Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 339/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 339
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 10.06.2008 a Tribunalului Iași, în dosarul nr- având ca obiect cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4.C.P.P.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează care învederează cele mai sus arătate cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și la prezența părților, după care:
Interpelate părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Av., pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de liberare pe cauțiune fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii.
Din motivarea primei instanțe rezultă că s-a avut în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin.1 din Legea 39/2003 ale cărei limite de pedeapsă este de la 5 la 20 de ani închisoare, context în care cererea de liberare pe cauțiune nu putea fi admisă. Dar în cauza trebuiau avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 7 alin 2 din Legea 39/2003 față de scopul infracțional al grupului din care se rețin că face parte inculpatul. Toate actele și lucrările dosarului rețin pentru inculpatul fapte privind infracțiunea de trafic de migranți, faptă sancționată cu pedeapsa închisorii nu mai mare de 18 ani.În condițiile în care art. 1 al textului de lege arătat prevede o pedeapsă maximă de 20 ani închisoare, acesta nu poate opera în cauza de față. Depune în acest sens practică judiciară, respectiv dec. 427/R/ 23.07.2007 a Curții de Apel Pitești, care se mulează pe speța de față și unde a fost casată încheierea Tribunalului Vâlcea și a fost trimisă cauza spre rejudecare. Solicită a se constata ca cererea inculpatului este admisibilă în principiu, fiind îndeplinită condiția referitoare la limita de pedeapsă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că încheierea instanței de fond este legală și temeinică și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită admiterea recursului.
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Tribunalul Iași prin încheierea penală nr. 3/10.06.2008 a hotărât respingerea ca inadmisibilă, în principiu, în baza art. 160 ind. 8 alin. 1, 3 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 160 ind. 8 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală, o primă condiție esențială necesară pentru admiterea în principiu a unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune se referă la infracțiunea sau infracțiunile pentru a căror săvârșire este cercetat penal sau judecat inculpatul. Mai concret, pentru ca cererea de liberare provizorie pe cauțiune să fie admisibilă în principiu, este necesar ca inculpatul să fie cercetat sau judecat fie pentru infracțiuni săvârșite din culpă, fie pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dar pentru care pedeapsa prevăzută de lege să fie închisoarea de cel mult 18 ani.
În prezenta cauză, față de inculpatul s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea unui număr de 3 infracțiuni, și anume: "constituirea unui grup infracțional organizat" prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, "trafic de migranți" prevăzută și pedepsită de art. 71 din OUG105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 și "complicitate la fals privind identitatea" prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 293 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal.
Analizând textele de incriminarea a celor trei infracțiuni pentru a căror săvârșire este cercetat penal, în prezent, inculpatul în dosarul nr. 22 D/P/2008 al - Biroul Teritorial Iași, instanța constată că în cazul uneia dintre ele, respectiv în cazul celei înscrise la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 limita maximă de pedeapsă prevăzută de lege este de 20 de ani închisoare. Cu ușurință, se observă că această limită de pedeapsă depășește limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală.
Este adevărat că în aliniatul 2 al art. 7 din Legea nr. 39/2003 se prevede că pedeapsa aplicată pentru fapta de "inițiere, constituire, aderare ori sprijinire a unui grup infracțional organizat" nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, însă, la analiza condiției înscrisă la art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală trebuie avută în vedere pedeapsa prevăzută de textul de lege ce incriminează fapta și nu pedeapsa care poate fi aplicată cu ocazia individualizării judiciare.
Practic, problema care se impune a fi lămurită este aceea de a stabili care este înțelesul expresiei "pedeapsa prevăzută de lege" folosită în textul art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală.
Această expresie este definită în art. 141 ind. 1 din Codul penal (articol introdus prin art. I pct. 50 din Legea 278/2006), unde se prevede că "prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată,fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Împrejurarea că definiția dată expresiei "pedeapsă prevăzută de lege" în Codul penal are aplicabilitate și atunci când expresia este utilizată în texte de procedură penală rezultă din art. 503 Cod procedură penală care prevede că: " termenii sau expresiile ai căror înțeles este anume explicat in Codul penal au același înțeles și in legea de procedură penală".
