Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 453/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 453
Ședința publică din data de 21 iunie 2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru
JUDECĂTOR 3: Ion Stelian
Grefier - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 16.08.1956, în prezent aflat în Arestul D, împotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, prin care, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, dispunându-se restituirea cauțiunii în sumă de 10.000 lei consemnată la Casa de Economii și Consemnațiuni SA cu recipisa de consemnare nr. -/1 din 15.06.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 41/2009, fila 6 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul inculpat, solicitând să fie întrebat inculpatul dacă își însușește recursul formulat în numele său.
La solicitarea instanței recurentul inculpat, având cuvântul, arată că înțelege să-și însușească recursul declarat de către apărătorul său.
Avocat pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, au arătat că nu au cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, apreciază că în mod greșit a fost respinsă prin încheierea de ședință din 18.06.2009 a Tribunalului Dâmbovița cererea de liberare provizorie sub control judiciar, considerând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160/2 alin. 1 și 2 comb. cu art. 160/4 alin. 1 Cod procedură penală.
Susține că pedeapsa pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv cea prev. de art. 254 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa este mai mică de 18 ani închisoare.
De asemenea, că inculpatul nu se află în situația de a săvârși alte infracțiuni sau de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, ori alterarea de probe, susținând că inculpatul nu a avut asemenea manifestări pe tot parcursul urmăririi penale, că rechizitoriul a fost întocmit la data de 16.06.2009 și că a fost sesizată instanța de judecată.
Mai arată că inculpatul are o situație familială specială, cu probleme, că este sub tratament medicamentos întrucât este suferind de afecțiuni cardiace, dar că este o persoană obișnuită cu familie organizată și că în comunitatea din care face parte este cunoscut ca un om gospodar, soția sa este pensionată medical și că este singurul întreținător al familiei.
Nu în ultimul rând, arată că a fost consemnată la CEC cu recipisa nr- suma de 10.000 lei pentru a putea fi luată în discuție de către instanța de fond.
Învederează că inculpatul a luat cunoștință de disp. art. 160/10 Cod procedură penală cu referire la cazurile de revocare a liberării provizorii și că totodată pe parcursul urmăririi penale s-a solicitat revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu una din măsurile prev. de art. 136 lit. b sau c Cod procedură penală.
Consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, din punctul său de vedere, au încetat și că inculpatul în acest moment nu prezintă pericol concret, că el a fost depășit.
Mai solicită ca instanța să aibă în vedere alte cazuri similare în care judecarea s-a făcut cu inculpatul în stare de libertate.
În concluzie, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de lege, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune și punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se contestă că din punct de vedere formal condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune sunt îndeplinite, dar că admiterea acesteia este un atribut al instanței.
Arată că instanța de fond a respins cererea inculpatului și ca urmare a poziției de negare pe care a avut-o inculpatul.
În concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, urmând a respecta obligațiile dispuse de instanță.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția penală, în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 16 august 1956 în comuna, județul D, cu același domiciliu, sat, nr.203, județul D, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.254 alin.1 Cod penal, cu referire la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, aflat în Arestul D, în baza mandatului de arestare preventivă nr.12/U/26 mai 2009.
Prin aceeași încheiere s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 10.000 lei, consemnată la "Casa de Economii și Consemnațiuni" SA cu recipisa de consemnare nr.-/1 din 15 iunie 2009.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că în motivarea cererii inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv pentru infracțiunea de luare de mită prev.de art.254 alin.1 cod penal și a fost reținut la data de 25 mai 2009, după aceea arestat la data de 26 mai 2009 pentru o perioadă de 29 de zile prin încheierea nr.9 a Tribunalului Dâmbovița.
S-a făcut precizarea că sunt îndeplinite cerințele prev.de art.160/4 Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa nu depășește 18 ani, nu se află în situația de a mai săvârși alte infracțiuni sau de a încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor martori, experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, cercetările fiind încheiate va depune cauțiunea ce va fi stabilită de instanță, luând cunoștință totodată de cazurile de nerestituire a sumei și va respecta obligațiile ce se vor stabili.
Din considerentele încheierii primei instanțe, mai rezultă că s-a procedat la ascultarea inculpatului care a arătat că știe pentru ce este trimis în judecată, dar nu recunoaște fapta de care este învinuit, deoarece nu a pretins de la nimeni nicio sumă de bani și nici nu a primit vreo sumă în afară de momentul flagrantului.
A precizat că se ocupa în cadrul Agenția de Îmbunătățiri Funciare D de întocmirea documentației de scoatere din circuitul agricol a unor terenuri, că cererea denunțătorului era legală și că acesta trebuia să achite o taxă stabilită de el, prin documentația pe care o întocmea, care era semnată de mai multe persoane, iar banii respectivi trebuiau achitați la casierie, el neavând atribuții să primească vreo sumă de bani.
