Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 399/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
P- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 399
Ședința publică din data de 23 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Aida Liliana Stan Cristina
-
Grefier:
Ministerul publica fost reprezentat de procuror - - din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 27 aprilie 1972, in prezent aflat in penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurentul inculpat, in stare de deținere și asistat de avocat, din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat in stare de deținere.
Avocat pentru recurentul inculpat, susține că formulează cerere de recuzare doamnelor JUDECĂTOR 2: Aida Liliana Stan Cristina si -, întemeiată pe dispozițiile art. 51 rap C.P.P. la art. 47 al.2 C.P.P. întrucât s-au mai pronunțat in cauză, cu privire la starea de libertate a inculpatului.
S-a mai arătat că, este adevărat că obiectul dosarului în care doamnele judecător - - si - s-au mai pronunțat era de menținere a măsurii arestării preventive, însă apreciază că acestea și-au făcut o opinie cu privire la starea de libertate a inculpatului, astfel încât apreciază că in cauză sunt incidente dispozițiile art. 47 al.2
C.P.P.Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită lăsarea dosarului la completul de permanență pentru a se soluționa cererea de recuzare.
Curtea având in vedere cererea de recuzare formulată oral, in sentință publică, de către inculpatul, împotriva membrilor completului de judecată: Președinte - - - si Judecător - -, urmează a se proceda conform regulamentului.
S-a adus la cunoștință de președintele completului de judecată soluția cu privire la cererea de recuzare formulată de recurentul inculpat, in sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată, iar după reluarea dosarului, la apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de avocat, din cadrul Baroului
Avocat pentru recurentul inculpat si reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbaterea recursului.
Curtea față de susținerile părților in sensul că nu mai au cereri de formulat in cauză, precum si față de actele și lucrările dosarului constată cercetarea judecătorească încheiată si acordă cuvântul in dezbaterea recursului.
Avocat pentru recurentul inculpat, susține că legiuitorul a precizat că măsura arestării preventive a unei persoane trebuie să fie o soluție extremă, garantând cetățeanului că acesta se poate bucura de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive si de un proces echitabil, acesta fiind si motivul pentru care a introdus in codul d e procedură penală cererile de liberare provizorie pe cauțiune si liberare provizorie sub control judiciar, instituții care din punctul său de vedere nu se aplică in instanțele prahovene.
Pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele, respectiv dacă inculpatul este cercetat pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depășește 18 ani, ceea ce nu se poate reține in speța de față și dacă nu există date din care să rezulte că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
In motivarea instanței de fond se reține faptul că există pericolul ca inculpatul, in situația in care va fi liberat, ar încerca să denatureze adevărul.
Insă, nu se are in vedere celelalte dispoziții ale art. 160/2 de C.P.P. care judecătorul poate să uzeze, respectiv că poate să-i pună in vedere si să-l oblige totodată pe inculpat să nu intre in legătură cu partea vătămată si cu martorii ce urmează a fi audiați, iar in situația in care aceste dispoziții nu ar fi respectate să revoce liberarea provizorie pe cauțiune.
Precizează de asemenea că, datorită soluțiilor repetate de respingerea unor astfel ce cereri de instanța de recurs nici judecătorii fondului nu mai admit astfel de cereri și, chiar mai mult de atât, solicită a se observa faptul că în motivarea cererii de respingere a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, judecătorul fondului preia o parte din motivarea instanței de recurs, fără avea in vedere faptul că una este să verifici condițiile arestării si alta este să verifici condițiile unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune. Mai mult, judecătorul nu poate invoca autoritate de lucru judecat.
In opinia sa, nu este corectă nici motivarea instanței de fond cu privire la faptul că cercetarea judecătorească este spre finalizare, urmând a mai fi audiați doi martori, dat fiind faptul că, nu este posibil ca împotriva unei persoane să fie menținută starea de arest preventiv doar pentru a se mai audia doi martori, in situația in care există posibilitatea ca aceștia să nu se prezinte niciodată pentru a fi audiați.
Solicită de asemenea, a se avea in vedere de instanța de recurs si faptul că intre liberarea provizorie pe cauțiune si liberarea provizorie sub control judiciar există totuși diferențe, respectiv la liberarea provizorie pe cauțiune se consemnează o sumă de bani la CEC, iar in ipoteza in care nu sunt respectate de inculpat condițiile cerute de lege, această sumă de bani va fi luată de stat.
Mai mult decât atât, solicită ca instanța de recurs să aibă in vedere faptul că urmărirea penală pe care o fac lucrătorii de la DNA si de la DIICOT nu diferă foarte mult de cea efectuată de procurorii si de milițienii dinainte de 1989. Susține astfel, având in vedere că prin arestarea preventivă a unui inculpat nu se încearcă altceva decât a se scoate de la acesta si ce a făcut si ce nu a făcut. Deci, din punctul său de vedere se încearcă cedarea psihică a individului, existând presiuni colaterale.
