Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 785/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1278/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 785
Ședința publică din data de 29 MAI 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Hermina Iancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul inculpat împotriva OG Încheierii de ședință din data de 18 mai 2009 Tribunalului București Secția a II a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat OG, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, cu împuternicirea nr. -/29.05.2009 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către președintele completului de judecată, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat,în baza art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, critică încheierea atacată ca nelegală și netemeinică pentru greșita soluționare a cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de clientul său, întrucât în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea respectivei cereri.
Subliniază faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, vinovăția acestuia nu este dovedită, beneficiază de prezumția de nevinovăție, liberarea provizorie sub control judiciar impune anumite obligații în sarcina celui față de care instanța dispune respectiva măsură, considerente față de care soluția tribunalului nu este temeinică.
În susținerea recursului mai arată că între inculpat și partea vătămată, numitul, există o amiciție în sensul că participau la petreceri împreună și în baza căreia partea vătămată se împrumuta la inculpat.
Subliniază că sunt îndeplinite cerințele dispozițiile art. 1602Cod procedură penală, pedeapsa maximă pentru fapta reținută în sarcina inculpatului nu depășește 18 ani și nu sunt probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Mai arată că inculpatul a plătit cauțiunea și că este singur întreținător al familiei sale. Arată că în sala de judecată se află mama inculpatului, soția inculpatului și toată familia inculpatului care poate garanta instanței că inculpatul va respecta toate obligațiile ce-i vor fi impuse, în baza legii, de către instanță. Solicită să se verifice și să se constate că de la data încarcerării inculpatului nu a fost formulată nici o singură plângere din partea părții vătămate din care să rezulte că familia inculpatului ar fi exercitat presiuni, amenințării ori chiar rugăminți asupra sa de a-și modifica declarațiile. Își încheie cuvântul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Având în vedere natura și gravitatea faptei, împrejurarea că acesta atât în mod direct cât și prin telefon, a amenințat partea vătămată cu bătaia, cu moartea, cu violarea soției și cu omorârea copiilor. Activitatea infracțională a inculpatului a traumatizat partea vătămată și familia acestuia, traumele produse fiind de natură să aibă consecințe pe tot parcursul vieții. Față de cele arătate consideră că, în raport cu gradul ridicat de pericol concret pentru ordinea publică nu se poate dispune liberarea provizorie a inculpatului.
Își încheie cuvântul reiterând concluziile de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat și, în baza art. 192 Cod procedură penală, de obligare a recurentului la plata cheltuielilor judiciare.
Apărătorul ales al inculpatului susține recursul, solicită să se constate că susținerile din materialul de urmărire penal nici nu-l privesc pe clientul său, liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia fiind o măsură legală și temeinică.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că se ajuta reciproc cu partea vătămată și că nu este vinovat de amenințări la adresa acestuia ori a familiei acestuia. Solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea din 18.05.2009 a Tribunalului București, Secția a II - a Penală, pronunțată în dosarul nr-, a fost respinsă - ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul și OG obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile de fond cerute de art.160/2 alin.2 Cod procedură penală pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
S-a reținut, în acest sens, că arestarea inculpatului a fost dispusă în temeiul art.148 lit.f) Cod procedură penală, apreciindu-se că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat și modalitatea concretă în care se presupune a fi acționat.
S-a arătat de către instanță că toate aceste elemente, avute în vedere la luarea măsurii preventive, subzistă și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea inculpatului în libertate se pune în pericol siguranța publică.
De asemenea, s-a arătat că gravitatea deosebită a infracțiunilor demonstrează o periculozitate socială sporită a inculpatului, periculozitate ce naște și justifică temerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar putea comite noi fapte de natură penală și ar încerca zădărnicirea aflării adevărului în contextul în care negase acuzațiile ce formează obiectul anchetei de față.
În plus, s-a reținut că cercetările de până în prezent au dat la iveală amploarea unei activități infracționale care, prin modul de organizare și metodele folosite, justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului în cauză.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul OG, criticând sub aspectul greșitei respingeri a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a arătat de către inculpat că soluția primei instanțe s-a întemeiat, în principal, pe existența pericolului pentru ordinea publică prevăzut de art.148 lit.f) Cod procedură penală, avut în vedere ca temei al arestării sale, fără a se acorda însă importanța cuvenită criteriilor în raport de care se examinează cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Sub acest aspect, a fost menționată relația de prietenie existentă între inculpat și partea vătămată și pe fondul căreia partea vătămată solicita sume de bani cu titlu de împrumut de la inculpat.
