Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 250/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 250/R/2009
Ședința publică din 22 aprilie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Claudia Ilieș Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, SERVICIUL TERITORIAL CLUJ, REPREZENTAT PRIN PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva Încheierii penale nr.36 din 15 aprilie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie pe cauțiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărători aleși, av., din Baroul Suceava, cu delegație la dosar, av., din Baroul Arad, cu delegație la dosar și av., din Baroul Bihor, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului, av. arată că încheierea prin care s-a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: nu s-a ținut seama de prevederile care guvernează instituția liberării pe cauțiune, respectiv de art.1604pr.pen. prevederi care fac trimitere la art.1602pr.pen. privind condițiile de acordare a liberării sub control judiciar. Este inadmisibil ca instanța să respingă cererea de liberare pe cauțiune ca neîntemeiată, invocând existența pericolului concret pentru ordinea publică care reprezintă un temei de arestare prev.de art.148 lit.f pr.pen. Din conținutul reglementărilor referitoare la liberarea provizorie în ambele forme, rezultă că arestarea reprezintă o condiție premisă de luare a unei asemenea măsuri. Art.160/1 pr.pen. prevede că învinuitul sau inculpatul arestat poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Dacă inculpatul nu este arestat, cererea de liberare provizorie este inadmisibilă. Temeiul arestării nu mai poate fi invocat de instanță pentru respingerea cererii de liberare pe cauțiune. Din cuprinsul art.1608alin.3 pr.pen. rezultă că instanța trebuie să examineze mai întâi dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Din încheiere rezultă că instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare pe cauțiune, atât cele prev. de art.1602alin.1 pr.pen. cât și cele prev. de art.1602alin.2 pr.pen. A fost fixată o cauțiune de 40.000 lei care a fost depusă la dispoziția instanței. Tribunalul Sălaj putea respinge cererea de liberare, numai dacă constata că aceasta este neîntemeiată. Caracterul temeinic al cererii de liberare nu justifică o putere discreționară a instanței. Trebuie să se aibă în vedere elemente concrete care rezultă din dosar. Este vorba de criteriile de alegere a măsurii preventive prevăzute în art.136 pr.pen. și anume scopul măsurilor preventive, gradul de pericol social al infracțiunii care înseamnă gravitatea abstractă. Inculpatului i se reproșează infracțiuni săvârșite prin mijloace de comunicare electronice. Procurorul a reținut în rechizitoriu o cauză de nepedepsire, respectiv dispozițiile art.9 din Legea 39/2003 care au ca efect reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege la Instanța trebuia să țină seama și de alt criteriu și anume de persoana inculpatului. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, dar și situația personală a inculpatului, conduita pozitivă avută până în prezent, atitudinea sinceră a acestuia și faptul că a răspuns chemărilor organului de urmărire penală. Inculpatul constant a dat declarații de recunoaștere, chiar instanța a reținut că inculpatul a recunoscut faptele materiale care i-au fost reproșate și că a cooperat. Aceste elemente nu sunt suficiente pentru ca instanța să constate că cererea este întemeiată și să conducă la admiterea cererii. În urma modificărilor intervenite prin Legea 356/2006 cauțiunea este însoțită obligatoriu de controlul judiciar, care este extrem de riguros. Cauțiunea este suficientă pentru a garanta participarea inculpatului la desfășurarea procesului penal. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului, cu consecința punerii în libertate a acestuia.
Apărătorul inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat, cu consecința punerii acestuia în libertate. Inculpatul nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, nu există posibilitatea că acesta să săvârșească noi infracțiuni, pentru că și-a întrerupt singur activitatea infracțională în mai 2008 înaintea celorlalți inculpați. În septembrie 2008 s-a prezentat la Parchet și a fost arestat numai în octombrie 2008. Poziția inculpatului trebuie avută în vedere de instanță și anume, faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, avea calitatea de colaborator în cauză, s-a reținut art.9 din Legea 39/2003, a dat declarații în dosarul instrumentat de autoritățile germane, a dat declarații în dosarul în care sunt arestați alți doi inculpați, capi ai rețelelor, care în prezent sunt în libertate. Pentru egalitate de tratament se impune și față de inculpat, punerea în libertate a acestuia, după 6 luni de arest preventiv, cu atât mai mult cu cât are o participație mai mică la săvârșirea faptelor decât ceilalți.
