Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 1675/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.11165/2/2009
2732/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.1675/
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Damian
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii de ședință din data de 19 noiembrie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.384.167/17/25.XI.2009, aflată la fila 8.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care un colaborator al avocatului solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, întrucât apărătorul titular se află la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
La întrebarea Curții, intimatul-inculpat, personal, arată că este suficientă apărarea pe care o va face apărătorul ales.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, art.3856alin.3 și art.1608aalin.6 Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 19.XI.2009 și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, arătând că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, măsura arestării preventive fiind dispusă, cu îndeplinirea condițiilor legale, pe data de 20.VIII.2009, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal. Pe data de 28.VIII.2009, instanța de fond a fost sesizată cu rechizitoriu, iar pe data de 31.VIII.2009, în temeiul art.3001Cod procedură penală, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Ulterior, prin Încheierea de ședință din data de 7.2009, constatând subzistența temeiurilor inițiale, în raport cu toate elementele ce caracterizează fapta penală și persoana inculpatului, instanța de fond a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, hotărârea fiind confirmată de instanța de recurs, prin respingerea recursului inculpatului.
După numai câteva zile, fără să fi fost administrate probe, fără să fi început cercetarea judecătorească, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, ce a fost respinsă de instanța de fond, pentru ca, după alte câteva zile, aceeași instanță, fără vreun element obiectiv, a considerat că cererea de liberare provizorie pe cauțiune este admisibilă și întemeiată, reținând, în motivare, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, aceasta fiind chiar o condiție pentru a deține funcția de expert parlamentar, a mai avut în vedere pregătirea inculpatului, cu toate că aceasta l-a ajutat la comiterea infracțiunii și la pregătirea minuțioasă a acesteia, iar în dezbateri, inculpatul a făcut referire și la starea sa de sănătate, care nu poate constitui, prin ea însăși, motiv de admitere a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, fiind aplicabilă o altă instituție.
În egală măsură, este de necontestat existența indiciilor temeinice de săvârșire a infracțiunii de trafic de influență, constând în pretinderea sumei de 50.000 Euro, din care a primit în două tranșe sumele de 3.000 și 18.000 Euro, plata sumei de 18.000 Euro fiind surprinsă în flagrant, și, având în vedere împrejurările grave ale comiterii infracțiunii, atitudinea inculpatului până la acest moment, apreciază că cererea de liberare provizorie pe cauțiune nu este întemeiată.
Pe de altă parte, față de prevederile art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care statuează că orice persoană aflată în detenție provizorie trebuie să beneficieze de judecata cauzei într-un termen rezonabil, este de observat că instanța de fond a fost sesizată de numai 3 luni, iar pericolul concret pentru ordinea publică nu a încetat după trecerea acestui timp, având în vedere împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea uzând de calitatea de expert parlamentar și pretinzând că are influență asupra primarului, cercetarea sa în stare libertate provizorie putând conduce la tergiversarea judecății cauzei, la diminuarea încrederii opiniei publice în actul de justiție, în reacția fermă pe care organele judiciare trebuie să le aibă față de persoanele care comit fapte grave de corupție, considerente pentru care apreciază cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât nu a intervenit vreun element de noutate, cercetarea judecătorească nefiind începută, așa încât pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal în faza cercetării judecătorești se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, cu respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat arată că art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului creează posibilitatea ca inculpații aflați în stare de arest preventiv să fie puși în libertate în cursul procedurii judiciare, cu respectarea unor criterii, iar instanța de fond, referindu-se la cele două cauze, a arătat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală, punct de la care MINISTERUL PUBLIC și-ar fi putut întemeia recursul.