Lipsa de temeinicie a acuzațiilor formulate împotriva sa a fost susținută de inculpat și în raport de faptul că sesizarea organelor de urmărire penală de către partea vătămată ar fi avut loc după mai mult de un an și J de la data presupusei fapte de șantaj.
Cu referire strictă la condițiile ce se cere a fi îndeplinite pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul a arătat că nu există probe care să confirme riscul că, lăsat în libertate, ar comite noi fapte prevăzute de legea penală ori ar încerca obstrucționarea anchetei.
S-a arătat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și are o situație familială stabilă, iar de la data încarcerării sale nu a fost formulată nicio plângere de către partea vătămată prin care să se sesizeze exercitarea vreunor presiuni, amenințări, rugăminți sau alte asemenea mijloace din partea familiei inculpatului, în scopul retragerii sau modificării declarațiilor.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele cauzei conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reține că recurentul-inculpat este acuzat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.194 alin.1 Cod penal și art.180 alin.2 Cod penal constând în aceea că, începând cu luna august 2008, sub pretextul unei datorii bănești, împreună cu alți coinculpați a constrâns partea vătămată, prin folosirea de amenințări, să ia sume de bani cu titlu de împrumut pentru a plăti pretinse dobânzi stabilite în cuantum exagerat, punând partea vătămată în situația de a nu mai putea plăti, moment în care a recurs la violențe și amenințări asupra acesteia, a familiei și prietenilor săi în scopul de a determina partea vătămată să plătească în continuare sume mari de bani pentru sine și alt coinculpat, dobândind astfel foloase injuste.
Actele de cercetare efectuate în cauză evidențiază că acuzația de șantaj a avut ca punct de pornire un împrumut în valoare de 4.000 EUR contractat de partea vătămată de la inculpat în luna august 2008.
Împrumutul acordat de inculpat a fost prevăzut cu o dobândă de 1.000 EUR săptămânal ce urma a fi achitată până la restituirea integrală a împrumutului.
După ce partea vătămată a achitat timp de 4 săptămâni dobânda pretinsă la împrumut, a fost contactată de către inculpat care i-a solicitat restituirea împrumutului de 4.000 EUR.
Cunoscându-l pe inculpat ca fiind o persoană foarte violentă și periculoasă și dorind să evite orice neînțelegeri cu acesta, partea vătămată l-a abordat pe coacuzatul care i-a dat un autoturism marca Opel pentru a-l valorifica, urmând ca acesta să primească de la partea vătămată, în termen de o lună, suma de 2.000 EUR și respectivul autoturism.
Autoturismul primit de la coinculpatul a fost lăsat de partea vătămată la un cunoscut de al său care i-a remis suma de 4.000 EUR, sumă de bani cu care partea vătămată a mers la inculpatul din cauză pentru a-și lichida împrumutul.
Inculpatul i-a spus însă părții vătămate că, întrucât întârziase cu restituirea împrumutului, suma de 4.000 EUR urma să o rețină cu titlu de dobândă aferentă sumei împrumutate, pretinzându-i părții vătămate să-i achite în continuare cei 4.000 EUR.
După expirarea termenului de o lună convenit cu coinculpatul pentru restituirea autoturismului Opel și plata sumei de 2.000 EUR, partea vătămată a fost contactată de acest inculpat care i-a cerut să-i plătească suma de 7.000 EUR cu titlu de preț al autoturismului predat și suma totală de 10.000 EUR întrucât întârziase cu o săptămână peste termenul stabilit.
Pentru ca partea vătămată să poată achita sumele pretinse, coinculpatul l-a determinat pe acesta să contracteze noi împrumuturi de la alți coacuzați, ajungându-se în final ca pretinsa datorie asumată de partea vătămată să totalizeze suma de 25.000 EUR.
În luna decembrie 2008, partea vătămată a returnat coinculpatului autoturismul marca Opel.