Apărătorul inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat, cu consecința punerii acestuia în libertate. Instanța dintr-o eroare, probabil, a avut în vedere alte temeiuri decât cele prevăzute de textul de lege. Conform motivării, instanța s-a pronunțat pe o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive sau de revocare a măsurii arestării preventive. Nu sunt analizate cele două condiții prevăzute de lege pentru a fi admisă o astfel de cerere. Instanța nu se pronunță asupra acestor condiții, fiind obligatoriu să existe date din care să rezulte că prin lăsarea în libertate a inculpatului, acesta ar săvârși noi infracțiuni. Inculpatul s-a prezentat la fiecare solicitare a organului de urmărire penală. În septembrie 2008 s-a prezentat la audiere, dar nu a fost reținut, însă în octombrie a fost reținut și arestat preventiv. A doua condiție este ca instanța să dețină date că prin lăsarea în libertate a inculpatului, acesta ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea părților și a martorilor. Inculpatul a avut o atitudine sinceră până în prezent, nu are antecedente penale și este arestat preventiv de 6 luni. Prima instanță s-a raportat la pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpatului. Ca practică judiciară depune decizia penală 650/2003 a Curții de Apel București în care se arată că pericolul nu poate fi prezumat prin limitele de pedeapsă. Solicită a se avea în vedere atât practica instanțelor judecătorești din țară, cât și ale CEDO (cauza Tomasi Franța, Letellier Franța, Vrencev Serbia, Ambruszkiewicz Polonia sau Ladent Polonia) care statuează că instanțele trebuie să aibă în vedere măsuri preventive alternative celei a arestului preventiv. În cauză este incident art.5 par.3 din CEDO potrivit cărui, orice persoană privată de libertate are dreptul la judecarea sa într-un termen rezonabil sau la eliberarea în cursul procedurilor. În speță este vorba de o cauză complexă, care va foarte mult având în vedere numărul persoanelor implicate.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect s-a apreciat că, deși formal sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii, aceasta nu este întemeiată, raportat la gravitatea faptei, la natura acesteia, la urmări și la modalitatea de comitere. Criticile aduse hotărârii sunt nefondate. Prima instanță a făcut o analiză a tuturor condițiilor legale incidente în cauză. La examinarea cererii nu se pot ignora temeiurile care au determinat arestarea preventivă. Inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, a cooperat, aceste aspecte fiind avute în vedere și la luarea măsurii arestării preventive, apreciindu-se oportună luarea acestei măsuri față de inculpat. Nu sunt elemente noi necunoscute de instanță. Pe cale de consecință, apreciază încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, solicitând respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului, av. arată că nu suntem la o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive și că în speță se face o confuzie. Trebuie indicate care sunt datele din care rezultă că lăsat în libertate, inculpatul ar putea influența sau zădărnici aflarea adevărului. Nu are relevanță dacă măsura arestării preventive a fost legală sau nu, sub aspectul admiterii unei astfel de cereri.
Reprezentanta Parchetului arată că cele două alternative - arestarea sau liberarea - nu pot fi analizate independent una de cealaltă. Instanța trebuia să se refere și la temeiurile care au determinat arestarea inculpatului. Examinând temeinicia cererii, trebuia să aibă în vedere condițiile de admisibilitate, condițiile de fond (cele prev.de art.160/2 alin.1 și 2.pr.pen.), dar și probele existente la dosar și temeiurile arestării.
Apărătorul inculpatului, av. arată că reprezentanta Parchetului a susținut că atitudinea sinceră a inculpatului s-a avut în vedere și la luarea măsurii arestului preventiv, însă de atunci s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea. Nu s-a avut în vedere și art.9 din Legea 39/2003, atitudinea inculpatului care a ajutat la prinderea capilor rețelei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită liberarea provizorie pe cauțiune, cu mențiunea că se va prezenta la fiecare solicitare a instanței. Nu are antecedente penale, nu are nici măcar o amendă administrativă, iar în luna mai 2008 s-a oprit singur din activitatea infracțională. În septembrie 2008 fost audiat și numai în octombrie 2008 fost arestat preventiv, deci chiar dacă putea să se sustragă de la urmărirea penală, pentru că nu s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, nu a făcut-
CURTEA
Prin încheierea penală nr.36 din 15 aprilie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul ( fiul lui și, născut la 18 decembrie 1984).
S-a dispus restituirea cauțiunii și a fost obligat inculpatul să plătească 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul - este cercetat în dosarul - Biroul Teritorial Sălaj nr. 5/D/P/2008 pentru infracțiunile prevăzute de art.42 alin.1,2 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.24 alin.1,2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu art.41 alin.2 Cod penal și art.7 din Legea nr.39/2003, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, alături de alți inculpați.