Cât privește cererea inculpatului, este de remarcat faptul că liberarea provizorie este o măsură preventivă alternativă la măsura arestării preventive, potrivit dispozițiilor art.136 alin.2 Cod procedură penală, care enunță faptul că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie, în fapt, liberarea provizorie fiind o măsură preventivă mai puțin severă decât măsura arestării, controlul judiciar, prin stabilirea unor interdicții, fiind de natură să ofere garanții că inculpatul nu va săvârși alte infracțiuni și nici nu va încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Pe de altă parte, instituția liberării provizorii pe cauțiune, reglementată de art.1602Cod procedură penală, este distinctă de instituția menținerii stării de arest preventiv în cursul cercetării judecătorești, prevăzută de art.3002și art.160 Cod procedură penală, iar MINISTERUL PUBLIC amestecă criteriile celor două instituții, iar dispozițiile art.1602alin.1 și 2 Cod procedură penală prevăd că liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depășește 18 ani, criteriu îndeplinit de inculpat, la depunerea cauțiunii și la împrejurarea de nu exista temerea săvârșirii unor infracțiuni sau încercarea zădărnicirii aflării adevărului prin influențarea probatoriului, nefiind alte elemente de analizat, precum temeiurile de la momentul luării măsurii arestării preventive.
În concret, MINISTERUL PUBLIC nu a indicat date din care să reiasă că inculpatul, în libertate provizorie, ar încălca aceste dispoziții legale, ci s-a referit la calitatea sa de expert parlamentar, la gravitatea faptelor, susținând lucruri generice și nu se poate prezuma că ar putea zădărnici aflarea adevărului prin pericolul social concret, care nu a fost nici măcar descris, sau că opinia publică ar avea o reacție de insatisfacție la punerea sa în libertate provizorie.
În egală măsură, trebuie avut în vedere că inculpatul este un om de o anumită factură, este o persoană serioasă, general în rezervă al armatei române, care a scris numeroase lucrări de strategie și tactică militară, cu familie închegată, care nu a mai avut conflicte cu legea penală, așadar un militar care acordă atenție ordinelor și interdicțiilor stabilite, așa încât, fiind îndeplinite toate criteriile prevăzute de art.1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu controlul judiciar foarte sever pe care legea îl oferă.
Intimatul-inculpat, personal, arată că și-a format deprinderea respectării ordinelor, așa încât, dacă hotărârea îi va fi favorabilă, va respecta cu strictețe restricțiile ce îi vor fi impuse, exprimându-și încrederea în independența judecătorilor.
CURTEA
Asupra recursului penal de față a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 19.11.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală în temeiul art.1608aalin.2, art.1604și art.1602alin.1 și 2.C.P.P. a fost admisă cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune și s-a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia arestat în baza nr.170/UP din 20.08.2009 emis de Tribunalul București Secția a II- Penală.
În temeiul art.1608aalin.3 și art.1604alin.2 cu C.P.P. referire la art.1602alin.3 pe C.P.P. timpul liberării provizorii inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a mun. B decât cu încuviințarea instanței de judecată;
b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organele de poliție în a cărei circumscripție teritorială domiciliază desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încunoștințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
De asemenea, pe timpul liberării provizorii inculpatul a fost obligat de a nu se apropia de martorii din prezenta cauză:, și și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului, că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, se va lua în ceea ce îl privește măsura arestării preventive.
S-a făcut aplicarea art.16084alin.3 C.P.P. cu ref. la art.1602alin.4 și C.P.P. art.145 alin.21.
C.P.P.Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.139/P/2009 din data de 28.08.2009 emis de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările și completările ulterioare).
În fapt, s-a reținut că în ziua de 19.06.2009, inculpatul a pretins de la denunțătorul suma de 50.000 euro, promițându-i că în schimb va interveni pe lângă - primar al comunei Adunații pentru ca acesta în virtutea atribuțiilor de serviciu, inclusiv cele referitoare la calitatea de președinte al comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991, să-l pună în posesie cu suprafețele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința nr. 312 din 23.01.2007 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr-, definitivă prin decizia civilă nr. 633 din 21.11. 2007 Tribunalului Giurgiu și să-i aprobe schimbul unui teren proprietate personală cu un altul aflat în administrarea Primăriei Adunații -, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările și completările ulterioare).
