Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 286/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 179/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.286/
Ședința publică din data de 23 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect RECURSUL declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr.1389/F din data de 03 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit intimatul condamnat )., a cărui asistență juridică a fost asigurată de apărător ales, avocat, cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate, susținând că aceasta este lovită de nulitate absolută, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale privitoare la competența materială. În acest sens, invocată Decizia nr.83 din data de 10 decembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, conform căreia dispozițiile art.494 teza I-a din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că, în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii. În speță, petentul a fost condamnat pentru o infracțiune de înșelăciune, constându-se că a cauzat un prejudiciu de aproximativ 100.000.000 de lei vechi, astfel încât, acest prejudiciu fiind sub 2.000.000.000 de lei vechi, la momentul introducerii cererii de reabilitare, competența de a proceda la soluționarea ei aparținea judecătoriei.
Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă material, în speță Judecătoria Sectorului 1 B, aceasta fiind instanța în a cărei rază teritorială se afla domiciliul petentului condamnat la momentul introducerii cererii de reabilitare, având în vedere că, în materie, competența teritorială este alternativă.
Apărătorul ales al intimatului condamnat solicită respingerea recursului, ca fiind nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate, pe care o apreciază legală și temeinică. Arată că instanța de fond a avut competența materială să soluționeze cererea de reabilitare, iar, în ceea ce privește despăgubirile civile, susține că în cauză s-a făcut cu prisosință dovada că neplata acestora nu se datorează relei-voințe, ci faptului că petentul are în întreținere trei copii minori, iar veniturile pe care le realizează sunt modice, fapt probat prin înscrisurile depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.1389/F din data de 03 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală a hotărât astfel:
A admis cererea formulată de petentul condamnat (fost ) și, în consecință, a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia pentru:
- pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.154/1996 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (definitivă prin Decizia penală nr.1115/1997 a Curții Supreme de Justiție);
- pedepsele de câte 2 ani închisoare, aplicate prin Sentința penală nr.869/1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B (definitivă prin Decizia penală nr.1956/2000 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală).
În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin Sentința penală nr.154/1996 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (definitivă prin Decizia penală nr.1115/1997 a Curții Supreme de Justiție), petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.2 rap. la art.229 alin.2 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.
Prin Sentința penală nr.869/1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B (definitivă prin Decizia penală nr.1956/2000 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală), petentul a mai fost condamnat la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, fiecare dintre aceste pedepse fiind grațiată conform art.1 și art.10 din Legea nr.137/1997.
Având în vedere că petentul a suferit condamnări succesive, Tribunalul a constatat că termenul de reabilitare se calculează în funcție de pedeapsa cea mai grea (respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare), fiind aplicabile astfel dispozițiile art.135 alin.1 lit.a din Codul penal și curge de la data când a luat sfârșit executarea ultimei pedepse (respectiv de la data rămânerii definitive a celei de-a doua hotărâri de condamnare, 28 noiembrie 2000, întrucât infracțiunile reținute prin aceasta au fost comise anterior actului de grațiere).
Prin urmare, Tribunalul a constatat că termenul de reabilitare s-a împlinit la data de 28 mai 2005 și, în același timp, a apreciat că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege, întrucât, în toată această perioadă, petentul nu a mai suferit o altă condamnare, și-a asigurat existența prin muncă, iar în societate a avut o conduită bună.
Referitor la faptul că petentul nu a achitat despăgubirile civile la care a fost obligat prin hotărârile de condamnare, Tribunalul a reținut, pe de o parte, că termenul de prescripție a executării acestora s-a împlinit, iar, pe de altă parte, că statul nu solicitat executarea silită a condamnatului, deși prin forța sa coercitivă putea să îl determine la o astfel de plată a daunelor. Totodată, a apreciat că neexecutarea obligațiilor civile nu se datorează relei-voințe a petentului, întrucât acesta are în întreținere copii minori, iar veniturile realizate nu sunt îndestulătoare pentru a face față cheltuielilor zilnice. În consecință, conform art.499 alin.1 din Codul d e procedură penală, Tribunalul a constatat că petentul a dovedit că nu i-a fost cu putință să achite despăgubirile civile, astfel că, fiind îndeplinite toate celelalte condiții legale, se impune reabilitarea lui judecătorească.
