Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 286/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALA Nr. 286/R/2009

Ședința publică de la 08 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentin Chitidean

JUDECĂTOR 2: Ana Covrig

JUDECĂTOR 3: Vasile Goja

Grefier - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE- DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ, reprezentat prin procuror

S-a luat spre examinare recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ, impotriva încheierii penale nr. 240 din 5 mai 2009, pronuntata de Tribunalul Maramureș, privind pe inculpatul, având ca obiect soluționarea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea infractiunilor de trafic de droguri de risc in formă continuată prev.de art. 2 al.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, art. 99 si următoarele Cod penal si art. 14 al.1 lit.c si al.2 din Legea nr. 143/2000.

La apelul nominal se prezintă inculpatul, in stare de arest, detinut in Arestul IPJ M, asistat de apărător ales, avocat, din cadrul Baroului M, cu delegația la dosar.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind cereri prealabile sau excepții, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentanta Parchetului solicita in principal, admiterea recursului, casarea încheierii penale nr. 240 din 5 mai 2009 pronuntata de Tribunalul Maramureș si rejudecând cauza a se dispune respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul. In subsidiar, solicita admiterea recursului, si casarea încheierii penale recurate numai in ceea ce priveste omisiunea instituirii obligatiilor prev.de art. 160/2 al.3 Cod proc.penală si alin.3/1 Cod proc.penală, imperative in cazul in care instanta dispune o asemenea măsură preventivă.

Prin încheierea penala atacata cu recurs, instanta de fond, Tribunalul Maramureș, a admis cererea inculpatului de liberare provizorie pe cautiune, apreciind ca aceasta cerere este întemeiată fata de imprejurarea că in prezent lăsarea in libertate a inculpatului nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, inculpatul este minor, la primul conflict cu legea penală, este elev si că provine dintr-o familie organizată. Apreciază că deși, fără îndoială, aspectele invocate de instanta de fond sunt de natura a conduce la admisibilitatea cererii, liberarea provizorie pe cautiune solicitata este neîntemeiată in raport de gravitatea faptei pentru care inculpatul este cercetat, natura infratiunilor, complexitatea faptelor, insăși imprejurarea ca inculpatul este minor, lucru care nu l-a impiedicat sa comită fapte penale.

Mai mult decât atăt arata ca inculpatul este cercetat alături de alti inculpați, parte din ei majori si din probele administrate până în prezent ca inculpatii au actionat ca o retea de traficanti de droguri într-un mediu juvenil.

Toate elementele avute in vedere de instanta de fond la momentul admiterii cererii inculpatului sunt elemente care au fost analizate si la data luării măsurii arestuluii preventiv, când s-a apreciat că urmărirea penala nu se poate desfășura decât cu inculpatul in stare de arest preventiv.

In subsidiar, in cazul in care instanta de control va aprecia că fata de acest inculpat se justifică acordarea beneficiului liberării provizorii pe cautiune, solicita a se constata ca Tribunalul Maramureșa omis stabilirea obligatiilor care-i revin inculpatului, conform prevederilor art. 160 ind. 3 Cod proc.penala.

Apărătorul inculpatului solicita, in principal respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat si mentinerea incheierii penale pronuntata de Tribunalul Maramureș, ca fiind legala si temeinică. In subsidiar, solicita admiterea recursului, sub aspectul instituirii obligatiilor care-i revin inculpatului odata cu liberarea sa provizorie pe cautiune.

Învedereaza instantei că inculpatul este elev, a colaborat cu organele de urmărire penala si a contribuit la stabilirea grupului si in conditiile punerii sale in libertate va putea sa-și continua studiile. Mai mult decât atât, arata ca părintii inculpatului sunt implicati in actiunea de supraveghere a acestuia, astfel ca exista garantii ca inculpatul nu va comite alte fapte de natura penala si de asemenea, ca va respecta obligatiile care i se vor impune.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicita respingerea recursului si mentinerea incheierii penale pronuntata de Tribunalul Maramureș, cu mentiunea ca regreta cele intâmplate.

CURTEA

Prin încheierea penală nr.240 din 5 mai 2009 a Tribunalului Maramureș, în baza art. 1604și urm. pr.pen. s-a admis cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul și în consecință s-a dispus liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului, CNP -, fiul lui și, născut la data de 24.04.1991 în B M, jud. M, domiciliat în B M,-,. 30, jud. M, arestat preventiv, aflat în Arestul M și punerea în libertate provizorie a acestuia.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 16010.pr.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea formulată inculpatul a solicitat a fi liberat provizoriu de sub efectele mandatului de arestare preventivă nr.13/U/05 aprilie 2009 emis de Tribunalul Maramureș în baza încheierii penale nr.191 din data de 05 aprilie 2009 aceleiași instanțe.

În motivarea cererii sale inculpatul prin apărător ales a arătat, în esență că în speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.1602raportat la art. 1604Cod procedură penală.

Examinând cererea inculpatului, în temeiul art.1608aCod procedură penală, tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea penală nr. 191 din 05 aprilie 2009 Tribunalului Maramureșs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 18 zile, în temeiul art.1491raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală.