Prin încheierea de la data de 20.08.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a ll-a Penală a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, pe o perioada de 29 zile, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 și C.P.P. art. 148 lit.f
C.P.P.Analizând starea de arest preventiv a inculpatului instanța a retinut că acesta a formulat și cerere de liberare provizorie pe cauțiune, impunându-se ca atare examinarea minuțioasă a acestei cereri, cerință impusă de art.5 din Convenție și relevată de cauza Caballero Regatul Unit, 08.02.2000, speță care atestă că refuzul "ope legis" al liberării provizorii este incompatibil cu art.5 par.3 din Convenție.
Or, referindu-se la condițiile liberării pe cauțiune dispozițiile art.160/2 statuează C.P.P. în alin.1 că aceasta se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar în alin.2 faptul că liberarea pe cauțiune nu poate fi acordată în situația existenței de date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit ori inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau ca acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau expert, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte fapte similare.
Îndeplinirea condițiilor anterior menționate și depunerea dovezii de consemnare a cauțiunii atrage admisibilitatea în principiu a cererii care urmează a fi analizată sub aspectul temeiniciei în cazul în care se apreciază că sunt îndeplinite aceste condiții (1608.C.P.P.).
Pentru a se stabili dacă se impune sau nu continuarea judecății cu inculpatul în stare de arest preventiv ori este recomandată punerea în libertate a acestuia, sub rezerva unor garanți care să asigure buna desfășurare a procesului în continuare (situație pe care prevederile art.160/2 o permit) tribunalul a avut în vedere și dispozițiile reglementărilor internaționale care garantează drepturile persoanelor întrucât potrivit art.11 al.2 din Constituția României, tratatele ratificate de parlament, conform legii, fac parte din dreptul intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanță (art.20 al.2 din Constituție) cu excepția situațiilor în care reglementările interne sunt mai favorabile.
Dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și liberaților fundamentale (CEDO) sunt direct aplicabile în România, convenția fiind ratificată de țara noastră prin Legea nr.30/1994.
Ori, art.5, paragraful 3 din CEDO garantează dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi pus în libertate sub rezerva unor garanții care să asigure prezența persoanei la audiere. Regula este, prin urmare, ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepția este privarea de libertate. Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar arestarea persoanei este permisă numai în cazurile și procedura prevăzută de lege (art.23 din Constituția României).
Un alt principiu al procesului penal de care trebuie să se țină seama inclusiv atunci când se pune în discuție o cerere cu un astfel de obiect și prin urmare, măsura arestării preventive este aceea potrivit căreia orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Potrivit art.136 al.2 scopul C.P.P. măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea pe cauțiune. Garantarea libertății individuale în procesul penal presupune și adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, pot asigura desfășurarea normală a procesului. De aceea, se impune instituirea unor măsuri cu grad diferențiat de constrângere a libertăților individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă și de fiecare persoană, măsură care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Liberarea provizorie pe cauțiune este o măsură preventivă limitativă de drepturi, și instituită pentru a înlocui arestarea preventivă, constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte penale periculoase. Libertatea pe cauțiune are caracter provizoriu și facultativ, luându-se în considerație și fapta săvârșită, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului. A rezultat că se poate ajunge la concluzia că, deși temeiurile pentru luarea unei măsuri preventive subzistă, totuși, din cauza unor împrejurări legate în special de persoana inculpatului și de comportarea sa în proces nu mai este necesară privarea de libertate, astfel că, întrucât libertatea individuală este regula, prevenția este realizată prin restrângerea unor drepturi.