Împotriva acestei sentințe,a declarat recurs în termenul legal(la data de 12 decembrie 2008)Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o în scris pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei admiteri a cererii de reabilitare, în condițiile neîndeplinirii uneia dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv cea menționată în art.137 lit.d din Codul penal, prin neachitarea despăgubirilor civile la plata cărora petentul a fost obligat prin cele două hotărâri de condamnare.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a invocat oral și un alt motiv de nelegalitate a sentinței atacate, susținând că aceasta este lovită de nulitate absolută, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale privitoare la competența materială.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit Deciziei nr.LXXXIII (83) din data de 10 decembrie 2007, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii - publicată în Monitorul Oficial nr.780 din data de 21 noiembrie 2008 și obligatorie pentru instanțele judecătorești cât privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art.4142alin.3 teza a II-a din Codul d e procedură penală - dispozițiile art.494 teza I-a din Codul d e procedură penală (ce reglementează competența de judecare a cererilor de reabilitare) se interpretează în sensul că "în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii".
În speță, petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr.154/1996 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1115/1997 a Curții Supreme de Justiție, fără modificări în căile de atac) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în paguba avutului public, prevăzută de art.215 alin.2 rap. la art.229 alin.2 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal - prin schimbarea încadrării juridice, ca urmare a reținerii împrejurării că fapta respectivă nu a produs consecințe deosebit de grave - constatându-se că, prin aceasta, s-a cauzat un prejudiciu în cuantum de 131.546.055 de lei vechi.
La momentul introducerii cererii de reabilitare ( 03 iulie 2008 - data poștei), instanța competentă material, potrivit art.25 alin.1 din Codul d e procedură penală, să judece în primă instanță cauza având ca obiect infracțiunea anterior menționată este judecătoria, având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat prin aceasta, care este inferior sumei de 200.000 RON (2.000.000.000 de lei vechi), stabilită de art.146 din Codul penal ca limită peste care consecințele produse prin infracțiune sunt caracterizate ca fiind deosebit de grave, numai în ipoteza (neincidentă în speță) a unor astfel de consecințe, în raport cu încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art.215 alin.5 din Codul penal, competența aparținând tribunalului, conform art.27 pct.1 lit.a din Codul d e procedură penală.
De asemenea, prin Sentința penală nr.869/1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1956/2000 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, fără modificări în căile de atac), petentul a mai fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folos propriu, prevăzute de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 (în prezent art.272 alin.1 pct.2 din aceeași lege republicată), ambele cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, infracțiuni care, atât la momentul respectiv, cât și la data introducerii cererii de reabilitare, intrau în competența de soluționare, în primă instanță, a judecătoriei, potrivit art.25 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Astfel fiind, Curtea constată că, în raport cu infracțiunile reținute în sarcina petentului prin ambele hotărâri de condamnare, competența materială de soluționare a cererii de reabilitare aparține, în primă instanță, judecătoriei, conform art.494 teza I-a din Codul d e procedură penală, în interpretarea obligatorie stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru aceste motiv, Curtea constată că sentința recurată - ulterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.LXXXIII (83) din data de 10 decembrie 2007 - a fost pronunțată de către Tribunal cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competența materială, astfel că este lovită de nulitate absolută, potrivit art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală, impunându-se în consecință casarea acesteia, conform art.3859alin.1 pct.1 din Codul d e procedură penală.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.c teza a II-a din Codul d e procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, va casa în întregime sentința atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 1 B (instanță care este și competentă teritorial, potrivit art.494 teza a II-a din Codul d e procedură penală, întrucât în raza sa se afla domiciliul petentului condamnat la momentul introducerii cererii de reabilitare, schimbarea domiciliului acestuia pe raza județului I având loc ulterior acelui moment, respectiv în data de 15 iulie 2008 - fila 41, dosar de fond).
Cu ocazia judecării cauzei de către instanța competentă anterior menționată, aceasta va analiza și critica Parchetului privitoare la neîndeplinirea de către petentul condamnat a condiției prevăzute de art.137 lit.d din Codul penal, administrând orice probă concludentă și utilă sub acest aspect.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr.1389/F din data de 03 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
Casează, în întregime, sentința penală recurată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria Sectorului 1.
heltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.3 / 06.04.2009
-
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Carmen Veronica Găină, Vasile