În sarcina inculpatului s-a reținut că acesta s-a asociat cu alți inculpați constituind un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, au falsificat instrumente de plată electronice cu care, ulterior au retras numerar din bancomate de pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei.
Prin încheierea penală nr.36/C din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului -, pe o durată de 29 de zile începând cu data de 28.10.2008 ora 2100până la data de 25.11.2008 ora 2100.
Prin încheierea penală nr.39/C din 19 noiembrie 2008 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului - pe o perioadă de încă 30 de zile începând cu data de 25.11.2008 ora 2100până la data de 24.12.2008 ora 2100.
Recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive a fost respins prin încheierea penală nr.119/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
Examinându-se cererea formulată de apărătorul inculpatului și însușită de acesta precum și dovada de depunere a cauțiunii, s-a constatat că deși formal sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea textelor de lege menționate, cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din probele existente la dosarul cauzei până la această dată, se constată că rezultă indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală și presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care este cercetat.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut că acesta s-a asociat cu alți inculpați constituind un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, au falsificat instrumente de plată electronice cu care, ulterior au retras numerar din bancomate de pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei.
Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.
Art.1602alin.1 Cod procedură penală condiționează admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe cauțiune de maximul special al pedepsei ce nu poate depăși 18 ani iar încadrarea juridică pentru infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 este închisoare de la 5 la 20 de ani însă alin.2 al art.7 din Legea nr.39/2003 prevede că pedeapsa nu va putea depăși maximul special al infracțiunii scop. În cazul de față pedeapsa maximă pentru infracțiunea scop reținută în sarcina inculpatului - este mai mică de 18 de ani, sens în care cererea de liberare provizorie pe cauțiune este admisibilă.
Instanța a constatat însă că faptele pentru care este cercetat inculpatul - și ceilalți coinculpați prezintă un grad sporit de pericol social atât datorită modalității în care au fost săvârșite cât și scopului urmărit, a perseverenței inculpaților în comiterea acestor fapte și prejudiciului mare produs.
În raport de gravitatea faptei care așa cum s-a arătat, denotă un pericol social ridicat, de complexitatea și anvergura cercetărilor care se efectuează, modalitatea de comitere a acestora, perseverența inculpaților, scopul, prejudiciul cauzat, de numărul mare de participanți la săvârșirea infracțiunilor, de natura faptelor care determină consecințe grave inclusiv pentru imaginea țării, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului pe cauțiune ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, raportat la faptele pentru care este cercetat și pentru care există indicii temeinice că le-ar fi săvârșit, neexistând date conform cărora să rezulte că ar fi temeiuri noi care să justifice luarea acestei măsuri de liberare provizorie pe cauțiune.
Acordarea liberării provizorii pe cauțiune este facultativă și nu o obligați, fiind atributul instanței de a aprecia dacă liberarea provizorie pe cauțiune poate constitui o alternativă a măsurii arestării preventive. Atât dispozițiile CEDO art.5 paragraf 3 cât și dispozițiile art.160/4 alin.1 și 160/2 alin.1 Cod procedură penală folosesc expresia "poate" care este o apreciere lăsată la latitudinea instanței nu o obligație.
Susținerile inculpatului referitoare la faptul că nu are antecedente penale, că a recunoscut comiterea infracțiunilor, că este tânăr și încadrat în muncă, faptul că a dat declarații complete ajutând la descoperirea celorlalți inculpați nu pot fi luate în considerare în această fază a procesului, ci urmează să fie avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
Împotriva încheierii, mai sus arătate, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorii săi a solicitat casarea acesteia și, rejudecând, să fie admisă cererea de liberare provizorie pe cauțiune.
S-a arătat în motivarea recursului, în esență că, încheierea atacată este nelegală și netemeinică pentru că instanța nu a ținut seama de prevederile care guvernează instituția liberării pe cauțiune, respectiv de art.1604pr.pen. rap la art.1602pr.pen, invocând nelegal, existența pericolului concret pentru ordinea publică, care reprezintă un temei de arestare. Totodată, instanța s-a pronunțat pe o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive sau de revocare a măsurii arestării preventive, neanalizând cele două condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, respectiv că nu există date din care să rezulte că lăsat în libertate, inculpatul ar săvârși noi infracțiuni sau că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea părților și a martorilor.