Având în vedere acestea instanța a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.160 alin.2 și C.P.P. cererea inculpatului este întemeiată pentru următoarele considerente: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este mai mică de 18 ani, din actele dosarului nu rezultă date care să denote necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte; atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor, dar și circumstanțele personale relevate de actele dosarului, constând în lipsa antecedentelor penale, pregătirea inculpatului, legăturile sale cu familia, comportarea sa anterioară denotă că lăsarea în libertate pe cauțiune este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
O astfel de dispoziție s-a impus și față de aceea că potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, sub imperiul art.5 paragraful 3, atunci când decid cu privire la prelungirea lipsirii de libertate, autoritățile sunt obligate să analizeze în ce măsură este suficientă plata unor garanți care să asigure prezenta persoanei în cauză la judecată (cauza Neumeister contra Austriei din 27.06.1968 și cauza Wemhoff contra Germaniei din 27 iunie 1968). De altfel, în cauzele anterior menționate Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general în această materie (afacerea Wemhoff): "detenția preventivă trebuie să aibă uncaracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se imputa sau nu din pedeapsă". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea regulii generale a judecării în stare de libertate" (CEDO, Labita contra Italiei din 6 aprilie 2000).
Chiar dacă detenția preventivă inițială s-ar putea justifica prin necesitatea protejării opiniei publice, un astfel de temei își produce efectele doar pe un termen limitat, fiind necesar a se demonstra că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, menținerea măsurii fiind legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
De altfel, raportarea la gravitatea faptei și la temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive excede cadrului creat de dispozițiile ce reglementează instituția liberării provizorii, condițiile pentru acordarea acesteia fiind expres stipulate în art.1602alin.2.
C.P.P.Este adevărat că plata unei cauțiuni nu obligă instanța la admiterea cererii de liberare provizorie, fiind atributul acestuia de a aprecia dacă se impune acordarea liberării provizorii pe cauțiune, astfel încât în exercitarea acestei atribuții Tribunalul a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii și punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Astfel că, instanța a admis cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune și a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia, urmând ca inculpatul să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a mun. B decât cu încuviințarea instanței de judecată;
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organele de poliție în a cărei circumscripție teritorială domiciliază desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încunoștiințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Instanța a pus în vedere inculpatului să nu se apropie de persoanele care au calitatea de martori în cauză:, și și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Instanța a atras atenția inculpatului, asupra consecințelor încălcării cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, în sensul că în ceea ce-l privește se va lua măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacate și rejudecând, în fond, respingerea ca nefondată a cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
În motivarea orală a recursului se arată că în mod netemeinic a fost admisă cererea de liberare provizorie pe cauțiune, aceeași instanță respingând la un termen anterior o cerere similară, având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar, în condițiile în care nu a intervenit nicio schimbare între cele două momente.
Parchetul invocă faptul că a trecut mai bine de 3 luni de la înregistrarea dosarului la instanță, fără a se proceda la verificarea actului de sesizare, la toate termenele de judecată acordate discutându-se diversele cereri formulate de inculpat privind luarea unei măsuri preventive alternative ori soluționarea unei excepții de neconstituționalitate. Susține că în interesul urmăririi penale nu se justifică admiterea cererii, având în vedere atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, poziția acestuia în societate de care s-a folosit la comiterea infracțiunii și cuantumul ridicat al sumei pretinse pentru soluționarea favorabilă a unui demers legal întreprins de către denunțător.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 proc. pen. Curtea constată următoarele:
Prima instanță a apreciat în mod corect că cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condițiile cumulative cerute de art.1604alin.1 rap. la art.1602alin.1 și 2. proc. pen. și făcându-se dovada depunerii cauțiunii în cuantumul fixat.
Cât privește temeinicia cererii, Curtea constată că dispozițiile legale în materie nu impun o admiterede planoa cererii, în situația întrunirii condițiilor de admisibilitate, ci o verificare de la caz la caz aoportunitățiiluării unei asemenea măsuri. În acest sens, Curtea va avea în vedere stadiul procesual al cauzei, poziția procesuală a inculpatului, dar și acuzația concretă care se aduce acestuia.