Spre deosebire de cele de mai sus, dorește a se observa că numai in rechizitoriu se menționează că intre inculpat si partea vătămată a existat o convorbire telefonică, insă nu se face trimitere la nici un proces verbal cu care să se dovedească această situație si nu există nici un mijloc de probă in acest sens.
In concluzie, față de toate argumentele expuse, solicită a se examina cu atenție temeinicia cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat, urmând a se constata de asemenea că, instituția liberării provizorii pe cauțiune urmează să opereze numai după ce se ia măsura arestării preventive împotriva unei persoane si că cerințele prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de cereri sunt îndeplinite in speța de față.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat si menținerea încheierii dată de Tribunalul Dâmbovița ca legală si temeinică, întrucât in mod întemeiat, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 160/2 C.P.P. dat fiind faptul că există date din care rezultă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părții vătămate si a martorilor.
Din declarația părții vătămate confirmată de declarația martorei, precum si din convorbirea telefonică rezultă că inculpatul a încercat să o influențeze pe aceasta să-și schimbe declarația. Chiar martora și-a schimbat declarația, iar pe viitor există posibilitatea ca partea vătămată să-și schimbe declarația.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt susține că nu încearcă să zădărnicească aflarea adevărului si că trebuie să onoreze unele credite bancare pe care le- achiziționat in calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale.
Mai mult decât atât, solicită a se avea in vedere că are familie si că mama sa este grav bolnavă, precum si faptul că nu și-a câștigat existența din traficarea persoanelor așa cum s-a reținut, ci din activitatea pe care o desfășura in calitate de administrator al unei firme comerciale.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față constantă:
Prin încheierea de ședință din data de 21 aprilie 2008 s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul -, fiul lui și, născut la 27 aprilie 1972, în comuna, județul D, cu domiciliul în comuna, sat, nr.210, județul D, aflat în stare de arest în baza mandatului de arestare preventivă nr.10//U/19.09.2007 în Penitenciarul Mărgineni, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița.
S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 3.000 lei consemnată la Casa de Economii și consemnațiuni SA, cu recipisa de consemnare nr.-/1 15.04.22008 aflată la fila 13 dosarul cauzei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 19 septembrie 2007, pe numele acestuia emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.10/U/2007, măsura arestării preventive fiind dispusă în cauză în condițiile art.148 lit.b și e cod proc.penală, urmare faptului că, în timpul urmăriri penale s-a constatat că potrivit înregistrărilor dispuse, inculpatul a încercat să influențeze partea vătămată în sensul de a nega existența faptei și a retracta declarația, asigurând-o că aceeași poziția va avea și altă martoră.
Ulterior, respectiv la data de 12 octombrie 2007, inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 din Legea 678/2001, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b cod penal, reținându-se că în cursul lunii noiembrie 2005, racolat-o pe partea vătămată prin înșelăciune, în sensul că i-a promis că îi va găsi un loc de muncă în Italia ca vânzătoare sau la o societate a fratelui său, avansându-i totodată cheltuielile ocazionate de obținerea pașaportului și achitării cheltuielile ocazionate de obținerea pașaportului și achitării contravalorii călătoriei, însă odată ajunsă în Italia, a determinat-o să se prostitueze într-un club, motivându-i că nu îi poate găsi un loc de muncă așa cum îi promisese în țară și că trebuie ca din banii obținuți să îi restituie cheltuielile expuse mai sus, precum și cele reprezentând plata chiriei și a hranei.
În cauză, în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a admis în două rânduri, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, dar de fiecare dată, instanța de control judiciar - Curtea de Apel Ploiești, a apreciat că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, reținând că cercetarea judecătorească se poate desfășura cu inculpatul în stare de libertate, motiv pentru care, în ambele situații, a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar pe fond a respins cererea inculpatului având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar.
Instanța de fond reanalizând situația de drept și de fapt, a apreciat că în cauză se impune cu necesitate continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de arest preventiv.
S-a considerat că deși, în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse sub aspectul legalității, cererea fiind deja admisă în principiu, nu sunt însă îndeplinite cerințele impuse de textul legal sub aspectul temeiniciei deoarece, față de inculpat se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni care prin natura ei conduce la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupune și îl dezvoltă prin impactul negativ asupra colectivității.