Prin încheierea penală a Tribunalului Maramureș menționată anterior, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în fapt, s-a reținut că în perioada ianuarie-aprilie 2009 inculpatul împreună cu coinculpații -, și au oferit, au pus în vânzare, au procurat, au vându, au deținut și au cumpărat droguri de risc (canabis și rezină de canabis), iar distribuirea și vânzarea s-au realizat față de mai multe persoane, inclusiv față de mai mulți minori și într-o instituție de învățământ, precum și în apropierea acesteia.

De asemenea, la dispunerea luării măsurii arestării, tribunalul a apreciat că în cauză își găsesc aplicabilitatea condițiile cerute de dispozițiile art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, apreciind existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică și că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul este mai M de 4 ani.

Trecând la soluționarea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art.1602Cod procedură penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și al celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Sub aspect formal, rezultă că inculpatul are vocație la liberare provizorie pe cauțiune, în raport cu faptul că îndeplinește atât condițiile impuse de art.160 indice 6 Cod procedură penală, iar pe de altă parte, în raport cu faptul că îndeplinește condițiile cerute de art.160 indice 2 alin.1 Cod procedură penală și nu se află în nici unul din cazurile exceptate expres în alin.2 al aceluiași text de lege, acest ultim aspect fiind susținut de declarația de recunoaștere a inculpatului care a avut o atitudine sinceră și de colaborare cu organele de urmărire penală.

Tribunalul a constatat de asemenea că inculpatul a făcut dovada achitării cauțiunii fixate de instanță, fiind depusă la dosar recipisa nr. -/1 din 28.04.2009 consemnată la CEC Bank.

Tribunalul a reținut că depunerea cauțiunii reprezentată întotdeauna de o sumă de bani pe care persoana privată de libertate este obligată să o depună reprezintă garanția respectării prezenței persoanei în cauză la proceduri.

Potrivit art.136 Cod procedură penală în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre măsurile preventive enumerate în cuprinsul acelui articol, respectiv reținere, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara, arestarea preventivă.

În cuprinsul alineatului 2 al aceluiași articol se prevedeîn mod expresscopul măsurilor preventivepoate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Așadar, liberarea provizorie este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sa a împiedica comiterea de fapte penale periculoase.

Tribunalul a apreciat că în cauză se justifică luarea unei măsuri neprivative de libertate, în speță a liberării provizorii pe cauțiune având în vedere următoarele considerente:

În primul rând, instanța a apreciat că la acest moment, o măsură privativă de libertate nu s-ar mai impune în raport de stadiul anchetei, inculpatul fiind audiat, recunoscând fapta, având o atitudine cooperantă cu organele de urmărire penală, aspecte suficiente care să conducă la concluzia că inculpatul se va prezenta în continuare în fața organelor judiciare.

Menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest ar transforma caracterul preventiv al măsurii într-unul punitiv, ignorându-se de altfel și condiția proporționalității măsurii preventive în raport de exigențele impuse de art.5 din Convenția Europeană a drepturilor omului.

De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Europene s-a statuat cu valoare de principiu că detenția unei persoane nu mai este legitimă decât dacă ordinea publică rămâne realmente amenințată, continuarea detenției nu ar putea în nici un caz să se justifice pe simplul fapt că ar "anticipa" o pedeapsă privativă de libertate.

Tribunalul a apreciat că în prezent nu se poate concluziona faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptul că inculpatul este minor, fiind la primul conflict cu legea penală, având o familie organizată, un domiciliu cunoscut, fiind elev, care în mod obișnuit trebuie să fie implicat în procesul de școlarizare tocmai în scopul conștientizării și responsabilizării acestuia cu privire la acțiunile sale.

Aceste elemente s-a apreciat că sunt suficiente pentru a considera că inculpatul nu se va sustrage de la fazele ulterioare ale procesului penal, iar menținerea în continuare a unei măsuri privative de libertate față de inculpatul minor apare ca fiind excesivă, și care ar avea ca singur argument gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsă.

Instanța a apreciat că liberarea provizorie pe cauțiune este măsura procesuală potrivită în acest stadiu al procesului, având în vedere că inculpatul este minor, iar arestarea preventivă trebuie să se dispună în mod excepțional, fără a prejudicia dezvoltarea fizică, psihică sau morală a minorului, cu atât mai mult cu cât inculpatul este și consumator de stupefiante.

Împotriva încheierii menționate, DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM-SERVICIUL TERITORIAL CLUJa declarat recurs în termenul.

In susținerea recursului, s-a criticat încheierea atacată arătându-se că se impunea respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul intimat, deoarece aceasta este neîntemeiată în raport de gravitatea și complexitatea faptei, de împrejurarea că acesta este minor și că împreună cu alții au acționat ca o rețea de traficanți de droguri într-un mediu juvenil.

In subsidiar, a criticat încheierea de admitere a cererii de liberare provizorie, sub aspectul emisiunii instituirii obligațiilor legale în sarcina inculpatului în cursul liberării sale provizorii.

Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate Curtea constată următoarele:

In mod temeinic prima instanță a constatat că inculpatul intimat este arestat preventiv fiind cercetat pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prev.și ped.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2, art.99 pen. și a art.14 al.1 lit.c și alin.2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că în perioada ianuarie - aprilie 2009, inculpatul împreună cu coinculpații -, și, au oferit, au vândut și au cumpărat canabis și rezină de canabis pe care le-au distribuit față de mai mulți minori într-un liceu din B

În mod corespunzător prima instanță a stabilit cauțiunea de 12.000 lei și fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii după consemnare a cauțiunii, în baza art.160/8 pr.pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie pe cauțiune.

Analizând pe fond cererea a constatat că inculpatul intimat a fost arestat în data de 5.04.2009 de către Tribunalul Maramureș pentru cazul de arestare prev.de art.148 lit.f pr.pen. arestarea impunându-se deși inculpatul era minor, pentru derularea nestingherită a cercetării penale.

Justificat tribunalul a apreciat că în speță poate fi dispusă liberarea provizorie a inculpatului, aceasta fiind oportună deoarece, într-adevăr, astfel se poate asigura buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea inculpatului de a comite alte fapte penale.

La aprecierea oportunității, de asemenea s-a ținut cont de stadiul anchetei și de împrejurarea că inculpatul a fost audiat și a recunoscut fapta.

Contrar celor susținute de către recurent, gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului justifică menținerea arestării preventive a inculpatului însă nu împiedică liberarea sa provizorie deoarece liberarea provizorie presupune persistența temeiurilor ce au stat la baza arestării, temeiuri printre care se regăsește gravitatea acuzației care îi este adusă, respectiv de a distribui droguri în medii juvenile.

La aprecierea ca temeinică a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului nu poate fi omis faptul că deși este major în prezent, este elev în clasa X-a și este în interesul său să-și finalizeze anul școlar împrejurare care argumentează liberarea sa provizorie.

Curtea constată însă că recursul este fondat, deoarece prima instanță admițând cererea provizorie de liberare pe cauțiune a omis instituirea în sarcina acestuia a obligațiilor prev.de art.160/4 al.2 rap.la art.140/2 al.3 pr.pen. și a omis să aprecieze instituirea măsurilor prev.de art.160/4 al.2 rap.la art.160/2 al.3/1 pr.pen.

Instituirea obligațiilor și măsurilor menționate este obligatorie, având în vedere că art.160/2 al.3 pr.pen. prevede că pe timpul liberării provizoriii inculpatul este obligat să respecte obligațiile prev.la lit.a-e iar art.160/2 al.3/1 pr.pen. prevede că organul judiciar care a dispus măsura liberării provizorii poate impune inculpatului respectarea uneia sau mai multor obligații dintre cele prev.la lit.a-

Așa fiind, va admite recursul procurorului, împotriva încheierii atacate, pe care o va casa parțial în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. și rejudecând cauza va obliga pe inculpat ca pe durata liberării provizorii pe cauțiune să respecte obligațiile prev.de art.160/2 al.3 lit.a-f iar conform art.160/2 al.3/1 lit.c pr.pen. va impune inculpatului interdicția comunicării directe sau indirecte cu inculpații și martorii din dosar.

Va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare a obligațiilor impuse se va lua față de acesta măsura arestării preventive și va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM - SERVICIUL TERITORIAL CLUJ împotriva încheierii penale nr. 240 din 5 mai 2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o casează doar cu privire la omisiunea instituirii obligațiilor prev.de art. 160/2 al.3 Cod proc.penală si alin.3/1 Cod proc.penală in sarcina inculpatului, fiul lui și, născut la data de 24.04.1991 în B M, jud. M, domiciliat în B M,-,. 30, jud. M, arestat in Arestul IPJ M și rejudecând:

Potrivit art. 160/4 al.2 rap.la art. 160/2 al.3 Cod proc.penală, pe durata liberării provizorii pe cauțiune, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu părăsească țara, decât in conditiile stabilite de instanta investită cu fondul cauzei.

b) să se prezinte la instanta ori de câte ori este chemat

c) să se prezinte la Poliția mun. B M, conform programului de supraveghere pe care organul de poliție il va stabili, sau ori de câte ori este chemat

d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței

e) să nu detină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme

In baza art. 160/4 al.2 rap.la art. 160/2 al.3 ind. 1 lit.c Cod proc.penală impune inculpatului ca pe durata liberării provizorii să nu comunice direct sau indirect cu inculpații si martorii din dosar.

In baza art. 160/4 al.2 rap.la art. 160/2 al.3/2 Cod proc.penală atrage atenția inculpatului ca in caz de incălcare cu rea credință a obligatiilor impuse, se va lua fata de acesta măsura arestarii preventive.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă

Pronuntata in ședința publică din 8 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

RED.VC/MR

12.05.09/4 EX.

Președinte:Valentin Chitidean
Judecători:Valentin Chitidean, Ana Covrig, Vasile Goja

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 286/2009. Curtea de Apel Cluj