Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 971/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
1522/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.971
Ședința publică din data de 1 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 2: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 3: Veronica Cîrstoiu
GREFIER: ---
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror -.
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva încheierii de ședință din data de 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-inculpatul -, personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.6/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor penale nr- și nr-.
Reprezentantul Ministerului Public solicită conexare celor două dosare, iar apărătorul ales al intimatului-inculpat lasă la aprecierea instanței.
Curtea, după deliberare, apreciază că nu se impune conexarea celor două dosare, având în vedere că este vorba despre două încheieri diferite.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în baza art.160/9 coroborat C.P.P. cu 385/15 pct.2 lit.d admiterea recursului declarat de Parchet, casarea încheierii și rejudecând, să se respingă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulat de inculpatul. Consideră că, deși cererea este admisibilă în principiu, aceasta nu este și fondată, învederând faptul că din dosar rezultă date potrivit cărora este necesar a împiedica inculpatul să săvârșească alte infracțiuni similare, în sensul art.160/4 raportat C.P.P. la art.160/2 al.2.C.P.P. Acest text de lege nu face referire la existența unor probe din care să rezulte perseverența infracțională a inculpatului dacă va fi pus în libertate, ci face referire la existența unor date în acest sens, și anume: în cauza de față, este avut în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, în perioada decembrie 2008 - aprilie 2009, întreruptă numai prin intervenția organelor de urmărire penală, perioadă în care, inculpatul împreună cu ceilalți inculpați au trimis un număr nedeterminat de e-mail-uri tip "spam" clienților Bank, aparent de la adrese generice de e-mail, asemănătoare celor oficiale ale băncii, reușind astfel să intre în posesia unor informații confidențiale: cod utilizator, parolă, număr de card, de la clienții respectiv, iar ulterior accesau conturile și transferau sumele de bani, în conturile mai multor membri ai grupării din care fac parte. Totodată, arată că inculpatul face parte dintr-o grupare care a acționat într-o modalitatea asemănătoare nu numai în O dar și în C și nord, iar Bank a comunicat că la nivelul celor 3 orașe au fost păgubite peste 200 de persoane, cu o sumă totală de un milion de RON. Apreciază că inculpatul va săvârși infracțiuni similare dacă va fi lăsat în libertate, având cunoștințele tehnice necesare și posibilitatea accesării conturilor de la orice terminal informatic.
În ceea ce privește aspectele favorabile inculpatului avute în vedere de instanța de fond, precizează că existau și la momentul arestării și au fost analizate din perspectiva art.136 aliniat ultim, coroborat cu art.148 lit.f C.P.P. ajungându-se la concluzia că măsura preventivă care se impune în cauză este arestarea preventivă.
Astfel apreciază că nu este întemeiată cererea de liberare formulată și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și restituirea cauțiunii.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat pune concluzii de respingere a recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Arată că este a treia cerere pe care instanța de fond o admite, pe același considerente, numite de reprezentantul Ministerului Public "aspecte favorabile inculpatului."
Arată că inculpatul are 19 ani, este un elev foarte bun - la dosarul fondului fiind depuse acte în acest sens, era înscris la examenul de bacalaureat, nu are antecedente penale. Toate acesta aspecte conduc la presupunerea că nu va mai săvârși alte fapte penale, iar lăsat în libertate nu ar împieta cu nimic bunul mers al procesului penal. Mai arată că inculpatul este arestat de 2 luni, timp în care nu s-a efectuat nici un fel de act de urmărire penală, nu a dat nici o declarație. Cu toate că se discută de numărul mare de părți vătămate, nu a fost stabilit acest număr.
Apreciază că inculpatul a conștientizat ceea ce i s-a întâmplat și de asemenea, apreciază că la acest moment procesual nu există probe din care să rezulte cu certitudinea vinovăția inculpatului, fiind vorba doar de două declarații ale altui inculpat, susținute de declarațiile a doi sau trei martori care sunt în mod evident de partea inculpatului care susține că inculpatul ar fi săvârșit acest fapte.
Gruparea din O, la care a făcut referire reprezentantul Ministerului Public, nu există, doi inculpați fiind arestați, iar ceilalți sunt martori, nu au legătură cu celelalte grupări.