S-a mai apreciat că motivația inculpatului că cercetarea judecătorească se află într-un stadiu final și este exclusă posibilitatea de a influența martorii ce urmează să fie audiați, nu poate fi primită de instanța de fond deoarece inculpatul a influențat partea vătămată și martorul, situație constatată de instanța de recurs, cu ocazia soluționării altei cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că cererea sa întrunea atât condițiile de legalitate, cât și de temeinicie, și că trebuie admisă, iar recurentul inculpat poate fi judecat în continuare în stare de libertate provizorie.
Recurentul a arătat că pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele, respectiv dacă inculpatul este cercetat pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depășește 18 ani, ceea ce nu se poate reține in speța de față și dacă nu există date din care să rezulte că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Or, în motivarea instanței de fond se reține faptul că există pericolul ca inculpatul, in situația in care va fi liberat, ar încerca să denatureze adevărul fără să se aibă in vedere celelalte dispoziții ale art. 160/2 de C.P.P. care judecătorul poate să uzeze, respectiv că poate să-i pună in vedere si să-l oblige totodată pe inculpat să nu intre in legătură cu partea vătămată si cu martorii ce urmează a fi audiați, iar in situația in care aceste dispoziții nu ar fi respectate să revoce liberarea provizorie pe cauțiune. A mai susținut recurentul că deși în rechizitoriu se citează conținutul unei convorbiri telefonice din care ar rezulta că inculpatul a încercat s-o influențeze pe partea vătămată, la dosarul de urmărire penală nu a fost depus procesul verbal de transcriere a acestei convorbiri.
Precizează de asemenea că, datorită soluțiilor repetate de respingerea unor astfel ce cereri de instanța de recurs nici judecătorii fondului nu mai admit astfel de cereri și, chiar mai mult de atât, solicită a se observa faptul că în motivarea cererii de respingere a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, judecătorul fondului preia o parte din motivarea instanței de recurs, fără avea in vedere faptul că una este să verifici condițiile arestării si alta este să verifici condițiile unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune și că în speță, nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat.
Recurentul a mai arătat că între liberarea provizorie pe cauțiune si liberarea provizorie sub control judiciar există totuși diferențe, respectiv la liberarea provizorie pe cauțiune se consemnează o sumă de bani la CEC, iar in ipoteza in care nu sunt respectate de inculpat condițiile cerute de lege, această sumă de bani va fi luată de stat.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului.
Examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de susținerile recurentului și de dispozițiile legale incidente în materie, art.160/4 și urm. Cod proc.penală și de disp. art.385/6 alin ultim cod proc penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Dispozițiile art.160/4 cod proc.penală statuează că liberare provizorie pe cauțiune se poate acorda " când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.160/2 alin.1 și 2 cod proc.penală".
Prima instanță a constatat în mod corect că cererea inculpatului este admisibilă sub aspect formal, în sensul că acesta a plătit cauțiunea stabilită, iar infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul - trafic de persoane prev. și ped. de art.12 alin.1 din Legea 678/2001, este sancționată cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Așa fiind, în cazul inculpatului sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.160/2 alin.1 cod proc.penală.
Însă, așa cum a menționat și prima instanță, nu sunt îndeplinite condițiile cuprinse în art.160/2 alin.2 cod proc.penală care prevăd că " liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". Or, în cauza de față, există probe (declarațiile părții vătămate, contractul de vânzare-cumpărare și actele autoturismului ) care atestă că inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată să-și retragă plângerea și acuzațiile formulate la adresa lui, iar pentru ca aceasta să facă acest lucru, inculpatul i-a dat un autoturism.
De altfel, inculpatul a fost arestat în temeiul art.148 lit.b și e cod proc.penală, care se referă la existența unor date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor și că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate, sau încearcă înțelegere frauduloasă cu aceasta.
Totodată, din probele administrate până în prezent, rezultă și faptul că la instanța de fond, martora, ale cărei declarații din cursul urmăririi penale confirmau plângerea părții vătămate, și-a retractat aceste declarații.
Chiar dacă cercetarea judecătorească se află într-o fază avansată, urmând să se mai audieze doar doi martori, Curtea apreciază că, față de împrejurările descrise mai sus privitoare la încercările de influențare a părții vătămate, nu există nici o garanție că acestea nu se pot repeta dacă inculpatul ar fi pus în libertate provizorie, chiar cu riscul pierderii cauțiunii.
În concluzie, soluția primei instanțe de respingere ca neîntemeiată a cererii inculpatului de liberare pe cauțiune este corectă, iar recursul acestuia se privește ca nefundat și va fi respins ca atare, în conformitate cu disp.art.385/15, punctul 1, lit.b cod proc.penală.
Văzând și dsp.art.192 alin.2 cod proc.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la 27 aprilie 1972, in prezent aflat in Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi, 23.04.2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
DG./MM
4 ex./24.04.2008
f-
Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Aida Liliana Stan Cristina