Cererea de liberare provizorie pe cauțiune a fost admisă în principiu, ca urmare a îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, dar a motivat tribunalul că îndeplinirea formală a prevederilor art.160/2 Cod procedură penală, nu poate conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, mai ales că aceasta este o măsură facultativă, iar pe de altă parte, beneficiul liberării nu poate constitui un drept al inculpatului, ci doar o vocație a sa.
Instanța de fond a ajuns la concluzia că cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, apare ca neîntemeiată, apreciind că natura și gravitatea infracțiunii pentru care acesta este cercetat, conduc, prin ele însele, la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupune și îl dezvoltă, prin impactul negativ asupra întregii colectivități, mai ales că în ultima perioadă astfel de infracțiuni au proliferat, cu consecințe negative în comunitate.
A apreciat prima instanță că pericolul concret rezultă nu numai din natura și gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, ci și din modalitatea în care a fost săvârșită, așa cum s-a reținut în actul de sesizare al instanței.
De aceea, instanța a considerat că la aprecierea pericolului trebuie să se aibă în vedere și atitudinea procesuală a inculpatului, dar și poziția deținută de el în cadrul toate acestea fiind de natură a conduce la crearea unei stări de temere în rândul populației, în situația în care cererea sa ar fi admisă.
A conchis prima instanță că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă cu alte cuvinte pericol concret pentru ordinea publică, pericol rezultat și din influența negativă pe care ar putea-o avea în comunitatea din care face parte, încurajând săvârșirea unor fapte de același gen și creând impresia că organele statului nu sancționează astfel de atitudini, în condițiile în care atât Statul Român cât și statele Uniunii Europene sunt chemate să ia măsuri pentru stoparea acestei activități de amploare și pentru sancționarea ei.
În fine, tribunalul având în vedere și jurisprudența a apreciat că datorită gravității deosebite a faptei și a reacției publicului față de aceasta, poate determina tulburări sociale, întărind astfel necesitatea privării de libertate a inculpatului și ca atare, a dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.
Încheierea a fost atacată cu recurs în termen legal de către inculpatul, care prin apărător ales a susținut că aceasta este nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral de apărătorul ales, se arată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.160/2 alin.1 și 2 combinat cu art.160/4 alin.1 Cod procedură penală, pentru a se dispune liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului.
În primul rând, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prev.de art.254 alin.2 Cod penal, cu referire la art.7 din Legea nr.78/2000, prevede o pedeapsă ce nu depășește 18 ani închisoare, iar în al doilea rând nu se află în situația de a săvârși alte infracțiuni sau de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Pe de altă parte, cercetările au fost definitivate, instanța de fond a fost sesizată cu soluționarea pe fond a cauzei, are o familie organizată, este inginer specialist în îmbunătățiri funciare și doctorand, fiind preocupat totodată și de problemele cu care se confruntă în familia sa.
Până la arestarea preventivă era singurul întreținător în familie, soția este pensionată din motive medicale, tatăl său este de asemenea grav bolnav și se află în întreținerea inculpatului, nu are antecedente penale, iar anterior a fost cunoscut ca un om cu un comportament corespunzător.
Se mai arată că familia sa a făcut eforturi materiale pentru consemnarea cauțiunii în cuantum de 10.000 lei stabilită de instanța de fond și a luat cunoștință de dispozițiile art.160/10 Cod procedură penală, referitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii pe cauțiune.
În raport cu aspectele prezentate, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune și punerea sa în libertate.
Curtea, verificând hotărârea atacată conform art.385/14 Cod procedură penală, în raport de critica invocată și de disp.art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de inculpatul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pe rolul Tribunalului Dâmbovița se află în faza de cercetare judecătorească, cauza penală ce face obiectul dosarului nr- în care inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr.125/P/2009, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev.de art.254 alin1 Cod penal, cu referire la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000.
S-a reținut în actul de sesizare că la data de 25 martie 2009 în calitate de inspector de zonă din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare - Sucursala A - Pitești - Sucursala de administrare D, a pretins de la denunțătorul, reprezentant al SC " Beton " SRL B, suma de 500 euro în schimbul rezolvării cu celeritate a unei cereri privitoare la scoaterea din circuitul agricol a unei suprafețe de 8.700. situată în comuna, sat, județul D, rezolvare care a constat în elaborarea vizelor primare necesare acestei operațiuni, activitate care intra în atribuțiile de serviciu ale inculpatului.
