Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 724/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 724/R/2009
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Valentin Chitidean Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bistrița N, împotriva încheierii penale nr. 123/F/13.11.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N, având ca obiect cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător ales,av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., din cadrul Baroului C, care solicită acordarea onorariului avocațial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Apărătorul inculpatului invocă excepția tardivității recursului declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bistrița N. Acesta a fost declarat la data de 16 noiembrie 2009, ora 12,23 iar hotărârea a fost pronunțată la data de 13.11.2009 ora 12,00, potrivit încheierii instanței de fond. La dosar există declarația de recurs înregistrată la data de 16.11.2009 și există hotărârea pronunțată în 13.11.2009 unde se menționează că pronunțarea a avut loc la ora 12,00. Potrivit disp.art.186 alin.1 pr.pen. la calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul menționat în actul care a provocat curgerea termenului. Astfel, recursul nu a declarat înăuntrul celor 24 de ore, iar sancțiunea este nulitatea recursului. Conform dispoziților din Codul d e Procedură Penală, este obligatoriu ca recursul să fie declarat de la data și ora pronunțării hotărârii în condițiile în care avem de-a face cu termene pe ore, fiind astfel incidente în cauză disp.art.186 alin.2 pr.pen. care stipulează modul de calcul al termenelor pe ore. Susține că în cauză nu sunt incidente disp.art.188 pr.pen. care reglementează calculul termenelor măsurilor preventive. Solicită a se constata tardivitatea recursului DIICOT și pe cale de consecință a se constata nulitatea recursului.
Reprezentantul Parchetului apreciază că recursul este declarat în termen, în speță fiind aplicabile disp.art.186 alin.4 pr.pen.
Apărătorul inculpatului, în replică, menționează că ne aflăm în situația în care calculul termenelor se face nnumai pe ore nu și pe zile, luni, ani. Dispozițiile art.186 alin.4 pr.pen. nu pot să producă efecte încauză.
Instanța, deliberând, unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului declarat.
Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de prima instanță și rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune. Astfel, apreciază că există date din care rezultă riscul influențării unor părți vătămate. Chiar dacă încercarea de influențare a părții vătămate a fost făcută de soția inculpatului, trebuie ținut cont de faptul că aceasta l-a avut în vedere pe inculpat. Consideră că pericolul concret pentru ordinea publică în cazul punerii inculpatului în libertate trebuie privit prin prisma gravității faptelor comise cât și prin prisma pedepselor. Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că inculpatul nu a ales să contribuie la aflarea adevărului prin darea unor declarații lămuritoare, această atitudine a inculpatului ducând la concluzia că nu conștientizează gravitatea faptelor iar lăsarea sa în libertate ar putea fi interpretată ca o încurajare pentru reluarea activităților infracționale.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului parchetului. Consideră că firesc și normal era ca excepția să se fi soluționat înainte de soluționarea pe fond a cauzei întrucât admiterea excepției împiedica judecarea pe fond a recursului. Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca nefondat a recursului DIICOT. Arată că toți ceilalți inculpați din cauză sunt cercetați în stare de libertate astfel că pe principiul egalității de tratament ar trebui aplicat în speță. Recursul parchetului nu are fundament pe de o parte acesta a fost declarat tardiv iar pe de altă parte e nefundamentat pentru că nu rezultă că inculpatul s-ar sustrage sau ar zădărnici aflarea adevărului dacă ar fi cercetat în stare de libertate. Instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, la dosar existând suficiente probe din care rezultă că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă atâta vreme cât majoritatea inculpaților sunt cercetați în stare de libertate. Rezultă din dosar situația particulară a inculpatului care este asociat ca o persoană care nu a mai avut abateri, a avut atitudine pozitivă față de valorile ocrotite de lege. mai mult, inculpatul a făcut dovada faptului că înțelege să se replieze pe activități legale. Având în vedere că toate persoanele din dosar care sunt puse sub acuzare se află în stare de libertate, justifică hotărârea primei instanțe și nu fundamentează susținerile parchetului. În concluzie,în principal, solicită a se constata nulitatea recursului, acesta fiind tardiv formulat iarîn subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate întrucât nu a săvârșit faptele de care este acuzat. Mneționează că toate faptele sunt săvârșite în Elveția unde el nu a fost niciodată.