Față de considerentele anterior redate, instanța apreciază că, in speța de față, atunci când se are în vedere "pedeapsa prevăzută de lege" pentru infracțiunea prevăzută la art. 7 alin. 1 din legea 39/2003 se rețin limitele de la 5 la 20 de ani închisoare, neputând fi luată in considerare pedeapsa ce ar putea fi aplicată ca efect al prevederilor aliniatului 2 al articolului 7 din Legea 39/2003.
Or, în atare condiții se reține că în cauză nu este îndeplinită condiția privitoare la limita maximă de pedeapsă prevăzută la art. 160 indice 2 alin. 1 Cod procedură penală ceea ce face ca cererea de față să fie inadmisibilă in principiu.
Se mai impune a arăta că intr-o situație asemănătoare, aceeași interpretare fost exprimată și de - Secțiile Unite, prin decizia în interesul legii nr. XXVIII din 18.09.2006.
Intr- altă ordine de idei, se impune arăta și faptul că din interpretarea dispozițiilor art. 160 indice 8 alin. 1 și 2 teza I Cod procedură penală rezultă că in procedura soluționării cererii de liberare provizorie pe cauțiune, intr- primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea in principiu și, numai in ipoteza in care se constată că acestea sunt îndeplinite se trece la faza următoare, aceea a stabilirii cuantumului cauțiunii și termenului de depunere acesteia.
Cum în speța de față nu fost îndeplinită una din condițiile cerute de lege pentru admiterea in principiu cererii de liberare provizorie pe cauțiune, instanța nu a trecut la etapa stabilirii cauțiunii și termenului de depunere.
Pentru toate argumentele anterior redate, instanța va respinge, ca inadmisibilă in principiu, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului inculpatul arată că, în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune ca inadmisibilă în principiu, întrucât limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa sunt sub 18 ani închisoare și instanța trebuia să-i analizeze cererea pe fond, fiind întrunite condițiile pentru admisibilitatea în principiu.
În dovedirea recursului, inculpatul depune la dosar o decizie de speță a Curții de Apel Pitești dată într-o cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată că în mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat până în această fază instanța de fond a reținut că cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune este inadmisibilă în principiu și a respins-o, în baza art. 160 ind. 8 alin. 1,3 și art. 160 ind. 2 alin. 1,2 Cod procedură penală.
Codul d e procedură penală prevede în art. 160 ind. 4 alin. 1 că liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
În art. 160 ind. 2 alin. 1 se stipulează că liberarea provizorie se pote acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Inculpatul este cercetat penal, fiind începută urmărirea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 71 din OUG105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, art. 26 Cod penal raportat la art. 293 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 33 lit. "a" Cod penal.
În mod corect instanța de fond a reținut că, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este închisoarea de la 5 ani la 20 ani, nu sunt întrunite condițiile admisibilității în principiu, raportarea făcându-se la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și nu la pedeapsa ce ar rezulta în urma aplicării cauzelor de reducere (în speță art. 2 din Legea nr. 39/2003) sau de majorare a pedepsei atrase de art. 41 alin. 2 și art. 33 lit. "a" Cod penal.
Decizia în speță invocată de inculpatul nu are autoritate asupra cauzei deduse judecății iar dacă legiuitorul ar fi dorit să dea alt înțeles expresiei "pedeapsă prevăzută de lege" în cazul Codului d e procedură penală, ar fi prevăzut expres aceasta.
Examinând cauza din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, nu se constată motive de nelegalitate sau netemeinicie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 3/10.06.2008 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul formulat de inculpatul
împotriva încheierii de ședință din data de 10.06.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Iunie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
23.06.2008
2 ex.-
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Decizia penală nr. 339 Dosar nr-
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 10.06.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Iunie 2008
Pentru conformitate
Grefier
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Mihaela Chirilă, Maria Cenușă
