Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 784/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1279/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 784
Ședința publică din data de 29 MAI 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Hermina Iancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul - inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 19 mai 2009 Tribunalului București Secția a II a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, cu împuternicirea nr. -/20.05.2009 depusă la fila 3 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către președintele completului de judecată, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat, în baza art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat critică încheierea atacată ca nelegală și netemeinică pentru greșita soluționare a cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de clientul său, întrucât, în speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului fiind închisoarea ce nu depășește 18 ani și neexistând probe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești. În acest sens, arată că inculpatul este singurul întreținător al familiei și că, până la momentul încarcerării sale, a desfășurat o activitate onestă din care a obținut veniturile necesare traiului. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Din probele administrate, rezultă că inculpatul a pătruns, la data de 10 martie 2009, împreună cu alte persoane, înarmați cu arme albe, în locuința părților vătămate, pe care le-a amenințat că le omoară, determinându-le, astfel, să-și retragă declarațiile. Situația de fapt relatată este dovedită prin declarațiile martorilor audiați în cauză. Consideră că nu se poate dispune liberarea provizorie întrucât s-a dovedit faptul că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, pentru a se sustrage răspunderii penale. Își încheie cuvântul reiterând concluziile de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat și, în baza art. 192 Cod procedură penală, de obligare a recurentului la plata cheltuielilor judiciare.
Apărătorul ales al recurentului susține, în replică, faptul că părțile vătămate nu au fost amenințate, ci și-au retras declarațiile din proprie inițiativă atunci când au fost invitate la reaudiere în fața procurorului și când s-au prezentat asistate de un apărător ales.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă ipostaza în care se află și solicită să-i fie admis recursul și să fie judecat în stare de libertate pentru a acorda îngrijirea necesară familiei sale, al cărui singur întreținător este. Precizează că are un copilul minor în întreținere.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin încheierea de ședință din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, dispunându-se obligarea acestuia la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. 1 și art. 681Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa și că există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, context în care a apreciat că nu se justifică liberarea provizorie pe cauțiune, solicitată prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului.
În acest sens, instanța a avut în vedere natura și gravitate deosebită a faptelor presupus a fi comise de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, ce denotă o periculozitate sporită care naște și justifică temerea că odată lăsat în libertate, inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, sentimentul de insecuritate și teamă pe care acest gen de fapte îl generează în rândul populației, precum și riscul ca inculpatul să săvârșească alte infracțiuni și să exercite presiuni asupra părților vătămate pentru a ajunge la o înțelegere frauduloasă cu acestea.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
S-a arătat în motivarea orală a recursului că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 1602Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului fiind închisoarea ce nu depășește 18 ani și neexistând date din care să rezulte că, lăsat în libertate, inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și ar putea influența cercetarea judecătorească, având în vedere că, până la momentul încarcerării sale, a desfășurat o activitate onestă din care a obținut veniturile necesare întreținerii familiei.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 15 aprilie 2009, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. e) și f) Cod procedură penală, în baza încheierii pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr- și, ulterior, trimis în judecată, alături de alți inculpați, prin rechizitoriul nr. 730/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub acuzația săvârșirii a două infracțiuni de ultraj prevăzute de art. 194 alin. 1 Cod penal și a unei infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2008, împreună cu alți inculpați din cauză, a reușit să îndatoreze pe partea vătămată și familia acestuia, pentru ca, ulterior, prin amenințări și violențe, să-i determine să plătească înapoi sume de bani mult mai mari (camătă); de asemenea, s-a reținut că, pe fondul acestei situații, în data de 10.03.2009, inculpatul, împreună cu alți coinculpați, au pătruns fără drept în locuința părților vătămate, având asupra lor arme albe pe care le-au folosit pentru amenințare și intimidare; în acest context, părțile vătămate au formulat plângere la organele de poliție pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 Cod penal, însă inculpatul, împreună cu alți coinculpați, prin folosire de amenințări, au determinat părțile vătămate să-și retragă plângerile penale formulate.