CURTEA
Prin încheierea penală nr. 123/F/13.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, în baza art. 160/8a alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 160/4 Cod procedură penală,
A fost admisă cererea formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.02.1973 în N, domiciliat în B,-, jud. B N, CNP. -, ca fiind întemeiată și în consecință, s-a dispus liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului.
În baza disp. art. 160/8a alin. 3, rap. la art. 160/4 alin. 2 Cod procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 160/2 alin. 3 Cod procedură penală, conform cărora, pe timpul liberării provizorii pe cauțiune este obligat să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a tării (România) decât în condițiile stabilite de instanță; să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, respectiv mun. B, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție respectiv sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici categorie de arme.
În baza art. 160/4 alin. 2 rap. la art. 160/2 alin.3/1 lit. c Cod procedură penală, pe durata liberării provizorie pe cauțiune a inculpatului, acesta a fost obligat să nu se apropie de părțile vătămate din prezenta cauză, de membrii familiilor acestora, de celelalte persoane cercetate penal - inculpați și învinuiți (cu excepția soției sale, ) de martorii audiați în cauză și să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
Potrivit art. 160/2 alin. 3/2 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, sus menționate, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 160/5 alin. 5 rap. la art. 160/10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a pus în vedere inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, ori săvârșește, din nou, cu intenție, o infracțiune cauțiunea nu se restituie.
A fost dispusă comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor prevăzute de art. 160/8a pr.pen. respectiv prev. de art. 145 alin. 2/1 Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 2 februarie 1973, în N, jud. N, domiciliat în B,-, jud. B N, CNP -, a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, apreciind că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii, stabilirea în sarcină a obligațiilor prev. de disp. art. 160/2 Cod procedură penală și punerea sa de îndată în libertate.
În drept s-au invocat disp. art. 160 ind.8 alin.2 teza II Cod procedură penală, s-a precizat că inculpatul are cunoștință despre dispozițiile art.160 ind.5 Cod procedură penală referitoare la nerestituirea cauțiunii, precum și cu privire la art. 160 ind.10 Cod procedură penală referitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
În motivarea cererii inculpatul arătat că a fost arestat preventiv de Tribunalul Bistrița N la data de 11 iulie 2009 pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal, iar ulterior s-a dispus prelungirea măsurii preventive luate împotriva sa.
A susținut că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1602al. 1 Cod penal întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de care este acuzat este sub 18 ani închisoare, precum și cerințele alineatului 2 al aceluiași text de lege deoarece nu există date certe din care să rezulte indubitabil că cercetat în libertate, ar încerca să influențeze vreun martor sau expert, că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin distrugerea mijloacelor de probă sau că pe această cale ar săvârși nouă faptă penală.
S-a mai arătat că atât legiuitorul cât și instrumentele internaționale în materie recunosc că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie.
Ideea potrivit căreia temeiul arestării preventive bazat pe art.148 lit. f Cod procedură penală este incompatibil cu cererea de liberare provizorie și ar justifica respingerea ca neîntemeiată a unei asemenea cereri, pe considerentul că s-ar fi scurs un timp relativ scurt de la data luării măsurii privative de libertate și inculpatul nu ar fi avut răgazul suficient să reflecteze la fapta săvârșită a fost anulată prin decizia nr. 316/2007 a secției penale a Prin aceeași decizie s-a statuat că cererea nu poate fi respinsă pe motiv că printr-o hotărâte intrată în puterea autorității lucrului judecat s-a prelungit starea de arest preventiv în temeiul art. 148 alin.1 lit. b Cod procedură penală, întrucât nu există identitate de obiect, cu motivarea că hotărârea intrată în puterea lucrului judecat a privit și a avut ca finalitate privarea de libertate, în timp ce liberarea provizorie are ca obiect și finalitate punerea în libertate a inculpatului.