Învinuitul sau inculpatul arestat poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, iar temeiul arestării nu mai poate fi invocat de instanță, în cadrul examinării unei astfel de cereri.
Nu a fost analizată corect temeinicia cererii, neluându-se în considerare elementele concrete ale cauzei, criteriile de alegere a măsurii preventive, scopul măsurilor preventive, gradul de pericol social al infracțiunii, faptul că s-a reținut în rechizitoriu, în favoarea inculpatului dispozițiile art.9 din Legea nr. 39/2003, precum și persoana inculpatului care - nu are antecedente penale, a avut o conduită pozitivă până în prezent, o atitudine sinceră, a răspuns chemărilor organului de urmărire penală, este arestat preventiv de 6 luni.
De asemenea, inculpatul nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, nu există posibilitatea că acesta să săvârșească noi infracțiuni, contribuind el însuși la identificarea altor persoane implicate în activitatea infracțională.
Instanță nu a luat în calcul măsuri preventive alternative celei a arestului preventiv, conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și dispozițiilor art.5 par.3 din Convenție, potrivit cărora, orice persoană privată de libertate are dreptul la judecarea sa într-un termen rezonabil sau la eliberarea în cursul procedurilor.
Verificând încheierea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 pr.pen. Curtea constată fondat recursul în cauză, pentru următoarele considerente.
Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii pe cauțiune - art.160/4 alin.1 rap. la art.160/2 alin.1,2 pr.pen. rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, așa cum a arătat și prima instanță, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru aceasta, de a admite cererea. Revine deci instanței, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.
Instanța, într-adevăr, a analizat doar condiția impusă de art. 160/2 alin.1C.pr.pen. referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile în cazul cărora se poate acorda liberarea, constatând că aceasta este îndeplinită în cauză.
Nu a făcut vorbire însă, despre celelalte condiții prev. de art.160/2 alin.2 pr.pen. limitându-se doar la a reitera aspecte ținând de subzistența temeiurilor arestării. Fără a ignora importanța acestor din urmă elemente, trebuie precizat însă că, se subânțelege că temeiurile arestării subzistă într-o astfel de procedură, privarea de libertate însăși fiind premisa, condiția sine qua non a formulării unei cereri de liberare provizorie, altfel, în lipsa temeiurilor arestării, fiind incidente alte instituții - revocarea arestării sau înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă.
Așa fiind, se cuvine a se constata de către C că în speță, sunt îndeplinite și celelalte condiții cerute de lege, respectiv, nu există la dosar date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni sau date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți ori prin distrugerea mijloacelor de probă.
Aceasta deoarece, urmărirea penală a fost finalizată, probele în acuzare au fost strânse ( declarațiile inculpaților; procesele - verbale de: identificare a sumelor sustrase de la unitățile bancare; de percheziții domiciliare și percheziții informatice - ocazie cu care au fost ridicate calculatoare, notebook-uri și medii de stocare a datelor informatice; procese - verbale de supraveghere operativă, de redare a interceptării convorbirilor telefonice; declarații de martori), inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptelor și facilitând identificarea și altor persoane participante la activitatea infracțională, este la prima confruntare cu legea penală.
Chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin jurisprudența sa că, persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție ( cauza Khudoyorov Rusiei).
Astfel, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să ordinea publică.
În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces, în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul liberării provizorii pe cauțiune, legea instituie anumite obligații în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea liberării și arestarea din nou a acestuia.
Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, am arătat anterior că nu există date la dosar, pentru motivele, mai sus expuse. În plus, în privința temerii de repetare a faptelor, Curtea arată că, pe lângă gravitatea inculpării, mai este nevoie ca circumstanțele cauzei și, mai ales antecedentele și personalitatea acuzatului să facă plauzibil pericolul ( cauza Clooth Belgiei - 12 noiembrie 1991). Ori, în cauză, inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, a facilitat identificarea altor făptuitori. Mai mult, având în vedere aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin.2 și respectiv, art.7 alin.2 din Legea nr.39/2003, cele mai mari limite de pedeapsă la care se poate aștepta inculpatul sunt de la 6 luni la 6 ani și, în funcție de evoluția concretă cauzei, de circumstanțele acesteia, este posibilă aplicarea unor pedepse orientate spre minim, așa încât, raportat și la perioada de detenție de până acum, nu se poate accepta ca detenția preventivă să fie transformată într-o veritabilă pedeapsă.