Această sumă a fost suplimentată la data de 08 aprilie 2009 la 1.000 euro și primită efectiv la 25 mai 2009 în echivalent în lei, respectiv 4.200 lei.
Atât în faza de urmărire penală cât și în instanță inculpatul nu a recunoscut fapta susținând că suma de bani găsită asupra sa cu ocazia surprinderii în flagrant i-a fost restituită de către persoana pe care o împrumutase.
Potrivit art. 160/4 al.1 pr.penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, la cerere când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prev. în art. 160/2 al.1 și 2 pr.penală.
Astfel, în art. 160/2 al.1 pr.penală se arată că liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Infracțiunea prev.de art. 254 al.1, cu referire la art. 7 al.1 din Legea nr. 78/2000 reținută față de inculpatul, nu depășește limita de 18 ani potrivit textului de lege enunțat mai sus și ca atare această condiție este îndeplinită.
În alineatul 2 din același text de lege se prevede că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În opinia Curții și aceasta condiție a liberării este îndeplinită deoarece din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei nu rezultă date din care să reiasă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să procedeze în sensul celor arătate mai sus.
De asemenea este îndeplinită și condiția achitării cauțiunii stabilite de prima instanță în cuantum de 10.000 lei, potrivit recipisei depuse la dosar ( fila 24 dosar fond ), care garantează respectarea de către inculpat a obligațiilor care-i revin în timpul liberării provizorii.
Inculpatul, nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, atât el cât și soția sa au probleme de sănătate, așa cum se probează cu actele medicale depuse la dosar, iar până la încarcerare a fost cunoscut cu un comportament social corespunzător, așa încât sub acest aspect nu există temerea că prin lăsarea sa în libertate va săvârși alte infracțiuni sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți așa cum prevede textul de lege, mai ales că așa cum s-a susținut nu va mai putea ocupa în viitor funcția avută înainte de comiterea faptei.
Contrar celor susținute de prima instanță, opinia Curții este aceea că buna administrare a justiției în speța dedusă judecății nu ar fi îngreunată în condițiile în care judecata ar continua cu inculpatul în stare de libertate.
Într-adevăr natura infracțiunii prezintă un grad înalt de pericol social, iar nerecunoașterea faptei nu constituie împrejurări de natură să ducă la concluzia că judecata cu inculpatul în stare de libertate ar îngreuna în final aflarea adevărului.
Pe de altă parte, nu-i poate fi imputabilă inculpatului nici atitudinea acestuia de a nu recunoaște fapta, reținută în sarcina sa, deoarece potrivit art. 8 din Convenția precum și a legislației interne învinuitul sau inculpatul are dreptul "la tăcere" și nu poate fi obligat să-și recunoască vinovăția, sarcina dovedirii acesteia aparținând organului de anchetă penală.
Concluzionând, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de formă și de fond cerute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, așa încât recursul declarat de inculpatul se privește ca fiind fondat urmând a fi admis conform art. 385/15 pct.2 lit.d pr.penală.
Drept consecință, se va casa încheierea din 18 iunie 2009 Tribunalului Dâmbovița și pe fond se va admite cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat în temeiul disp.art. 160/4 pr.penală.
Ca atare, se va revoca măsura arestării preventive a acestuia și se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Totodată, conform art. 160/2 al.4 pr.penală, rap. la art. 145 al.2 pr.penală, inculpatul va fi obligat să respecte pe timpul liberării provizorii pe cauțiune, următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care dispus măsura;
- să nu se afle în locuința denunțătorului;
- să nu se apropie de denunțător, de membrii familiei acesteia și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
- să nu exercite profesia și nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
În fine, se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de disp. art. 160/10 pr.penală, a căror nerespectare are ca urmare revocarea liberării provizorii pe cauțiune.
Urmează ca prezenta hotărâre să fie comunicată organelor prevăzute la art. 145 al.2/1 pr.penală.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 16.08.1956, în prezent aflat în Arestul D împotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul, nr- pe care o casează și pe fond admite cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată în temeiul disp. art. 160/4 Cod procedură penală.
Revocă măsura arestării preventive a inculpatului și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 12/U/26.05.2009 emis de Tribunalul Dâmbovița.
Conform art. 160/2 alin. 4 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii pe cauțiune inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care dispus măsura;
- să nu se afle în locuința denunțătorului;
- să nu se apropie de denunțător, de membrii familiei acesteia și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
- să nu exercite profesia și nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160/10 Cod procedură penală a căror nerespectare are ca urmare revocarea liberării provizorii pe cauțiune.
Prezenta încheiere se va comunica organelor prevăzute la art.145 alin. 2/1 Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 iunie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
10 ex./23.06.2009
dos. nr- Tribunalul Dâmbovița
a
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru, Ion Stelian