S-a mai arătat că, deși la luarea măsurii privative de liberate s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea o tulburare socială și cu toate că infracțiunile care vizează traficul de persoane au o conotație negativă ridicată, pericolul social abstract nu justifică, prin el însuși, menținerea inculpatului în stare de detenție provizorie și nici nu se confundă cu pericolul social concret, acest din urmă pericol trebuind să fie dovedit și să fie de ordinul evidenței.
Potrivit practicii judiciare, există pericol social concret pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire ocrotite prin art. 1 Cod procedură penală, ca urmare a activității posterioare faptei sau o reacție publică declanșată de infracțiunea comisă. Tot practica judiciară a statuat că pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru societate constă în aprecierea privind posibilitatea ca o persoană să săvârșească în viitor o infracțiune.
Referitor la circumstanțele personale care ar garanta buna desfășurare a procesului penal în cazul admiterii cererii, inculpatul a menționat că: are o locuință stabilă, își asigură existența prin mijloace licite, nu are antecedente penale, are în grijă 4 copii, din care 2 cu probleme grave de sănătate.
S-a mai subliniat că și jurisprudența tratează privarea de libertate ca pe o măsură excepțională, detenția provizorie rămânând legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată și aceasta nu poate anticipa o pedeapsă privativă de libertate(cauza Letellier vs. Franța).
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr.46/D/P/2006 al DICOT B-N, instanța reține în fapt următoarele:
Inculpatul (zis ) a fost arestat preventiv prin Încheierea penală nr. 24/CC/2009 din 11 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, pentru săvârșirea în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. din Legea nr. 678/2001(3 fapte), pedepsite cu închisoare între 5-15 ani și interzicerea unor drepturi și proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal, art. 41 al. 2 (2 fapte) pedepsite cu închisoare între 2 și 7 ani și interzicerea unor drepturi, apreciindu-se că sunt incidente dispozițiile art. 143 și 148 lit. Cod procedură penală.
Pentru fapte similare (de proxenetism și trafic de persoane) în același dosar nr. 46D/P/2006 al DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița N sunt cercetați și inculpații, ,.
Faptele săvârșite de inculpatul, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanța din 11 iulie 2009, constau în aceea că:
La începutul lunii februarie 2002 s-a deplasat, împreună cu - în municipiul B-M, unde, în baza unei înțelegeri prealabile cu aceasta, au recrutat-o prin fraudă - constând în promisiunea unui loc de muncă onest în Elveția - pe partea vătămată OG-, în scopul trimiterii în această țară, unde urma să fie primită de către inc. și plasată în cluburi de noapte în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, după care au ajutat-o pe partea vătămată să-și obțină pașaportul turistic, iar apoi au transportat-o în municipiul B și au cazat-o câteva zile într-un apartament până la data plecării spre Elveția. In acest timp, soții și - au luat legătura cu inc., cu care colaborau pentru transportarea fetelor recrutate de ei în străinătate și astfel, la data de 15.02.2002 cu autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare 521, transportat-o din până în orașul din Elveția - folosind pentru partea vătămată un act de identitate fals, pentru a intra în această țară - unde inc. a primit-o și cazat-o pe partea vătămată în locuința ce o deținea, după care a plasat-o într-un bar/club de noapte, denumit El, în scopul exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituției, în care se prostitua și martora -, banii obținuți de partea vătămată fiindu-i ridicați periodic de către inc.; - la începutul lunii septembrie 2002 inc. și înv. - au recrutat-o pe martora (identitate atribuită) în municipiul C-N, prin fraudă - propunându-i să plece în străinătate să lucreze ca menajeră, dansatoare sau damă de companie într-un local de lux din Elveția - în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, după care, prin intermediul unui colaborator elvețian de-al lor pe nume sau (posibil ) au trimis-o, în Elveția la clubul "" din orașul am, unde