În acest context se observă că inculpatul a fost trimis în judecată la data de 28.08.2009, sub acuzația de trafic de influență, infracțiune prevăzută de art.257 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că a pretins de la denunțătorul suma de 50.000 euro din care a primit, în două tranșe, 18.000 USD, promițându-i în schimb că va interveni la primarul comunei Adunații pentru ca acesta să-l pună în posesie pe denunțător cu suprafețele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
De la momentul înregistrării dosarului la instanță au fost acordate 3 termene de judecată, fiind audiat inculpatul cu prilejul soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, acesta păstrându-și poziția procesuală de negare a faptei și a fost respinsă această primă cerere de liberare provizorie sub control judiciar, cu motivarea că buna desfășurare a procesului penal impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. A doua cerere, de această dată de liberare provizorie pe cauțiune a fost admisă, instanța motivându-și soluția pe dispozițiile art.5 par.3 din CEDO, art.23 din Constituție și susținând că atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor și circumstanțele personale ale acestuia (lipsa antecedentelor, pregătirea profesională, comportarea anterioară,) denotă că lăsarea sa în libertate pe cauțiune este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Pornind de la atitudinea procesuală manifestată de inculpat până la acest moment, respectiv de negarea constantă a acuzațiilor și de la circumstanțele sale personale, Curtea apreciază că tocmai poziția socială ridicată a inculpatului ca și nivelul de pregătire superior îl fac incompatibil cu acuzația deosebit de gravă care i se aduce. Sub acest aspect, este de remarcat cuantumul deosebit de ridicat al sumei de bani pretinsă de inculpat în schimbul traficării influenței și împrejurarea că fapta de care este acuzat a fost inițiată de către acesta și nu de către denunțător.
De asemenea, Curtea constată că deși cauza se află în curs de judecată de 3 luni, nu s-a procedat nici măcar la citirea actului de sesizare a instanței, la termenele acordate punându-se în discuție doar cererile formulate de inculpat privind starea de arest și o excepție de neconstituționalitate. Prin urmare, raportat la poziția procesuală a inculpatului, la stadiul procesual al cauzei și la gravitatea acuzației care i se aduce, Curtea apreciază că starea de arest preventiv nu a depășit o durată rezonabilă și nu apare ca oportună, în interesul bunei desfășurări a procesului penal, admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, fără ca prin acesta să se aducă vreo îngrădire dispozițiilor legale (art.5 par.3 din CEDO, art.23 din Constituție) referitoare la dreptul persoanei arestate de a fi pusă în libertate sub rezerva unor garanții.
Drept urmare, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.d proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a Il-a Penală în dosarul nr-.
Va casa, în totalitate, încheierea de ședință și rejudecând în fond:
În temeiul disp. art.1608aalin.6 Cod Procedură Penală va respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.170/UP din data 20.08.2009 emis de Tribunalul București Secția Il-a Penală.
În temeiul disp. art. 1605alin.4 lit. f). Cod procedură penală va dispune restituirea cauțiunii consemnată la CEC Bank cu recipisa nr.TA/- din 19.11.2009.
În temeiul disp. art. 192 alin.3 pr.penală cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul disp. art. 38515alin.1 lit. d ). pr.penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a Il-a Penală în dosarul nr-.
Casează, în totalitate, încheierea de ședință și rejudecând în fond:
În temeiul disp. art.1608aalin.6 Cod Procedură Penală respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul fiul lui și, născut la data de 20.02.1950 în B, CNP - arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.170/UP din data 20.08.2009 emis de Tribunalul București Secția Il-a Penală.
În temeiul disp. art. 1605alin.4 lit. f). Cod procedură penală dispune restituirea cauțiunii consemnată la CEC Bank cu recipisa nr.TA/- din 19.11.2009.
În temeiul disp. art. 192 alin.3 pr.penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. D
Dact./02.12.2009
Ex.2
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Damian