În aceeași perioadă, inculpatul în cauză a contactat telefonic și personal partea vătămată pentru aod etermina să îi achite pretinsa datorie și, întrucât aceasta nu dispunea de suma de bani cerută, inculpatul a determinat-o să primească o anume cantitate de aur pe care a evaluat-o la 10.000 EUR, aur pe care partea vătămată să îl amaneteze, iar cu banii obținuți să îi achite dobânzile produse de împrumut.
De asemenea, în luna ianuarie 2009, același inculpat a exercitat presiuni asupra părții vătămate pe care a determinat-o să primească de la el un autoturism marca pe care să îl amaneteze contra sumei de 6.000 EUR, pentru a-i achita dobânzile la banii împrumutați.
De teama inculpatului, partea vătămată a acceptat primirea mașinii pe care nu a putut însă să o amaneteze, constatând în ziua următoare că nu era în stare de funcționare.
La sfârșitul lunii ianuarie 2009, atât inculpatul cât și coacuzatul i-au cerut părții vătămate să achite pretinsele datorii în sumă de 10.000 EUR, și respectiv 25.000 EUR și restituirea cantității de aur primită de la inculpatul.
OGÎntrucât partea vătămată nu dispunea de sumele de bani solicitate de inculpați, aceasta a fost amenințată telefonic, cât și personal de coacuzatul, amenințări ce s-au exercitat și împotriva familiei sale.
Exercitarea de amenințări a fost săvârșită de coacuzat împreună și cu alte persoane cu care s-a deplasat la domiciliul părții vătămate.
Acte de amenințare au fost săvârșite asupra părții vătămate și de către inculpatul în cauză care a amenințat partea vătămată că o omoară și că îi violează soția și fetița.
Actele de amenințare au fost săvârșite în mod repetat asupra părții vătămate și familiei sale.
În cursul lunii ianuarie 2009, inculpatul în cauză, împreună cu coacuzatul, l-au agresat fizic pe partenerul de afaceri al părții vătămate, numitul, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, precum și cu latul unei săbii în zona capului, cu scopul de a intimida și determina partea vătămată să achite sumele de bani.
În aceeași împrejurare, fratele inculpatului OG, coacuzatul, a adresat amenințări lui, prin membrii familiei sale, că îi va cauza infirmitatea fizică a membrelor inferioare în cazul în care se va adresa organelor de poliție.
Odată cu punerea sub acuzare a inculpatului în cauză s-a pornit cercetarea penală împotriva mai multor persoane între care existau legături în ceea ce privește săvârșirea unor acțiuni de tipul celor menționate, investigațiile efectuate de organele de urmărire penală relevând amploarea unei activități infracționale care prin modul de organizare și metodele folosite aduce atingere în cel mai înalt grad libertății și siguranței persoanei.
Natura și gravitatea activității infracționale de care recurentul este acuzat, durata mare în timp în care aceasta s-a desfășurat și, mai ales, consecințele produse asupra libertății de voință și acțiune a părții vătămate, amenințată în mod real și repetat cu săvârșirea unor fapte grave asupra sa și membrilor familiei sale constituie elemente suficiente și pertinente care justifică prezumția că, lăsat în libertate, inculpatul ar încerca obstrucționarea anchetei.
Aceleași elemente justifică deopotrivă presupunerea că acțiunile săvârșite de inculpat nu au avut caracter accidental, ci reprezentau o manifestare a unei îndeletniciri aducătoare de venituri, concluzie care, raportată la situația personală a inculpatului, cu referire specială la lipsa unei ocupații și a unei pregătiri profesionale, concretizează și riscul de repetare a infracțiunilor.
Potrivit art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Or, în speță, sunt îndeplinite ambele situații vizate de textul de lege enunțat, existând deopotrivă riscul influențării anchetei, cât și pericolul repetării infracțiunilor.
Pentru aceste motive, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat și OG va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELELEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva OG Încheierii de ședință din data de 18.2009 a Tribunalului București - Secția a II -a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - -- - - -
GREFIER,
Red.
Dact./30.06.2009
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Ana Hermina IancuJudecători:Ana Hermina Iancu, Daniela Panioglu, Ioana