martora a fost primită de către înv., care i-a impus să practice prostituția sub supravegherea sa, o perioadă de cca. o lună de zile, iar banii obținuți de martoră ca urmare a obligării la practicarea prostituției, în sumă de cca 15.000 franci elvețieni i-au fost preluați de către înv. în scopul remiterii lor către soții și -; - într-o zi din vara anului 2002, după ce a cunoscut-o pe martora - (identitate atribuită) în municipiul C-N, prin intermediul unui tânăr rămas neidentificat, acționând în baza unei înțelegeri prealabile cu fratele său, inc. a recrutat-o pe martoră prin fraudă - spunându-i că fratele său o poate ajuta să lucreze în Elveția ca damă de companie - în scopul trimiterii în această țară unde urma să fie primită de către și plasată în cluburi de noapte în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, după care a luat legătura cu învinuitul pentru aot ransporta în Elveția, lucru pe care acesta l-a făcut transportând-o pe martoră cu un autoturism prin Ungaria, Austria, Germania și Franța, și apoi pe baza unor acte de identitate false de Spania, până în Elveția, în orașul, unde a condus-o pe martoră la un apartament în care locuia inc. - care a primit-o pe martora - și a cazat-o în apartamentul pe care-l deținea timp de două zile, după care a trimis-o la clubul "" din orașul am, unde a fost obligată să practice prostituția timp de peste 2 luni de zile, iar banii obținuți de aceasta în plus pe lângă cei folosiți pentru achitarea cheltuielilor față de club și pentru întreținerea sa, în sumă de cca 35.000 franci elvețieni, au fost însușiți de către inc. și inc.;- de la începutul decembrie 2003 și până în cursul anului 2006, de mai multe ori a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către numita - în clubul "" din Elveția, respectiv a înlesnit practicarea prostituției de către aceasta prin asigurarea și achitarea transportului ei până la acest club din Elveția de către un elvețian pe nume zis în condițiile în care - nu avea banii necesari pentru a se deplasa în Elveția;- în perioada cuprinsă între începutul verii anului 2002 și prima parte a anului 2004, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit diferite sume de bani obținute de către martora (identitate atribuită) prin practicarea prostituției în clubul "" din Elveția în diferite intervale de timp din cursul anilor 2002-2003-2004, rezultând un total de peste 100.000 franci elvețieni, învinuita ajutându-i pe inc. și înv. să intre în posesia celei mai mari părți din această sumă totală de bani prin aceea că a supravegheat activitatea desfășurată de martoră în club și a ridicat de la aceasta diferite sume de bani pe care le-a transferat ori le-a predat direct sau indirect sau prin interpuși inculpatului și înv. -.
Ulterior, prin ordonanța din 26 octombrie 2009 (vol. IX dosar de urmărire penală) s-a dispus extinderea cercetărilor față de inculpat, cu privire la actele materiale componente ale infracțiunii continuate de proxenetism prev. de art. 321 alin 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal comise în dauna părții vătămate în perioada 2006 - finele anului 2007, ca și pentru comiterea a altor 2 infracțiuni de proxenetism, în formă continuată față de, în perioada 2002-2003 și respectiv față de din vara anului 2000 și până în luna septembrie 2008.
Instanțele care au dispus luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul au apreciat relevante sub aspectul săvârșirii faptelor și vinovăției acestuia, în sensul dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, următoarele probe: declarațiile părții vătămate 171-179 vol. I, declarațiile martorei (identitate atribuită de procuror) aflate la dosar la 202-208 vol. I, declarația martorei (identitate atribuită de procuror) 245-251 vol. I, declarația martorei (identitate atribuită de procuror) aflată în vol. IV (nenumerotat), declarația martorei (aflată în vol. IV-nenumerotat), declarațiile martorilor a (identitate atribuită de procuror) 228-241 vol. I, ( 287-295, identitate atribuită de procuror).
Aceste probe se coroborează cu cele administrate în acuzarea coinculpaților; și, care sunt menționate în cuprinsul Încheierii penale nr. 24/CC/11 iulie 2009 a Tribunalului Bistrița N, prin care s-a luat măsura arestării preventive (238-250 vol.V), și împotriva acestora.
