având un alt domiciliu.

De asemenea, este de observat că la acest moment, cercetarea penală nu este finalizată, nu s-au administrat toate probatoriile, neschimbandu-se intr-un termen atat de scurt considerentele pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri ambii inculpați criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Aceștia au arătat că instanța de fond, examinând cauza a refuzat să constate ca probator și legal dovedit îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602coroborat cu prevederile art. 1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunilor este sub 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca ascunderea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.

Art.5 din paragraful 3 din CEDO, conferă dreptul inculpatului de a elibera pe cauțiune, iar refuzul eliberării pe cauțiune este incompatibilă cu scopul art. 5 paragraful 3 din CEDO, problema liberării pe cauțiune fiind distinctă de gravitatea faptei.

În concluzie, suspiciunile privind eventualele influențări ale procesului trebuie să fie rezonabile, conform practicii și directivelor CEDO, să fie dovedite și mai ales reale.

Drept urmare, aceștia au solicitat, casarea încheierii instanței de fond și punerea lor în libertate provizorie pe cauțiune.

Curtea, examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursurile sunt nefondate.

În acest sens, se constată după cum a reținut și instanța anterioară că, prin încheierea nr.2 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 06.02.2009 în dosarul nr- a fost admisă propunerea formulata de T - Biroul Teritorial Prahova, în baza art.1491C.P.P. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților -, și -, pentru o perioada de 29 de zile, începând cu data de 06.02.2009 și până la data de 06.03.2009 inclusiv și emiterea mandatelor de arestare preventivă.

La momentul luării măsurii arestării preventive Tribunalul Prahovaa apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev.de disp. art. 148 lit. f C.P.P. respectiv s-au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea in libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul social generic al infracțiunii de trafic de persoane rezultă din modul extrem de sever prin care legiuitorul a înțeles să sancționeze aceste fapte în condițiile în care fenomenul a atins cote alarmante. În prezent foarte multe de persoane, în special femei și copii, sunt traficate în străinătate în scopul exploatării sub diferite forme, iar pe de altă parte împrejurarea că practic aceste persoane sunt tratate de cei care le recrutează, transportă și exploatează direct sau indirect ca "marfă" mărește pericolul social al faptei.

La aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere și încrederea societății civile în capacitatea de reacție a organelor judiciare, față de anumite stări de lucruri negative, ceea ce ar putea determina o temere colectivă că împotriva unor infracțiuni grave instituțiile în drept nu reacționează eficient. Mai mult lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta un pericol pentru desfășurarea ulterioară a procesului penal existând posibilitatea concretă că aceștia să influențeze victimele sau martorii pentru denaturarea realității.

De asemenea, potrivit art.1604alin.1 Cod procedură penală rap. la art.1602alin.2 Cod procedură penală liberarea provizorie pe cauțiune, la fel ca și cea sub control judiciar, nu se acordă în cazul în care, printre altele, există date din care rezultă că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Și aceasta în pofida, tuturor garanțiilor acordate de alin. 3 și 31ale art.1602Cod procedură penală, întrucât acestea nu pot împiedica, cele mai multe dintre acestea, decât la modul teoretic săvârșirea unor acțiuni de către inculpați ale căror urmări s-ar dovedi ulterior imposibil de reparat din punctul de vedere al efectuării cercetărilor penale.

În cazul concret, se constată că cei doi inculpați, pentru care într-adevăr operează deocamdată prezumția de nevinovăție, în pofida numeroaselor indicii mai mult decât temeinice din care să rezulte aproape exact modul în care au acționat cei doi inculpați în complicitate cu alți suspecți - prin promisiuni mincinoase de asigurare a unor locuri de muncă bine plătite în străinătate, au recrutat tinere din România pe care, după ajungerea la destinație prin amenințări și violențe le-au obligat să practice prostituția în beneficiul lor - aceștia doi nu au recunoscut sub nici o formă faptele comise, mai mult decât atât, au declarat în permanență că nici măcar nu le-au cunoscut pe persoanele vătămate.

Ori, o asemenea atitudine abordată de cele două persoane cercetate, la care evident acestea au dreptul, la fel cum au dreptul și de a refuza orice declarație, este de natură să creeze serioase temeri rezonabile că odată puși în libertate, chiar și provizoriu, ar urma să desfășoare activități prin care ar perturba aflarea adevărului în cauză, în condițiile în care cercetările nu sunt finalizate pentru unele persoane vătămate.

Aspecte de genul celor invocate de inculpați în recursul lor cum ar fi acela că problema liberării pe cauțiune este distinctă de gravitatea faptei, este real, dar nu poate avea consecințe juridice vis - a - vis de concluziile înfățișate anterior.

Nici chiar sancțiunea pierderii unor anumite sume de bani de către inculpați, nu poate reprezenta, în opinia Curții o garanție suficient de puternică pentru a înlătura temerea despre care s-a făcut vorbire anterior, avându-se în vedere că există posibilitatea, cel puțin teoretică, ca sumele respective să provină chiar din activitatea infracțională desfășurată de aceștia.

Față de cele astfel reținute Curtea, în baza art.38515alin.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursurile ca nefondate.

Având în vedere și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și al lui, născut la 12 februarie 1977 și, fiul lui și al lui, născut la 12 februarie 1977, ambii în prezent aflați în Arestul P împotriva încheierii din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă recurenții la câte 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 03 martie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

6 ex./04.03.2009

f-- Tribunalul Prahova

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3113/2006

Președinte:Florentin Teișanu
Judecători:Florentin Teișanu, Mihai Viorel Tudoran, Paul

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 165/2009. Curtea de Apel Ploiesti