Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 287/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 287/2009
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
DIICOT - Serviciul Teritorial Albaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii penale nr. 75/28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpata recurentă aflată în stare de arest și asistată de avocat ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al inculpatei a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se admite cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpata deoarece sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, inculpata a fost trimisă în judecată iar prin rechizitoriu s-au reținut și disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa fiind redusă, astfel că limita este de până la 10 ani.
Reprezentanta DIICOT a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, precizând că la soluționarea cauzei, instanța de fond a verificat condițiile prev. de art. 160/2 pr.penală și a constatat că limita de pedeapsă depășește 18 ani închisoare. A mai precizat că printr-o decizie pronunțată în luna decembrie 2006, ÎCCJ a statuat că la soluționarea unor asemenea cauze se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege în codul penal sau în legea specială, iar decizia nr. 9/2009 a ÎCCJ nu este aplicabilă în speță nefiind vorba despre un grup infracțional.
Inculpata având ultimul cuvânt a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin încheierea penală nr. 75/28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpata și restituirea cauțiunii în cuantum de 5000 lei.
În motivare instanța de fond a reținut că în speță, inculpata este trimisă în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26.pen. raportat la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 de ani, precum și interzicerea unor drepturi.
Cu privire la aspectul învederat de inculpată că trimiterea în judecată cu reținerea aplicării dispozițiilor art. 16 din legea nr. 143/2000 ar stabili limitele de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina sa la din cele prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din aceeași lege, instanța constată că în baza Deciziei nr. XVI/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea recursului în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanță în baza art. 4142 alin. 3.pr.pen. în cazul infracțiunilor prev. de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea consumului și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, pedeapsa prevăzută de lege este aceea stabilită în textul de incriminare, iar nu aceea rezultată în urma reducerii la a limitelor acesteia, în conformitate cu art. 16 din aceeași lege.
Ca urmare, textul art. 16 din Legea nr. 143/2000, nestabilind limitele speciale ale pedepselor pentru infracțiunile la care se referă, ci un caz de modificare a limitelor pedepsei în eventualitatea când inculpatul, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, nu constituie o dispoziție de stabilire a noi limite, speciale, ale pedepsei pentru infracțiunile respective.
Considerăm că rațiunea legiuitorului, în momentul în care a stabilit condiția prevăzută în art. 160 ind.2 alin 1.C.P.P. cu privire la limitele de pedeapsă, a avut în vedere natura infracțiunilor ce se circumscriu acestui text legal și nu circumstanțele aplicabile făptuitorilor.
De altfel, aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu este obligatorie pentru instanță, aceasta fiind o circumstanță atenuantă legală, care rezultă în urma administrării probatoriului cu ocazia cercetării judecătorești.
Aspectele medicale invocate de inculpată nu fac parte din condițiile luării unei astfel de măsuri, putând face obiectul unei alte cereri.
Împotriva hotărârii a declarat recurs inculpata cu motivarea că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii, reținerea art. 16 din Legea nr. 143/2000 având drept consecință reducerea limitelor pedepsei.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și în conformitate cu disp. art. 385/6 alin.3 pr.penală, instanța constată că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente:
Liberarea provizorie pe cauțiune poate fi acordată de instanța de judecată când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 160/2 alin.1 și 2.pr.penală.
Așa cum corect a constat prima instanță, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160/2 alin.1 pr.penală și anume, aceea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc, pentru care a fost trimisă în judecată inculpata recurentă, este mai mare decât limita maximă prev. de art. 160/2 alin.1 pr.penală.
Faptul că prin rechizitoriu s-au reținut disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că inculpata a facilitat identificarea celorlalte persoane implicate, nu influențează cu privire la limitele de pedeapsă pe care instanța le are în vedere la stabilirea admisibilității cererii de liberare provizorie.
Acestea sunt stabilite conform art.141/1 cod penal, în conformitate cu care prin pedeapsa prevăzută în textul de lege se înțelege pedeapsa prevăzutâ în textul de lege care incriminează fapta în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 reglementează o cauză de reducere a pedepsei, care, în conformitate cu disp. art. 141/1 cod penal, nu poate primi eficiență în analizarea cererii recurentei.
În consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.penală, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata și va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii penale nr. 75/28.04.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. COM
Tehnored. VV 2 ex/04.05.2009
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Oana Maria Călian, Maria