În ceea ce privește riscul de tulburarea ordinii publice, chiar dacă această tulburare a fost evidentă și certă în primele faze ale anchetei, nu mai poate legitima detenția după un anumit timp, decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată, ceea ce în cauză, apreciem că nu se realizează, inculpatul fiind arestat de peste 6 luni, activitatea infracțională a grupului fiind practic anihilată, iar ecoul negativ al faptelor a început să se estompeze.
De asemenea,gravitatea faptelor, la care instanța de fond a făcut referire, deși un factor pertinent în aprecierea riscurilor mai sus arătate, nu poate să legitimeze o lungă detenție provizorie, pentru că analizarea acestui factor nu se face independent, ci în coroborare cu celelalte condiții legale, îndeplinite în cauză.
Un alt aspect avut în vedere de instanță, relevat și în practica Curții Europene estecaracterul organizatal activității infracționale. Acesta poete constitui un motiv serios pentru detenție în stadiul inițial al procedurii (când complexitatea cauzei impune strângerea de dovezi din mai multe surse) și chiar pentru prelungirile ulterioare, dar își pierde din importanță și nu mai apare ca suficient, pe măsură ce ancheta progresează, cu atât mai mult cu cât în cauză, dovezile au fost strânse, întocmit rechizitoriul, inculpatul trimis în judecată ( cauza Kankowscki Poloniei).
Apoi, se vorbește de prejudiciul cauzat prin faptele grupului infracțional, evaluat în actul de trimitere în judecată la suma de 1.401.396,82 Euro ( potrivit calculelor Serviciului de Criminalistică ), dar nu trebuie pierdut din vedere că, nu există în cauză o constituire de parte civilă a societății de asigurare, care a preluat pagubele băncilor, iar din declarațiile inculpatului rezultă că ar fi beneficiat de aproximativ 25.000-30.000 de Euro, sumă reținută și în rechizitoriu în sarcina inculpatului, nefiind deci, deloc de neglijat nici acest aspect încă neclarificat care, pare să imprime un caracter deosebit de grav faptelor inculpatului, prin consecințele de ordin patrimonial, care s-ar fi produs.
De asemenea, având în vedere nr. mare de persoane implicate în dosar, necesitatea verificării în instanță, în mod nemijlocit, în condiții de contradictorialitate a tuturor probelor strânse în cursul urmăririi penale și deci, posibilitatea prelungirii în timp a duratei procesului, apreciem ca oportună liberarea provizorie a inculpatului.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. se va admite recursul inculpatului, se va casa încheierea atacată și, rejudecând, în temeiul art.160/4 alin.1 rap. la art.160/8a alin.2 pr.pen. se va admite cererea de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului - și se va dispune punerea în libertate provizorie a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii, va fi obligat inculpatul să respecte obligațiile prev. de art. 160/4 alin.2 rap. la art.160/2 alin.3 lit.a-e și alin.3/1 lit.c pr.pen.( aceasta din urmă, în sensul de nu comunica direct sau indirect cu inculpații și martorii menționați în rechizitoriu).
În baza art. 160/2 alin.3/2 pr.pen. se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 18 decembrie 1984, în localitatea O, jud.B, domiciliat în municipiul O,-, -B-58,.1, județul B), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva Încheierii penale nr.36/15 aprilie 2009 Tribunalului Sălaj, pe care o casează în întregime și rejudecând:
În baza art.160/8a alin.2 pr.pen. admite cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul în cursul procesului penal ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Sălaj.
Constată achitată cauțiunea, conform chitanței nr.-/1 și recipisei de consemnare nr.-/2 la CEC Bank -Sucursala Z, ambele din 15 aprilie 2009.
Potrivit. art. 160/4 alin.2 rap. la art.160/2 alin.3 pr.pen. pe durata liberării provizorii pe cauțiune, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
a) să nu părăsească țara, decât în condițiile stabilite de instanța investită cu fondul cauzei;
b) să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;
c)să se prezinte la Poliția mun. O, conform programului de supraveghere pe care organul de poliție îl va stabili sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.160/2 alin.3 ind.1 lit. c pr.pen. impune inculpatului ca pe durata liberării provizorii să nu comunice direct sau indirect cu inculpații și martorii menționați în rechizitoriul nr.5/D/P din 12 decembrie 2008 al DIICOT Biroul Teritorial Sălaj.
Conform art. 160/2 alin.3 ind.2 pr.pen. atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.C/Dact.
3 ex./06 mai 2009
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Claudia Ilieș Ana Covrig