Conform art. 1604alin. 1 Cod procedură penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală.
Potrivit art. 1602alin. 1 Cod procedură penală, liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșire din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar, în conformitate cu dispozițiile alineatului 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Raportat la circumstanțele cauzei, Curtea constată că, deși este îndeplinită condiția pozitivă de admisibilitate impusă de art. 1602alin. 1 Cod procedură penală cu privire la limita maximă a pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunile ce formează obiectul cercetărilor penale declanșate împotriva inculpatului, în speță, nu sunt întrunite și celelalte cerințe reglementate de alin. 2 al aceluiași articol, referitoare la inexistența datelor din care să rezulte, pe de o parte, necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, iar, pe de altă parte, faptul că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți și alterarea, în acest mod, a mijloacelor de probă.
Astfel, Curtea reține că, în cauză, există suficiente indicii pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, fiind pus în libertate, inculpatul ar relua activitatea infracțională și ar întreprinde, totodată, acte de natură să influențeze probatoriul, cu consecințe directe asupra aflării adevărului în speța dedusă judecății.
Relevant în acest sens este faptul că, după arestarea inculpatului și a celorlalți inculpați, asupra părților vătămate, și G s-au exercitat presiuni din partea inculpaților și a familiilor acestora, în scopul retractării declarațiilor inițiale, presiuni în urma cărora părțile vătămate, reaudiate fiind, au menționat că își retrag plângerile formulate întrucât s-au împăcat cu inculpații, însă au precizat că își mențin declarațiile date anterior. Această împrejurare demonstrează, în opinia Curții, existența unor încercări ale inculpatului de a influența declarațiile părților vătămate și a zădărnici, astfel, aflarea adevărului, acțiuni care, odată cu punerea în libertate, ar putea fi reluate și s-ar putea amplifica, având în vedere, pe de o parte, faptul că instanța nu a început încă efectuarea cercetării judecătorești, părțile vătămate nefiind audiate nemijlocit de judecător, iar, pe de altă parte, datele concrete ale cauzei care relevă obiectiv că inculpatul are în antecedență astfel de intervenții.
Curtea apreciază, totodată, că în speță este incident și un alt impediment la acordarea liberării provizorii pe cauțiune, existând date relevante din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, aflat în libertate, ar săvârși și alte fapte prevăzute de legea penală.
În acest sens, trebuie avută în vedere împrejurarea că, deși inculpatul are o situație materială prosperă, fapt ce reiese din constatările făcute cu ocazia percheziției domiciliare și din declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, acesta nu are ocupație și loc de muncă și nu figurează cu venituri declarate și înregistrate în bazele de date ale organelor financiare, aspect din care rezultă că a realizat mari sume de bani din activități ilegale și care justifică temerea că, odată pus în libertate, va relua activitatea infracțională ca o sursă de obținere în mod obișnuit a veniturilor necesare întreținerii sale și a familiei.
Pe de altă parte, nu trebuie omisă amploarea activității infracționale reținute în sarcina inculpatului, caracterul repetat al faptelor de care este acuzat, precum și legăturile existente între acesta și ceilalți inculpați trimiși în judecată pentru infracțiuni similare, aspecte care conduc la concluzia că acțiunile presupus a fi săvârșite de inculpat nu au avut un caracter accidental, ci au reprezentat manifestări ale unei îndeletniciri aducătoare de venituri pentru acesta, justificând temerea rezonabilă că va săvârși alte fapte prevăzute de legea penală în cazul în care va fi pus în libertate.
Având în vedere aspectele anterior menționate, precum și stadiul actual al procesului, nefiind încă demarată în cauză cercetarea judecătorească, Curtea apreciază că privarea în continuare de libertate a inculpatului corespunde scopului reglementat de art. 136 Cod procedură penală, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva Încheierii de ședință din 19.2009 Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - - - -- -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2/15.06.2009
Red.--II.
Președinte:Ana Hermina IancuJudecători:Ana Hermina Iancu, Daniela Panioglu, Ioana