Solicită a se acea în vedere circumstanțele personale și reale ale inculpatului, este a treia oară când Tribunalul București apreciază că poate fi eliberat pe același considerente și că măsurile impuse de către instanță, pe care trebuie să le respecte sunt suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal.
Intimatul-inculpat -, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în libertate, să i se ofere șansa de a-și încheia situația școlară și susținerea examenului de bacalaureat.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ DIICOT împotriva încheierii de ședință din 15.06.2009 a Tribunalului București, Secția I penală constată:
Prin încheierea de ședință din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-, conform art.1602Cod procedură penală, s-a dispus admiterea cererii de abținere, formulată de d-na judecător, cu privire la soluționarea dosarului penal nr-.
S-a dispus înaintarea dosarului la Registratură, în vederea repartizării aleatorii, în raport de dispozițiile art. 98 alin. 3 și art. 99 alin. 6 din Regulamentul de ordinea interioară al instanțelor judecătorești.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 19.05.2009, inculpatul, prin apărător ales a formulat cerere de provizorie pe cauțiune (însușită de inculpat prin declarația consemnată pe cererea formulată, conform art. 160 alin. 2 Cod procedură penală).
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa pentru infracțiunea pentru care este cercetat, nu depășește 18 ani și că nu există date din care să rezulte că, fiind lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Inculpatul, și-a întemeiat cererea în baza dispozițiilor art. 1601și urm Cod procedură penală.
Potrivit disp. art. 1604alin. 1 rap. la art. 1602din C.P.P. liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă in cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească afIarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Potrivit art. 1608din Cp.p., instanța examinează de urgență cererea verificând dacă sunt întrunite condițiile legii pentru admisibilitatea În principiu a cererii.
În ce privește admisibilitatea în principiu a cererii, instanța a reținut că sunt întrunite condițiile prev. de art. 1602alin. 1.C.P.P. legea prevăzând pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar inculpatul a depus recipisa de consemnare a cauțiunii, în cuantum de 5.000 de lei, fixată prin încheierea din data de 2.06.2009.
În ce privește fondul cererii, instanța a reținut următoarele.
Conform disp. art. 136 din C.P.P. scopul măsurilor preventive este de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Potrivit aceluiași articol acest scop se poate realiza prin una din cele patru măsuri preventive prevăzute la alin. 1 cu îndeplinirea condițiilor legale pentru fiecare dintre acestea.
Măsura arestării preventive este o stare excepțională, regula fiind starea de libertate. S-a mai arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin a provizorie pe cauțiune, deci tot prin înlăturarea restrângerii libertății persoanei, ceea ce confirmă concluzia că măsura arestării preventive este una excepțională.
Totodată, instanța a mai reținut că, în cadrul măsurii prev. de art. 1604rap. la art. 1602.C.P.P. legiuitorul prevede suficiente obligații în sarcina inculpatului de natură să garanteze buna desfășurare a procesului penal precum și sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații, care este luarea din nou a măsurii arestării preventive.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infr. prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, toate cu aplic. art. 33. a Cod Penal, reținându-se, în fapt, în esență, că începând cu luna decembrie 2008, împreună cu inculpatul și învinuitul, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, în vederea declanșării unor atacuri de tip "phishing" asupra clienților Bank România. Astfel, în perioada decembrie 2008 - aprilie 2009, după ce au falsificat pagina originală de web a Bank, aceștia au trimis un număr de email-uri (spam), aparent de la adrese generice de maiI, asemănătoare cu adresele oficiale ale băncii, pentru a obține în mod fraudulos informații confidențiale (cod de utilizator, parolă, număr card, de la clienții băncii. Ulterior, folosindu-se de datele obținute, au accesat an line conturile mai multor clienți ai băncii și au transferat diverse sume de bani din conturile acestora în conturile unor membri ai grupării, sume de bani retrase ulterior de la -uri sau de la ghișeele băncii.
Investita cu o cerere de liberare provizorie pe cauțiune, instanța se va limita la analiza cerințelor prevăzute de textele incidente și care au fost redate mai sus.
Instanța a reținut că nu există date din care să rezulte că lăsat în libertate, inculpatul va mai comite alte infracțiuni asemănătoare, sau că va încerca să influențeze bunul mers al anchetei în vreunul din modurile indicate de lege, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, fiind elev în clasa a -, a avut rezultate excelente la învățătură și intenționează să susțină examenul de bacalaureat.