Analizând cererea petentului potrivit dispozițiilor procedurale legale care reglementează instituția liberării provizorii pe cauțiune și a actelor de urmărire penală ce s-au efectuat în cauză până în prezent, tribunalul a apreciat cauza petentului ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și proxenetism, prev. de art. 329 alin.1 Cod penal.
Cercetările au început în cauză în anul 2002 de către organele de urmărire penală ale județului M (dos.nr.520/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș ), ulterior înregistrat sub nr. 20/D/P/2004 al DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș.
La data de 25.05.2006, procurorul de caz a dispus, prin ordonanță, disjungerea cauzei față de numiții, și și sesizarea DIICOT- Biroul Teritorial Bistrița -N în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001. La 1.06.2006 dosarul a fost înregistrat la DIICOT- Biroul Teritorial Bistrița -N sub nr. 46/D/P/2006.
S-au efectuat cercetări în cauză de către organele de urmărire penală, inculpatul fiind audiat în calitate de făptuitor la 23.10.2007 (vol. IV).
La 10 iulie 2009 procurorul de caz a dispus reținerea celui în cauză și apoi, prin încheierea penală nr.24/CC/11.07.2009 emisă de Tribunalul Bistrița -N în dos.nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile cu motivarea că există probe și indicii suficiente de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de persoane, prev. de art.12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 (3 fapte) și proxenetism, prev.de art. 329 alin.1 Cod penal (2 fapte).
Potrivit art. 160 ind.4 proc.pen. liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 ind.2 alin.1 și 2.
Potrivit art.160/2 alin.1 proc.pen. liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Ori, infracțiunile pentru care este cercetat petentul sunt infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea de până la 18 ani, fiind îndeplinită condiția referitoare la gravitatea infracțiunilor, astfel cum rezultă aceasta din cuantumul pedepselor cu care sunt sancționate.
Totodată, potrivit alin.2 al art.160/2 proc.pen. liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din perspectiva acestei prevederi legale și din analiza actelor dosarului nu rezultă necesitatea privării sale de libertate pentru a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni.
De asemenea, textul indicat exceptează de la beneficiul liberării provizorii pe acei inculpați cu privire la care, deși sunt îndeplinite celelalte condiții, există date că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Fără îndoială, această zădărnicire nu se referă la un adevăr general, ci la adevărul privind existența faptelor pentru care este cercetat și a împrejurărilor comiterii acestora.
Din analiza actelor dosarului de urmărire penală și a probelor efectuate în cauză nu rezultă împrejurarea că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, chiar dacă acesta nu a recunoscut faptele pentru care este cercetat. Nu a rezultat vreo încercare din partea acestuia de a influența părțile vătămate sau martorii audiați în cauză.
Deși procurorul de caz a reținut ca temei al propunerii de arestare preventivă a inculpatului disp.art.148 lit. a, b și f proc.pen. instanța a luat măsura arestării preventive doar în baza disp. art. 148 lit. f proc.pen. reținând că în cauză sunt incidente doar aceste din urmă dispoziții, ale căror cerințe sunt îndeplinite cumulativ. Din momentul luării măsurii preventive și până la această dată nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă, să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă să zădărnicească direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Pe de altă parte, inculpatul putea să pună în aplicare astfel de intenții anterior reținerii și arestării sale preventive (iulie 2009), cât timp avea cunoștință despre cercetările efectuate în cauză, încă din anul 2007.
Prin prisma celor arătate anterior se apreciază că cererea dedusă judecății întrunește toate cerințele legale spre a fi admisă.
S-a apreciat că, în acord cu jurisprudența CEDO și cu practica instanțelor naționale, măsura arestării preventive este o măsură de excepție care trebuie a fi luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive enumerate de art.136 proc.pen. nu este potrivită datelor speței (cauza Wemhoff Germania). Pe de altă parte, astfel cum constant s-a statuat în practica instanțelor, gradul de pericol social al faptelor investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în urma unor probe certe, probe care nu se regăsesc la dosarul cauzei.
În raport de datele concrete ale cauzei, nu s-a putut aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacție a autorităților judiciare, în condițiile în care riposta acestora survine la mai mult de 3 ani de la înregistrarea lucrării la organele de urmărire penală și faptele pentru care este cercetat inculpatul se prezumă a fi comise, în marea majoritate, în urmă cu mai bine de 7 ani.
Soluția instanței este în concordanță cu disp. art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar și cu jurisprudența instanței europene.
Astfel cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă acesta are loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier, etc.( cauza Neumaister Austriei). În speță, documentele depuse la dosarul de urmărire penală fac dovada că petentul realizează venituri din activități licite, este căsătorit, are 3 copii minori în întreținere, beneficiind de stabilitate locativă, familială și profesională. Tot Curtea a arătat că, deși detenția preventivă prezintă o serie de avantaje, aceasta are și o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.
În cauza Labita Italiei s-a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsură există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Prin menținerea stării de arest a inculpatului s-ar ajunge la depășirea termenului rezonabil al duratei arestării, prevăzut în cuprinsul art.159 alin.13 proc.pen. în condițiile în care nu s-a finalizat urmărirea penală după trei ani de la începerea acesteia, iar faza cercetării judecătorești se întinde, de obicei, pe un interval de timp mai M decât cel necesar finalizării urmăririi penale.
S-a impus a se avea în vedere și împrejurarea că toți ceilalți inculpați cercetați în cauză pentru același gen de infracțiuni sunt cercetați în stare de libertate, fie pentru că față de aceștia procurorul nu a solicitat luarea măsurii preventive a arestării, fie pentru că instanța a apreciat că se impune luarea măsurii preventive a obligării de a nu păsări țara.
Analiza cu atenție a întregului material probator administrat a evidențiat împrejurarea că faptele care i se impută inculpatului nu sunt nici mai multe și nici mai grave decât cele care se impută altor inculpați cercetați în aceeași cauză (, ), dimpotrivă, implicarea unora dintre cei amintiți anterior este mai M decât a inculpatului care a formulat cererea dedusă judecății, iar atitudinea lor față de faptele pentru care sunt cercetați a fost aceea de a nu recunoaște infracțiunile care li se impută sau de a refuza să facă vreo declarație în cauză (, ), astfel că, soluția dată, de admitere a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a fost impusă și de egalitatea de tratament juridic.
Totodată, nu a putut fi neglijată împrejurarea că, pe durata arestării preventive a inculpatului, organele de urmărire penală au efectuat o Mp arte din probațiunea pe care au apreciat-o a fi necesară în cauză (cum s-a motivat în cererile de prelungire a arestării preventive formulate, aflate la dosarul de urmărire penală), astfel că, administrarea celorlalte probe cu inculpatul în stare de libertate nu a impietat în nici un fel buna desfășurare a cercetărilor în cauză, obligațiile impuse inculpatului fiind, în plus, o garanție că, lăsat în libertate, acesta nu se poate sustrage de la urmărirea penală și nu poate influența administrarea probelor.
Totodată, așa cum s-a mai arătat și anterior, din probele administrate nu a rezultat vreo încercare din partea acestuia de a influența părțile vătămate sau martorii audiați în cauză, aspect ce rezultă și din temeiul de drept care s-a avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precum și din concluziile puse de procuror cu ocazia discutării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 160/8 alin.2 proc.pen. instanța a admis cererea și a dispus punerea în libertate provizorie pe cauțiune a inculpatului.
În baza art.160/8a alin.3 rap.la art.160/4 alin.2 proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.160/2 alin.3 proc.pen.
În baza art. 160/4 alin.2 rap.la art. 160/2 alin.3/1 lit."c" proc.pen. s-a impus inculpatului ca pe durata liberării provizorii pe cauțiune să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiei acestora, persoanele împreună cu care a comis faptele și să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
Potrivit art.160/2 alin.3/2 proc.pen. s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce-i revin, se va lua împotriva sa măsura arestării preventive.
În baza art.160/5 alin.5 rap.la art. 160/10 alin. 1 lit."b" proc.pen. s-a pus în vedere inculpatului că în cazul în care nu respectă cu rea-credință obligațiile ce-i revin sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului și săvârșește din nou o infracțiune, cauțiunea nu se restituie.
Totodată, s-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor cuprinse în disp. art. 145 alin. 2/1 proc.pen.
În baza disp. art. 192 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bistrița N, solicitând admiterea recuruslui și casarea încheierii penale atacate, în sensul respingerii cererii de eliberare provizorie pe cauțiune a inculpatului.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a admis cererea formulată în cauză, întrucât există date privind riscul influențării unor părți vătămate, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiile legale, Curtea aprecizaă că recursul declarat în cauză este tardiv pentru următoarele considerente:
Inculpatul, prin apărătorul său ales, a invocat excepția tardivității recursului declarat în cauză de DIICOT Seviciul Teritoruial B N, precizând că recurus a fost declarat la data de 16.11.2009 ora 12,23 iar hotărârea a fost pronunțată la data de 13.11.2009, ora 12.
Astfel, protrivit dispozițiilor art. 186 alin. 1.proc.pen. la calcularea termenelor procedurale, se pornește de la ora, ziua, luna sau anul menționat în actul care a provocat curgerea termenului, iar prorogarea prevăzută de alin. 4 al art. 146.proc.pen. nu este incidentă în cazul termenelor procedurale calculată pe oră. Împrejurarea că dispozițiile art. 186 alin. 4.C.P.P. au în vedere doar termenele procedurale care se calculează pe zile, luni sau ani rezultă în primul rând din interpretarea literală a acestor dispoziții legale care se referă la "ultima zi a unui termen"nu și la ultima oră a unui termen ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a urmărit prorogarea doar a termenelor socotite pe zile, pe ani sau pe luni. Este evident că "ultima zi" nu poate fi decât a unui termen socotit pe zile, pe luni ori pe ani, termenul pe ore calculându-se pe unități libere de ore astfel că, dacă s-ar fi dorit ca termenul procedural pe ore să fie prorogat în procesul penal s-ar fi adoptat expresia folosită în art. 101 alin. 5.cv.Cod Penal: " termenul care se sfârșește ."
De asemenea, aceste termene se întâlnesc în principal în materia căilor de atac îndreptate împotriva încheierilor prin care s-a dispus asupra măsurilor preventive privative ori restrictive de libertate și își au rațiunea în urgentarea declarației de recurs tocmai pentru ocrotirea în cât mai bune condiții a libertății persoanei. Dacă s-ar admite că operează prorogarea legală și în cazul termenelor pe ore s-ar ajunge ca un termen stipulat în favoarea părții, prin prorogare să se întoarcă împotriva acesteia. Astfel, având în vedere că există posibilitatea ca durata zilelor nelucrătoare să se extindă la 3,5 sau chiar 7 zile o prorogare a termenului de recurs este contrară termenului scurt care guvernează detenția preventivă.
Potrivit dispozițiilor art. 160/ 9.proc.pen. împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs, termenul de recurs fiind de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
Încheierea atacată a fost pronunțată în ședința publică din data de 13.11.2009 orele 12, astfel că pentru procuror termenul de recurs începea să curgă de la această dată, urmând să se împlinească în data de 14.11.2009 orele 14.
În consecință, recursul declarat de DIICOT Serviciul Teritorial Bistrița N la data de 16.11.2009 apare ca tardiv formulat împrejurare față de care Curtea nu va proceda la examinarea pe fond a hotărârii atacate.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a proc.pen. recursul declarat va fio respins ca tardiv formulat.
În temeiul art. 192 alin. 3.proc.pen. se va stabili onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL BISTRIȚAN, împotriva încheierii penale nr. 123 din 13 noiembrie 2009 Tribunalului Bistrița N.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 25 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.MB/dact.MM
3ex./26.11.2009
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Valentin Chitidean Ana Covrig