Nu se pot reține susținerile reprezentantului Ministerului Public în sensul că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar putea săvârși alte infracțiuni, întrucât nu există date în acest sens, simpla presupunere că programele informatice în cauză ar putea fi instalate de inculpat pe alt calculator și continuată activitatea infracțională nefiind susținute de datele existente în dosarul de urmărire penală.
Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs Parchetul de pe lângă ÎCCJ DIICOTcriticând soluția fondului pentru nelegalitate și netemeiniciesub aspectul greșitei admiteri a cererii și puneri în libertate a inculpatului.
Analizând hotărârea recurată, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea, în baza art.38515, pct.2, lit.d Cod procedură penală, va admite recursul, pentru următoarele considerente:
Din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că recurentul din prezenta cauza este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la legea comerțului electronic fiind arestat conform nr. 124/UP/2009, la 08.05.2009, constând în aceea că: începând cu luna decembrie 2008, inculpatul împreuna cu inculpatul și învinuitul au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, în vederea declanșării unor atacuri de tip "phishing" asupra clienților Bank România. Astfel, în perioada decembrie 2008-aprilie 2009, după ce în prealabil au falsificat pagina de web originală a Bank România, aceștia au trimis un număr nedeterminat de e-mailuri (spam), aparent de la adrese generice de e-mail, asemănătoare cu adresele oficiale ale băncii, pentru a obține in mod fraudulos informații confidențiale ( codul d e utilizator, parola, numărul cardului) de la clienții băncii respective. Ulterior, folosindu-se de datele astfel obținute, au accesat an-line conturile mai multor clienți ai băncii și, fără consimțământul acestora, au transferat diverse sume de bani în conturile unor membri ai grupării, bani care au fost retrași ulterior de la -uri sau de la ghișeele băncii.
Faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale in fracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 alin. l din Legea nr. 39/2003 și pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, ale infracțiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, faptă prev. de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2, și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă, ale infracțiunii de introducere, modificare sau ștergere, fără drept, de date informatice ori de restricționare, fără drept, a accesului la aceste date, rezultând, date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate in vederea producerii unei consecințe juridice, faptă prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, ale infracțiunii de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, faptă prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp" ale infracțiunii de efectuare a uneia dintre operațiunile prev. la art. 1 pct. II, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, faptă prev. de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și pedepsită cu închisoare de la la 12 ani, și ale infracțiunii de efectuare a uneia dintre operațiunile prev. la art. I pct. Il, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau plin utilizarea de date de identificare fictive, faptă prev. de alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și pe sită închisoare de la 1 la 12 ani, toate cu aplic. art. 33 lit. a
Cod PenalLiberarea provizorie pe cauțiune nu reprezintă un drept, ci o vocație la care se poate accede atunci când sunt îndeplinite condițiile legale între care și aceea ca lăsarea în liberate a inculpatului să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.
Tribunalul a dat prioritate unor circumstanțe ca vârsta inculpatului și situația sa școlară în dauna celor decurgând din natura faptei comise. Curtea apreciază că pericolul pentru ordinea publică se analizează și în raport de faptele comise de inculpat care împreună cu alte două persoane în perioada decembrie 2008 aprilie 2009 falsificat pagina web originală a Bank România, au trimis un număr nedeterminat de mail-uri către clienții băncii și folosindu-se de datele comunicate de aceștia le-au accesat conturile transferând diverse sume de bani în conturile proprii. Pericolul pentru ordinea publică decurgând din lăsarea în libertate a inculpatului rezultă din natura faptelor comise, astfel încât, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de Parchet este fondat și în consecință va respinge cererea de liberare provizorie pe cauțiune. Va dispune restituirea cauțiunii.
În baza art.192 alin.3Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, împotriva încheierii din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Casează încheierea menționată și, pe fond, respinge cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, ca nefondată.
În baza disp. art. 1605 alin. 4, lit. f Cod de procedură penală, dispune restituirea cauțiunii în sumă de 5000 lei, consemnată cf. recipisei seria - nr. - la CEC Bank.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
---
Red.
Dact./13.07.2009
2 ex.
Red.. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Lavinia LefteracheJudecători:Lavinia Lefterache, Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu